Fiindcă mă aflu pe ţinuturi joase ca membru delegat al onorabilei noastre ligi, la Leuven, capitală a provinciei flamande Brabant, atestată din anul Domnului 891, se cuvine să fac cel puţin o recomandare muzicală, domeniul de competenţă al subsemnatei. Cea mai firească alegere vine din zona muzicii polifonice renascentiste, mai exact şcoala Franco-Flamandă, care se laudă cu locul de obârşie al unei muzici ce a dominat mai bine de 200 de ani aceste meleaguri şi de unde s-a raspândit în întreaga Europa.
Înfloritoare pe teritoriul Franţei de nord şi în Ţările de Jos, muzica franco-flamandă va îmbina Ars nova franceză şi italiană cu muzica tradiţională engleză, rezultatul acestei osmoze artistice devenind, în scurt timp, limbaj muzical european, impus atât în ţările germane cât şi în sudul Europei. În secolul al XV-lea se dezvoltă arta contrapunctului şi compozitorii dobândesc o libertate în mişcarea vocilor polifonice, libertate care a mers până la nesocotirea textului literar, reuşind să dea aripi creaţiilor muzicale. Vorbind despre rădăcinile şcolii franco-flamande, unul dintre cei mai notorii teoreticieni ai vremii, flamandul Johannes Tinctoris (1435-1511), arăta că: “Muzica în timpul nostru a obţinut atât de mari succese, încât în ea se poate vedea «arta nouă»..’’. Ars nova reprezintă o cotitură hotărâtoare în istoria muzicii prin victoria artei sincere asupra celei scolastice.
Cultivată cu pasiune, măiestria tehnicii polifonice devine în a doua jumătate a secolului al XV-lea uneori un scop în sine, compoziţiile fiind apreciate ca jocuri sonore, ca ghicitori muzicale sau ca ingenioase construcţii sonore. Din această cauză, muzica lor are, uneori, un caracter formalist, predilecte fiind combinaţiile melodice şi multiplele canoane. Pe de altă parte, virtuozitatea tehnică cucerită de compozitorii acestei şcoli muzicale le înlesneşte unora traducerea fidelă în muzică a unui bogat evantai de expresii.
Cel mai de seamă reprezentant al şcolii franco-flamande este Josquin des Prés (1440-1521) ; în creaţiile sale găsim sintetizate principalele caracteristici ale şcolilor muzicale europene, întrucât, datorită călătoriilor făcute, a asimilat trăsăturile stilului italian şi francez. Grefându-le pe moştenirea flamandă, el realizează o sinteză artistică, astfel că muzica sa este receptată în toată Europa. A rămas ataşat de arta populară, pe care o valorifică în lucrările sale, dar renunţă la vechile forme: ballade, virelai, rondo. În general scriitura sa este la patru voci, în care tehnica polifonică cu imitaţii de motive, canoane sau cu repetarea unor cuvinte pentru realizarea unor efecte sonore vor da un aspect dens ţesăturii sonore.
Spre exemplu muzical se poate asculta missa Pange Lingua, creaţie de factură religioasă,şi se poate servi după o atentă ,,lecturare’’ a tripticului "Grădina plăcerilor", a conaţionalului Hieronymus Bosch (1450-1516) ce prezintă de o manieră fantastică păcatele omeneşti, într-o lume supranaturală, muzica lui des Prés având efectul unei curăţiri, mesaj ce polifonia renascentistă îl poartă.
Articol semnat de Otilia Badea, reprezentantul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni la Lemmensinstitut, Leuven
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu