Oamenii Ligii în acţiune - Muzică transilvană prezentată la Iaşi

Din categoria evenimentelor sănătoase, dar din păcate rare, la Iaşi, în perioada 15-21 noiembrie, a avut loc Festivalul Muzicii Româneşti. Organizatorii au avut lăudabila intenţie de a oferi o prezentare plenară a manifestărilor muzicale româneşti actuale, organizând un concurs de compoziţie şi un simpozion de muzicologie, ambele destinate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, plus o serie de recitaluri şi concerte cu un program ce a cuprins lucrări din creaţia românească a ultimelor decenii.

Din partea Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni am fost ales eu pentru a reprezenta această nobilă instituţie la simpozionul Musicologia Mirabilis – cu toate că orice alt membru ar fi avut cu siguranţă o prestaţie cel puţin la fel de meritorie. Am ales ca în cele 20 de minute alocate prezentării mele să vorbesc liber despre opera compozitorului Hans Peter Türk, Patimile după Matei – o muzică Transilvană pentru Vinerea Mare. Considerând că lucrarea este de o indiscutabilă valoare şi că toţi cei cu un cu un cuget şi o simţire bonţideană ar trebui să afle câte ceva despre ea, m-am hotărât să prezint mai jos un scurt rezumat.

Lucrarea Patimile după Matei este opera compozitorului clujean Hans Peter Türk, iar prima audiţie absolută a lucrării a avut loc la Biserica Evanghelică din Sibiu, în Vinerea Mare, pe data de 6 aprilie 2007. Subtitlul lucrării, „o muzică transilvană pentru Vinerea Mare” stabileşte coordonatele spaţiale (Transilvania) şi temporale (Vinerea Mare) în care compozitorul a vrut să situeze lucrarea. Este o muzică transilvană deoarece Hans Peter Türk, prin această creaţie, se situează în descendenţa altui compozitor transilvan, Rudolf Lassel, organist la Biserica Neagră din Sibiu la cumpăna dintre secolele XIX şi XX. Acesta, în 1914 a scris prima parte a Patimilor (Joia Mare) dar, nu se ştie din ce motive, nu a continuat şi cu muzica pentru Vinerea Mare. Ca sursă literară, compozitorul a folosit un text ataşat unei cărţi de corale de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, carte folosită şi tipărită în Transilvania. Pe lângă textul din Evanghelia după Matei au mai fost adăugate psalmi şi corale, combinaţie des întâlnită în Biserica Evanghelică. Lucrarea este scrisă pentru cor, solişti şi orgă, după modelul lucrării lui Rudolf Lassel, care a ales orga în locul orchestrei pentru a înlesni cântarea lucrării în bisericile care nu dispuneau de instrumentişti, ci numai de orgă.

Având certe puncte comune cu Pasiunile compozitorilor germani din Renaştere sau Baroc, Patimile după Matei ale compozitorului Hans Peter Türk se înscrie în genul oratoriului, urmănd şi dezvoltând direcţia trasată de Pasiunile unor compozitori precum Heinrich Schütz sau Johann Sebastian Bach. Lucrarea este structurată în patru părţi componente, care urmăresc desfăşurarea evenimentelor din acea zi:

1. Iisus este dus la Pilat

2. Moartea lui Iisus

3. Înmormântarea lui Iisus

Cu toate că este un compozitor modern şi novator, modernitatea lui Hans Peter Türk nu este una afişată, gata să epateze prin artificii şi tehnici cât mai neconvenţionale, ci o modernitate cu puternice rădăcini în arta înaintaşilor, Bach, Mozart, dar şi a modernilor Bartók şi Messiaen; trăsăturile de limbaj ale acestora sunt asimilate şi dezvoltate în manieră personală, particularizate atât prin sensibilitatea distinctă a compozitorului cât şi prin raportarea lor la spaţiul transilvan. Remarcabilă este aici grija creatorului pentru cele mai mici detalii, la nivelul cărora sunt inserate tehnici moderne de scriitură, ceea ce face ca lucrarea să capete mai multă subtilitate în exprimare, noul relevându-se după o privire atentă şi nu prin expunerea explicită a sa.

Deşi abordarea subiectului Patimilor într-o lucrare muzicală poate părea temerară, sau chiar riscantă, dacă ne raportăm la nivelul valoric stabilit de J. S. Bach, opera creată de Hans Peter Türk reuşeşte să aducă în prim plan o muzică a cărui caracter profund dramatic nu poate fi contestat. Patimile după Matei este o lucrare ce realizează în mod strălucit o sinteză a mijloacelor tehnice şi expresive din Baroc până în prezent, demonstrâd că folosirea într-o proporţie echilibrată a valorilor tradiţiei şi modernităţii pot da naştere acelor imagini capabile să descrie într-un mod sugestiv dramatismul acelor momente.

Demersul lui Hans Peter Türk este de două ori meritoriu: în primul rând pentru că, situându-se pe linia tradiţiei oratoriului ce coboară din Renaştere, a reuşit să creeze o versiune contemporană de o valoare incontestabilă, şi în al doilea rând pentru că reuşeşte în acelşi timp să individualizeze discursul său prin raportarea la spaţiul românesc, mai precis la cel transilvan. El este şi aici un strălucit continuator al unor tradiţii seculare de muzică cultă sacră, tradiţii ce ţin de existenţa bisericilor protestante. Viaţa muzicală din Transilvania a fost întreţinută până în secolul XIX de reprezentanţi ai acestor culte religioase care au reuşit, datorită contactelor cu muzica şi muzicienii vest europeni, să menţină măcar, dacă nu să dezvolte, o tradiţie a muzicii sacre ce a ajuns până în zilele noastre şi ale cărei rezultate le putem admira în această lucrare.