luni, 20 decembrie 2010

CODUL LUI JAN BZ V cu o scrisoare introductivă


Bună ziua, multe scuze pentru întârziere!
Treburile administrative ale filialei Bz nu mi-au dat răgazul necesar îndeplinirii atribuţiunilor pur intelectuale, manifestate în cazul meu, prin scris, citit şi meditat.
Despre concitadinii mei, aceşti nordici ai ţinutului Valah, în perioada sărbătorilor de iarnă:
Ei sunt oameni, cum să spun eu ca să înţelegeţi mai bine, ca un fel de « faini ». Ei merg la serviciu, atunci cand îl au. Ei se ocupă şi cu agricultura. Ei sunt mulţumiţi cu modul lor de viaţă. Ei se mai şi distrează, când au timp liber. Ei sunt ascultători.Ei sunt patrioţi. Ei merg duminica la biserică şi sâmbăta la stadion. Ei îşi păstrează nealterat tradiţia moştenită de la înaintaşi. Ei cântă colinde în perioada sărbătorilor de iarnă. Ei se uită la televizor.

Ce fericiţi sunt buzoienii!
P S Vă invităm la noi în ţinutul Buzăului,ca să vă convingeţi de ospitalitatea bucovineană.

"Optzecişti, disidenţi, sau nu,va decide posteritatea. Eu şi văru Costel ne-am făcut doar datoria faţă de ţară, în general şi faţă de cititorii noştri, în special.
Devenisem din ce în ce mai cunoscut. După cei patru membri ai familiei au luat la cunoştintă despre preocupările mele literare, unchii şi mătuşile care ne vizitau cu diverse ocazii. Ascultătorii mei erau cu atenţie selectaţi.Nu-mi citeam producţiile decât apropiaţilor trecuţi de o anumită vârstă,cu experienţă de viată,care mă apreciau înainte să fi aflat de inclinaţia mea spre scrisul cu şi fără rimă. Scriam cantitativ. Nu mă interesa decât numărul de strofe, pagini şi de admiratori. Atunci când nu-mi atingeam norma propusă, începeam să scriu mai mare, mai rar şi cu multe tăieturi.
Cel mai greu îmi era însa, cu inspiraţia. Auzisem de la văru Costel că atunci când vine simţi aşa,ca un gol în stomac, o căldură interioară, un mic tremur şi mâna se duce instantaneu spre hârtie şi spre ustensila de scris. De aceea, este bine să ai la tine mereu cele necesare scrisului pentru că nu ştii când îţi vine inspiraţia. La el venea seara şi rămânea până a doua zi spre prânz . Trebuia să-i arunc cu pietre în geamul dinspre stradă ca să-l trezesc şi să eliberez muza. Locuiam pe strada Coloniilor.Eu la numărul 47, iar văru la 49. Inspiraţia nu trebuia decât să sară gardul dintre noi pentru a-şi îndeplini misiunea sacră. Cu siguranţă, exista o muză a străzii, a blocului, a cartierului, a oraşului şi una de ţară. Ele sunt organizate ca şi comunităţile umane." (autor Jan Manta de la Buzău)

Comentarii

Translate this blog