Treceți la conținutul principal

Corespondenţă flamandă


Fiindcă mă aflu pe ţinuturi joase ca membru delegat al onorabilei noastre ligi, la Leuven, capitală a provinciei flamande Brabant, atestată din anul Domnului 891, se cuvine să fac cel puţin o recomandare muzicală, domeniul de competenţă al subsemnatei. Cea mai firească alegere vine din zona muzicii polifonice renascentiste, mai exact şcoala Franco-Flamandă, care se laudă cu locul de obârşie al unei muzici ce a dominat mai bine de 200 de ani aceste meleaguri şi de unde s-a raspândit în întreaga Europa.
Înfloritoare pe teritoriul Franţei de nord şi în Ţările de Jos, muzica franco-flamandă va îmbina Ars nova franceză şi italiană cu muzica tradiţională engleză, rezultatul acestei osmoze artistice devenind, în scurt timp, limbaj muzical european, impus atât în ţările germane cât şi în sudul Europei. În secolul al XV-lea se dezvoltă arta contrapunctului şi compozitorii dobândesc o libertate în mişcarea vocilor polifonice, libertate care a mers până la nesocotirea textului literar, reuşind să dea aripi creaţiilor muzicale. Vorbind despre rădăcinile şcolii franco-flamande, unul dintre cei mai notorii teoreticieni ai vremii, flamandul Johannes Tinctoris (1435-1511), arăta că: “Muzica în timpul nostru a obţinut atât de mari succese, încât în ea se poate vedea «arta nouă»..’’. Ars nova reprezintă o cotitură hotărâtoare în istoria muzicii prin victoria artei sincere asupra celei scolastice.

Cultivată cu pasiune, măiestria tehnicii polifonice devine în a doua jumătate a secolului al XV-lea uneori un scop în sine, compoziţiile fiind apreciate ca jocuri sonore, ca ghicitori muzicale sau ca ingenioase construcţii sonore. Din această cauză, muzica lor are, uneori, un caracter formalist, predilecte fiind combinaţiile melodice şi multiplele canoane. Pe de altă parte, virtuozitatea tehnică cucerită de compozitorii acestei şcoli muzicale le înlesneşte unora traducerea fidelă în muzică a unui bogat evantai de expresii.
Cel mai de seamă reprezentant al şcolii franco-flamande este Josquin des Prés (1440-1521) ; în creaţiile sale găsim sintetizate principalele caracteristici ale şcolilor muzicale europene, întrucât, datorită călătoriilor făcute, a asimilat trăsăturile stilului italian şi francez. Grefându-le pe moştenirea flamandă, el realizează o sinteză artistică, astfel că muzica sa este receptată în toată Europa. A rămas ataşat de arta populară, pe care o valorifică în lucrările sale, dar renunţă la vechile forme: ballade, virelai, rondo. În general scriitura sa este la patru voci, în care tehnica polifonică cu imitaţii de motive, canoane sau cu repetarea unor cuvinte pentru realizarea unor efecte sonore vor da un aspect dens ţesăturii sonore.
Spre exemplu muzical se poate asculta missa Pange Lingua, creaţie de factură religioasă,şi se poate servi după o atentă ,,lecturare’’ a tripticului "Grădina plăcerilor", a conaţionalului Hieronymus Bosch (1450-1516) ce prezintă de o manieră fantastică păcatele omeneşti, într-o lume supranaturală, muzica lui des Prés având efectul unei curăţiri, mesaj ce polifonia renascentistă îl poartă.
http://www.youtube.com/watch?v=P1B59MCuVZ0&playnext=1&list=PL4B2C066296E05B56&index=12

Articol semnat de Otilia Badea, reprezentantul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni la Lemmensinstitut, Leuven

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii