Treceți la conținutul principal

Berevoești. Satul și statul tot mai minimal


photo: www.sursata.ro

Nici n-au apucat bine deținuții din penitenciarele țării să-și arunce pîinea în semn de protest față de condițiile din multe închisori ale patriei că autoritățile contraatacă în trombă cu cazul Berevoești, punînd sub nasul încins al opiniei publice un scandalos caz de sclavie în România contemporană. Pe scurt – pentru că detaliile cazului s-au răspîndit deja prin mass-media – din 2008 în ghetto-ul Gămăcești al menționatei comune argeșene aproximativ 60 de persoane din medii sărace, ademenite cu o muncă și-un blid de mîncare sau pur și simplu luate cu japca, au fost forțate să lucreze la munci gospodărești, la tăiat ilegal de lemne și alte activități, fiind adeseori torturate, înfometate, bătute, violate și ținute în lanțuri. Intervenția în forță a Jandarmeriei, DIICOOT și alte structuri ale Ministerului de Interne care au mobilizat efective impresionante a avut izul unui veritabil spectacol mediatic, parcă menit să compenseze prin grandoare impotența tot mai vizibilă a autorităților cînd e vorba de exercitarea curentă a atribuțiilor de protejare a cetățenilor în fața diferitelor forme de abuz. Cu cea mai apropiată secție de poliție la aproximativ 15 km (la Schitul Golești, conform informațiilor primite de la un berevoieștean) în urma numeroaselor reforme și reorganizări administrative menite să facă aparatul polițienesc mai suplu prin comasarea unor secții de poliție, nu e de mirare că în Berevoești, ca și în alte sate, sancționarea diferitelor tipuri de abuzuri rămîne într-o mare măsură în sarcina comunității locale, a cetățenilor. Totuși, timp de 8 ani nimeni din localitate nu a luat atitudine în legătură cu acest caz, nu a anunțat autoritățile și, mai mult, cei mai mulți susțin că n-aveau habar de cele petrecute. Iar acum tirul comentatorilor este îndreptat asupra ”lașității colective” a berevoieștenilor și indiferența față de suferința semenilor schingiuiți de cîțiva întreprinzători locali. Cum s-a putut petrece așa ceva?
Prin explicațiile pe care le avansez în rîndurile următoare nu încerc să minimalizez cazul de la Berevoești și nici să disculp pe cei din comunitate care, foarte probabil, aveau minime informații despre acei oropsiți. Încerc doar să lămuresc niște aspecte legate de modul în care unele abuzuri sunt percepute în lumea satului, de efectele cauzate de absența unor servicii sociale funcționale și despre cum funcționează ghetoizarea și segregarea în folosul unor sforari din administrația publică și în folosul unor întreprinzători din rîndul propriei comunități.

În primul rînd, să luăm problema muncii și a utilizării copiilor la muncile gospodărești. Pentru majoritatea locuitorilor din mediul rural un copil de 10-12 ani care îngrijește de o vacă sau niște miei este un fapt cît se poate de firesc, fără a fi vorba doar de copii din familiile sărace. La fel și în cazul altor treburi gospodărești sau agricole, așa că mi se pare de-a dreptul naivă (aș spune că în unele cazuri chiar semn de ignoranță) faptul că unii jurnaliști sau comentatori erau surprinși că sătenii n-au sesizat autoritățile că în acel sat copiii sunt puși la muncă. Puteți fi siguri că nu doar copiii răpiți erau puși la muncă, e drept că, în multe cazuri, la activități ușoare. În unele cazuri utilizarea copiilor la muncă n-are de-a face doar cu nevoia reală de ajutor (deși ăsta e motivul principal), ci și cu o anumită etică, cu o funcție pedagogică sau pur și simplu pentru obișnuirea copilului cu munca grea, pentru a-i folosi în viață, aspect aprobat de cea mai mare parte a comunității.
În cazurile unor familii sărace și numeroase, plecarea ca ”slugă” la o familie mai înstărită era/este percepută, atît de membrii familiei, cît și de ceilalți membri ai comunității, drept un pas înspre mai bine, atît în sensul că acel copil va beneficia de o viață mai bună (mîncare mai bună, haine și ceva bani), cît și că se va deprinde cu munca și asta-i va fi folositor, în special atunci cînd după cîțiva ani de școală se constata că pe acel copil ”nu-l duce capul” spre învățătură. Oricum, cei care cred că prin școală un tînăr de la țară, mai ales dintr-o familie săracă, își va depăși condiția sunt foarte puțini în lumea satului. Cei care reușesc să-și facă un rost sunt cei care se apucă degrabă de muncă și care apoi o taie peste hotare, iar cartea multă le folosește celor care ”au relații” să-i plaseze pe undeva sau, în cazuri rarisime, unei minorități absolut irelevante pentru cei din sat. Un tînăr de 18-19 ani care muncește un an în Spania probează rapid eficiența acestei căi în ochii celorlalți, în comparație cu unul care se școlește vreo 5-6 ani și care sfîrșește pe un post prost plătit sau tot alături de ei. Și ca să alegi calea muncii fizice trebuie să te deprinzi de mic cu greul, cu hărnicia, mai ales că de multe ori în țările străine te așteaptă multă muncă, un lung șir de umilințe și abuzuri și nimeni nu dă doi euro pe cum te simți sau ce crezi, ci pe cît produci. Iar dintre cei care au luat calea străinătății pentru a munci în construcții sau agricultură, mulți au experimentat pe propria piele normalitatea sclaviei moderne într-atît încît să nu vadă nimic scandalos cînd alții sunt abuzați la ei acasă.
Știu că imaginea asta cu munca nu se potrivește cu știrile ce abundă despre inapetitul pentru muncă (prost plătită) al sătenilor și cu lenea lor înmuiată în cantități imense de alcool ieftin, dar pentru cei mai mulți din lumea satului un copil care nu e deprins cu munca, mai ales dacă ”nu-i place școala” are toate șansele să ajungă un ratat incapabil să se întrețină sau predispus la găinării și infracțiuni, că doar trebuie să trăiască din ceva. Cu atît mai mult cînd vine vorba de rromi, din start striviți de pecetea lenei și a predispoziției pentru furt. Un rrom abuzat – copil sau adult – în sensul că e pus să muncească foarte mult, rareori va stîrni compasiunea cuiva din afara comunității. Eventual remarci de genul ”las că-i prinde bine, așa poate s-o dezvăța de ciordit”. Pe de altă parte, cîți cetățeni urbani și educați s-au scandalizat la vederea copiilor (rromi sau nu) puși să cerșească prin marile orașe ale țări sau puși să vîndă flori și alte cele? Sau cum ar fi privită de către un polițist sau vreun funcționar public o cetățeană rromă din ghetto-ul berevoieștean dacă ar merge să denunțe faptul că în vecinătatea ei copii (unii tot rromi) sunt puși să muncească, sunt bătuți, înfometați? Destul de probabil i-ar rîde în nas și ar trimite-o la muncă sau ar lămuri-o că e normal ca cel care nu muncește să nu mănînce. Să nu mai zic că mulți încă cred că rromii pot fi struniți spre muncă doar cu bătaia și că e normal să facă foamea, măcar din cînd în cînd.
Nu are sens să întreb ce soartă ar avea în interiorul propriei comunități persoana care ar denunța astfel de abuzuri. Nici în comunitățile ”albe”, chiar înstărite, lumea nu se înghesuie să denunțe abuzurile, în special bătăile aplicate copiilor sau nevestelor. La țară, în multe cazuri acestea sunt condamnate verbal, se discută despre ele dar se intervine rareori, în situații extreme, pentru că intervenția generează tensiuni între familii. Se intervine dacă bătaia are loc în public, dar cum de regulă bătaia e constatată ulterior, rămîne doar un subiect de discuție și criticare a făptașului. Unde fug femeile bătute, mai ales cînd provin din medii precare? La țară fug pentru o noapte la un vecin/vecină, pînă se calmează ”nebunul”, după care tot acolo revine, că n-are unde se duce. Într-un final, după ani de teroare și bătăi, dacă are noroc să aibă ceva rude primitoare pe undeva, își ia lumea în cap, cu sau fără copii. Dacă are copii mai mari, care deja se întrețin, și nu are prea multe variante, caută adăpost pe la ceva mănăstiri de maici. Sunt pline satele de astfel de cazuri. La oraș? Stau o noapte prin ceva secție de poliție sau adăpost după care tot acasă revin. Dacă ”nebunul” e amendat tot asupra familiei apasă povara, plus că o așteaptă necazuri mai mari. Cînd lucram ca portar la căminele studențești ale Politehnicii clujene îmi amintesc cazul unei neveste bătută, cu copilul în brațe, venită desculță, după miezul nopții, pentru a se ascunde cîteva ore la cămin de furia unui mascul pus pe scandal. Chemarea poliției nu i-a îmbunătățit semnificativ situația, aceștia doar mustrîndu-l și amenințînd furiosul și propunîndu-i victimei să tragă peste noapte la un adăpost. Ce altceva puteau să facă?
Pe de altă parte, oare cît habar are lumea de abuzurile fizice și verbale la care sunt supuși adesea și copiii din ”lumea bună”, copii care nu se ridică la nivelul de așteptări al părinților? Asta doar pentru a sublinia faptul că nu doar cei săraci și needucați își iau la bătaie odraslele și consoartele, ci și destul de mulți dintre cei cărora karma capitalistă le-a dat joburi mai bune și educație, dar pe care realitatea îi dezamăgește/nedreptățește uneori. Desigur, la aceștia din urmă sunt doar scăpări datorate stress-ului, care se pot rezolva cu psihoterapie, pe cînd la ceilalți sunt dovezi ale sub-umanității lor sau ale specificului etnic, pe care nici cu pușcăria nu le poți trata.
Cine sunt cei abuzați? Nu cumva mulți dintre ei, răpiți de pe stradă sau ademeniți din familii sărace, sunt dintre cei trimiși la muncă, nu la întins mîna, de diverși cetățeni de bine scandalizați de prezența lor? Nu cumva unii dintre ei sunt cei despre care sunteți constant informați de autorități că vă pot buzunări, înșela? Nu cumva unii sunt dintre cei bătuți prin secțiile de poliție ale capitalei sau alte orașe de către agenți furioși pe încăpățînarea cu care aceștia poluează cu cerșetoria și micile lor găinării spațiile publice? Și atunci, dacă beneficiază de atîta dispreț, vă mirați că au putut fi culeși de pe stradă fără să le ducă nimeni dorul? Unii dintre ei provin din centrele de plasament, unde de mult ori s-au familiarizat de mici cu diversele abuzuri și revărsări ale cinismului și răutății umane, încît faptul că au fost prinși într-o capcană de acest tip nu reprezintă un șoc, ci doar o confirmare că lumea ”din afară” e poate chiar mai rea decît ce au experimentat deja. Bătăile nu-s o noutate, de multe ori nici foametea sau abuzurile sexuale. Discutați doar cu cîteva persoane care au trecut prin astfel de centre și veți afla despre cum ăi mai mari îi torturează pe ăi mai mici, iar personalul prost plătit, insuficient și de multe ori prost-pregătit, nu face față situației sau, uneori, exercită de asemenea forme de abuz. Vă amintiți că recent circula prin online un material despre copiii drogați cu pastille din centrele de plasament pentru copii cu handicap? Vă amintiți că periodic apar știri despre îngrijitoare/ri care leagă copiii pentru că nu-i pot ține în frîu și pentru că-s prea mulți? Cît de ușor îi este cuiva călit prin astfel de instituții să fugă de la cei care l-au înrobit? Unde? Cui să spună c-au fost puși să muncească în gospodăriile cuiva cînd toată lumea-i trimite să pună osul la treabă?
Într-o comunitate precum Gămăcești din comuna Berevoești, le merge bine doar liderilor formali sau informali care interacționează cu cei din administrație și mediul politic, tranzacționînd voturi, protecție, mînă de lucru și toleranță față de abuzuri. Fără canalizare sau alt tip de infrastructură, trăind din cules de ciuperci, tăiat de lemne, munci sezoniere/ocazionale, ajutor social și alocații, majoritatea celor din Gămăcești trăiesc într-o sărăcie lucie, prinși între cinismul și indiferența autorităților și ambițiile celor mai descurcăreți din propria comunitate. Să ai pretenția ca astfel de oropsiți să demaște niște abuzuri din conștiință civică, în condițiile în care atît în lumea lor cît și în contactul cu lumea ”din afară” sau cu autoritățile  abuzul și cinismul fac parte din țesătura cotidianului, îmi pare un semn de crasă ignoranță sau de eludare a unor factori cu un rol fundamental în acest caz. În condițiile în care reprezentanți ai autorităților locale sunt suspectați că ar fi complici sau beneficiari ai serviciilor prestate de cei înrobiți, cum ne putem aștepta ca dintre cei întrebați de cel care filma prin sat intervenția mascaților dacă muncesc pentru ajutorul social primit să reclame undeva munca forțată? Unde s-o reclame? Cui? Iar pe cei din afara comunității, din celelalte sate ale comunei, nu-i interesează astfel de chestiuni, fie pentru că și așa au suficiente pe cap, fie pentru că asta e problema ”lor”. Așa fac ”ei”.

