Treceți la conținutul principal

Monica Macovei, Adrian Papahagi şi electoratul „care nu merită”


   Despre candidatura Monicăi Macovei la preşedinţia României am aflat prin intermediul unui clip video suit pe Youtube acum mai bine de-o lună. Mi s-a părut stângace şi uşor actoricească încercarea dumneaei de a se prezenta drept candidat. Dar cu timpul, lucrurile s-au mai organizat în jurul ei: a început să primească susţinere, a devenit erou de bandă desenată alături de sidekick-ul Dubi (pisica dumneaei) şi a călătorit cu metroul bucureştean ca să arate că se ridică la statutul pe care-l afişează. Mai mult, a primit deja votul lui Lucian Mîndruţă care, se pare, era singurul cetăţean neconvins de capacităţile doamnei Macovei, din moment ce tocmai şi-a dat ok-ul pentru oprirea campaniei, aseară pe facebook.
    Dar pentru că data era deja stabilită, sau poate pentru că n-a văzut status-ul lui Mîndruţă (eu n-am văzut să fi dat like!?!), Monica Macovei şi-a continuat ieri campania prin Cluj. Pe noi (oamenii Ligii n.r.) ne-a întâlnit la o terasă din centru în timp ce lingeam fiecare la o bere aşa cum bine se vede din reuşita poză de campanie pe care am alăturat-o aici.
   Ne-a întrebat dacă am semnat pentru dumneai. Eu, unul am refuzat oferta spunându-i că nu mă reprezintă. Colegul Valer, mai inspirat, s-a gândit s-o întrebe care e poziţia ei cu privire la gazele de şist iar dumneaei a cotit-o cu DNA-ul, cu independenţa energetică care poate fi atinsă prin exploatarea resurselor convenţionale din Marea Neagră ş.am.d. Eu am întrebat-o cine-l va judeca pe ambasadorul SUA care a făcut lobby în favoarea Chevron, adică trafic de influenţă, pentru că aşa se încadrează din punct de vedere legal eforturile excelenţei sale aici la noi în ţară. A ridicat din umeri, pusă în dificulate iar în ajutor nu i-a sărit Dubi, aşa cum m-am aşteptat eu, ci un alt sidekick de nădejde al dumneai, ignorat din păcate, în benzile desenate care-i detaliază aventurile; anume Adrian Papahagi care, folosindu-şi superputerea de a rosti graseiat ca la Sorbona, s-a adresat doamnei Macovei: „Hai Monica! Lasă-i pe ăştia! Pierdem vremea! Am fi putut câştiga 10 votanţi în timpul ăsta! Dacă ei vor să fie conduşi de hoţi şi plagiatori...”
    Am descoperit astfel, cu stupoare că noi, oamenii Ligii, suntem electoratul „care nu merită” şi de supărare ne-am baricadat în birtul alăturat unde am mai încins două beri până'a venit seara. Nu puteam crede că noi, aşa zişii indecişi, cei care nu votează de obicei, cei cărora li se adresează până la urmă, campania doamnei Macovei, eram electoratul „care nu merită”. Trebuia să ne dumirim! Aşa că am descins în barul în care, în aceeaşi seară, prezidenţiabila Macovei avea dezbaterea publică unde am mai degustat din oferta zilei, astfel încât când ne-a întâlnit, doamna Macovei a ţinut să ne întrebe la a câta bere suntem, de parcă beam pe caiet şi ea deţinea localul.
    În sfârşit, în discursul de deschidere, Monica Macovei a livrat binecunoscuta-i poveste cu privire la statul de drept, lupta anti-corupţie care va aduce banii furaţi înapoi la buget, bani cu care îmbunătăţim situaţia din educaţie şi sănătate, că dumneai fiind de dreapta susţine privatizările, că statul nu e un bun administrator, iproci. Apoi lumea din sală a început să adreseze întrebări din cele mai diverse: Care este poziţia dumneavoastră cu privire la avort? Cum e cu religia în şcoli? etc. Eu unul, de pildă, am întrebat-o ce facem cu banii de la buget câştigaţi din recuperarea lor de la corupţi, dacă privatizăm sănătatea şi educaţia? Cui îi mai dăm? Dumneai se străduia să dea răspunsuri pertinente, deşi o cam cotea pe ici pe colo aşa cum fac politicienii. Domnul Papahagi, gândindu-se să-i sară în ajutor (eu chiar îl suspectez că vrea să-i ia faţa lui Dubi), se mai ridica din când în când şi vocifera precum un motivational speaker în sala de şedinţe a unei multinaţionale, spunând că nu astea sunt problemele arzătoare ale patriei, ci: „Cine e alături de Monica? Cine vrea să se implice? Ce facem în continuare ca să strângem mai multe semnături? De restul ne ocupăm după ce câştigăm alegerile! Altfel ne vor conduce hoţii şi plagiatorii...”
    După vreo două astfel de intervenţii îmi venea s-o întreb pe doamna Macovei dacă asocierea cu Adrian Papahagi, care întrerupe tot timpul discuţiile cu privire la problemele sociale şi economice care interesează pe toată lumea, îi face vreun bine? Iar după ce-am aflat că şi o colegă din public cu care m-am întreţinut de când ajunsesem acolo, avea exact aceeaşi întrebare în minte nu m-am mai abţinut şi i-am dat drumul, după care au urmat aplauzele publicului. Deci nu eram eu beat şi vorbeam aiurea cum credeam până în acel moment, ci o bună parte din audienţă considera, ca şi mine, că domnul Papahagi derapează. Monica Macovei ne-a răspuns că şi dumnealui are o opinie după care ne-a livrat arhi-cunoscutul citat al lui Ion Raţiu pe care mi-e jenă să-l reproduc aici pentru că n-are nicio relevanţă cu întrebarea mea (îl găsiţi pe facebook alături de poza lui, sau mai degrabă a lui Octavian Paler).
    Apoi pentru că doamna Macovei o dădea înainte cu „independenţa energetică” mi-am mai permis să adresez o întrebare: „Vi se pare corect că redevenţele statului pentru resursele naturale sunt între 3 şi 13 la sută, iar companiile extractoare obţin întotdeauna procentul mai mic? Cum o să avem independeţă energetică în felul acesta?” Mi s-a răspuns că experţii trebuie să se pronunţe, că ea nu poate să le ştie chiar pe toate, ceea ce m-a dezamăgit puternic. Nici măcar un răspuns de dreapta ca la carte nu am primit, de genul: „Da, sunt mici, dar vedeţi dumneavoastră, companiile astea creează locuri de muncă, investesc în comunitate, vor fi impozitate afacerile lor” şi alte bla-bla-uri.
    După care, colegul Valer l-a întrebat pe domnul Papahagi în ce măsură a contribuit renumele tatăului său la accesul său în sistemul universitar şi cum stă treaba cu „egalitatea de şanse”. I s-a răspuns că asta e viaţa, că oamenii nu sunt egali, că unii se nasc în familii bune şi alţii în familii sărace, că unii sunt mai deștepți (cazul dumnealui) și alții mai proști (cazul lui Valer, căruia i se adresa explicit), contribuția tatălui său fiind doar la nivel de ADN, unul bun, după cum probează doctoratul său la Sorbona și faptul că la 23 de ani! preda la numita universitate. După care l-a provocat la un duel academic, în dosul Facultății de Litere, pentru a vedea care are ISI-ul mai mare. Valer a replicat că unii și-au făcut implant de ISI, precum Titus Corlățean, și că mărimea nu contează, ci conținutul.
    În sfârşit, o seară reuşită, ca multe altele pe care Liga le are în agendă şi cu alţi candidaţi care se vor rătăci prin preajma Bonţidei. Dar ca să las tonul umoros la o parte şi să tragem un folos din toată această experinţă am să las şi câteva concluzii. Monica Macovei are în vizor electoratul pasiv, cel care stă acasă în ziua votului. Ce nu şi-a dat dumneai seama (sper că până aseară) e că aceşti oameni, în timpul lor liber, nu se uită doar la Game of Thrones şi joacă Call of Duty, ci se mai şi informează cu privire la problemele ţării, că le discută adesea la o bere (aşa cum făceam noi ieri până să fi fost întrerupţi de dumneaei) şi că vor să le vadă pe agenda candidaţilor. Cu un asemenea grup ţintă trebuie să te pregăteşti mai temeinic, mai temeinic şi decât când apari în faţa jurnaliştilor care evită sistematic asemenea probleme, mai ceva ca Papahagi. Trebuie să vă pregătiţi doamna Macovei. Trebuie să vă daţi seama că nu suntem electoratul „care nu merită”.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii