Michel Foucault, Securitate, Teritoriu, Populaţie, Ed. Ideea Design & Print, Cluj, 2009.
E dificil să prezinţi, să recenzezi o carte scrisă de Foucault când prezenţa sa în mediul intelectual este copleşitoare. S-a scris mult despre el, despre lucrările sale. Sunt la modă în spaţiul cultural-ştiinţific românesc - o anectotă spune că mai târziu sau mai devreme, în cadrul conversaţiilor, toţi umaniştii ajung la Foucault - deşi se pare că în occident e considerat „depăşit”. Suntem tot în urmă? Poate! Nu sunt eu în stare să cuantific decalajele, însă consider că majoritatea lucrărilor sale sunt încă necesare cititorului român, indiferent de specializarea sa. Reprezintă o etapă ce trebuie parcursă în maturizarea unui mediu cultural-ştiinţific.
Cartea de faţă reuneşte o serie de cursuri ţinute la Collège de France în anii 1977-1978, apărute în volum în 2004 la editura Seuil/Gallimard în Franţa, iar la noi în 2009 în cadrul Colecţiei Panopticon a editurii clujene Ideea. Pe parcursul celor 13 cursuri autorul pune sub lupă mecanismele puterii, a „bio-puterii” după cum a numit-o, demers ce se continuă într-un curs ulterior Naşterea biopoliticii (1979), apărut de asemenea în volum. Definind bioputerea ca modul în care, începând cu secolul al XVIII-lea, societăţile moderne apusene au reconsiderat faptul biologic esenţial că fiinţa umană constituie o specie umană, autorul începe prin analizarea mecanismelor disciplinare şi a dispozitivelor de securitate, oferind o serie de exemple în acest sens.
În viziunea sa, un act esenţial în evoluţia „puterii” de-a lungul timpului îl constituie transformarea ideii de guvernare în epoca modernă, mai precis în secolele XVII-XVIII, prin apariţia „raţiunii de stat”. Se trece de la tradiţia medievală şi renascentistă în care o bună guvernare, un regat bine guvernat, ordonat, era cel care făcea parte dintr-o ordine a lumii, înscris în marele cadru cosmo-teologic, având ca principii virtuţiile tradiţionale: înţelepciune, justiţie, respect al legilor divine etc.); la o „artă de a guverna” cu o raţionalitate ce presupune propriile sale principii. „Raţiunea de stat” reprezintă noua paradigmă după care Principele trebuie să-şi exercite suveranitatea guvernând oamenii. Se iese dintr-o naturalitate (a cosmosului) spre a se intra în alta, cea specifică raporturilor dintre oameni: naturalitatea societăţii.
În acest amplu proces un rol fundamental îl are „emergenţa populaţiei”, trecerea de la conducerea supuşilor la guvernarea unei populaţii care are variabilele sale, instaurându-se în gândirea politică triunghiul Guvernare-Populaţie-Economie politică. O serie de termeni şi de concepte îşi schimbă în epoca modernă conţinutul şi semnificaţia, analiza acestor transformări permiţând accesul în miezul prefacerilor specifice modernizării şi modernităţii.
Coborând pe firul ideii de guvernare a oamenilor, autorul analizează pe larg „puterea pastorală” care dobândeşte în creştinism, în cadrul Bisericii o importanţă aparte. După ce analizează diferite variante ale pastoraţiei în culturile precreştine, arătând prezenţa şi rolul important al pastoraţiei în cadrul lumii şi culturii orientale, şi absenţa din cultura greacă, sublinează specificitatea pastoratului creştin faţă de tradiţia orientală şi ebraică. Prezintă coordonatele pastoraţiei creştine şi principalele trăsături, privind patoraţia ca o artă de a guverna oamenii în vederea mântuirii. Metafora păstorului este cheia înţelegerii sacerdoţiului, puterea pastorală fiind o putere fundamental binefăcătoare, individualizantă, exercitată asupra unei multiplicităţi în mişcare (spre păşunile Raiului) şi se bazează pe o economie a meritelor şi greşelilor şi pe organizarea direcţiei de conştiinţă (importanţa conduitei). Un loc central în prezentarea pastoraţiei îl ocupă „paradoxul păstorului” care se referă la obligaţiile acestuia de a apăra turma de atacurile exterioare şi interioare (în sensul depistării unei eventuale oi smintite pe care să o izoleze, îndepărteze, pentru a nu periclita mântuirea celorlalţi) şi în acelaşi timp datoria de a căuta şi aduce înapoi oaia rătăcită. Pastoraţia apare astfel ca o putere absolut nouă care marchează profund apariţia tipurilor specifice de individualizare.
Perioada Reformei şi Contra-reformei religioase este privită ca o criză a pastoratului, o epocă a revoltelor de conduită, a nesupunerilor şi dizidenţelor. Pe acest fond apar două fenomene majore: intensificarea pastoratului religios şi „demultiplicarea chestiunii conduitei, pe planul privat şi public”. Sciziunea religioasă, apariţia raţiunii de stat şi reorganizarea raporturilor Biserică-Stat-Populaţie, după războaiele religioase şi consolidarea bisericilor protestante, conduc spre epoca guvernamentalităţii. Astfel triunghiul suveranitate – disciplină - gestionare guvernamentală (a cărei principală ţintă este populaţia şi ale cărei mecanisme esenţiale sunt dispozitivele de securitate) care apare în noul context, arată că populaţia începe să apară ca un dat, ca un câmp de intervenţie, un scop al tehnicilor de guvernare.
Emergenţa raţiunii de stat marchează sfârşitul Imperiului roman, Tratatul de la Westphalia fiind văzut ca marcând trecerea înspre un nou raport între state care are la bază concurenţa şi vizează echilibrul. Ideea de echilibru, pornind de la forţă, ca nou element al raţiunii politice, are trei instrumente care se impun ca un prim ansamblu caracteristic noii arte de a guverna: Războiul, Diplomaţia şi Instaurarea unui dispozitiv militar permanent. Următorul ansamblu caracteristic guvernării fundamentate pe raţiunea de stat este Poliţia, autorul prezentând evoluţia termenului şi a dispozitivului pe parcursul a aproape două cursuri.
Pătrunzând în miezul schimbărilor ce marchează politica modernă şi arta de a guverna societatea şi populaţia, Michel Foucault oferă pe parcursul acestor cursuri atât un model de lucru, de analiză, cât şi numeroase direcţii de cercetare. Concentrând numeroase referinţe bibliografice, argumente spre susţinerea afirmaţiilor şi analize rafinate ale unor structuri şi evenimente, cartea de faţă propune o serie de premise pentru câteva cercetări vaste şi extrem de provocatoare. Dezvăluind mecanismele puterii şi subtilitatea unor lente transformări, oferă o perspectivă asupra culiselor economiei politice şi avertizează asupra posibilelor abuzuri. Văzând în politicile de disciplinare şi manipulare tendinţe fireşti ale puterii, autorul pune în gardă societatea civilă în privinţa mecanismelor şi a direcţiilor care duc spre derapaje.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu