Balast social și oameni problemă. Reflecții pe marginea unui experiment educațional



Ieri am strâns expoziția Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30, curatoriată de Marius Turda și expusă la Galeria de Artă a Muzeului Județean de Istorie și Artă, Zalău (8-28 februarie 2019). Pentru a promova expoziția am conceput un atelier sau un fel de mini-experiment pentru clase de liceu. Experimentul arăta ca atare: Intrau elevii la Galeria de Artă, unde apoi i-am pus să stea într-un cerc pe bănci. Le-am spus titlul expoziției și le-am explicat ce însemna antropologia rasială cu măsurarea craniilor și a altor aspecte fizice și încadrarea oamenilor în grupuri/rase diferite, după aceste criterii. După asta le-am zis că pentru a înțelege mai bine ce însemnau cercetările expuse o să fac un experiment cu ei și o să-i pun în trei grupuri diferite în funcție de aspectul lor fizic. Le-am explicat că mă uit la statură, constituția fizică, capul, fruntea, nasul, bărbia, fața, gura, buzele, părul, ochii și culoarea pielii lor (după Făcăoaru 1934, 317) I. După care am început să-i pun pe fiecare dintre ei în trei grupuri diferite uitându-mă foarte bine la ei și ridicându-i în picioare pe fiecare. De fapt le-am dat bilețele de grup după cum îmi venea mie, cât de aleatoriu posibil: grupa 1) Români cu amestec strămoșesc în preponderență de rasă carpatică; grupa 2) Minorități istorice și români amestecați cu acestea; grupa 3) Minorități de origine extra-europeană și români contaminați cu sângele lor prin amestec strămoșesc (după Făcăoaru 1938).

Apoi am început să le explic că nu au fost născuți egali și că cei din grupa 3) sunt un grup problemă și trebuie să încercăm să-i educăm pentru că nu ascultă de reguli și nu respectă autoritatea. Așa că am zis către cei din grupa 3 să stea în picioare, să se ducă în colț, că n-au voie să vorbească între ei, iar dacă vor să zică ceva trebuie să ceară voie de la mine. Celorlalți le-am zis să se așeze pe scaune, comod că acum aveau mai mult spațiu și că pot să vorbească oricum, după placul lor. Le explicam că cei din grupa 1) făceau parte din „rasa carpatică” care „a fost modelul arhetipal al rasei autohtone românești: `cea mai frumoasă și cea mai dăruită biologic` dintre toate rasele” și că erau cei mai apropiați de cum arătau dacii după cercetările noastre prin comparație cu prizonierii daci de pe Columna lui Traian (vezi Turda 2014, după Făcăoaru 1944). Cei din grupa 2) erau acele minorități etnice sau români amestecați cu aceste minorități care aveau indice superioare pe lista ierarhică a raselor, cum ar fi germanii, sașii, șvabii sau ungurii, secuii și ceangăii. Despre unguri le-am explicat că de fapt în Europa, în ierarhia raselor, stau foarte jos, dar „cei din Transilvania, atât populația rurală cât și studenții, au o situație mai favorabilă în materialul nostru propriu, probabil din cauza amestecului intens cu românii, slavii şi mai cu seamă cu germanii.” (Făcăoaru 1943, 284). Și, deși au existat dezbateri despre originea secuilor și ceangăilor, după cercetările noastre ei sunt de fapt români maghiarizați (Turda 2015, 337; Davis 2018).

Balast social și oameni problemă. Reflecții pe marginea unui experiment educațional

Ieri am strâns expoziția Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30 , curatoriată de Marius Turda și expusă...

Comentarii

Translate this blog