joi, 30 decembrie 2010

Apropos ?! - Corespondenţă basarabeană I, de Ion Bragă



E 16 şi 10 minute. Viorel nu apare. Îl sun pe Alexei. –HAI BĂĂ!!! – Amu sântem pe drum! Îmi aprind o ţigară. Trec două tramvaie într-un interval de 15 minute. Caut cu privirea pleata de playboy a lui viorel. N-o zĂresc. Hurry up, you bloody bastard! Răspund: vine el doar că Alice cu săruturile-i , îl încetineşte. Apar într-un final. Îl salut pe Liosha şi ne urcăm în tramvai. Fără bilet. Le zic că sunt din Bacău în caz că vin “shărpii”(termen folosit de Nea Vasile pentru controlori). A mai mers treaba asta…acum 5 ani. Ei se pupă, eu vorbesc cu Ion. Îmi spune că abia asteaptă să se care din ţară. Îl înţeleg, ştiu senzaţia, da’ nu-i mai împărtăşesc entuziasmul. Bus-ul plin cu generaţii noi de studenţi basarabeni cărora nicicum nu li se dă româna corectă. Toţi fac dezacorduri ‘a la Şard. Fete tinere, pline de speranţă. Sâni voluptuoşi de puştoaică rebelă. O vioară. UUUUUUUUUUUU !!!! – conservator ? – da. Frumos aşa. Nu am mai întâlnit conservatorişti pe Cluj-Chişinău. Îmi atrage atenţia o fată mai funky cu o faţă mirositor de frumoasă.

marți, 21 decembrie 2010

Din teritoriu - Comunicat în urma şedinţei de la Buzău, de Jan Manta


Evenimente petrecute săptămâna trecută la Buzău , m-au determinat să aduc câteva propuneri de îmbunatăţire a activităţii filialei LOCB din zona pe care o coordonez. Din PROCESUL –VERBAL, încheiat în urma şedinţei de lucru a biroului de conducere din filiala noastră, spicuiesc următoarele :
1. » …joi , 16.12. 2010, ora 10.30, la sediul filialei din Fdt. Garlei , nr.10 , a avut loc un protest spontan intitulat sugestiv – Consiliul director mai încăpător - ».
2. « …o mare parte a buzoienilor sunt exasperaţi (termenul a fost utilizat după dezbateri, urmate de vot secret) de banalizarea, clişeizarea şi, mai rău, plagierea urărilor de sărbători. Ele nu ne mai aduc emoţia, bucuria, încântarea, căldura cu care eram obisnuiţi anii trecuţi « .
Ca urmare a celor constatate, vă propunem următoarele :

luni, 20 decembrie 2010

INTERVIURI BONŢIDENE I - Prof. univ. Doru Radosav, partea a II-a "Nu poţi să cultivi iubirea de patrie şi să urăşti pe celălalt!"

Vă prezentăm continuarea interviului cu dl. profesor Doru Radosav, cu promisiunea că seria de interviuri bonţidene va continua să aducă în faţa cititorilor oameni valoroşi pentru cultura contemporană. Lectură plăcută.
Rep – În contextul viziunii postmoderne care relativizează totul, în care orice text e literatură, orice sunet e muzică, ce importanţă mai are stabilirea unor ierarhii şi cultivarea gustului estetic?
Doru Radosav – Părerea mea, acceptând tezele postmoderne şi ale deconstructivismului, este că criteriul estetic sau rigorile estetice rămân valide, dar ele ţin mult de creativitatea nenormativă sau nenormatoare a omului de cultură. Frumuseţea unei lucrări se construieşte într-un raport interpersonal cu opera, cu lucrarea, cu cartea, cu pictura cu muzica, etc. E o problemă de maximă subiectivitate. În cazul gustului, este un gust public în primul rând, e o problemă de numitor comun, de confruntare şi de omologare. Dar el nu vine dinspre o constrângere normatoare sau normativă a creatorului. Ei se aruncă pe piaţă şi vedem cine rezistă într-o confruntare a frumuseţilor creatoare, după care se decantează gustul public, gustul comun etc. Nu cred că în formarea gustului public, gustul estetic este strict normativ. Gustul public se construieşte din confruntări, din ceea ce preia comunitatea, din ceea ce filtrează colectivitatea. Admiţând faptul că un om de cultură are rolul de a forma şi educa, de a forma, el vine cu normele bunului-simţ cultural, intelectual, pe care le presupune o societate a frumosului, a adevărului, a decenţei, a onestităţii, folosind cuvinte mari. El normează prin propriile exemple, prin propria operă, care sunt rezultatul unor acumulări în planul lecturii, a şcolii, a formării, a educaţiei etc. Nu trebuie să ieşim, totuşi, din acest proces de producere a valorilor, care înseamnă şcoala, lectura, cartea, comportamentele, educaţia până la urmă.
Rep.- Revenind la specializarea dumneavoastră, care consideraţi că este rolul şi locul scrisului istoric, al istoriografiei, în societatea şi cultura contemporană?

CODUL LUI JAN BZ V cu o scrisoare introductivă


Bună ziua, multe scuze pentru întârziere!
Treburile administrative ale filialei Bz nu mi-au dat răgazul necesar îndeplinirii atribuţiunilor pur intelectuale, manifestate în cazul meu, prin scris, citit şi meditat.
Despre concitadinii mei, aceşti nordici ai ţinutului Valah, în perioada sărbătorilor de iarnă:
Ei sunt oameni, cum să spun eu ca să înţelegeţi mai bine, ca un fel de « faini ». Ei merg la serviciu, atunci cand îl au. Ei se ocupă şi cu agricultura. Ei sunt mulţumiţi cu modul lor de viaţă. Ei se mai şi distrează, când au timp liber. Ei sunt ascultători.Ei sunt patrioţi. Ei merg duminica la biserică şi sâmbăta la stadion. Ei îşi păstrează nealterat tradiţia moştenită de la înaintaşi. Ei cântă colinde în perioada sărbătorilor de iarnă. Ei se uită la televizor.

vineri, 17 decembrie 2010

O istorie la mai multe mâini III - de Ioana Manta Cosma


"Sustragerea lui Adam" de Cristi Ferjel, http://cristiferkelart.blogspot.de/
Toată ziua la lucru am stat ca pe ace. Eu fusesem deja la tovarăşu`, la birou, i-am dat informaţiile, semnate de mine în persoană. M-a aşezat în fotoliu de piele. Mă simţeam ca o felină care adulmecă. M-a servit cu ţigări. N-am ştiut ce să fac la început: o fi bine să iau, n-o fi? Până la urmă am tras o ţigară din pachet. Şeful mi-a întins hotărât bricheta şi mi-a aprins ţigara, ca unuia mai mare în grad ca el. Asta mi-a dat curaj. Am simţit că am intrat în lumea lor. M-am văzut deja promovat, cu apartamentul renovat, cu maşină, cu amantă. Pe asta cu amanta nu trebuia să o scriu, o suspectez pe nevastă-mea că mai trage cu ochiul prin hârtiile mele. Dar ce să-i faci, fiecare trage cu ochiul la fiecare. Numai cei aleşi mai trag şi pe trăgaci. Eu am descoperit un nou trăgaci, stiloul şi semnătura mea pusă pe informaţii valoroase. Am ajuns, de fapt, un tip valoros. Păi, ce s-ar face partidul fără mine?

joi, 16 decembrie 2010

Despre incursiuni în estul sălbatic - de Smaranda Constantinescu


În calitate de reprezentant al Departamentului de Turism şi Dor de Ducă din cadrul LOCB mă simt datoare să vă dezvălui cateva din secretele necesare unei călătorii reuşite(fie ea iniţiatică sau nu).
Dorul de ducă şi cheful de schimbare mă va duce zilele viitoare spre meleagurile natale, unde voi poposi pană la descoperirea unei noi idei năstruşnice !
Am considerat propice ( văzand fulgii matinali ce incercau să cureţe orasul de frunzele muribunde şi de masinile îmbibate in sirop de noroi) să încep încă de la prima oră pregătirile! Însă lipirea cutiilor de carton (recuzită obligatorie !) nu m-a încantat prea tare şi, observând că sporul nu-mi prea dă târcoale, am decis să mă înfig direct în dulăpiorul cu condimente, în speranţa că jucăuşii ardei iuţi, rătăciţi printre borcănele « oseriene » (atât de umilite de soţul meu viitor..) îmi vor fi de folos ! A funcţionat : prima cutie cu eticheta pusă m-a impulsionat să-mi imbrac căniţele în litere de ziar. Şi-au acceptat cu uşurinţă soarta !

miercuri, 15 decembrie 2010

INTERVIURI BONŢIDENE I - Prof. univ. Doru Radosav , Partea I "Omul de cultură ţine umanitatea în viaţă"



Săptămâna aceasta inaugurăm seria de interviuri bonţidene avându-l ca invitat pe dl. profesor Doru Radosav, director al Bibliotecii Universitare "Lucian Blaga" şi al Centrului Raţiu pentru Democraţie. Plăcut surprins de activitatea Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni şi de mesajul pe care aceasta îl poartă, domnul profesor a acceptat cu bucurie să stea de vorbă cu reporterii Ligii.
În această săptămână redăm prima parte a interviului, urmând ca săptămâna viitoare să publicăm continuarea.

Rep. - Ce reprezintă în viziunea dumneavoastră, un om de cultură şi cum trebuie să se raporteze la societatea în care trăieşte?
Doru Radosav - Ideea de om de cultură ţine de instruire, de acumulare de cunoaştere, dar ţine, în fond, şi de atitudini, de comportamente în plan social sau în comunitate. Eu nu cred că un om de cultură poate trăi izolat. Sigur, nu pledez neapărat pentru un misionarism al omului de cultură, aşa cum se tot vorbeşte, şi se clamează de câteva sute de ani, dar omul de cultură, prin atitudinile lui, cu predilecţie umanistul, profesorul, dascălul, cum spunea Charles Peguy, "ţine umanitatea în viaţă" în sensul că el nu face cumul interesat în atribuţiile lui, ci doar o investire sută la sută în ceea ce înseamnă formarea conştiinţelor, cultivarea valorilor umane, în primul rând. Dar pe de altă parte, omul de cultură nu poate să intre, să se asocieze unei retorici ultradidacticiste, "trebuie să facem!" sau să fie cel care le judecă şi le ştie pe toate. Instalarea lui în spaţiul public este una blândă, una organică, cu o prezenţă discretă, până la urmă.

Ce este şi ce nu este jazz, sau despre avataruri şi terminologie


Dacă funcţia principală a limbajului nu rezidă în comunicare, ci ea reprezintă mai degrabă rodul unui proces de cunoaştere (Cesare Brandi), putem spune atunci că poartă un nume doar lucrurile pe care le cunoaştem. Denumirea implică automat cunoaşterea sensului, conceptului lucrului denumit. Dar această cunoaştere nu este întotdeauna univocă: unui semnificant îi poate corespunde un semnificat ce defineşte o arie mai largă de concepte, în care coexistă nuanţe diferite. Muzica, dat fiind faptul că este o disciplină şi nu o ştiinţă, nu cunoaşte rigurozitatea termenilor, noţiunile cu care operează ea nu sunt rezultatul unor formalizări, a unor teoreme sau demonstraţii. Acest fapt face ca termenii muzicali să fie de cele mai multe ori echivoci, imprecişi, ceea ce determină şi o folosire arbitrară a lor. Exemplele de acest fel sunt multe, dar să ne oprim doar asupra termenului jazz şi asupra muzicilor pe care acesta le desemnează.

luni, 13 decembrie 2010

Recomandare jazzofilă - Esbjörn Svensson Trio, From Gagarin’s Point of wiew


Pentru a nu fi acuzaţi de gurile rele că suntem discreţionari şi intoleranţi, promovând doar albumele saxofoniştilor, şeful propagandei jazzistice vă propune pentru săptămâna aceasta albumul celor de la Esbjörn Svensson Trio, From Gagarin’s Point of wiew. E.S.T. este genul de formaţie care place atât iubitorului de jazz cât şi celui cu o experienţă minimă în domeniu. Punctele forte ale trio-ului? Tehnica extraordinară a componenţilor, inventivitate, dispoziţia spre experiment şi revalorizarea muzicii clasice sau a celei pop potrivit canoanelor jazzului. Punctele slabe? Unul singur: Esbjörn Svensson, liderul formaţiei, a murit acum câţiva ani, ceea ce a dus şi la desfiinţarea trioului.
Download:

duminică, 12 decembrie 2010

Termopanizaţi în Europa - de Valentin Trifescu


Suferim, de secole, de pe urma blestemului formei fără fond. Trăim cu aceeaşi intensitate toate frustrările şi toate entuziasmele noastre. Suntem gata, în orice moment, să ne descotorosim de întreaga noastră istorie „marginală” şi să luăm o alta, de împrumut, care ne face să credem că suntem în pas cu lumea. O etapă identitară de genul acesta traversează România perioadei postcomuniste. Suntem în pragul unei performanţe care ar face până şi vandalii invidioşi. Ce nu s-a distrus de secole, şi a mai scăpat de sub tăvălugul sistematizării „ştiinţifice” a comunismului, suntem pregătiţi să aruncăm la gunoi, cât mai repede.
Oraşele noastre sunt de nerecunoscut de la o zi la alta. Ba o uşă, ba o cercevea de geam din vechile case sunt înlocuite cu câte un termopan. Totul se face haotic si fără respectul faţă de vecinătăţi. Întregul univers al detaliilor de tâmplăriei sau de feronerie, care dă personalitate străzilor, va dispărea foarte repede, pentru totdeauna. Şi toate acestea pentru o ramă de geam monotonă, de cele mai multe ori supărător de albă. Poate în acest mod îşi etalează românul aderarea sa la standardele civilizate de viaţă ale Occidentului...

vineri, 10 decembrie 2010

O istorie la mai multe mâini II - de Ioana Manta Cosma


"Coroana de peşti" de Cristian Olimpiu Orza, http://cristianorza.blogspot.de/
După câteva ore hărţuite de gânduri negre
Oare scenariul pe care l-am trăit de atâtea ori în coşmarurile mele o să devină realitate? Bine s-a spus să viaţa în totalitarism are ceva ficţional. Nu mai ştiu să disting, poate nici nu e nimic atât de diferit între realitate şi ficţiune. De câte ori nu am umplut golul realităţii cu ficţiuni cochet aranjate pentru bal mascat? De câte ori nu mi-am continuat visele nopţii de-a lungul zilei, preferându-le realităţii diurne? De câte ori am mers pe stradă sau am aşteptat autobuzul citind, înlocuind aşteptarea plicticoasă cu o altă lume victorioasă? E timpul să îmi pun şi acum în aplicare strategiile de apărare împotriva invadatorilor. Pârjolesc şi sec orice gânduri şi griji ce mi-ar putea ieşi în cale. „Pârjolesc şi sec”... şi cuvintele se revoltă împotriva mea, nu mă mai lasă să îmi prelungesc nervurile prin ele. Ah, încrengătura fiinţei mele, reţeaua mea interioară, cuvintele scrise ca nişte extremităţi care mi-au îngheţat de frig. Gata cu lamentaţiile! Soţul meu nu a venit încă acasă, iar eu încerc să ma îmbăt cu cuvinte. Nu de alte, dar după un pahar de vin cred că m-aş duce direct la secţia de poliţie să-mi denunţ Conducătorul.

“Ziua Porţilor uitate deschise” - Epistolă neoficială



Dragii mei,
La sediul filialei Buzău a LOCB s-a primit, pe surse, o informaţie conform căreia veţi pleca în vizite de lucru prin ţară.
Bineînţeles, ne bucurăm şi vă aşteptăm şi pe la noi .Ne vom mobiliza exemplar. Dorim să organizăm o seară multiculturală şi pentru acest lucru vă cerem sprijinul. În sediul filialei vom amenaja de sărbatori “Ziua Porţilor uitate deschise” când sperăm sa fim vizitaţi atât de buzoieni cât şi de nebuzoieni. Oaspeţii vor participa la un program artistic susţinut chiar de ei şi vor degusta produsele aduse de acasă. Avem însă, o problemă pe care vă rugăm să o rezolvam îimpreună. Pentru ca ospitalitatea buzoiană excesivă , mai ales în timpul campaniilor, ne-a determinat la o risipă, fără precedent, a rezervelor strategice de alcool ardelenesc
va trebui să apelăm la importul acestui lichid căutat.

joi, 9 decembrie 2010

"Hai să-ţi arăt despre lemn" I - Descătuşare (Ion Bragă, însemnări din Şard)


Nervos , nerăbdător tot într-o fugă de la birou cu cafeaua în mână. să nu se verse. nu mai am monede. monedele sau cum li se spune pe aici "fise"; fie ele de 10 bani sau 50 de bani, sunt la mare căutare...adică...sunt oameni în stare să îţi poarte pică toată ziua, dacă zici că nu ai fise. oameni care ştiu una şi bună. " băh! eu muncesc ." pentru ei munca se măsoară cu muşchii, brandul face legea. Gheorghe Serdean zis Guţă , un personaj colorat şi la propriu şi la figurat...zâmbeşte măgulitor şi aşteaptă un periaj matinal, verbal : " neaţa bună , cel mai bun muncitor din curte!" zâmbeşte discret ...apreciindu-mi spusele. de unul am scăpat, îmi spun. nu cere fise azi sau chiar dacă cere îi spun că nu am şi efectul nu va fi atât de devastator, şi va fi încântat de circular. este responsabil de acel utilaj şi îl îngrijeşte cum se cuvine. îmi iau cafeaua şi alerg aproape cu riscul de a o vărsa din pahar. e o cafea bunicică. are gust de cafea , surprinzător pentru un agregat (termen folosit în fosta u.r.s.s. şi ulterior în c.s.i. pentru a desemna un aparat electronic...fie el şi de proastă calitate), care de ceva vreme nu îşi mai face datoria motiv pentru care încasează zilnic câteva picioare şi câţiva pumni, gesturi motivate prin afirmaţii de genu': "am avut şi io 2 fise şi le-o mâncat ! da cafeaua ????" se uită la mine acuzator , parcă, şi îmi zic în sinea mea ... "dacă ar avea un bici...e pe mine ...". tac şi-i spun din priviri că nu ştiu ce să fac.

miercuri, 8 decembrie 2010

Din bibliografia obligatorie a Ligii - Nicolae E. Bolea


Ştefan Lemny,
CANTEMIREŞTII, Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea.
Ed. Polirom, Iaşi, 2010.
Reprezentantul filialei judeţene Alba, a Ligii Oamenilor de cultură Bonţideni, adică subsemnatul, recomand spre lectură tuturor bonţidenilor, dar şi celor care încă mai sunt seduşi de lectură, cartea lui Ştefan Lemny, CANTEMIREŞTII, Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. În spiritul ”Ligii”, vă propun să pornim în această lectură în ritmuri de tambură cu o scurtă audiţie muzicală: http://www.youtube.com/watch?v=0RKVk4-H-PA&feature=related.
Cu o prefaţă semnată de Emmanuel Le Roy Ladurie, lucrarea lui Ştefan Lemny urmăreşte destinul a doi actori ai Europei secolului al XVIII-lea: Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh, asumaţi de panteonul cultural românesc, respectiv cel rusesc. Autorul prezintă biografia celor două personaje, însă nu se opreşte doar aici ci supune atenţiei rolul pe care cei doi l-au avut într-o societate marcată de tradiţia bizantină, cultura otomană şi luminile europene.

Dizidenţa buzoiană - Codul lui Jan BZ IV


Bună ziua!
Vă rog să treceţi prin filtrul critic al redacţiei acest articol şi să faceţi modificări, corecturi, adăugiri considerate necesare unei bune înţelegeri a textului. Oricum e plagiat după un cod doar de mine ştiut.
Vă mai aduc la cunoştinţă că la Buzău se munceşte. Membrii filialei, sub conducerea mea destoinică, au început o muncă de cercetare transdisciplinară pentru a identifica rolul pe care l-au avut buzoienii în realizarea statului unitar, multicultural şi supratolerant în care ne desfăşuram activitatea, atunci cand ne-o desfasuram.
Pentru a vă domoli curiozitatea, poate puţin invidioasă, pe care v-am stârnit-o, vă divulgăm câteva dintre coordonatele care au declanşat râvna noastră. Vom folosi metoda "prin descoperire" combinată cu metoda"brainstorming", apreciate, utilizate şi de Socrate, un filozof iubit la Buzău.
Aşadar,

marți, 7 decembrie 2010

Care tradiţie?


În festiva lună decembrie, fie că vrem fie că nu vrem, fie că ne place sau nu ne place, toată lumea cântă colinde. Începând cu Fuego şi până la lelea din vârful dealului, colinda se află pe buzele tuturor. De ce? Păi cum de ce? Pentru că aşa e tradiţia. Care tradiţie?
În societatea contemporană, fenomenul colindatului e o formă fără fond, o activitate menţinută artificial în viaţă, conectată la aparate, al căror principal scop este unul economic; sunt resuscitate acum sensibilităţi religioase şi nostalgii ale unei societăţi în mare parte urbanizată abia de două trei generaţii. Odată cu modernitatea a venit şi moartea colindei, dar asta nu înseamnă că modernitatea trebuie blamată, ci mai degrabă trebuie evaluată lucid întrebarea recentă „ce se pierde atunci când se câştigă ceva?” (H. R. Patapievici) şi consecinţele ei. Cu siguranţă societatea tradiţională se pierde, iar cosmetizarea, folclorizarea şi decontextualizarea faptelor de folclor reprezintă cu siguranţă cea mai păguboasă alternativă.
Una dintre principalele confuzii care însoţeşte colinda este asimilarea ei unui alt gen muzical, specific tot sărbătorilor de iarnă, şi anume cântecul de stea. Spre deosebire însă de colind, cântecul de stea nu este o creaţie ţărănească, ci are o provenienţă semi – cultă; aceste cântece au fost compuse de preoţi sau de dascăli cu scopul de a înlocui colindele ţărăneşti al căror text nu era de factură creştină de cele mai multe ori. Astfel, cântece de genul „O, ce veste minunată”, „Sus la poarta raiului”, „Moş Crăciun” etc sunt impropriu numite colinde. Colindele în adevăratul sens al cuvântului sunt o prezenţă insesizabilă pe canalele media.

Recomandare jazzofilă: Charles Lloyd „Forest Flower”


Pentru săptămâna în curs Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni vă sfătuieşte să ascultaţi albumul lui Charles Lloyd „Forest Flower”. Înregistrat live în anul 1966 la festivalul de jazz de la Monterey, acest disc a reprezentat un punct de reper atât în cariera lui Lloyd cât şi pentru jazzul deceniului şapte. Din componenţa cvartetului mai fac parte Keith Jarrett, Cecil McBee şi Jack DeJohnette, la vremea aceea încă tineri, acest disc reprezentând pentru ei un punct decisiv al evoluţiei lor (peste trei ani Jarrett şi DeJohnette sunt cooptaţi de Miles Davis pentru al său „Bitches Brew”).
Pentru detalii:

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU INTERFERENŢE


Vă reamintim că în această perioadă se desfăşoară în Cluj, la Teatrul Maghiar, Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, punând sub ochii publicului clujean o serie de spectacole de înaltă ţinută. Puteţi păşi cu încredere spre sălile de spectacole.
Programul festivalului:
Miercuri, 1 Decembrie
18.00 – Foaierul teatrului
Deschiderea expozitiei INTERFERENtE – 1990 – 2010. Douazeci de stagiuni la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
20.00 – Sala Mare
ELEVATION – concert extraordinar de jazz (SUA)
DESCHIDEREA OFICIALA A FESTIVALULUI
Joi, 2 Decembrie

Vagabondaj şi Paranoia - Revoluţia Franceză, varianta video(Ioana Manta Cosma)


Reţeta recomandată pentru o seară cinematografică reuşită de acasă (vă rog, să fie fără seminţe) este „Danton”, bucătar-şef Waida. A se consuma, de preferinţă, înainte Gustave Le Bon - „Psihologia maselor” şi George Astaloş - „Robespierre”. Reluaţi traseul iniţiatic şi reveniţi la „Danton”. Daţi solzii de pe ochii laptopurilor, fixaţi reflectoarele asupra mecanismelor de manipulare a maselor, asupra concretizării utopiilor politice, deconstrucţiei mitului revoluţiei (franceze). Jocul actorilor este unul foarte bun, condiment esenţial pentru ca reţeta să reuşească.
P.S. Dictatura scuză mijloacele. Câtă egalitate, atâta ne-libertate. Dictatorul şi hamacul ghilotinat. Cine sapă groapa poporului, cade singur în ea.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

A SUPRAVEGHEA ŞI A CADORISI - de Ioana Manta Cosma


"Searching" de Raluca Iov http://ralucaiov.blogspot.de/ 
De când eram mică (e clar pentru cititori acum - cazul meu e psihanalizabil!), eram atenţionată de părinţi şi bunici, îngerii mei ocrotitori, să am grijă cum mă port în preajma sărbătorilor. Aceste sfaturi de precauţie îmi dădeau fiori pe şira spinării gândurilor mele: dacă făceam un pas greşit, Moşul vedea tot, consemna, ţinea minte. Erau consecinţe grave, cadourile mele diminuându-se substanţial. Aşadar, de câte ori acţionam contra canoanelor şi regulilor impuse de sus, Moşul nota şi mă sancţiona. Un fel de teamă de anii `80 punea stăpânire pe mine de la 1 decembrie până în dimineaţa de Crăciun, când verificam profitul cadourilor. Paranteză: scuzaţi cifra rotundă de 1 (decembrie), nu atac nimic din ce e Naţional, luaţi-o doar ca pe o lume de ficţiune.

PRECIZARE II



Presimţind viitoarea propunere de canonizare a Imensului poet adrian păunescu, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni ţine să vină cu o nouă precizare: aşa cum nu recomandăm şi nu recunoaştem eventuala canonizare a lui Mihai Eminescu, dezaprobăm folosirea excesivă a galbenului de Voroneţ în aureola păunesciană. De asemenea, considerăm nocivă pentru sănătatea cultural-mintală a poporului, bustificarea excesivă a Monumentalului. Cazuri, precum intenţia de dezvelire a unui bust la Alba-Iulia, cu ocazia Congresului Subtilităţii Româneşti, denotă prezenţa latentă a unor busturi-acnee gata să erupă pe chipul, şi aşa adeseori puber, al multor oraşe din România.

Dar din dar se face Rai – Corespondenţă flamandă II


Şi am ajuns iar în luna Decembrie, luna cadourilor în care toată lumea intră într-o febră a cumpărăturilor ademeniţi de vitrinele cât mai colorate şi îmbietoare, pline de oferte tentante.
Da...minunata lună a cadourilor, dar, altfel zis a darurilor, pentru că sărbătorim Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, expresia darului suprem oferit de Dumnezeu omenirii.
Dumnezeu se manifestă în relaţie cu noi în termenii darului absolut, orice mişcare dinspre Dumnezeu spre lumea întreagă sau spre fiecare dintre noi este o expresie curată a darului, necondiţionată. Darul exprimă cel mai bine raportarea lui Dumnezeu la omenire, însăşi existenţa fiecărui om este un act dumnezeiesc. Prin gestul darului omul îşi activează asemănarea cu Dumnezeu, darul fiind asociat cu zilele de sărbătoare, ce ţin în esenţă de relaţia noastră cu Dumnezeu. Darul este expresie a libertăţii noastre iar libertatea este trăsătura caracteristică a modului de existenţă dumnezeiesc. Dacă darul nu este liber nu mai este dar. Dacă este cauzat de vre-un interes atunci darul se transformă în preţ de cumpărare. Graniţa este foarte sensibilă mai ales că nu este una vizibilă ci lăuntrică. Numai prin dragoste şi preţuire darul produce bucurie adevarată pentru dăruitor şi pentru primitor. Gestul exterior nu este decât un mijloc ce transportă din sufletul nostru încărcătura pe care o punem în el; este gestul care poarta în sine dragoste.

Din teritoriu


Bună ziua!
De la filiala din Buzău a LOCB vă raportez că treburile merg bine.Sau, aproape bine.Cred că apar dispute pentru şefia filialei.Din această cauză, vă sugerez să faceţi o vizită în teritoriu şi să calmaţi spiritele.Eu nu doresc decât linişte în sediul filialei (dacă se poate şi funcţia de conducere).O zi bună!
Salutări doamnei,Jan Manta prof de rural

P S să ne anuntaţi când descindeţi la noi,ca să ne pregătim cum se cuvine şi,promitem că n-o să plecaţi cu mana goală,dacă alegerile se vor desfaşura corect şi eu voi câştiga.

miercuri, 1 decembrie 2010

INDIAN SUMMER - expoziţie de Carmen Orăşanu


Numele meu este Carmen Orășanu... Așa au vrut părinții mei...De curând am primit altul, care mă definește mai bine, așa cum amerindienii își schimbau numele pe parcursul vieții, în funcție de experiențele prin care treceau... Eu sunt acum Horse Wing.
M-am născut într-un oraș pitoresc, cu un farmec de-acum fanat...Brăila. Era prin toamna anului 1980...
Mai târziu am umblat pe la niște școli... Dar pe cine interesează asta?
Indian Summer este un proiect născut dintr-o experiență foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă și mai inedită din câte am trăit până acum. Poate! Timp de două luni, toamna, am locuit, împreună cu prietenul meu și cu cățelușa noastră Blendi, într-un tipi, locuința vremelnică a amerindienilor, la herghelia din Călata, jud. Cluj www.camforhorse.com
A fost o perioadă de reculegere, de reevaluare a relației cu natura, cu animalele, cu oamenii, o perioadă în care am fost mult mai aproape de mine, am trăit totul mult mai personal... Mi-am dat seama ca "civilizația" a inventat atâtea lucruri inutile, care nu ne fac mai fericiți ci dimpotrivă, ne îndepărtează de natura noastra intrinsecă... Nu degeaba vedeți la un moment dat un "laptop on fire"! A fost momentul apropierii de aceste animale fantastice: caii care mi-au oferit emoții și experiențe unice.

SECURITATE, TERITORIU, POPULAŢIE


Michel Foucault, Securitate, Teritoriu, Populaţie, Ed. Ideea Design & Print, Cluj, 2009.


E dificil să prezinţi, să recenzezi o carte scrisă de Foucault când prezenţa sa în mediul intelectual este copleşitoare. S-a scris mult despre el, despre lucrările sale. Sunt la modă în spaţiul cultural-ştiinţific românesc - o anectotă spune că mai târziu sau mai devreme, în cadrul conversaţiilor, toţi umaniştii ajung la Foucault - deşi se pare că în occident e considerat „depăşit”. Suntem tot în urmă? Poate! Nu sunt eu în stare să cuantific decalajele, însă consider că majoritatea lucrărilor sale sunt încă necesare cititorului român, indiferent de specializarea sa. Reprezintă o etapă ce trebuie parcursă în maturizarea unui mediu cultural-ştiinţific.
Cartea de faţă reuneşte o serie de cursuri ţinute la Collège de France în anii 1977-1978, apărute în volum în 2004 la editura Seuil/Gallimard în Franţa, iar la noi în 2009 în cadrul Colecţiei Panopticon a editurii clujene Ideea. Pe parcursul celor 13 cursuri autorul pune sub lupă mecanismele puterii, a „bio-puterii” după cum a numit-o, demers ce se continuă într-un curs ulterior Naşterea biopoliticii (1979), apărut de asemenea în volum. Definind bioputerea ca modul în care, începând cu secolul al XVIII-lea, societăţile moderne apusene au reconsiderat faptul biologic esenţial că fiinţa umană constituie o specie umană, autorul începe prin analizarea mecanismelor disciplinare şi a dispozitivelor de securitate, oferind o serie de exemple în acest sens.

luni, 29 noiembrie 2010

CODUL LUI JAN BZ III

Aşadar,

Comanda şi livrarea mărfii se făcea peste gardul din lemn care despărţea casele noastre. Îl priveam cu admiraţie cum ieşea, cu foile de dictando mototolite, din coteţul pentru porci,care, în sezonul de vară îi servea ca loc de refugiu şi inspiratie lirică. Poate că acest spaţiu nonformal a constituit elementul declanşator al preocupărilor mele literare. Admiraţia mea pentru tot acest ansamblu suprarealist, pe care l-aş numi "Văru Costel şi muza din coteţ", s-a transformat într-un impuls metafizic creator.
A urmat o perioadă de doua zile, prolifică în ceea ce priveşte activitatea mea literară. O poezie, ale cărei prime versuri "La Reşiţa şi Hunedoara /Se produce pentru toată ţara..."mi-au adus elogii din partea bunicilor, şi o nuvelă palpitantă au constituit debutul meu forţat în ceea ce aş numi "marea literatură anonimă şi buzoiană a anilor 70-80".
de Jan Manta de la Buzău.

Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni vă recomandă


Pe data de 1 decembrie, dacă vă aflaţi în Sfântu Gheorghe, ar fi o mare prostie să rataţi concertul Nicolas Simion Group, ce va avea loc începând cu orele 20.00 la Barul Di Stefano - Restaurantul Park din Sfântu Gheorghe. Componenta formatiei este:
NICOLAS SIMION
(saxofon, Germania),
NORBERT SCHOLLY (chitara, Germania),
ANTONIS ANISSEGOS (pian, Grecia),
FAUSTO BECCALOSSI (acordeon, Italia),PAUL ZAUNER (trombon, Austria),CHRIS DAHLGREN (contrabas, SUA),ALAN JONES (tobe, SUA).
Evenimentul este organizat de către Casa de Cultură Konya Adam şi Asociaţia Culturală şi de Tineret MUKK, Sfântul Gheorghe, asociaţie care depune lăudabile eforturi de promovare a jazzului prin concerte şi tabere de vară.

duminică, 28 noiembrie 2010

O carte, umbra unei alte cărţi - de Ioana Manta Cosma


Mircea Mihăieş, „Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W.”, Ed. Polirom, Iaşi, 2009.
Ioana Manta-Cosma



O carte nu poate fi umbra unei alte cărţi, nu are cum să trăiască în umbra alteia. La un moment dat, umbra se desprinde şi capătă propria identitate. Este şi cazul studiului despre doliu, croit după ţesătura cărţii „Kaddish” a lui Leon Wieseltier. Dacă la începutul lecturii, cititorul poate fi descumpănit, neştiind în ce tipar să încadreze ţesătura croitorului original, cu timpul, cartea lui Mihăieş capătă autonomie. Avem de-a face cu pagini de critică literară, o analiză a scriiturii lui Leon Wieseltier, a vieţii acestuia, a lecturilor lui, o „psihanalizare” a cazului unui îndoliat, o critică a societăţii contemporane, un conspect al lecturilor despre moarte şi doliu, un exerciţiu de critificţiune.
Se pune pe bună dreptate problema dacă „Despre doliu” poate fi citit fără a parcurge şi „Kaddish”, aşa cum nu poţi citi critică literară despre un roman, fără să fi lecturat romanul în cauză. Cartea lui Mihăieş îşi are propriul destin, fără să mai depindă de „Kaddish”. În lumea romanului „Harun şi marea de poveşti” a lui Salman Rushdie, se întâmplă ceva asemănător, umbrele unor indivizi se despart de stăpânii lor, urmate propria voinţă, încep să trăiească o altă viaţă.

joi, 25 noiembrie 2010

Corespondenţă flamandă


Fiindcă mă aflu pe ţinuturi joase ca membru delegat al onorabilei noastre ligi, la Leuven, capitală a provinciei flamande Brabant, atestată din anul Domnului 891, se cuvine să fac cel puţin o recomandare muzicală, domeniul de competenţă al subsemnatei. Cea mai firească alegere vine din zona muzicii polifonice renascentiste, mai exact şcoala Franco-Flamandă, care se laudă cu locul de obârşie al unei muzici ce a dominat mai bine de 200 de ani aceste meleaguri şi de unde s-a raspândit în întreaga Europa.
Înfloritoare pe teritoriul Franţei de nord şi în Ţările de Jos, muzica franco-flamandă va îmbina Ars nova franceză şi italiană cu muzica tradiţională engleză, rezultatul acestei osmoze artistice devenind, în scurt timp, limbaj muzical european, impus atât în ţările germane cât şi în sudul Europei. În secolul al XV-lea se dezvoltă arta contrapunctului şi compozitorii dobândesc o libertate în mişcarea vocilor polifonice, libertate care a mers până la nesocotirea textului literar, reuşind să dea aripi creaţiilor muzicale. Vorbind despre rădăcinile şcolii franco-flamande, unul dintre cei mai notorii teoreticieni ai vremii, flamandul Johannes Tinctoris (1435-1511), arăta că: “Muzica în timpul nostru a obţinut atât de mari succese, încât în ea se poate vedea «arta nouă»..’’. Ars nova reprezintă o cotitură hotărâtoare în istoria muzicii prin victoria artei sincere asupra celei scolastice.

Arheologie umoristică (partea a II-a a interviului cu dl. Karl Max)


Rep. – Şi ce alte proiecte mai derulaţi în cadrul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni?
Karl Max – Împreună cu domnul Păstorel Tartuffeanu, preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Pesimismului, anchetăm o serie de cazuri de oameni îngropaţi de vii din cauza lipsei simţului umorului. Nu ştiu dacă e din naştere sau pur şi simplu, în timp din cauza grijii zilei de mâine şi a celei de poimâine, simţul umorului li s-a atrofiat până la dispariţie, cert e că întâlnim tot mai multe astfel de cazuri. Chiar acum, în cadrul Departamentului de Arheologie Umoristică şi Analiză a Dedesubturilor ne ocupăm de cazul unui individ strivit sub povara unui banc spus de unul dintre colegii de muncă.
Rep. – Şi cum se desfăşoară anchetele?
Anchetele decurg greu când e vorba de cei care nu ştiu de glumă, care se inflamează rapid la orice brumă de ironie şi au accese de panică în momentul în care sunt puşi faţă în faţă cu un pamflet. Am finalizat recent un proiect de explicare a bancurilor pentru cei care nu se prind, practic e vorba de un soft gratuit care poate fi accesat online şi se cheamă Glumă Translate. Pregătim şi un program de diluare în laude, scuze şi complimente a ironiilor şi înţepăturilor de orice fel pentru cei cărora ironiile le stau în gât sau le pică greu. Tot în cadrul Departamentului de Arheologie Umoristică şi Analiză a Dedesubturilor, împreună cu caricaturiştii de la Institutul de Tracomanie şi Parodie Preistorică analizăm vechimea unor bancuri descoperite prin zona Orăştiei. Săpăturile noastre par a confirma prejudecăţile de la care am pornit, adică faptul că primele forme umoristice şi parodice din istoria omenirii ar fi de provenienţă dacică.
Rep. – Cu asta chiar că mă surprindeţi. Puteţi să ne daţi un exemplu concret?

CODUL LUI JAN BZ II



"Doream să devin scriitor.Unul de succes,dacă se putea. Ca model viu îl aveam pe vărul meu, Costel, elev la liceu, profilul filologie-istorie. Acesta scria pe nerăsuflate 2 poezii, o epigramă şi o nuvelă, în timp ce-şi savura felia de pâine neagră unsă cu magiun, de la Buta, bunica lui. De la văru Costel mă aprovizionam cu produse literare de calitate atunci când participam la concursuri, olimpiade sau la orice altă activitate, în care trebuia să-mi demonstrez talentul scriitoricesc. Mă servea cu promptitudine. Nu mi-a cerut niciodată drepturi de autor...."
(Autor: Jan Manta de la Buzău, profesor în mediul rural)

miercuri, 24 noiembrie 2010

Tezaur folcloric





Voci mieroase şi imagini sclipicioase ne invită cu o frecvenţă exasperantă să urmărim diverse programe TV peste care se pune sigla „folclorului autentic”. Sunt organizate festivaluri, recitaluri, concerte şi tot felul de alte manifestări care îşi propun prezentarea, sau chiar mai rău, conservarea şi perpetuarea valorilor nemuritoare ale patriei. La vederea atâtor artişti de muzică populară, ne putem pune sincera întrebare: „Cum de îndrăznesc unii să se plângă de degradarea tradiţiilor şi a cântecului românesc, când pe toate gardurile poţi găsi câte un brav apărător al melosului autohton?” O îndreptăţită confuzie a omului de rând, iubitor de muzică dar nespecialist, confuzie care este întreţinută cu bună ştiinţă de aceşti fii ai patriei care îşi iau asupra lor dificila sarcină de a nu lăsa să piară zestrea strămoşească.

Albumul de jazz al săptămânii - John Coltrane feat. Johnny Hartman



Ce se întâmplă atunci când divinul John Coltrane înregistrează un album cu un solist vocal, Johnny Hartman? Ani de-a rându am fost foarte neâncrezător faţă de această inedită combinaţie, amânând pe termen nedefinit ascultarea lui. Sfatul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni este să nu procedaţi la fel ca mine, ci să vă grăbiţi la torrente sau la Rapidshare, pentru că albumul conţine o muzică de o sensibilitate extraordinară, datorată în primul rând vocii lui Hartman, la care Coltrane adaugă complexitatea şi profunzimea improvizaţiilor sale pentru ca muzica să nu cadă spre facil sau romanţios. O adevărată bijuterie a genului.
Album review:
Download:

marți, 23 noiembrie 2010

CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ- Minoritatea germană şi alte minorităţi în statele naţional comuniste din Europa de sud-est în perioada 1964 1989-



Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni recomandă cu căldură,participarea la acest eveniment.
Cluj,26–27 Noiembrie 2010

Program

Vineri, 26 Noiembrie 2010

9:00–9:30 Deschiderea conferinţei

Univ.-Prof. Dr. Rudolf Gräf
(Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, Director al Institutului de Studii Germane)
Prof. h. c. Dr. Stefan Sienerth
(Director Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südost-europas e. V. an der Ludwig-Maximilians-Universität München)
Moderator: Prof. h. c. Dr. Stefan Sienerth
9:30–10:00

Oamenii Ligii în acţiune - Muzică transilvană prezentată la Iaşi


Din categoria evenimentelor sănătoase, dar din păcate rare, la Iaşi, în perioada 15-21 noiembrie, a avut loc Festivalul Muzicii Româneşti. Organizatorii au avut lăudabila intenţie de a oferi o prezentare plenară a manifestărilor muzicale româneşti actuale, organizând un concurs de compoziţie şi un simpozion de muzicologie, ambele destinate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, plus o serie de recitaluri şi concerte cu un program ce a cuprins lucrări din creaţia românească a ultimelor decenii.
Din partea Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni am fost ales eu pentru a reprezenta această nobilă instituţie la simpozionul Musicologia Mirabilis – cu toate că orice alt membru ar fi avut cu siguranţă o prestaţie cel puţin la fel de meritorie. Am ales ca în cele 20 de minute alocate prezentării mele să vorbesc liber despre opera compozitorului Hans Peter Türk, Patimile după Matei – o muzică Transilvană pentru Vinerea Mare. Considerând că lucrarea este de o indiscutabilă valoare şi că toţi cei cu un cu un cuget şi o simţire bonţideană ar trebui să afle câte ceva despre ea, m-am hotărât să prezint mai jos un scurt rezumat.

luni, 22 noiembrie 2010

Recomandare jazzofilă - Lucian Ban - Elevation concert


Amatorii de jazz (şi nu mă refer aici la cei care cântă jazz ca nişte amatori) vor putea să-l reasculte pe Lucian Ban la Cluj, la Teatrul Maghiar de Stat, pe data de 1 decembrie, ora 20. Concertele pianistului clujean au adus întotdeauna pe scenă nume importante ale jazzului american. Cei care l-au vazut pe Alex Harding şi al său Tuba Project cu siguranţă nu vor uita acele concerte prea curând. Din păcate acele concerte s-au ridicat la un înalt nivel valoric datorită muzicienilor invitaţi, şi mai puţin lui Lucian Ban. Pe 1 decembrie vom avea din nou ocazia să ascultăm nume consacrate ale jazzului, precum Abraham Burton, Brad Jones şi Eric McPherson. Această componenţă este deja un argument suficient pentru a vă convinge să mergeţi la acest concert, indiferent de forma în care va fi Lucian Ban de ziua naţională.

Cluj – Kolozsvár: memorii ireconciliabile?- de Edit Szegedi





Cele două nume din titlu se referă la două epoci reflectate de cele două denumiri oficiale ale oraşului: Cluj stă pentru perioada de după 1918 (exceptând anii 1940-1944), în timp ce Kolozsvár stă pentru oraşul de până la 1918. Însă, spre deosebire de jurnaliştii occidentali, nu voi vorbi despre „fostul Kolozsvár“, deoarece numele maghiar al oraşului este folosit chiar oficial, la fel cum numele german Klausenburg este în uz, chiar dacă populaţia germană este foarte mică.
De mai mult de un deceniu viaţa cotidiană la Cluj a devenit un fenomen greu de înţeles pentru locuitorii altor oraşe precum Braşov, Sibiu sau Reşiţa. Există subtilităţi pe care cei din afara Clujului nu le pot desluşi, aşa cum înainte de 1898 cei străini de oraş nu înţelegeau denumirile străzilor. Unul dintre aceste aspecte de neînţeles este atitudinea cu care sunt tratate cele două echipe de fotbal ale oraşului, U şi CFR. Nu este vorba de rivalitatea normală dintre mai multe cluburi sportive, existentă în toată lumea şi care se manifestă inclusiv prin violenţe stradale, ci de tratarea celor două cluburi în termeni de autenticitate şi legitimitate istorică: doar unul dintre cluburi are legitimitate istorică, doar acesta reprezintă tradiţia oraşului, nu poate fi loc pentru două echipe în oraş. Dincolo de aspectul mai degrabă frivol al rivalităţii extra-sportive, proclamarea sau negarea autenticităţii şi legitimităţii istorice a celor cluburi exprimă, după părerea mea, conflictul dintre memoriile istorice ale Clujului.

duminică, 21 noiembrie 2010

Recomandări bonţidene:


Vineri, 26 Noiembrie,ora 19 Casa de Cultură a Studenţilor,
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Dirijor: Eckart Hübner (Germania)
Solist: Sergiu Cârstea
În program:
F. Schubert – Uvertura Rosamunda, op.26
JH. Tomasi – Concert pentru trompetă
P.I. Ceaikovski – Simfonia a 4-a în fa minor, op.36

Sâmbătă, 27 Noiembrie, Teatrul Maghiar Cluj În noua sală studio 20:00 Peca Ştefan, Andreea Vălean, Radu Apostol, Gianina Cărbunariu: Roşia Montană
PREMIERĂ
Cu supratitrare în limba română

Cinemateca TIFF - Cinema ARTA - intrare liberă


Obişnuindu-vă cu aducerea în vedere a unor evenimente şi acte culturale de calitate fruntaşă, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni recomandă cinefililor şi nu doar lor, CINEMATECA TIFF, la CINEMA ARTA.
in fiecare joi, in perioada 21 octombrie – 23 decembrie 2010, h20.00

Intrarea libera !
Program:

21 octombrie – Grasii / 28 octombrie – Palme albe / 4 noiembrie – Film surprize / 11 noiembrie – Smecherii / 18 noiembrie – Il Divo / 25 noiembrie - Viata e in alta parte / 2 decembrie – Altiplano / 9 decembrie – Fiii Cubei / 16 decembrie – Forever Blues / 23 decembrie – Navidad

Update: Organizatorii au modificat programul si au suplimentat numarul de filme. Astfel, programul pentru perioada urmatoare incepe de la orele 18 si arata asa:

CODUL LUI JAN BZ


După întrunirea câtorva comisii, după aprobarea proiectului de alte câteva comisii şi în urma unui vot atent supravegheat şi selecţionat, s-a hotărât înfiinţarea unei filiale a Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni în Buzău.
Redăm cu maximă fidelitate necenzurată comunicatul preşedintelui filialei de la Buzău:

„Primele mele rânduri în cadrul primului meu descălecat literar în Bonţida sunt acestea:

Titlul: Codul lu Jan Bz
Motto : Plagiatori din toate colţurile, adunaţi-vă!

Acum încep

joi, 18 noiembrie 2010

O istorie la mai multe mâini - de Ioana Manta Cosma


"Meeting" de Raluca Iov http://ralucaiov.blogspot.de/
Zi cenuşie. Pot să-i spun şi de cenuşă, aseară am ars toate lemnele din apartament ca să ne încălzim. Deci e o zi de cenuşă. Jar nu mi-a mai rămas; dar cine mai are forţe latente în lumea asta, să ridice mâna sus! Jar nu mai găseşti în nicio casă. Da, mi-am pierdut speranţa, sunt un om de cenuşă. Azinoapte nu am mai avut timp să scriu în jurnal, pentru că am avut musafiri. Am stat la un pahar de vin şi nişte fursecuri de casă (şi un Bartok pe fundal, recunosc) cu un coleg de serviciu, care ne-a vizitat. Familia lui e compusă dintr-o soţie cu două aluniţe pe frunte (citiţi: în frunte), un băiat de aceeaşi vârstă cu fetiţa mea, Ecaterina (de unde vine şi compatibilitatea dintre mine şi colegul meu), o cameră la demisol, 2 fotolii şi 3 scaune, un serviciu de cafea şi 1 pachet de unt (spre deosebire de familia mea care e alcătuită şi divizată pentru o jumătate de pachet de unt). Restul, care e trecut tot pe numele lui, este de decor. Câine n-are. Nici eu nu am, deşi tare mi-aş dori.

Recomandarea cinefilă - The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover


Un film, locul unde cărţile sunt devorate nu numai prin lectură, ci şi la cină. Atenţie, cartea preferată poate deveni obietul de tortură pentru unul din noi, mai ales dacă ea vorbeşte despre o revoluţie sângeroasă franceză (română, de ce nu ?).
Veţi întâlni lumea bună, despiritualizată, incultă, ignorantă, vulgară, criminală. Imaginea dictatorului. Hrana care ne consumă. Victimele torţionarului răzbunându-se. Câteva tablouri celebre. Pasiunea pentru cărţi. Raiul bibliotecii vs. Iadul-celor-fără-cărţi.
Într-un cuvânt, decor, simbol, culoare, sunet, se-ngână şi-şi răspund.
Ioana Manta Cosma

miercuri, 17 noiembrie 2010

Recviem pentru o doamnă - 3 ani fără Croco




Dat fiind că azi se împlinesc aproximativ trei ani de la mazilirea unui "loc al memoriei" pentru boema clujeană, la iniţiativa dnei. Edit Szegedi, preşedintă a Comisiei pentru Dialog cu Memoria Comunităţii Săseşti şi Nu Numai, reedităm un text de mare profunzime:
"A plecat o mare doamnă printre noi. Avea 47 de ani împliniţi, nenumăraţi iubiţi, mulţi copii, multe prietene fidele. S-a născut la sfârşitul unui deceniu de teroare şi la începutul unui deceniu care promitea multe şi care a trezit speranţe şi iluzii, atât de amar trădate de marea politică. A fost o adolescentă şi tânără urâţică, săracă şi cam puţea, căci nu se găsea săpun decât la negru. A cam decăzut la maturitate şi pe la 40 de ani a înflorit. A fost însă întotdeauna o mamă iubitoare şi generoasă pentru copiii reuşiţi şi pentru cei rataţi ai urbei.

marți, 16 noiembrie 2010

Râsul din noi



În această subtilă zi de toamnă am avut plăcerea să intervievăm pe membrii Comisiei pentru Ironie şi Limbaj Esopic, dl. Karl Max, preşedinte, şi dna. Elena din Trojan. Deşi sunt renumiţi pentru discreţia şi modestia lor, datorită grosolanelor noastre insistenţe cei doi au acceptat să se lase fotografiaţi, pentru a demonstra încă o dată că nu au nimic de ascuns publicului larg. În cele ce urmează redau o primă parte a interviului.
Reporterul: Dle Karl Max care este în viziunea dumneavoastră rolul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni şi cu ce gând v-aţi înhămat la acest proiect?
Karl Max: Liga are rolul de a apropia pe toţi cei cu vocaţie bonţideană, pe cei cu convingeri şi vederi bonţidene şi încrezători în valorile bonţidene. Este un proiect abia început care se derulează, deocamdată pe două direcţii majore: Prima este Subzistenţa prin Cultură, Punerea pe gânduri; iar a doua este Demascarea Râsului din noi. Trebuie combătut imperialismul băşcăului, domnule. Nu se mai poate. După cum vedeţi mi-au ieşit deja peri albi de la atâta grosolănie şi mahala. M-am înregimentat în această ligă datorită simţului..
Rep.: Datoriei!
Karl Max: Nu! Nu! Al umorului! Eu sunt responsabil cu propaganda umoristică, esopică.
Rep. Şi care este mai exact activitatea dumneavoastră?

luni, 15 noiembrie 2010

ETNOLOGIE: TRADIŢIE ŞI ŞPRIŢ

        Prafrazând titlul unui mai vechi articol al lui Andrei Pleşu – „Geopolitică şi şpriţ”, în care, pornind de la ideea de şpriţ, vorbea despre situaţia geopolitică a României, crăcănată între două spaţii culturale diferite: Europa Centrală şi Balcanii; vreau să arunc o scurtă privire în desişul „tradiţiilor populare” şi traiul lor boem în contemporaneitate. Metafora şpriţului îmi pare că se verifică şi în cazul lor, doar că de data asta proporţia apei e atât de mare încât din tărie, din esenţa băuturii rămâne o vagă aromă. „Tradiţiile populare” atât de dragi prezentului au ajuns atât de şpriţuite încât doar cei ce se îmbată cu apă-chioară le mai pot lua în serios, sau bineînţeles larga categorie a ipocriţilor şi demagogilor. Naivii, cred eu, sunt în alt sector. Acum după aceste afirmaţii uşor stridente vă rog să-mi permiteţi să nuanţez şi să argumentez cele scrise:
         În societăţile contemporane sunt o mulţime de „tradiţii” pe care obsrevatori insuficient documentaţi sau înadins înşelaţi le iau drept „tradiţii populare originale”, autentice, când ele sunt constructe artificiale şi recente, produse de procesul numit folclorizare. Prin acest proces se poate înţelege transpunerea tradiţiei populare originale prin una dintre următoarele căi, practici:

Recomandare jazzistica - Woody Shaw, Anthony Braxton - Iron Man




Responsabilul cu propaganda jazzistică vă recomandă pentru astăzi albumul Iron Man, realizat de tandemul Woody Shaw & Anthony Braxton. Cei doi muzicieni sunt printre cele mai importante figuri ale jazzului postbop (sau hardbop dacă preferaţi) ale anilor ’70-’80. Stilul promovat pe acest album se revendică de la moştenirea coltrane-iană, asumată de Shaw şi Braxton şi continuată (cel puţin de Braxton, pentru că Woody Shaw moare din păcate prematur) până la ultimele consecinţe. Un album a cărui muzică ţâşneşte cu o energie formidabilă.

Anthony Braxton despre Woody Shaw :
http://www.youtube.com/watch?v=Qia2PwEo7WU

Woody Shaw în interviuri :
http://jeffhelgesen.blogspot.com/2010/10/me-woody-shaw-coda-magazine-1976.html#more

Link pentru a descărca albumul :
http://farofamoderna.blogspot.com/2007/11/iron-men-woody-shaw-anthony-braxton.html
Recomandat de Theodor Constantiniu - membru fondator al Ligii Oamenilor de Cultura Bontideni

duminică, 14 noiembrie 2010

Conferinţa Naţională TEXT ŞI DISCURS RELIGIOS EDIŢIA A III-A


Organizată la Iaşi în 12-13 Noiembrie 2010, a III-a ediţie a Conferinţei Naţionale "Text şi discurs religios", a reuşit să adune un număr mare de specialişti ai lumii universitare româneşti. Pe parcursul celor două zile au fost susţinute o serie de comunicări, aducând-se în discuţie aspecte interesante şi oferind noi viziuni şi modele analitice.
Fără a ne pierde în detalii, menţionăm reprezentarea Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni de către istoricul de artă Valentin Trifescu, care a vorbit despre "Mesajul bisericilor cneziale din Ribiţa şi Crişcior" pornind de la premisa că vizualul poate fi înţeles ca o formă de discurs. Punând accentul pe particularităţile diferitelor geografii artistice, istoricul a oferit o cheie de intrare în lumea transilvană medievală.
Pentru cei curioşi să afle mai multe despre acest eveniment accesaţi http://www.cntdr.ro/

Descălecare la Sic






Nucleul dur al Comisiei de politică externă, compus din Theodor Constantiniu, Valer Simion Cosma, Valentin Trifescu ( întors de urgenţă de la Iaşi de la ediţia a III-a aConferinţei Naţionale „Text şi Discurs religios”pentru a participa la şedinţă) şi Bogdan Butiulcă (prezent prin intermediul telefonului, problemele organizării filialei bistriţene nepermiţându-i să se deplaseze) s-a întrunit în regim de urgenţă la sediul Ligii dimineaţă, la prima oră. Marea problemă pusă pe tapet a fost stabilirea unor punţi de legătură care să permită dialogul real şi schimburile culturale veritabile, cu conservatoarea comunitate sicană. În acest sens s-a hotărât pedalarea de urgenţă spre Sic pentru a prezenta mesajul intercultural promovat de Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni. Această comunitate încearcă să saboteze cursul aşa-zis firesc al istoriei, reprezintă un punct greu accesibil, mai ales atunci când o iei pe scurtături.
Veritabil traseu iniţiatic, drumul spre Sic ne-a revelat încă o dată faptul că lucrurile trainice se fac numai cu stăruinţă şi sudoare. Un fapt esenţial în desfăşurarea misiunii, cu o mare încărcătură simbolică, l-a reprezentat consubstanţierea cu apa locului, de la fântâna din sat.

Comentarii

Translate this blog