miercuri, 28 iunie 2017

Patronul meu, teroristul - de Radu Iliescu



sursa foto: http://www.partners.com.ro
- Domniţă dragă, ascultă la mine, a făcut el ceva, altfel nu-l luau ăştia. Păi crezi că vin ei pentru toată nimica? Sunt profesionişti, dacă l-au înhăţat înseamnă că e grav. Plutonierul Niţă era foarte încântat de cursul pe care-l luaseră evenimentele. Îl chemase pe Mehmet la Comisariat pentru nişte probleme la certificatul fetiţei, apoi îi pusese cătuşele şi-l predase SRI-ului. Cu teroriştii trebuie să ai puţină tactică, aici nu-i ca-n filme, era om aşezat şi nu-i ardea de efecte speciale în timpul programului, nici vorbă să se fugărească prin curţile oamenilor, din pitbull în pitbull, aaa, nu, asta e la americani. Lui nu-i permitea nici uniforma şi nici burta. La noi îi chemi frumos şi vin. Iar când îi vezi în birou gata, nu mai au scăpare, le pui cătuşile şi gata, îi controlezi să n-aibă o centură de explozibili pe undeva şi sunt ai tăi, pentru că teroriştii sunt oameni rezonabili, când văd că organul îi depăşeşte şi intelectual, şi numeric, cedează. Unde nu vine un regizor din ăla, american, să-l înveţe plutonierul Niţă cum se face? Nu vine, sigur că nu vine, lor le place şoul, panarama, să dea bine la public. Viaţa poliţistului român e mult mai plictisitoare, dar şi mult mai eficientă.
      Pe Mehmet îl controlase şi-i găsise un revolver şi un miliard de lei vechi. E clar. Ce om cuminte merge cu pistolul la brâu, dar ce, aici e ţară de haiduci? Da, dar are permis, i-a răspuns Luminiţa. Bine-bine, şi bănetul? Uneori are două-trei miliarde la el, soţul meu este bijutier, transportă aur sau diamante. Domniţă, nu mai insistaţi, SRI-ul îl filează de aproape un an. Păi ce crezi tu, că aici e stână fără câini? Plutonierul o tutuia patern, cum făcea cu soţiile infractorilor. Ferm, dar blând, cum trebuie să fie legea. Simţi nevoia să-şi dea drumul la un ochi de la curea, să-şi lase pântecul mai în voie, dar nu cuteză, nu în faţa femeii. Îşi spuse că mai poate răbda, îi făgădui că va fi contactată neîntârziat, sigur, poate chema un avocat, chiar şi mai mulţi dacă i se pare necesar, are dreptul, iar dacă nu-şi permite va primi unul din oficiu. Mă rog, aşa spune legea, ea sigur îşi permite.

luni, 26 iunie 2017

Polizeiwissenschaft în Panoptikon - de Norbert Coman


Agamben spune că serviciile (a se înțelege sistemele de securitate) au devenit adevărata putere politică (puterea cunoaștere) – aspect observabil și în România și în Rusia, dar și în SUA –, ele stăpânesc mass-media (cazul revoluției din România – revoluția televizată/orchestrată –, când serviciile secrete au instrumentat revoluția și Securitatea a luptat contra Securității, adevărul devenind doar o trimitere la fals) cunosc drumurile finanțelor (deci și capitalul are nevoie de puterea lor) și suntem vrăjiți că acest spirit corporatist este adevărata democrație.
Bineînțeles, acest stat temnicier-vrăjitor, preiau termenii de la Culianu sub forma unei alăturări-sinteză, se securizează (își crește puterea) în “interesul” nostru (ceea ce nu face niciodată, scopurile sunt private), își impune interesul particular ca general. Prin urmare, Agamben consideră Timișoara '89 ca fiind o etapă istorică definitorie, atunci am intrat în epoca totală a punerii în scenă, spectacolul a devenit mai real ca realul, spectacolul integrat și deplin, mondializat, de fapt singurul care contează, revoluția a existat pentru că e la televizor, e pe teleecran, deci e adevărată, adevărată ca simulacru. (Giorgio Agamben, Marginal Notes on Commentaries on the Society of the Spectacle, în Means without end. Notes on politics, University of Minnesota Press, 2000, pp. 73-90.)
Serviciile sunt know-how-ul acestei epoci, sunt puterea-cunoaștere. Sunt magicianul culienesc, devenit vrăjitor: “Magicianul se ocupă astăzi de relații publice, de propagandă, de prospectarea pieței, de anchete sociologice, de publicitate, informație, contra-informație și dez-informație, de cenzură, de operațiuni de spionaj și chiar criptografie. […] Este oare Statul occidental, astăzi, un adevărat magician, sau un ucenic vrăjitor care pune în mișcare forțe obscure și incalculabile?” (Petru Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484, Editura POLIROM, Iași, 2011, pp. 142-147.)

marți, 20 iunie 2017

Cocaină și bere la pet




Spune-mi cu ce te droghezi, ca să-ți spun din ce clasă socială ești și cam ce nivel de trai ai! Că fumezi tutun sau marijuana, tragi pe nas cocaină, bagi pastile, timbre, bei alcool, iei Xanax sau te injectezi cu heroină, tot în categoria consumatorilor de substanțe psihotrope și psihoactive poți fi încadrat, însă doar consumul anumitor substanțe îți poate afecta profilul moral și caracterologic în ochii semenilor. Cocaina, pastilele și alte substanțe scumpe, accesibile doar în anumite cercuri și la anumite costuri, nu te fac automat să pari un netrebnic, viciat moral. Din contră, pot chiar să-ți atragă o aură de excentricitate, să fie un semn al succesului și realizării, plus al apartenenței la categoria învingătorilor. Dacă bagi alcool și țigări ieftine e bai mare cu tine, e semn că puți a sărăcie , lene și iresponsabilitate. A lipsă de respect de sine sau a incapacitate/lipsă de voință de a-ți depăși condiția sau împlini potențialul.
Dar mai mult decît substanțele în sine, clasa socială, ocupația și descendența te pot încadra în categoria consumatorilor cool, excentrici, open-mind, creativi sau în categoria rataților, a „drogaților”, leneșilor și a parazițiilor vicioși. Una e să porți un costum de 500 de coco sau niște straie vintage, croite de un artist independent, să lucrezi în sectorul bancar sau în industriile creative și să tragi pe nas cocaină, să bagi pastile sau să lingi timbre prin cluburi de fițe sau prin apartamente de lux, la party-uri private și alta e să sufli un deț într-o crîșmă de sat, să bagi un pet de bere ieftină în miezul zilei, lîngă o betonieră, pe un șantier și să fumezi țigări ieftine, poate chiar penale, îmbrăcat ordinar, poate chiar sărăcăcios și lucrînd cu ziua, la negru sau pe salariul minim. Mai mult, dacă ești din prima categorie poți chiar consuma produsele specifice celor din a doua categorie și tot ieși bine ca percepție publică. Ești un tip/o tipă deschis/ă, excentric/ă, fără aere, un demofil chiar. Dacă ești din a doua categorie și-ți pică sub nas niște coca, tot prost ieși, că e semn că ești ahtiat după, disperat să bagi orice și chiar iresponsabil, că de banii ăia ai putea să cumperi ceva la copii sau să te înscri la un curs de dezvoltare personală și/sau recalificare.

marți, 6 iunie 2017

Sexul și Capitalul -reglementări și metode de rezistență - de Maria Cernat


 (Bogdan Popa, Sexul și capitalul. O teorie a filmului românesc, Editura Tracus Arte, 2017)
De curând peisajul livresc a ceea ce numim ”stânga românească” s-a îmbogățit cu o lucrare foarte atipică: s-a scris despre film, s-a scris despre capital, s-a scris despre putere, dar foarte puțin despre sex, film, putere și capital laolaltă. Este meritul lui Bogdan Popa acela de a fi adus în câmpul preocupărilor gândirii critice românești teme foarte importante legate de tentativele tot mai violente de reglementare a sexualității, de încadrare filmică a sexualității ”normale”. Cartea debutează cu o dorință – promisiune: Dorința mea este să poți să îți imaginezi noi relații sexuale și afective care acum sunt identificate ca inferioare și abjecte. Celuloidul este un teritoriu al visării încă necomodificate. Lumea nouă poate fi identificată prin practica cititului, iar sexul nou te va aștepta răbdător, cu picioarele desfăcute, după ce o să citești propozițiile din fața ta”.(p.13)
Proiectul de eliberare de sexualitatea heteronormativă este așadar obiectivul care ghidează critica unor importante pelicule din cinematografia românească. Această critică se face de pe poziții asumat marxiste, iar scopul ei este să ne facă ceva mai perverși decât am fi dispuși, înainte de citirea ei, să ne permitem să fim.
Lucrarea de ample dimensiuni cuprinde o bună parte dintre analizele pe care Bogdan Popa le-a publicat pe platforma de reflecții psihanalitice CafeGradiva. În lucrare aceste eseuri sunt grupate tematic. În prima parte Bogdan Popa discută despre noile condiții de producție cinematografică și modul în care ele structurează un nou tip de model uman: Noul Val al realismului românesc nu vinde doar o realitate, ci și o biopolitică, un mod de viață de succes. Generația tânără, în avangarda ei, visează să se întrețină din publicitate și să facă filme de autor. Cele două industrii ale imaginii publicitatea și filmul sunt fețele unui proces istoric prin care capitalismul este trrăit de o generație care îl contestă, dar îl și întreține.(p. 23)

sâmbătă, 3 iunie 2017

Apel pentru înscrieri: Școala de vară de la Telciu, ediția a 2-a


      (De)Localizând Europa: Estul, Celălalt și Ruralul

                                        Telciu, Bistrița-Năsăud
                                           13-20 August 2017



Ediția din acest an a Școlii de vară de la Telciu se concentrează asupra poziționalității istorice, sociale și economice a periferiei și ruralității, în contextul ideii unei Europe în schimbare. Ce istorii diferite pot confrunta valurile recente ale izolaționismului și protecționismului, creșterea Europei etno-naționaliste și a ideilor polarizatoare ca „Europa cu două viteze”, precum și intruziunea continuă asupra bunurilor comune, resurselor naturale și economiilor de subzistență? Cum redefinesc „Estul”, „Sudul” și „Ceilalții” Europei, inclusiv ceilalții ei interni și coloniali, sensul Europei? Școala de vară de la Telciu este interesată în a prioritiza și a documenta diferitele răspunsuri ale istoriilor locale date modelelor globale, moștenirilor imperiale și planurilor de stat, conectând localitatea Telciu cu proiecte semnificative de modernizare și istoriile regionale și internaționale ale participanților la această ediție.
Școala de vară de la Telciu se adresează tuturor celor interesați de problematicile abordate și de activitățile cuprinse în program, indiferent de vîrstă sau studii.

Taxa de participare
  • accesul este gratuit pentru cursanții din România și Republica Moldova.
  • 50 de euro pentru cursanții din afara Uniunii Europene și din țările membre ale UE cu venitul minim garantat sub 500 de euro pe lună.
  • 100 de euro pentru cursanții din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
Înscrierea asigură
  • Accesul la toate activitățiile.
  • Se asigură loc de campare, cu acces la WC și duș. Gratuit.
  • Se intermediază cazarea la săteni în limita locurilor disponibile.
  • Beneficiază de reducere la restaurantul ”Hovrea”, 3 mese pe zi costînd 35 lei/aproximativ 8 euro.


Pentru a aplica la Scoala de Vară de la Telciu, ediţia 2017, vă rugăm completati formularul de pe site-ul nostru: http://centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro
Pentru înscrierile la cele 4 ateliere adresate copiilor și tinerilor din Telciu și din localitățile învecinate (elevi de ciclu gimnazial sau liceal, studenți, absolvenți de liceu sau școală profesională etc.) vă rugăm să ne scrieți un mesaj accesând secțiunea ”Contact” de pe acest site, iar în mesaj să specificați numele, vârsta și atelierul sau atelierele care vă interesează. Cei din Telciu au și posibilitatea de a se înscrie luând legătura cu doamna profesoară Mihaela Vlașin de la Liceul Tehnologic. Având în vedere că atelierul „Ghid imaginar al Telciului” (atelier de teatru dedicat elevilor din comuna Telciu și localitățile învecinate, vîrsta 10-14 ani) coordonat de Claudiu Lorand Maxim și Silvana Râpeanu urmează să înceapă de la 3 Iulie 2107 și să dureze până în 11 august, vă recomandăm să vă înscrieți până la data de 1 iulie. Pentru restul atelierelor, termenul limită de înscriere este 1 August.

Programul din acest an cuprinde: 14 cursuri; 4 ateliere (teatru, film documentar și desen narativ + modelaj în lut) pentru copiii și tinerii din Telciu și din localitățile învecinate; două spectacole de teatru; 5 seri de proiecții de film; lansări de cărți și reviste; dezbateri și excursii. Mai multe detalii despre conținutul acestei ediții puteți găsi accesînd secțiunea Școala de vară de la Telciu de pe site-ul nostru: http://centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro
Pentru întrebări și lămuriri vă stăm la dispoziție pe pagina noastră de Facebook sau la adresa de e-mail modernitateruralitate@gmail.com

    1. Organizator

Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale
    1. Finanțatori

    1. Parteneri

    1. Parteneri media


joi, 18 mai 2017

Hai să băgăm Telciu în Cartea Recordurilor

foto: ObservatorBN
După cum bine știți, Bistrița-Năsăud a intrat în febra recordurilor, parcă vrînd să arate că nu doar la București sau în alte mari orașe ale țării se poate organiza/face cel mai mare ceva din lume. Prin urmare, ca să batem trendul cît e cald, profitînd de desfășurarea celei de-a doua ediții a Școlii de vară de la Telciu, propun și eu organizarea cîtorva acțiuni similare prin care Telciu să intre în cartea recordurilor, măcar pînă se trezesc alții să ne sufle poziția. Propun mai multe categorii, ca să fim siguri că nu-i punem degeaba pe drumuri pe reprezentanții Cărții Recordurilor, chiar dacă știu deja drumul către acea parte a lumii, măcar pînă la Năsăud:
- cel mai mare număr de oameni cu doctorat la purtător (plagiatorii nu se numără) adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de oameni cu doctoratul neterminat adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de absolvenți de studii superioare fără loc de muncă și fără perspectiva profesării în domeniul pentru care s-au pregătit, adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de antropologi și sociologi adunați într-un bar de sat sau, opțional, în jurul unui cazan în care se pregătește o tocană după o rețetă străbună, cum nu găsești nicăieri altundeva. Adică cu mai mult cimbru și pătrunjel decît în alte locuri. Și cu paprică din belșug.
- cel mai mare număr de progresiști (de toate nuanțele, inclusiv progresiști care sunt de fapt reacționari) adunați în jurul unei bărbînțe cu brînză frămîntată cu sare și acoperită cu un strat de două degete de untură de porc, ca să reziste pînă după Crăciun. Bărbînța cu brînză ne-o dă Victor Teodor Hovrea, numai noi să fim de-ajuns.
- cel mai mare număr de oameni adunați într-un sat ca să încingă un joc popular (cu ceterași care să cînte live sau cu un laptop conectat la o stație și niște boxe bune) fără să fie îmbrăcați în straie populare și fără să știe juca.
Eu zic că avem de unde alege. Aștept înscrierile, cu specificarea categoriei/lor pentru care optați. Rog seriozitate maximă, pe cît posibil.
Later edit:
Adina Mocanu a adus în discuție ideea discriminării celor de la litere, așa că mă văd nevoit să adaug o lămurire. Departe de noi gîndul excluderii și discriminării anumitor categorii de absolvenți, dar față de literați și etnologi avem o îndreptățită rezervăr, de frică să n-o dea în sămănătorisme, reverii pastorale, pasteluri și lălăieli nostalgic-idilice despre traiul rural, de altă dată sau prezent. Totuși, orice om de bună credință, cu sau fără doctorat, cu sau fără pregătire de specialitate, poate constata că în afară de punctul 4, există opțiuni pentru foarte multă lume. Așa că haideți la record. Să arătăm lumii că și recordurile se pot naște la sat, nu doar eternitatea și răscoalele țărănești. Nouă, telcenilor, mai dragi decît tradițiile tradiționale, ni-s dragi doar recordurile, jinarsul de poame, tocana de hribe și brînza iute, bine frămîntată și conservată!

miercuri, 17 mai 2017

Dezbatere despre drepturile angajaților și condițiile de muncă și salarizare din România



În timpul protestelor recente ale angajaților de la Leoni Bistrița și Draxlmayer Satu-Mare s-a recurs din nou la eternul șantaj cu mutarea liniilor de producție din România în țări cu forță de muncă mai ieftină și mai dispusă să accepte volum mare de muncă și condiții mai apropiate de ideea de sclavie decît de ideea de muncă în condiții demne. În cazul bistrițenilor, „pericolul” a fost vînturat de însuși prefectul județului, mai îngrijorat de profitul și producția investitorului german, decît de traiul și situația cetățenilor pe care pretinde că-i reprezintă.
       În acest context, o discuție despre Codul Muncii, drepturile angajaților, condițiile de muncă și salarizare, se impune. Prin urmare, în cadrul acestei ediții a Școlii de vară de la Telciu, ca prefață la proiecția documentarului franțuzesc „Merci Patron!” (2015, regizat de Fr. Ruffin), despre mizeria și deznădejdea lăsate de relocarea unei fabrici din Franța în Polonia, intenționăm să organizăm o astfel de discuție la care sunt invitați să participe, alături de invitații și cursanții acestei ediții, localnicii din Telciu și din împrejurimi, în special cei care au lucrat/lucrează la Leoni sau au trecut/trec prin situații similare. Pe de altă parte, pentru ca să nu cădem în urechisme și vorbit în necunoștiință de cauză, ar fi binevenită participarea unei/unor persoane care au cunoștiințe aprofundate despre Codul Muncii, legislația europeană din domeniu și alte aspecte importante pentru a oferi o bază temeinică discuției. În acest sens, dacă sunt persoane care se simt în stare să se înhame la un astfel de demers, îi invităm să ne contacteze la adresele de mail: modernitateruralitate@gmail.com sau valer_cosma@yahoo. Com.
      Avem în vedere o discuție de aproximativ o oră, cu un moderator și un invitat, discuție care să includă și intervențiile din public. Pentru că știm că o astfel de tematică necesită un timp mai lung pentru dezbatere, discuția poate fi reluată după proiectarea filmului documentar, pornind tocmai de la cazul care constituie subiectul acestui documentar și continunînd cu situația angajaților din România. Se asigură cazare, masă și decontarea cheltuielilor de transport către Telciu și înapoi.







duminică, 14 mai 2017

Cele trei ghicitoare de pe Valea lui Stan



Pe Valea lui Stan aveam trei ghicitoare: lelea Floare a lui Pîrțu, Freza și Vica lui Hondrari. Numai cea din urmă mai trăiește și încă mai dă ocazional în cărți. Doar că nu prea mai are cerere, deși nu trebuie să-i lași mai mult de un pachet de țigări sau o ciocolată, ceva acolo, pentru o tură de ghicit. Freza și Pîrța, cum îi ziceam noi lelii Floare, ghiceau și în bobi de fasole sau porumb. Eu doar la Freza și la Vica am fost, că Pîrța era mai inaccesibilă și nouă puștanilor ne părea urîcioasă și rea, pentru că își închidea poarta de Crăciun, ca să n-o buntuzească copiii cu colinda, banda lui Bujor sau Irozii. Eram convinși că e zgîrcită și rea și pentru că, deși avea struguri, coacăze și mere, se zicea că nu dă dacă-i ceri. Eu unul n-am întrebat-o niciodată dacă ne-ar da sau nu ceva struguri sau coacăze, fiindu-mi suficient ce ziceau ceilalți și părîndu-mi mult mai incitant să-mi bat capul toată ziua cu planuri și scheme de pătruns în grădină sau pe acoperișul bucătăriei, pe unde-și întinsese via. Aveam să constat peste cîțiva ani, cînd am crescut nițel mai mare și am mers cu Gigi de la Cluj îmbrăcați în cerșetori, cu haine rondioșe și feștiți pe față, ca să cerșim la poarta ei, că de fapt nu era chiar așa zgîrcită. Poate doar sătulă de boacănele derbedeilor ce făceau gălăgie pe uliță, dădeau cu picioare în poarta ei de tablă și treceau ca termitele prin grădina ei de fructe. Ne-a poftit atunci în beci, ne-a evaluat un pic derutată de feșteala de pe moacele noastre, ce ne făcea să părem mai mult niște hornari veniți de la muncă, decît ceea ce pretindeam noi că suntem, țigani săraci din Rădăuți. Ne-a dat cîrnați, slănină și nu mai știu ce. I-am mulțumit, am rîs ca proștii și-apoi am urcat pe deal să frigem slănina și să mîncăm cîrnații, mîndrii tare că n-a dibuit cine eram. Mama în schimb i-a trecut pragul de cîteva ori cu ceva necazuri ce necesitau aruncarea bobilor sau arătarea cărților. Zicea că e foarte pricepută la asta și că rar cînd dă greș.
      Noi, ăștia tineri, solicitam mai ales serviciile Frezei, că stătea lîngă Gigi, era povestitoare și glumeață și puteam fuma de față cu ea, că nu ne pîra. Deși porecla i se trăgea de la faptul că tundea lumea, noi doar pentru datul în bobi o deranjam, c-aveam gusturi mai sofisticate la frizuri. Ne adunam la Gigi, unde puteam liniștiți fuma, și o rugam să vină să ne lămurească grijile noastre legate de viitor și mai ales dilemele sentimentale care ne măcinau periodic traiul. Gigi fiind mai mare, cu bacul pe cap și fără planuri de studii superioare, era mai preocupat de ce i se arată într-ale muncii. Bobii i-au arătat tot felul, mai ales drumuri în străinătate, munci mai bine plătite ca la noi, șantiere și alte cele din categoria asta. Evident, cu atenționări legate de dușmani, de oameni care nu-ți vor binele și de femei periculoase, în privința cărora trebuie să fie cu mare băgare de seamă. Spre norocul lui, Gigi n-a dat peste niciun dușman sau femei fatale prin străinătățuri, pentru că n-a părăsit țara.

sâmbătă, 13 mai 2017

Leoni sau succesul strategiei de a produce cablaje în țări cu salarii mici



sursa foto: Bistrițeanul.ro
Protestul spontan al muncitorilor de la Leoni Bistrița s-a stins repede, după nici 2 zile de blocare a producției, iar acum s-a intrat în faza de represalii, adică de recuperare a pierderilor prin forțarea greviștilor să presteze ore de muncă suplimentare. Probabil, mai mult decît recuperarea pierderilor, miza este învățătura de minte ce trebuie transmisă protestatarilor abandonați de multă vreme, atît de către sindicate, cît și de către autoritățile locale și centrale. Așa cum a reieșit și din declarațiile prefectului, care a scos la interval eterna amenințare a relocării investitorului, cît și din avertismentul conducerii că vor fi aduși muncitori din Serbia, angajații Leoni (și alții aflați în situații similare) trebuie să bage bine la meclă nu doar că autoritățile și angajatorul nu dau două cepe degerate pe ei, ci și faptul că nu sunt altceva decît carne de tun în malaxorul marelui capital. Că au copii de crescut, bătrîni de îngrijit și rate de plătit, e problema lor. Reprezentanții statului nu au vreme de pierdut pe astfel de mărunțișuri, grija lor principală fiind profitul și confortul investitorului. Să zică mersi că nu-s în alte zone din care marii investitori își extrag profiturile, zone în care o astfel de manevră ar fi fost reprimată brutal prin trimiterea forțelor de ordine, mult mai bine remunerate. La Bistrița, urbe civilizată, europeană, oamenii au fost lăsați cîteva ore să-și dea în petec, să-și strige oful și să participe la simulacrul de negocieri, așa că acum e cazul să pună osul și să-și vadă de treabă, că e nevoie de noi recorduri de făcut în materie de producție.

marți, 11 aprilie 2017

Despre descurcăreală și succes. Patru povești





Se dau cîteva cazuri.

1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței oricînd. Și cum nu voia să devină o povară pentru copiii săi, pe care și așa nu i-a putut ajuta prea mult, accepta orice loc de muncă care-i oferea contract și-i asigura plata contribuțiilor sociale. Că nu voia să se trezească prin spitale fără să fie asigurată. Vechime avea, dar n-avea vîrsta necesară, așa că cineva a lămurit-o cum poate proceda ca să se pensioneze înainte de vreme. Ținta nu erau banii, o pensie de boală, înainte de vîrsta legală, era semnificativ mai mică decît una la termen. Mai ales cînd aproape toată viața ai lucrat pe salariul minim pe economie. Ținta era asigurarea medicală, garanția că dacă o lovește ceva necaz – și semne părea că are – are asigurat măcar tratamentul și îngrijirea spitalicească. Atîta cît e și cum e. Că din pensia pe care o căpăta abia-și acoperea cheltuielile și hrana. A dat ceva la un doctor, a fost la niște comisii și s-a trezit pensionară. Era mai liniștită. Cu banii pe care-i făcea din cusut și alte mărunțișuri, cu mica ei grădină, porcul și găinile, se descurca onorabil. Avea chiar posibilitatea să-și încarce copiii cu cîte ceva de fiecare dată cînd îi treceau pragul. Sau să le trimită pachete, că de venit reușeau să vină tot mai rar. Că terminaseră facultatea, lucrau la Cluj și nu aveau posibilitatea să vină atît de des acasă. Dar pachetele le prindeau bine, că mai scuteau din cheltuielile cu mîncarea. Că și așa abia acopereau chiria și cheltuielile. Angela este o parazită, o escroacă care încasează pe nedrept o pensie de boală, în urma unor controale aranjate și în urma unor șpăgi date cui trebuie.

Comentarii

Translate this blog