Prioritățile autorităților sunt altele, mai ales cînd vine vorba de muncă și îmbunătățire a calității vieții pentru cei din mediul rural sau din semi-gheto-urile unde-și duc zilele mulți rromi. Statul tot mai minimal s-a eficientizat tot mai mult în ultimii ani, spitale, școli și secții de poliție comasate, serviciile de asistență socială la pămînt sau doar prin hîrțogării, statistici și programe de combatere a sărăciei și abandonului școlar, încît se creează lejer premisele pentru ca unii întreprinzători să poată valorifica aceste ”oportunități” iar cei din jur să se uite cu nepăsare. Iar astfel de cazuri nu sunt singulare și nu implică doar comunitățile de rromi, și nu cred că sunt nici surprinzătoare atîta timp cît pentru instituțiile statului care au rolul să protejeze cetățenii este mai important să depisteze și amendeze organizatori/participanți la proteste împotriva austerității sau a vreunor proiecte miniere, decît să verifice fluxul de persoane (zeci) răpite, torturate și forțate să taie ilegal lemne într-un sat aflat mai mereu sub lupa anchetatorilor datorită scandalurilor legate de retrocedări, defrișări și deturnări de fonduri europene. Și tare mi-e că dacă nu era musai, dacă s-ar fi putut scoate altceva din pălăria cu show-uri intervenționiste, povestea oropsiților din Berevoești putea continua mult și bine.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii