Tînu' Lazăr








Tînu Lazăr și Mama Sâie, august 2004



În vara lui 2004, prin iulie-august, eram la coasă cu tînu' Lazăr, la Obrejă, sus pe Valea lui Stan, lîngă vîrful Măgurii. Tocmai luasem bacul cu notă mare și intrasem la facultate la Cluj, ceea ce-l făcuse pe tînu' extrem de mîndru de mine dar și oarecumva trist că urma să mă car din sat. După cîteva brazde, ne-am așezat pe un răzvor să ne tragem sufletul și tînu', cu un ton mult mai serios și mai grav decît în alte ocazii asemănătoare, mi-a pus o întrebare:
- Măi Valeri, măi, că amu' tu ești mai învățat ca noi, ai făcut mai multă școală, zi-mi și mie cum îi treaba asta cu Dumnezeu? Cine-i el? Cum de le știe pe toate? Îi ceva om mai de seamă sau cum să înțeleg eu toată povestea cu el?
        Tînu' nu era un om bisericos, deși era prieten bun cu popa Sărmaș, jucau des șah și se omeneau cu jinars produs la cazanul familiei dintr-un pîrău de pe Valea lui Stan. Eu nu-mi amintesc să mă fi dus vreodată la biserică sau să mă fi luat cu povești despre biserică, Dumnezeu și religie. Duminica, își punea hainele bune, își spăla cizmele și cobora în sat, cu calul sau pe jos. În sat, își schimba încălțările și ieșea la centru unde începeau lungile partide de șah. Era un șahist redutabil și pătimaș, în stare să bombăne minute întregi pentru o piesă pierdută aiurea. Pentru mine, aveam să realizez mai tîrziu, întrebarea și tonul pe care o adresase, erau semne că începuse să mă ia în serios ca adult și ca om școlit. Și, probabil, semn că simțea că sunt ultimele brazde culcate împreună. Eu nu eram doar mai școlit, ci, de prin clasa a 10-a, eram și un fel de ateu. Sau încercam să fiu. Oricum, eram într-o pasă cît se poate de anti-bisericească, după ce vreme de vreo 3-4 ani, în perioada gimnaziului, frecventam cu sîrg biserica, cîntam în strană duminică de duminică și în sărbători, citisem biblia și alte cărți religioase, învățasem două glasuri bisericești și mă pregătisem pentru seminarul teologic. Totul s-a schimbat brusc prin clasa a 8-a, cînd ca urmare a diferitelor șicane făcute de un diac bătrîn, cum că nu sunt din neam bun, că nu avem în familie tradiție de dieci, am decis să o rup cu strana și cu biserica ortodoxă. Mama, urmînd exemplul unei vecine trecută printr-o situație asemănătoare, a vrut să mă ducă să cînt la catolici (greco-catolici), că acolo e loc destul și nu te întreabă nimeni din ce neam ești și dacă înaintașii au cîntat/avut loc de vază în strana bisericii. Dar nu am vrut. Mi-era silă de toată povestea și deja interesele și curiozitatea îmi fuseseră acaparate de lucruri mult mai lumești. Prin liceu, după descoperirea metalelor grele și foarte grele, am ajuns să-i descopăr pe iluminiști, pe Darwin și pe alții care-l scoseseră pe Dumnezeu din schemă, așa că mi-am vîrît capul în alte dogme. Și ce-i puteam eu răspunde bătrînului, după un așa traseu intelectual, fără să-i zgîndăresc prea tare fricile și cunoștiințele și fără să fac rabat de la convingerile mele recente, fundamentate științific?

Balast social și oameni problemă. Reflecții pe marginea unui experiment educațional

Ieri am strâns expoziția Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30 , curatoriată de Marius Turda și expusă...

Comentarii

Translate this blog