Suferim, de secole, de pe urma blestemului formei fără fond. Trăim cu aceeaşi intensitate toate frustrările şi toate entuziasmele noastre. Suntem gata, în orice moment, să ne descotorosim de întreaga noastră istorie „marginală” şi să luăm o alta, de împrumut, care ne face să credem că suntem în pas cu lumea. O etapă identitară de genul acesta traversează România perioadei postcomuniste. Suntem în pragul unei performanţe care ar face până şi vandalii invidioşi. Ce nu s-a distrus de secole, şi a mai scăpat de sub tăvălugul sistematizării „ştiinţifice” a comunismului, suntem pregătiţi să aruncăm la gunoi, cât mai repede.
Oraşele noastre sunt de nerecunoscut de la o zi la alta. Ba o uşă, ba o cercevea de geam din vechile case sunt înlocuite cu câte un termopan. Totul se face haotic si fără respectul faţă de vecinătăţi. Întregul univers al detaliilor de tâmplăriei sau de feronerie, care dă personalitate străzilor, va dispărea foarte repede, pentru totdeauna. Şi toate acestea pentru o ramă de geam monotonă, de cele mai multe ori supărător de albă. Poate în acest mod îşi etalează românul aderarea sa la standardele civilizate de viaţă ale Occidentului...
Să ai un termopan nou la casă, pe lângă beneficiul termic, îţi aduce şi unul de imagine. Este la modă să ne termopanizăm. Cine nu are termopan înseamnă ori că nu are bani, ori că este un nebun care-şi aruncă banii pe fereastră cu cheltuielile de la întreţinere. Astfel, dacă în cele din urmă, cu împrumuturi la bancă, facem rost de un rând nou de geamuri şi de uşi, acestea trebuie să fie obligatoriu văzute de către trecătorii de pe stradă. La puţin timp, cu încă un mic efort, pentru ca meniul să fie complet, ataşăm pe peretele exterior al casei, cât mai la vedere, câte o casetă cu instalaţia de la aerul condiţionat. În acest fel, tot oraşul ia o altă înfăţişare: casele istorice şi blocurile gri îşi dau mâna într-o uniformizare termopanizată.
Şi, cu adevărat, progresele noastre sunt considerabile! Reuşim să ne schimbăm la faţă într-un timp foarte scurt. Întreaga Românie este pregătită să-şi primească turiştii străini pentru a le arăta termopanele din Maramureş şi Pipera, de la Babeş-Bolyai ori Casa Poporului şi, să sperăm că nu peste multă vreme, de la castelul Peleş.
În cele din urmă, mă consolez cu gândul că nimic nu este nou sub soare. Aceste vremuri îmi amintesc de ceea ce spunea Constantin Noica la epoca sa: Dacă ar exista un Savonarola al artei, ar arunca cu pietre în geamurile voastre de cristal!
Dar ce diferenţă..., parveniţii noştri n-au geamuri de cristal!
asadar ... proletari ai ligii... sa aruncam in gemurile lor cu seu de tufa...moale !!!
RăspundețiȘtergere