Dat fiind că azi se împlinesc aproximativ trei ani de la mazilirea unui "loc al memoriei" pentru boema clujeană, la iniţiativa dnei. Edit Szegedi, preşedintă a Comisiei pentru Dialog cu Memoria Comunităţii Săseşti şi Nu Numai, reedităm un text de mare profunzime:
"A plecat o mare doamnă printre noi. Avea 47 de ani împliniţi, nenumăraţi iubiţi, mulţi copii, multe prietene fidele. S-a născut la sfârşitul unui deceniu de teroare şi la începutul unui deceniu care promitea multe şi care a trezit speranţe şi iluzii, atât de amar trădate de marea politică. A fost o adolescentă şi tânără urâţică, săracă şi cam puţea, căci nu se găsea săpun decât la negru. A cam decăzut la maturitate şi pe la 40 de ani a înflorit. A fost însă întotdeauna o mamă iubitoare şi generoasă pentru copiii reuşiţi şi pentru cei rataţi ai urbei.
Pe scurt, în zilele acestea am asistat la moartea cofetăriei Croco şi înlocuirea ei cu o bancă. Dincolo de absurdul situaţiei – o bancă lângă o alimentară în care se prăjesc şniţele şi cartofi, lângă o gogoşerie şi un fast-food – închiderea cofetăriei este şi un atentat împotrivă identităţii Clujului universitar şi a culturii urbane în general. Croco a fost mai mult decât o „unitate de alimentaţie publică“. Sub această denumire rece se ascundeau localurile de tot felul, însă „unitate de alimentaţie publică“ nu putea trimite decât la supele uleioase, servite în locuri unde nu-ţi prea venea să te întorci. Croco a reuşit, chiar şi atunci când lucrul cel mai „gustos“ erau reclamele din anii '60 pentru alimente care nu se mai găseau la sfârşitul anilor '80 – ciocolata Menaj şi cafeauea naturală (nu mă refer la naturaleţea nechezolului) -, să rămână un reper topografic şi afectiv al Clujului. Şi nu era orice reper – deşi numele cofetăriei era altul, nimeni n-o ştia decât sub acest nume de alint.
Croco a fost un loc de întâlnire al boemei clujene, dar şi „persoanele onorabile“ se simţeau bine în acest loc. Chiar dacă se afla la parterul unui bloc hidos din anii '60 care, împreună cu Casa de Cultură a Studenţilor, contribuia la sluţirea pieţei Păcii (apoi Lucian Blaga), Croco reuşea să dea pieţei străjuite de Biblioteca Centrală Universitară o anume vioiciune. Era locul în care se intersectau lumea universitară, cel puţin în varianta ei tânără, cu viaţa urbană. Pentru că asemenea locuri dau oraşelor universitare aerul inconfundabil. De când există, de la începuturile lor medievale, Universităţile se înconjurau cu „unităţi de alimentaţie publică“, hanuri, cârciumi, cafenele, devenite prelungirea şi adesea înlocuitorul sălilor de curs.
De aceea expulzarea lui Croco nu poate fi văzută ca înlocuirea unui simbol al comunismului cu un simbol al capitalismului. Croco nu este legată de un regim politic anume, ci de mii de biografii de orice fel. Nici măcar nu s-ar putea spune că a fost închisă pentru că nu ar fi funcţionat – Croco era întotdeauna plină de oameni. Lichidarea acestei cofetării se integrează mai degrabă într-un şir de măsuri sinistre luate împotriva Clujului modern. Continental-ul stă nefolosit de ani de zile. Dacă edilii nu ar fi pornit în anii '90 războiul împotriva trecutul Clujului atunci, probabil, i-ar fi redat şi vechiul nume, New York, şi ar fi văzut în clădirea antebelică altceva decât o ruină profitabilă. Căci cafeneaua New York – nomen est omen – stă mărturie a străduinţelor unui oraş de a depăşi provincialismul. De curând a fost demolată şi fabrica de tricotaje, fosta manufactură de tutun. Fabrica, datând din sec. al XIX-lea, ar fi clasată în Occident ca monument istoric. În locul ei va sta o monstruozitate multiplu înstelată.
Metropolele nu trăiesc doar în şi din monumentalitate. Localurile mici, devenite tradiţionale pentru anumite cartiere sau categorii sociale, fac parte din viaţa unui oraş care se respectă şi care vrea să trăiască, nu doar să supravieţuiască. Lichidând Croco a fost exstirpat un membru vital al Clujului şi înlocuit cu un implant. Iar implanturile, oricât de arătoase ar fi, nu sunt altceva decât surogate pe care n-avem de ce şi cum să le iubim."
Autor: Edit Szegedi, preşedinta nou-înfiinţatei Comisii pentru Dialog cu Memoria Comunităţii Săseşti şi Nu Numai; proaspăt înscrisă în Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni.
Nota zece pentu articol
RăspundețiȘtergere