sâmbătă, 4 decembrie 2010

A SUPRAVEGHEA ŞI A CADORISI - de Ioana Manta Cosma


"Searching" de Raluca Iov http://ralucaiov.blogspot.de/ 
De când eram mică (e clar pentru cititori acum - cazul meu e psihanalizabil!), eram atenţionată de părinţi şi bunici, îngerii mei ocrotitori, să am grijă cum mă port în preajma sărbătorilor. Aceste sfaturi de precauţie îmi dădeau fiori pe şira spinării gândurilor mele: dacă făceam un pas greşit, Moşul vedea tot, consemna, ţinea minte. Erau consecinţe grave, cadourile mele diminuându-se substanţial. Aşadar, de câte ori acţionam contra canoanelor şi regulilor impuse de sus, Moşul nota şi mă sancţiona. Un fel de teamă de anii `80 punea stăpânire pe mine de la 1 decembrie până în dimineaţa de Crăciun, când verificam profitul cadourilor. Paranteză: scuzaţi cifra rotundă de 1 (decembrie), nu atac nimic din ce e Naţional, luaţi-o doar ca pe o lume de ficţiune.

Învăţasem chiar şi o poezie pe care o recitam în fiecare seară, în acelaşi interval de timp magic (1-25 decembrie). Împreună cu mamaia Nuţa şi tataie Nelu, cântam colinde în fiecare seară. Un fel de repetiţie sârguincioasă şi atent supravegheată (de Moşu`) dinainte de marea sărbătoare. Repetiţiile mă oboseau, erau de proporţii uriaşe pentru un copil fragil ca mine. Imaginaţi-vă o manifestaţie de la Cântarea României, în dormitorul bunicilor, într-un bloc din Dorobanţi II. Începeam cu „O, ce veste minunată”. Fiecare încerca să se impună: mamaia cânta piţigăiat, adică feminin, sopranic, tataia se exprima tare, bărbăteşte, iar eu discret, conştientă de locul meu în ierarhie. La finalul serii, era momentul meu: reciteam poezia. Atunci, o lume nouă mi se înfăţişa în cealaltă lume, a mea, personală. Versurile vorbeau despre un Moş Crăciun, un individ înţelept din cauza bărbii, care locuieşte în ceruri; el stă pe un nor, deasupra noastră (o altă ierarhie pe verticală) şi care notează tot ce facem noi. Revin: un individ înţelept datorită faptului că vedea ce fac alţii şi că nota despe alţii. Puterea văzului şi a cuvântului sunt destructive. Asta mă speria cel mai tare. Nu puteam să mă ascund de cetăţeanul-supra-om. Chiar dacă făceam ceva rău şi nimeni nu mă vedea, ei bine, el era acolo sus şi nota în Cartea Vieţii.
Aşa mi-am explicat cum mulţi oameni au ajuns în închisori în preajma sărbătorilor. Moşul notase tot, îi văzuse. Astfel se justificau pedepsele, blestemele, răzbunările destinului, hazardul, arestările, bătăile, chiar şi dictatura. Glumesc. Exagerez. În mintea mea de copil nu era dictatură. Era doar conştiinţa unei entităţi care mă supravehează şi notează ce fac eu, chiar şi atunci când mama nu mă vede, când tata nu e atent, când mamaia Nuţa a adormit, când tataie Nelu e cu spatele la mine.
Da, acum aţi zice cu toţii că îl acuz pe Moş Crăciun că a colaborat, că a dat cu semnătura. De unde să ştiu eu, în mintea mea de copil? Nu pot să garantez pentru nimeni. Eu ştiu doar să recit poezia. Şi îl văd din nou cum priveşte şi notează. Şi iar mă ia fiorul, ca un fir al Ariadnei prin gândurile mele. Şi iar mi-e frică din 1 decembrie până în 25 decembrie, dimineaţa, atunci când îmi reciclez cadourile şi dosarul de sub brad.

Comentarii

Translate this blog