joi, 30 decembrie 2010

Apropos ?! - Corespondenţă basarabeană I, de Ion Bragă



E 16 şi 10 minute. Viorel nu apare. Îl sun pe Alexei. –HAI BĂĂ!!! – Amu sântem pe drum! Îmi aprind o ţigară. Trec două tramvaie într-un interval de 15 minute. Caut cu privirea pleata de playboy a lui viorel. N-o zĂresc. Hurry up, you bloody bastard! Răspund: vine el doar că Alice cu săruturile-i , îl încetineşte. Apar într-un final. Îl salut pe Liosha şi ne urcăm în tramvai. Fără bilet. Le zic că sunt din Bacău în caz că vin “shărpii”(termen folosit de Nea Vasile pentru controlori). A mai mers treaba asta…acum 5 ani. Ei se pupă, eu vorbesc cu Ion. Îmi spune că abia asteaptă să se care din ţară. Îl înţeleg, ştiu senzaţia, da’ nu-i mai împărtăşesc entuziasmul. Bus-ul plin cu generaţii noi de studenţi basarabeni cărora nicicum nu li se dă româna corectă. Toţi fac dezacorduri ‘a la Şard. Fete tinere, pline de speranţă. Sâni voluptuoşi de puştoaică rebelă. O vioară. UUUUUUUUUUUU !!!! – conservator ? – da. Frumos aşa. Nu am mai întâlnit conservatorişti pe Cluj-Chişinău. Îmi atrage atenţia o fată mai funky cu o faţă mirositor de frumoasă.
Sunt sigur că am vazut-o aseară la Snails. Dragutz concert. – “ Rebeata !!!(din rusă “baieţi”) toată lumea ari paşapoartili pregătiti ?” Nimeni nu-l aprobă, nu-l dezaprobă. – aşa si trebu’ ! Pornim. Încerc să dorm. Nu reuşesc. Dub FX într-o ureche, Skye Edwards în alta. Faine sunete da’ mă deranjează . Îmi pun Bill Mankiss. Acordeonul de ’70 devine cântec de leagăn. Mă trezesc la vamă. Un soi de siguranţă ce bate către aroganţă mă copleşeşte atunci când prezint paşaportul roşu. Bag picioru’! Prea mult l-am aşteptat! Încerc să adorm iar. Arunc o privire şi văd o tunsoare panco-cocalară…Merde! Acum câţiva ani în autocarul ăsta vedeai ori pletos (rar) ori tuns chilug adică zero (foarte des). Acum, laptop-uri, mp3-uri, telefoane oznistice, discuţii despre politică, unire, Filat, Băsescu. Hmmmm! Evolution? Revolution? …. E 8 şi 20. Sunt în gara de sud din Chişinău şi totul îmi pare străin. E puţină agitaţie. E duminică dimineata. Chişinău-Leova. O rusoaică se agită . ba că e frig , ba că drumurile îs proaste rău şi că par a fi probe pentru fizic. Şoferul se crede pe circuitul de la Monaco. La radio, Voloc (vezi scurtmetrajele lui Cobileanski) se joacă cu vorba ‘a la Mitoş Micleuşanu, provocându-l mereu pe fondatorul dicţionarului româno-moldovenesc. Credeam că e uitat subiectul. Respectivul luptă pentru independenţa Moldovei şi a limbii moldoveneşti. Se crede la război. Marele război pentru apărarea patriei. E în tranşee. I se aruncă o bombă cu “topica părţilor de vorbire în propoziţie”;el nu se lasă; armata a 14-a îşi scoate din dotare artileria grea şi îţi turuie rusismele . “Noi mereu am fost moldoveni!” . Mă simt poliglot. Înţeleg ce zice. Schimb postul. Surorile Oşoianu. Magistral!
Mă plimb, observ că drumul care duce către Casa de Cultură e la fel de frumos. Credeam că e lucru nemţesc… aflu că e facut de turci. Găgăujii (găgăuzii) îsi aleg başcanul duminică, după Crăciun. Iluminat stradal ? Felinarele alea nu au fost niciodată întregi. Acum arată decent . Îmi place ce văd. Omătul e mare. La capătul drumului e Casa de Cultură . Mă leagă amintiri frumoase de acea casă. E la 20 m de râul Prut. Acolo am descoperit gustul pentru muzică şi pentru instrumentul musical . E renovată casa, ca să vezi ?!
- « Şhii băietu’? » Mă abordează o doamnă, politicos. Se crede pe domeniul ei. Se crede zână. E muza celor care frecventează cercurile de pictură . Denumirile sălilor sunt în română. Casa de Cultură în schimb e bilingvă. E scris şi în rusă şi în română. Admir desenele din hol. Anatomie. Sper că aparţin unui viitor Van Gogh de Leova. Aş fi încântat. Ies şi realizez că am în faţa mea piaţa statuii lui Lenin fără statuie. A rămas doar suportul. E aşa din ’90. E alb, frumos şi liniştitor. În drum spre casă vad gimnaziul D. Cantemir în cladirea liceului rusofil Lev Tolstoi. Ţara asta e cârpită rău. De când cu paşaportul roşu multora nu le mai hibernează sentimentul de român. Povestesc la un ceai cu Dorin că moldovenii sunt deosebiţi. Deşi în Brazilia în parlament intra “puta deputada”, totuşi nemţii îşi fac programări ca să îşi viziteze rudele. La noi… e 3 noaptea. Rude la uşă. Mereu binevenite. Nevasta cu ochii carpiţi de somn pune masa. Tatăl îşi trezeşte fiul şi-i zice : “ fuji sh scoati un cob(ulcior) di jin din butoiu din nijloc , di shiala roşu să shii.” Dacă îndrăzneşte să refuze parc-I se încălzeşte ceafa de la o palmă tacticos plasată. Da. Excelam în d-ale violenţei domestice. Mă opresc la un chioşc de ziare şi întreb răutăcios : “’Aveţi mai multe ziare ruseşti sau moldoveneşti?” Rusoaica:“Moldoveneşti… vretz un Apropo Magazine, vă interesează?”

Comentarii

Translate this blog