Nu lăsați săracii să se înmulțească!

Deși există atîta văicăreală în jur, la toate nivelele, legat de scăderea natalității și față de condițiile înfiorătoare în care trăiesc mii de copii, în România indemnizația pentru creșterea copilului nu este accesibilă oricui. Probabil de teama că dacă un astfel de venit ar fi garantat oricărei mame, indiferent dacă a fost angajată sau nu, ar stimula „sărăcimea” să se înmulțească și mai mult. Se bagă la înaintare principiul contributivității, n-ai plătit înainte, ciuciu indemnizație pentru creșterea plodului, că nu e corect, că nu sunt bani, asta deși, pînă recent, au funcționat politici de stimulare a înmulțirii celor cu venituri mult peste medie (adică de la aproximativ 14. 000 lei în sus). Și mă refer la faptul că pînă la reintroducerea recentă a plafonului pentru astfel de indemnizații, am avut cazuri de părinți care încasau zeci de mii de euro lunar, deși contribuțiile lor fuseseră plafonate din 2012 pînă în ianuarie 2017 la nivelul a 5 salarii medii brute pe lună (aproximativ 14.000 lei). Cînd vine vorba de media mainstream, au predominat și predomină materialele revoltate de nedreptatea făcută prin plafonarea indemnizației sau cele despre mame asistate social cu 2-3 copii, care trăiesc din alocații și nu vor să muncească.
          Pentru mamele cu venituri mult peste medie, care fără plafonarea recentă ar fi beneficiat în continuare de indemnizații de mii de euro, s-a găsit înțelegere și compasiune, s-au evidențiat sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru nașterea și creșterea unui copil, modul în care-i este afectat traseul profesional etc. Pentru cele din straturile jos, cu venituri minime și mai ales față de cele neangajate, beneficiare de ajutor social, compasiunea și înțelegerea au fost înlocuite cu predici despre responsabilitate, îndemnuri la muncă, aluzii deloc subtile vizavi de profilul moral îndoielnic al acestora și chiar reproșuri directe de genul: „De ce faceți copii dacă n-aveți bani să-i creșteți?” În cazul celor din urmă dificultățile creșterii unuia sau mai multor copii, mai ales cînd veniturile și condițiile de trai sunt precare, au fost puternic umbrite de revolta morală și scîrba față de sărăcime și defectele morale atribuite acesteia. Desigur, în unele cazuri s-a mai strecurat nițică milă și condescendență, în special față de cei mici, ființe nevinovate și condamnate la un trai într-o familie nu tocmai ok. De parcă doar nivelul veniturilor fac demne de înțelegere și compasiune depresiile, dificultățile și bulversările prin care trece o mamă.
      La radio mai aud din cînd în cînd spotul care recomandă alăptarea la sân a nou născutului minim 6 luni și cel care recomandă părinților să petreacă cît mai mult timp cu copii, pentru sănătatea emoțională a acestora. Cum poate o mamă care nu beneficiază de acea indemnizație să facă toate acestea, să-și permită o nutriție adecvată pentru a asigura nou-născutului o alimentație sănătoasă, când sursele de venit sunt alocațiile (200 de lei în primii 2 ani) și venitul minim garantat (142 lei/lună)? Haine schimbate constant, scutece, spălat la cur cu apă caldă, căldură pe timp de iarnă?
      Traiul unui adult necesită cheltuieli care depășesc cu mult 142 lunar, d-apoi cel al unui prunc în primii ani de viață, iar micile pansamente filantropice ocazionale, oricît ar umezii ochii și sufletele binefăcătorilor și martorilor, nu țin loc unui program public de susținere a mamelor (părinților) în primii ani din viață ai nou-născuților, așa cum pretinde Codul Familiei din care citește ofițerul de stare civilă la oficierea căsătoriei cînd le explică părinților și celor de față cum susține statul familia. Tratamentul față de mamele fără venituri sau cu venituri foarte mici dau măsura unei societăți în ansamblu, precum și a politicilor gândite și aplicate de cei cocoțați în fruntea statului.

„Ionela are trei copii şi 31 de ani. Nu a lucrat nicio oră până acum şi nici nu crede că o va face vreodată. Trăieşte din alocaţiile copiilor şi din ajutorul social primit de ea și de soț: undeva la 1.300 de lei pe lună.

„Nu ne primește numai cu cinci clase cum am eu, nu mă primește nimeni și așa stăm... cum putem. La nemți iar nu pot să mă duc că n-am cu cine să las copiii”, spune femeia.

Ea nu muncește în folosul comunității pentru venitul de la stat pentru că are copii mai mici de 7 ani, iar legea îi permite să stea acasă. Beneficiază de acest sprijin de opt luni. Puțin, dacă o comparăm cu vecinii din cartier.

- De câți ani aveți ajutorul social?

- Eu mai știu de câți ani?! De mult, de vreo 4 - 5 ani.

- Câți aveți?

- 24.

- Și ați încercat să vă găsiți de lucru?

- Nu pot eu să mă duc la lucru pentru că n-are cine să-mi șadă cu ai mei.”

P.S. Digi 24 devine un canal tot mai toxic, un stindard al ipocriziei celor care hăituiesc sărăcimea care ciupește pe merit sau „ne-merit” din fondurile publice, dar trec lejer cu vederea hoția sistematică a marilor evazioniști fiscal, a investitorilor și afaceriștilor cu conturi prin paradisuri fiscale și cu cu buzunarele mufate direct la ajutoarele de stat.
       Ajutoarele de stat de milioane de euro date unor companii precum Orange, Vodafone sau Leoni sunt văzute ca investiții necesare binelui public, în timp ce un copil este văzut ca o investiție în viitorul societății doar dacă nu se naște într-o familie de sărăcani, că nașterea într-o astfel de familie îi aduce automat stigmatul de potențial asistat social/infractor etc.

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:

”Încă din anii 70 au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil. Când aude o informație familiară, creierul reacționează mai rapid și se produce o scurtătură care îl face să atribuie valoare de adevăr informației, după cum explică psihologii.”(Laura Ștefănuț, Digi 24)

Or fi rușii învîrtoșați într-ale propagandei și puși pe treabă, dar m-am gîndit că rețeta asta poate fi verificată și în alte cazuri, așa că ia să vedem ce găsim în ograda noastră. Mai precis, tocmai în zona presei care demască astfel de mecanisme și șmecherii. Totuși, trecem peste faptul că platforma gazdă, considerată vîrf de lance al luptei împotriva știrilor false, manipulării și dezinformării, a recurs nu de puține ori la această rețetă cînd era vorba să acrediteze anumite informații și trenduri, de dragul unei cauze și agende extrem de bine intenționate, pentru a ne opri asupra celui mai recent exemplu de manipulare și fake news din lungul șir al materialelor despre asistații social din România și lenea care face ravagii în societatea autohtonă. Găzduit de alt organ quality, al unuia dintre afaceriștii paraziți îmbuibați din afaceri cu statul, articolul, deși scris absolut mediocru și fără o minimă abilitate scriitoricească, își arată măiestria prin modul în care manipulează o serie de informații, date și afirmații, pentru a demonstra teza dorită: România a ajuns țara asistaților social și a celor care fug de muncă; teză afirmată vîrtos încă din titlu.