Decrescendo despre nimiciri și salvări


           

Hegesias Cirenaicul a ales să sfârșească din această viață alegând calea nehrănirii. Nu înainte de a scrie o carte cu titlul Moartea prin înfometare, care se pare că l-ar fi reunit dincolo cu o parte dintre cititorii săi; iar Ptolemeu al II-lea, Filadelful, rege atunci peste țara Egiptului, pentru a stăvili exodul întru nimicire, nu a mai îngăduit răspândirea plăgii scrise. De atunci, conținutul cărții s-a pierdut acoperit și ascuns de tot ceea ce amenința. Acea carte era, totuși, despre neatingerea fericirii și în ea s-au conturat firav ultimele ecouri ale acelor spuse în vechiul înțeles, în logos, în poveste, în relatare, în relație, în proporție, în calcul, în explicație, în justificare, în argument, în regulă, în ceartă a sufletului cu el însuși, în narațiune, în spusă, în lege, în destinație. Și trebuie să ne imaginăm că regele Egiptului a făcut un bine, iar fiecare ar tinde să facă la fel cu orice asemenea gând sau scriere. Și nu mulți vor putea face asta până nu vor fi trecut de hotarul alegerii: nimicire din naștere.
           
            

Sursă: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ancientlibraryalex.jpg

Eroii vechii Elade se visau în van nemuritori prin propriile fapte, pentru că umbrele lor tot au ajuns să viermuiască în hades, doar din când în când amintirea și sângele oamenilor oferindu-le câte un licăr de existență. Pe acea cale au rătăcit și cohortele de autori care și-au imaginat opera în vecie. În această lumină, sinuciderea creatorului prin distrugerea creației se găsește poate printre cele mai apăsătoare forme de auto-anihilare. Dificultatea acestui act, neimaginabil în condiții de liniște spirituală, vine din faptul că, atunci când este realizat, se ajunge la strivirea singurul lucru din noi care ar putea trăi dincolo de mărginirea noastră fizică. Să-l privim pe Gogol, după ce un preot l-ar fi împins să-și ucidă nemurirea, cum își pierdea căutătura în vâlvătaia sufletelor moarte...

Sursă: https://cdni.rbth.com/rbthmedia/images/web/en-rbth/images/2014-06/big/gogol_468.jpg


Prin trădare a fost salvată călăuza infernală a lui Dante. Vergiliu, înainte de a se înfățișa înaintea lui Pluton pentru cântărire, a vrut să distrugă Eneida, să se sinucidă la fel cum o va fi făcut-o Gogol mai târziu, dar, spre deosebire de acesta din urmă, a fost salvat de apropiați, de Lucius Varius Rufus și Plotius Tucca sub ordinul lui Augustus. Aceștia n-au dat sulurile focului: nu l-au mai dat înapoi pe Vergiliu pe care-l cunoaștem noi lui Vergiliu care asculta deja șoaptele neantului.
           
Sursă: https://www.wikiart.org/en/gustave-dore/pluto-and-virgil
     
În așa-zisul veac al luminilor, autorii încă își salvau copiii abandonându-i la porțile anonimatului și pseudonimiei. Și astfel ascunderea, înstrăinarea și uitarea deveneau în pași greu de auzit unelte soteriologice.

            Sursă: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:William_Fettes_Douglas_-_The_Bibliophilist%27s_Haunt_or_Creech%27s_Bookshop.jpg

           


Cîteva modeste propuneri




S-o spunem pe șleau, o bună parte din multiplele probleme pe care le întîmpină societatea autohtonă sunt cauzate direct sau indirect de cei vîrstnici despre care știm cu toții că „au trăit o mare parte din viață în comunism.” Dintre aceștia, cei mai dăunători sunt bătrînii ne-intelectuali și cei dependenți de pensie sau ajutoare sociale, pe care știm cu toții cine le măresc sau promit că le măresc ca să-i mituiască și să-i țină captivi. Aceștia sunt armata de fanatici a știți voi cui, din spatele televizoarelor ce merg NON-STOP pe Antena 3 sau România TV. Aceștia sunt armata de fanatici ce merg conștincios la vot și pun ștampila pe știți voi cine, distrugînd viitorul tinerilor, adică al celor care muncesc și-i duc în spate, plătindu-le pensiile și asistența medicală + diferitele gratuități cu care-i mituiește statul încă prea comunist. Unii dintre ei, după cum bine știți, sunt foști torționari, foști angajați, în diferite funcții, ai regimului comunist. Oricum, majoritatea sunt foști comuniști cu acte în regulă și, deși uneori nu o recunosc, încă au convingeri profund comuniste și nu le place democrația, libertatea și economia de piață. Sau nu o înțeleg. Pe cei mai mulți dintre ei îi vezi stînd la cozi la mici, bere, fasole cu ciolan și alte pomeni care se dau de ziua națională, în campaniile electorale sau cu alte ocazii în care se manifestă impulsurile populiste ale statului și ale știți voi cui. Mulți dintre ei nu au pic de demnitate și se vînd la preț de nimic. Și mulți o fac cu tupeu, conștientizînd deplin consecințele gestului lor, după cum reiese din formula „știm că fură, dar măcar ăștia ne mai dau și nouă cîte ceva”, trîntită ca răspuns oricui încearcă să-i lămurească că e greșit și iresponsabil ce fac, că sunt lucruri și valori mai importante decît cîteva sute de lei în plus la pensie. Sunt cei obișnuiți să li se dea, să aibă un tătucă care să le poarte de grijă și incapabili să priceapă că fără trecerea la meritocrație și la asumarea răspunderii individuale, societatea nu poate progresa. Sunt cei cărora indicii de performanță nu le spun nimic iar despre leadership au o înțelegere total greșită, confundîndu-l cu dictatura și comunismul.
       Știu, sunt bunicii multora dintre noi, trebuie să încercăm să-i înțelegem și să-i acceptăm așa cum sunt, dar ei fac asta cu noi? Nu prea. Pe ei nu îi interesează că prin deciziile și acțiunile lor ne influențează nouă viitorul, că oricum ei nu mai au de muncit, de dus greul, de construit o carieră, de luptat pentru un viitor mai bun și mai corect. Ei pot ridica din umeri, că mai au puțin, fără să le pese că ne distrug nouă viitorul. Nu am nicio problemă cu bătrînii, unii îmi sunt chiar simpatici și unii, mai ales cei cu o educație mai solidă și mai deschiși, pricep cum stă treaba și fie ni se alătură, fie își văd de treaba lor. Îmi place, de exemplu, foarte mult de domnul Șora, care ar trebui să fie un model pentru toată lumea. Și el a trăit aceleași vremuri, aceleași experiențe, dar este o personalitate puternică, deschisă și tînără în spirit, capabil să se adapteze vremurilor, dovadă că a trecut prin atîtea. A fost și el comunist și ministru în primul guvern FSN, dar a trecut peste. Și-a dat seama că e greșit. Desigur, l-a ajutat mult educația, dar e o dovadă că se poate, ceea ce face și mai greu de înțeles încăpățînarea altor vîrstnici.
      Chiar și așa, putem să-i mai suportăm o vreme, dar unii dintre ei au devenit agresivi, isterici. Și nu mă refer doar la cei care merg la mitingurile anti-DNA, anti Johannis organizate de știți voi cine, unde urlă fel de fel de slogane și conspiraționisme auzite la RTV și antene. Sunt plătiți, desigur, își mai completează și ei veniturile cu un mic ciubuc, cu un ceai cald servit în stradă, nu la Green Hours sau Rendez-Vous. Mă refer în principal la cei care au ajuns să hăituiască protestarii, să-i jignească și chiar să-i violenteze, ducînd, din păcate, la regretabile incidente, care, totuși, sunt de înțeles în așa surmenaj. Știți la ce mă refer, așa că nu mai reiau povestea cu bătrînul agresiv agresat de un protestatar în Piața Victoriei. Tensiunile escaladează și provocările se intensifică, așa că nu ar fi de mirare să vedem curînd grupări de pensionari, foști securiști sau nu, plătiți să provoace și să agreseze tinerii, ca să-i determine să cedeze nervos, să reacționeze. Sunt tactici de guerrilă bine cunoscute comuniștilor și sunt puse în practică de fanatici iar scopul este atît compromiterea mișcării #rezist, cît și radicalizarea celorlalți pensionari fanatizați seară de seară în fața televizorului. În fața unor astfel de agresori sau contingente de agresori nu putem rămîne indiferenți, cu atît mai mult dacă avem în vedere că, astfel de indivizi sunt „din acel film care ne bântuie de mai mult de 70 de ani,” după cum bine remarca pe facebook istoricul Bogdan Jitea, care a reușit să observe cu finețe paralela dintre reacția bătrînului agresiv de ieri și torționarul Vișninescu, atunci cînd li se pun întrebări în fața camerei de filmat. Redau aici scurta sa analiză:

Văd că până acum n-a făcut nimeni vreo paralelă între individul nervos din Piață și Alexandru Vișinescu. În ambele cazuri avem de-a face cu același tipar comportamental, cu aceași formă de violență de limbaj și fizică, cu același dispreț de a-i privi pe cei care ies din normă. Unul dă cu rucsacul, celălalt direct cu pumnul. Unul e mai tânăr și-și atinge ținta, celălalt o ratează, că nu mai e la fel de agil ca-n tinerețea lui, când zdrobea oase de „huligani” și de „derbedei”. Doi bătrâni acriți și resentimentari, pentru care ura față de ceilalți e impregnată atât de adânc, încât o vor lua cu ei în mormânt.
p.s. - în primul moment în care am văzut înregistrarea din PV, aș fi putut să jur că-l recunosc pe bătrân dintr-o filmare de pe Recorder de la înmormântarea lui Iulian Vlad. Poate că m-am înșelat, însă individul e de acolo, din acel film care ne bântuie de mai mult de 70 de ani.”

După cum observa și autorul menționat mai sus, aceștia nu mai sunt la fel de agili ca-n tinerețe, cînd zdrobeau oase de „huligani” și de „derbedei” sau cînd susțineau activ și/sau pasiv un regim care făcea așa ceva. Ceea ce e un avantaj remarcabil însă cu un incredibil potențial de capcană. Nu vă lăsați păcăliți de imaginea lor de oropsiți neputincioși și neajutorați. E o slăbiciune pe care nu vor ezita să o folosească împotriva voastră cînd este vorba de un conflict direct. Ca să fiu mai specific. Cîți bătrîni ați văzut plimbîndu-se prin piețe, pe străzi sau cu autobuzul (gratuit!!!) fără să aibă o plasă sau un rucsac la ei? Vă zic eu. Foarte, foarte puțini. Nu v-ați întrebat vreodată de ce multe dintre persoanele vîrste, „neajutorate”, care cară plase după ele prin scările de bloc sau autobuze, reacționează nervos (chiar agresiv, uneori), cînd un tînăr dorește să le ajute, să pună mîna? Sandi Matei, protestatarul agresat ieri, dar care a reușit să reacționeze în timp util, făcîndu-l knock out pe agresor, spune clar în interviul acordat lui Tolontan: „Îmi spărgea capul dacă mă nimerea. Vreau să vă mai spun ceva. Avea ceva tare în rucsac.” Așa că mare atenție la rucsaci și plase.     
     În acest context, fără a o lungi, ce-i de făcut?
     Desigur, ideal ar fi ca votul să fie limitat doar la categoriile de vîrstă active, cele care duc în spate prin taxele și contribuțiile lor societatea și care au o educație adecvată care să le permită să înțeleagă democrația și viața politică. Dar în contextul de față este naiv și contraproductiv să visăm la așa reforme, prin urmare, trebuie acționat strict în prezent. Pe scurt, cîteva propuneri modeste în vederea organizării rezistenței în contextul escaladării provocărilor și agresiunilor.
Partea ușoară, gestionarea relației cu vîrstnicii familiari, deci, previzibili într-o oarecare măsură.
1. Cei care aveți bunici sau părinți cu convingeri comuniste sau pesediste (știu, e același lucrur, dar pentru mai multă claritate formulez așa), închideți-i în casă pe durata protestelor, dați-le somnifere sau puneți-le Cantarida în ceai.
2. Pentru dez-radicalizarea lor, dacă nu mai merge cu explicații logice și argumente (știm din proprie esperiență că nu prea merge), amenințați-i că plecați din țară din cauza lor, că nu o să vă mai vadă și că nu o să-și vadă nepoții. Nu o să vă imaginați cum poate funcționa acest mod de lucru, cu nițică persuasiune și rezistență la șantajul lacrimogen din partea lor. Ziceți-le că vă distrug viitorul, că din cauza lor și a deciziilor lor sunteți praf și aveți un job prost plătit. Nu o să le scoată comunismul din cap, dar pe mulți îi va ține acasă în ziua votului.
3. Pentru a combate spălarea pe creier prin antene și România TV, dacă programul vă permite, petreceți cît mai mult timp cu ei și schimbați canalul. Nu puneți pe DIGI sau pe alte canale care informează corect și combat fake news-urile și propaganda antenist-rtevistă, că provocați tensiuni inutile. Procedați cu tact, mutînd pe canale neutre, gen Etno TV, Favorit TV sau canale de filme. Apoi, luați-i prin învăluite, povestind despre relația bună pe care nu știu ce coleg/ă al tău o are cu părinții și bunicii săi, cum se înțeleg ei bine, cum merg la proteste împreună, cum condamnă seară de seară, la gura sobei/lîngă calorifer comunismul și pe urmașii săi. Zi-le că dintotdeauna ai visat și tu la așa părinți și așa relație. Zi-le că ai vrea să-i vezi mai des, dar ți-e greu în așa context tensionat și că te doare sufletul să vezi în ce-i transformă fanatismul.
4. Încearcă să tragi cu urechea la ce discută cu vecinii sau alți colegi de generație. Încearcă să-i tragi de limbă, să vezi dacă nu cumva li s-au făcut diferite propuneri, dacă nu au fost deja recrutați de statul capturat sau de geva grupări radicale de pensioari. În multe cazuri, îi poți opri înainte să fie prea tîrziu și să ducă lucrurile prea departe, trezindu-se prinși într-o spirală a violenței din care cu greu mai pot fi extrași. Mare atenție la celule revoluționare de cîte 3 (pentru detalii, vezi Demonii lui Dostoievski), care sunt coagulate și fanatizate prin înfăptuirea unei violențe în comun. Numără persoanele care intră la povești în bucătărie sau care se adună pe băncile din fața blocului. Le zîmbești amabil și, dacă te întreabă, te prefaci dezinteresat de proteste. Zici că ai mult de lucru, că nu ai vreme cu prostii din astea.
Partea mai grea, gestionarea relației și a tensiunilor cu vîrstnicii necunoscuți, așadar imprevizibili:
1. Evită să umbli singur/ă în zonele în care știi că se aciuiază astfel de persoane, mai ales cele mai ferite, gen parcuri, scări de blocuri, alei. Dacă, totuși, se întîmplă să treci prin astfel de locuri, ia cu tine un cîine. În general, vîrstnicilor le e frică de cîini și-i enervează gălăgia pe care aceștia o pot face. Și neapărat spray cu piper sau bîtă de baseball la îndemînă.
2. La piață, mare atenție cînd cumpărați produse de la vîrstnici. Poate suna exagerat, dar în contextul ăsta te poți aștepta la orice. Mai ales din partea celor care vin cu produse agricole din anumite județe ale țării, adevărate bastioane ale corupției și corupților.
3. Ocoloește grupurile de vîrstnici care vociferează și nu-ți face drum prin preajma farmaciilor cînd se dau compensate. Nu te duce singur/ă în locurile în care se mai dă cîte ceva de pomană pentru că acolo poți da peste cele mai radicalizate elemente.
4. Dacă, din diferite motive, circulați cu autobuzul sau alte mijloace de transport în comun, caută să stai în preajma celor de vîrstă apropiată, stai în picioare și nu te ciondăni pe locuri. Deși poate să-ți pară relativ sigur autobuzul, nu știi niciodată ce te poate aștepta în stație, la coborîre.
Desigur, lista e deschisă și oricine are idei de îmbunătățire a ei, poate adăuga alte soluții. Important este să rămînem uniți și să răzbim și prin această încercare, mai ales că acu 3 zile a fost ziua națională, cînd am celebrat Marea Unire și eforturile+sacrificiile făcute de înaintașii noștri.

Summa cum fraude, doctorand al lui Gabriel Liiceanu. 45% autoplagiat pe băncile Sorbonei - de Mihai Melinte

Am primit pe adresa redacției o nominalizare formidabilă pentru Gala Premiilor Acta Musei Plagiensis. Un caz aparte, întru totul, pe...

Comentarii

Translate this blog