Treceți la conținutul principal

O istorie la mai multe mâini II - de Ioana Manta Cosma


"Coroana de peşti" de Cristian Olimpiu Orza, http://cristianorza.blogspot.de/
După câteva ore hărţuite de gânduri negre
Oare scenariul pe care l-am trăit de atâtea ori în coşmarurile mele o să devină realitate? Bine s-a spus să viaţa în totalitarism are ceva ficţional. Nu mai ştiu să disting, poate nici nu e nimic atât de diferit între realitate şi ficţiune. De câte ori nu am umplut golul realităţii cu ficţiuni cochet aranjate pentru bal mascat? De câte ori nu mi-am continuat visele nopţii de-a lungul zilei, preferându-le realităţii diurne? De câte ori am mers pe stradă sau am aşteptat autobuzul citind, înlocuind aşteptarea plicticoasă cu o altă lume victorioasă? E timpul să îmi pun şi acum în aplicare strategiile de apărare împotriva invadatorilor. Pârjolesc şi sec orice gânduri şi griji ce mi-ar putea ieşi în cale. „Pârjolesc şi sec”... şi cuvintele se revoltă împotriva mea, nu mă mai lasă să îmi prelungesc nervurile prin ele. Ah, încrengătura fiinţei mele, reţeaua mea interioară, cuvintele scrise ca nişte extremităţi care mi-au îngheţat de frig. Gata cu lamentaţiile! Soţul meu nu a venit încă acasă, iar eu încerc să ma îmbăt cu cuvinte. Nu de alte, dar după un pahar de vin cred că m-aş duce direct la secţia de poliţie să-mi denunţ Conducătorul.

Unde o fi până la ora asta? Să mă îngrijorez? Între timp, am să mai bat câmpii în jurnalul ăsta, aşa de dragul confesiunii. Nu e jurnalul un prieten, un confesor? Acum e momentul să mă asculte şi să mă ajute, să-mi aducă bărbatul acasă. Oare jurnalul ăsta l-ar salva pe soţul meu? Îmi expun gândurile, visele şi intimităţile miliţiei. Să mă psihanalizeze, să interpreteze ce vor din paginile astea, să ajungă la ce concluzie vor ei (la concluzia pe care o au pregătită de la început), numai să îmi aducă soţul acasă. Mi-au strivit paradisul nemernicii ăştia. Poate ar merge un pahar de vin, ca să prind curaj. Mai bine renunţ, trebuie să fiu lucidă, măcar de dragul fetei.
Am să pun ceva muzică şi am să mă uit cu Ecaterina pe un album de artă. Apoi vom desena împreună cu nişte culori cerate ochii pe care i-am întâlnit în cărţi şi frunzele moarte de pe străzi. Asta are tot timpul un efect garantat, atunci când nu mă pot concentra la lectură.
Mă simt ca un elev premiat, după ce şi-a făcut temele conştiincios. Şi am fost şi autodidact, cum a spus tovarăşul plutonier. Autodidact şi elev, combinaţia asta are succes. Aşa ar zice şi tovarăşul. Cred că e cazul să notez despre temele mele bine făcute, din proprie iniţiativă, fără să copiez de la colegi. Haha! Că tot vorbeam de colegi: am scris ieri despre Colegu` de muncă. S-a făcut dreptate, am scăpat de un parazit. S-a descoperit că era vinovat. Făcea pe intelectualul, dar în spatele lui se ascundea un gândac urât mirositor. Şi cât s-a agitat când au vrut să-l strivească. Mă duc mâine la secţie să văd ce-i cu el. Nu cred că mai are şanse. În programul ăsta de deratizare, de salvare a ţării, de curăţarea a străzilor, de dezinfectare a locuinţelor, de de de, nu trebuie să ne fie milă de un coleg, un vecin, nici măcar de o rudă. Nu ai mamă, nu ai tată. Să fie clar. Misiunea e înălţătoare. Şi se simte şi la buzunare.
Ăsta micu al meu a intrat în cameră şi m-a întrebat de Ecaterina. I-am zis că face nani. Vrei să faci şi tu nani cu ea? Copilul trebuie să se înveţe de mic cu probleme din astea. Deşi nu aş vrea ca fiul meu să ajungă în pat cu fata unui trădător de patrie. Aş băga-o şi pe ea la pârnaie, cu tot cu maică-sa aia mioapă şi încrezută. Ne privea aşa de sus, pe mine şi pe Tanţa. Şi folosea intenţionat cuvinte cu înţelesuri obscure, ca să ne tragă obloanele minţii. De atunci le-am pus eu gând rău. Şi de când am văzut armata de cărţi ce bătea în retragere în bibliotecă . Dar de unde au ei atâţia bani să cumpere maculatura? Şi de unde o iau? Nici măcar o librărie din oraş nu are aşa multe cărţi, câte găseşti în casa lor. Nici nu aş fi putut face un raport complet cu toată hârţogăraia din apartament. Trebuie să fie un iad, să locuieşti sufocat de o aşa mulţime de cărţi. Ce, eşti mai bun dacă citeşti? Sau mai bogat? Sau te avansează cineva în grad dacă ai bibliotecă? Dar nici nu dă bine la musafiri. Eu am bibelouri, spre exemplu. Asta da mândrie. Dacă ar mai fi existat o data viitoare în vizitele la Colegu`, i-aş fi făcut cadou un bibelou. Să-i arăt ce-i aia artă, plăcere estetică. Sper că am rezolvat cazul soţilor cu ochelari şi n-o să mai fiu nevoit să mai dau pe la ei. Cel puţin până n-o vrea puştiu să meargă în pat cu fata lor, când o să fiu forţat să-mi fac iar temele conştiincios.
Dar să povestesc cum a fost cu prima mea misiune îndeplinită. De fapt, eu sunt omul din spatele tuturor lucrurilor, creierul, cum ar veni. Alţii intră în acţiune şi execută ce am scris eu. Poate cineva o să citească vreodată caietul ăsta şi o să fie curios ce s-a întâmplat cu Colegu`.

va urma

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii