Treceți la conținutul principal

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.


@Laurențiu Ridiche



Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de teren. Și de la o vreme i s-a făcut rău de la oboseală așa că a fost musai să doarmă un pic. Mai ales că de luni iarăși bagă la muncă. Fără ore suplimentare – și acestea executate fără nicio legătură cu ordinea legală – nu ai șanse să aduci acasă un salariu peste 1500 de lei și ceva bonuri. De aia se bagă la suplimentare, mai ales în sărbători, cînd primesc bonuri de 200 de lei pentru asta. Nu sunt angajați, nu stă lumea, trei, șase luni și-s duși. I-am zis că poate pleacă pentru că-s leneși și nu vor să muncească. S-a uitat chiorîș la mine, vrînd să se asigure că vorbesc serios sau poate vrînd să-mi plaseze o binemeritată flegmă între ochi, avînd în vedere remarca mea.

- Ce lene, domle? Cum adică nu vor să muncească? Dar ce crezi că fac? Dacă nu vor să muncească la ăștia sau la alții care dau salarii așa mici, musai înseamnă că nu vor să muncească? E batjocură! Pur și simplu. Și de aia nu stă lumea. Că mai bine găsește altceva de făcut Nici eu n-aș sta, dar la vîrsta și pregătirea mea nu am de ales. Am copii, am o casă de ținut. Îs țigan. Cine crezi că mă angajează? Mai am noroc cu gospodăria, cu cîte un transport ocazional de lemne și cu turele suplimentare de noapte sau munca în sărbători, că altfel n-aș avea cum să-mi întrețin familia. Și muncește și nevastă-mea. Tot acolo. Deci aducem două salarii în casă și tot n-ajunge. Și asta nu pentru că am duce noi nu știu ce trai. Ați văzut unde locuiesc. Dar nu se poate altfel. Crezi că eu mi-aș rupe cioantele și duminica sau în sărbători? Aș umbla de-ampulea după lemne? N-aș sta și eu la televizor sau la o bere?
      Despre cum și unde și-a petrecut concediul, despre ce obiective pe termen lung are sau cum stă cu dezvoltarea personală nu l-am mai întrebat, că părea tot mai indispus. L-am întrebat însă despre cum e cu concediile medicale și cu zilele libere. Cică se dă concediu, dar e destul de strictă treaba cu medicalele. Iar cei care lipsesc de la muncă, fără a avea concediu medical, sunt penalizați de către cei din management cu tăierea bonurilor de masă pe 5 zile. O fi legală măsura asta? N-are importanță, că nu-i controlează nici dracu. L-am mai zîhăit un pic cu productivitatea, că știm cu toții că muncitorii români nu-s la fel de productivi ca ăia din vest. A dat dintr-o mînă a lehamite și-a zis:
     - Nu știu cît suntem sau nu de productivi, dar știu că noi muncim de ne sar capacele, că facem munca mai multor oameni și că se onorează o grămadă de comenzi. Habar n-aveți cîte cabluri ies de la noi și cît băgăm! Și cred și eu că ăia din Germania or fi lucrînd mai cu chef și mai cu drag, la ce salarii și dotări au.
        Voiam să-i zic mai multe, că dacă trage mai tare, dacă muncește mai mult, sigur o să cîștige mai mult. Cu toții știm asta, că doar prin muncă sîrguincioasă și ambiție poți prospera. Cu siguranță că dacă ar băga măcar de trei ori pe săptămînă cîte 12 ore în tura de noapte (după program), ar putea cîștiga peste 2 000 de lei. Poate chiar 2 500. Cu ce mai face din mica gospodărie și cu 2-3 adusături de lemne pe lună, poate ajunge lejer la 3-4 000. Dacă renunță la țigări și nu se lăcomește la o hrană foarte diversificată și cu multă carne (poate înlocui carnea cu parizer, care e foarte ieftin!!!), poate pune deoparte o sumă frumușică cu care mai apoi poate porni o mică afacere. Sunt atîtea cursuri ieftine pentru antreprenori. Dar nu m-am băgat că se vedea că n-am cu cine, că e încă unul din ăla obișnuit să i se dea, să facă statul etc. Sigur m-ar fi luat cu din alea că la patruzeci și ceva cît are (sau cincizeci și ceva, că era subțiat bine și îmbătrînit tare la chip) a trecut deja prin cîteva recalificări și a schimbat la locuri de muncă de nu-i mai arde lui de antreprenoriat. Că cu ăia doi copii pe cap și cu stigmatul țigăniei, chiar dacă are nevastă româncă, nu se uită nici dracu la el altfel decît la un găinar sau braț de muncă ieftin spre foarte ieftin. Avea sens să-i zic că oricine poate deveni ceea ce-și dorește să devină dacă crede cu tărie în asta? Sau să-i explic că e așa datorită alegerilor sale? Că putea foarte bine să fie un IT-st acum sau un jurnalist acoperit, dacă era serios și ambițios? Că e alegerea lui să trăiască în sărăcie și să facă o muncă atît de prost plătită. Nu. Nu i-am zis nimic. I-am dat plata pentru lemne și i-am deschis poarta ca să-și scoată mîrțoaga și căruța și să se ducă înapoi în lumea lui limitată și lipsită de succes.

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii