Treceți la conținutul principal

Masacrul de la Odessa și falsul prin omisiune


ÎÎn Cuvânt înainte la cartea A fost un ştetl în Carpaţi (despre care puteţi afla mai multe aici), Claus Stephani se întreba retoric: „Ce contează numele nesemnificative ale evreilor muncitori, ţărani, meşteşugari sau comercianţi în «marile întâmplări ale lumii», atunci când se vorbeşte de milioane de oameni ucişi?”. Aseară (6 iunie 2013), la dezbaterea de după proiecţia filmului documentar Odessa din cadrul TIFF-ului, al regizorului timişorean, Florin Iepan, am avut ocazia să văd un alt mod de a pune problema: minimalizarea radicală a numărului de evrei ucişi cu scopul de a păstra nepătată imaginea glorioasei armate române şi, implicit, a naţiunii române. În economia luărilor de poziţie această teză a fost marginală, discursul critic, promotor al unei asumări oneste a acestui episod ruşinos din istoria modernă a României, fiind mult mai consistent reprezentat. N-a surprins pe nimeni poziţionările negaţioniste ale unor spectatori, internetul găzduind numeroase site-uri antisemite, de o agresivitate concurată doar de prostia şi incultura istorică a autorilor şi majorităţii comentatorilor. Pe lângă numeroasele materiale antisemite şi negaţioniste care circulă democratic pe internet, vedem cum sub cupola Academiei Române este negat Holocaustul din România, sau cum prin universităţile autohtone antisemiţi notorii, cum e cazul spasmodicului profesor, Ion Coja, îşi depun ouăle constant reclocite. Edituri mainstream pun în circulaţie texte ale unor ofiţeri istorici care spală în public (şi la TV) rufele năclăite ale Securităţii ceauşiste, înălbindu-le şi parfumându-le, călugări şi preoţi exaltaţi demască viguros complotul iudeo-masonic împotriva României, iar de pe băncile multor facultăţi – chiar şi cele de istorie – răsar noi „inteligenţe” animate de patimi antisemite, cel mai notoriu caz fiind cel al cruciatului agramat, Ionuţ Ţene, doctor în istorie la universitatea napocensă, fost şef de cabinet al despotului întunecat, Ghe. Funar, actualmente funcţionar al aceleiaşi agii, contributor la site-uri de extremă dreaptă, întemeietor al agenţiei clujene de dezinformare, Săpoca News şi ... beneficiar al unei burse POSDRU pentru studii post-doctorale la UBB.


Revenind la documentarul despre masacrul de la Odessa din Octombrie 1941, când 22.500 de civili evrei au fost ucişi de către armata română, conform cifrelor avansate în documentar pornind de la Raportul Final coordonat de către Elie Wiesel (raport oficial asumat de către statul român), nu faptul că această pagină de istorie este într-o proporţie covârşitoare necunoscută societăţii româneşti, este înspăimântător, ci faptul că încercările regizorului (evidenţiate în cuprinsul documentarului) de a transforma acest subiect într-o temă de dezbatere publică s-au lovit de refuzul instituţiilor statului şi a oamenilor politici de a sprijini orice demers, de o adevărată blocadă a televiziunilor îngropate între sânii damelor de platou şi de onorabilitatea politicoasă a multor intelectuali de vază ai ţării. Încercările de a-l aduce în faţa publicului autohton, atent nutrit cu biografii romanţate ale tragicului mareşal şi cu drama psihoistorică a micului rege inocentizat (care, după cum spunea o purtătoare de cuvânt a casei regale, „face istorie”, nu o pvesteşte, folosind un faimos slogan al KGB-ului din anii de glorie), pe singurul supravieţuitor în viaţă al masacrului de la Odessa, s-au lovit de amnezia şi lipsa de curiozitate a societăţii româneşti, lipsită, în general, de apetit pentru chestiuni cauzatoare de disconfort moral.
Filmul merge mai departe, se construieşte scoţând în evidenţă dimensiunile mistificărilor istoriografice, succesele greu de cuantificat ale propagandei ceauşiste şi perpetuarea unor obsesii identitare în cadrul societăţii româneşti bântuită de demonii unui naţionalism proteic. Ion Antonescu rămâne în continuare, în opinia multor oameni de bine, un patriot tragic, chiar dacă asta se afirmă cu precădere în privat, iar în public se simulează o detaşare corectă sau se aţipeşte. Prin Moisei, dacă trecem ca să vizităm Maramureşul, vatră a spiritualităţii româneşti seculare, în casele evreieşti încă numeroase şi vizibile, amintind de vremuri nu tare îndepărtate când populaţia evreiască era mai mult decât majoritară, întâlnim români de bună credinţă, toleranţi şi senini care ne lămuresc că acolo n-au locuit niciodată evrei, poate doar câţiva negustori care au plecat „la ei” în Israel. Se probează încă o dată aserţiunea că o problemă, o temă, despre care nu se discută (pro sau contra) nu există, iar tradiţia falsificării prin omisiune, confortabil instalată în istoriografia (şi în general în ştiinţele socio-umane autohtone) românească, îşi croieşte drum mai departe printr-o memorie colectivă curăţită.



Comentarii

  1. Într-adevăr, apreciez acest articol şi demersul dlui. Iepan cu inima strânsă. Pentru că nu pot, totuşi, să accept în străfundul meu că noi, românii, am fost capabili de aşa ceva. Mintea mea refuză să accepte acest lucru. Şi spun "noi, românii" nu pentru că aş crede că suntem o populaţie privilegiată în vreun fel, ci pentru că este corpul social larg cu care mă identific cel mai uşor (puteam la fel de bine să zic "noi, ardelenii" despre crimele din Ardealul de Nord sau de Sud din aceeaşi perioadă). De fapt, cred că există un negaţionism de bună-credinţă, motivat de imposibilitatea reprezentării unei realităţi cum e cea a Holocaustului. Cei care fac parte din categoria asta sunt, nu întâmplător, cei care caută să dea un sens acţiunilor armatei române de la acel moment şi care, totodată, caută să dea un sens uciderii evreilor în general (au plătit pentru ceva, sigur nu a fost Holocaust, dar acum s-a terminat, suntem într-o altă epocă) şi care caută să înţeleagă resorturile lumii prin apelul la conspiraţii mondiale oculte sau alte asemenea construcţii paranoice. Pentru că Holocaustul este un fapt complet lipsit de sens, care dă buzna în "realitatea" noastră şi care trebuie explicat în vreun fel, integrat în sistemul nostru de referinţă cumva. Altfel, tot ceea ce susţine realitatea noastră riscă să se prăbuşească. Holocaustul este o dovadă a faptului că realitatea nu are un sens, că noi ne-o creăm singuri pentru a putea trece prin această lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.rbnpress.info/wp/crimele-comunistilor-evrei-comise-impotriva-romanilor-in-1940-reversul-medaliei-razbunarile-romanilor-ca-raspuns-la-cele-intamplate/

      Ștergere
  2. faptul că auzim constant oameni care spun ceva de genul: ”i-aș duce pe țigani/pe unguri etc. pe un stadion și i-aș împușca pe toți”, asta dovedește că holocaustul a fost și este posibil la români

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.rbnpress.info/wp/crimele-comunistilor-evrei-comise-impotriva-romanilor-in-1940-reversul-medaliei-razbunarile-romanilor-ca-raspuns-la-cele-intamplate/

      Ștergere
  3. din pacate pe laga extremistii vizibili si usor de depistat care intoxica spatiul public si isi clameaza zgomotos incapacitatea de intelegere, exista un numar mare (probabil majoritatea populatiei) caracterizata de un pasivism cu nuante de complicitate pe alocuri. iar despre oamenii respectabili, de buna credinta si simpatici care isi exhiba cu sinceritate regretele ca Antonescu nu si-a terminat treaba, iar apoi isi mangaie impasibili odrasele, mi-e greu sa vorbesc.
    N.T.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.rbnpress.info/wp/crimele-comunistilor-evrei-comise-impotriva-romanilor-in-1940-reversul-medaliei-razbunarile-romanilor-ca-raspuns-la-cele-intamplate/

      Ștergere
  4. unde as putea gasi documentarul?

    RăspundețiȘtergere
  5. din păcate nu știu să fie undeva pe internet disponibil. dar sigur va mai fi proiectat in curand. chiar la Cluj, chiar de Ligă.

    RăspundețiȘtergere
  6. bun, astept cu interes sa il vizionez

    RăspundețiȘtergere
  7. Episodul ”Odessa 1941” reprezinta numai o aglomerare de evenimente și măsuri antisemite și rasiste ale noastre, ale romanilor. Acel episod nu a aparut din senin, fapte antisemite sau rasiste petrecandu-se si inainte (ex. art. din const. rom. care recunostea cetatenia romană locuitorilor de religie mozaica) si pana in ziua de azi cand pe stadioanele de fotbal se arunca cu banane in jucatorii de culoare. Demersul domnului regizor, de a atrage atentia asupra trecutului nostru prin arta cinematografica nu va avea niciun rezultat. Intr-o tara in deriva in care nu suntem in stare sa ne numaram sa vedem cati suntem, cand suntem terfeliti in vestul european ca natiune (vezi cel mai nou caz UK), va asigur ca romanul de rand nu o sa mai aiba chef sa inghita inca o mustrare. Cat priveste romanii de acuma transpusi in uniformele militare de atunci, sunt sigur ca episodul s-ar repeta iar si iar...din pacate asta face parte din caracterul natiunii noastre...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "fapte antisemite sau rasiste petrecandu-se si inainte (ex. art. din const. rom. care recunostea cetatenia romană locuitorilor de religie mozaica)"?!?! WHAT THE F..K? Omule ia si studiaza perioada inceputului sec. XX si nu mai abera. Legea pentru acordarea cetateniei romane IN MASA evreilor din Romania de atunci ne-a fost impusa din afara, de catre nemti (evrei) ca o conditie a recunoasterii Unirii din 1918.

      Ștergere
    2. http://www.rbnpress.info/wp/crimele-comunistilor-evrei-comise-impotriva-romanilor-in-1940-reversul-medaliei-razbunarile-romanilor-ca-raspuns-la-cele-intamplate/

      Ștergere
    3. http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/romanii-ca-armata-de-ocupatie-la-odessa/

      Ștergere
  8. evreii să-și plângă morții, iar noi, românii pe ai noștri. Jidanii bolșevici au aruncat în aer clădirea Comandamentului român, atunci la Odesa. Cine a scris articolul sigur nu e român. Noi românii am avut mult mai mulți morți civili între cele două războaie, în timpul și după. Germani, unguri, ruși bolșevici, toți au comis "holocausturi" printre români despre care se scrie prea puțin. Iar conspirația iudeo-masonică împotriva românilor există și Mihai Eminescu nu fost nebun când a scris ce a scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. până să ne plângem morții trebuie să deplângem contemporanii îndobitociți de ură și ignoranță care scriu astfel de tâmpenii fără să aibă scuza nebuniei.

      Ștergere
    2. http://adevarul.ro/international/europa/un-profesor-roman-dat-afara-universitate-prestigioasa-germania-negat-existenta-holocaustului-romania-1_514308a300f5182b850e7e9f/index.html?science=51cd1d5487a2a#_=_

      Ștergere
    3. o fi si profesorul asta nebun?

      Ștergere
    4. poate si evreul asta e nebun? http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-evreu-in-apararea-maresalului-antonescu-952274.html

      Ștergere
  9. Dacă pomeneai de Traian Popovici era altă chestiune. Că Antonescu ”a salvat” mulți evrei și că s-a opus deportării lor în lagărele germane când a văzut că războiul se cam pierde, nu compensează miile de evrei uciși și deportați în Transnistria în prima fază a regimului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. și când vii cu cifre de genul 300.000 de evrei uciși de armata română, trebuie să ai grijă să vii și cu dovezi, acte din arhivă, de minciuni și propagandă suntem sătui, la fel și de lobby-ul pro-evreiesc făcut pe banii jidanilor din SUA și de pe aiurea.

      Ștergere
    2. dacă ai vorbi în cunoștiință de cauză ai știi că Raportul Wiesel și alte lucrări se bazează pe materiale de arhivă, nu pe legende. că nu convine unora, e altă treabă. și să fie doar 1000 de evrei uciși, tot masacru se cheamă.

      Ștergere
    3. în ultimii ani s-au publicat și volume de documente (de ex. Holocaustul din România în documente ale celui de-al III-lea Reich, coord. Ottmar Trașcă și Denis Deletant) de la ordine militare, politice și până la procese verbale, directive etc. însă unul ca tine nu are nevoie de dovezi dacă acestea nu probează prejudecata de la care pornește el. hai noroc și spor în reciclat și propagat teorii de-ale lui Coja et. co.

      Ștergere
  10. Tu omule, pune dovezi aici pe site pentru minciunile din filmuletul de mai sus, pentru cifra de 300.000.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi Raportul Final. Cuprinde numeroase documente OFICIALE și neoficiale.Îl găsești la orice bibliotecă universitară, asta dacă chiar citești și altceva decât bloguri și wikipedia. Adu-mi tu dovezi, aici pe site, că nu au fost 300.000. Și, cum spuneam mai devreme, și dacă ar fi fost doar 1000 tot masacru este. Nu te oprește nimeni să consulți arhivele și să contrazici cu dovezi și argumente ceea ce au scris peste 40 de istorici în raportul final.

      Ștergere
    2. până îmi produci dovezile că n-au fost 300.000 după cum asumă un document OFICIAL fundamentat pe arhive, scutește-mă de retorica asta searbădă și repetitivă, ce trădează deopotrivă obsesivitatea cât și lipsa de cunoștiințe.

      Ștergere
    3. iar tu scutește-mă de propaganda voastră grotească, cu blogurile voastre de kkt, mascați sub ”oameni de cultură” și nume românești!

      Ștergere
    4. asta o poți face singur. nu te pune nimeni să citești blogurile și materialele care nu-ți convin

      Ștergere
    5. După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptățită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea și „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfășoară sub ochii noștri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilități”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”. Scriitorul israelian Boas Evron susține: „Conștiinta Holocaustulu este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o mașinărie agitatorică producătoare de lozinci și o viziune falsă asupra lumii, al cărui țel nu e nicidecum înțelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.

      Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit. Pentru Wiesel, susține istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoașterea cât și descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înțeles sau transmis în veci, marchează o destrucție a istoriei și o mutație la scara cosmică.”…

      Ștergere
    6. Nicolae Iorga, la 6 iulie 1940, scria în “Neamul Românesc” sub titlul “De ce atâta ură?”: “Se adună și cresc văzând cu ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Inalți magistrați și bravi ofițeri care și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănțuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Așa ni se răsplătește bună-voința și toleranța noastră? Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copii bolnavi, părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească față de musafiri și jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire”.

      Ștergere
    7. Sioniștii urmăreau ruperea unei părți din teritoriul național român și vinderea lui prin alipirea de imperiul bolșevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetățenii români evrei basarabeni, trădând interesele țării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolșevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

      Ștergere
    8. În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareșalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, și Mișcarea Legionară i-au susținut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetățenii români evrei mai degrabă plecați din România în Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi în chip de agenți comuniști ai puterilor străine cu care România era în război. România este astfel singura țară care nu i-a deportat pe evrei la Auschwits, un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se plecați în Palestina.
      Deși au fost numărați printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaționism al Holocaustului Roșu (al căror teoreticieni și practicieni erau ca foștii profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroși decât înainte de război!

      Ștergere
    9. Alexandru Șafran, fost rabin șef, într-o declarație din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către sovietici “a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă și comunisti”.
      În timpul evacuării din Basarabia și Bucovina de Nord a armatei române și a populației refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietică a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populația evreiască de aici a inițiat și desfăsurat o serie de manifestări și asasinate antiromânesti:
      -uciderea și batjocorirea ofițerilor și militarilor români;
      -jefuirea și maltratarea refugiaților români;
      -asasinarea oficialilor români din diferite instituții publice și devastarea acestora;
      -distrugerea și denigrarea însemnelor oficiale românesti.
      Aceste fapte grave antiromânești nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate și organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizații teroriste și un Plan de bolșevizare a României în care comuniștii evrei erau implicați foarte mult.
      Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei și Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetățeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notați acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunțarea românilor care erau considerați “trădători de țară” față de Rusia, între ei și mulți membri ai Sfatului Țării. Alte liste destinate execuțiilor au fost redactate chiar de intelectualii evrei comuniști ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere.

      Ștergere
  11. http://salwatiromania.wordpress.com/2011/10/20/scrisoarea-maresalului-ion-antonescu-catre-wilhelm-filderman-presedintele-comunitatii-evreiesti-din-romania/

    RăspundețiȘtergere
  12. Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor?

    http://www.ziaristionline.ro/2011/09/14/societatea-civila-evreiasca-il-intreaba-pe-wiesel-elie-unde-ti-e-tatuajul-cu-numarul-de-la-auschwitz-fotovideo/

    Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”

    http://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html

    RăspundețiȘtergere
  13. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 Noiembrie 1943, mareşalul Ion Antonescu a evocat expresiv situaţia constatată la faţa locului după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord: „Ne-am găsit în faţa unor reclamaţii fără sfârşit în care se arată că peste 40.000 de ticăloşi din această provincie se făcuseră în timpul ocupaţiei ruseşti, mai ruşi decât ruşii, persecutând populaţia românească. Populaţia românească cerea pedepsirea lor. Am fost în faţa acestei probleme şi, dacă pedeapsa era capitală, mai cream încă 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Şi atunci n-am vrut să-i pedepsesc şi am aplicat clemența şi i-am colonizat în Transnistria, în satele, comunele abandonate de evreii care s-au retras cu trupele sovietice, nu înainte de a distruge şi incendia casele, instituţiile, uzinele, instalaţiile şi culturile”.[7] În aceste cantonamente pe care evreii le-au numit „ghetouri”, Ion Antonescu le-a asigurat paza de către jandarmi români ca să-i salveze, căci altfel i-ar fi omorât ţăranii din Basarabia, ca să se răzbune de suferinţele din timpul ocupaţiei ruseşti. Deasemenea populaţia ucraineană şi jandarmeria ucrainiană din Transnistria nu vedeau cu ochi buni pe coloniştii evrei şi când aveau ocazie îi omorau. Aveau ucrainienii o ură nestăvilită împotriva evreilor. De aceea la întoarcerea frontului, populaţiei moldoveneşti şi ucrainiene din Transnistria şi chiar din teritoriul dintre Bug şi Nipru, i-a părut rău că s-au retras românii şi spuneau: „Pe noi cui ne lăsaţi, iar devenim slugile iudeo-bolșevicilor”. Deportaţii din Transnistria constau în cea mai mare parte din evrei, care se revoltaseră „împotriva armatei” în Basarabia, nordul Bucovinei şi de-a lungul Nistrului. De aceea, Ion Antonescu a declarat: „Aceştia nu au dreptul să invoce spiritul de omenie, fiindcă omenie nu înseamnă slăbiciune. După ce au răsplătit cu duşmănie şi crimă, toleranța fără limite pe care au găsit-o în România, unde au prosperat mai presus de visurile lor, evreii aceştia nu mai pot afla omenie nicăieri”. În martie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe Nistru. Evreii din Nordul Moldovei au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Evreiască Botoşani. Atunci a înţeles Ion Antonescu că a fost manevrat tot timpul de către evrei. Dar era prea târziu. Aceasta este recunoștința evreilor. Recunoştinţa omenească este o floare rară, iar recunoștința evreiască este totdeauna inexistentă. În timpul războiului, Ion Antonescu a asigurat protecţia evreilor din Bucovina, Basarabia, Transnistria, cât şi a celor din interiorul ţării. Femeile românce plângeau şi spuneau: „De asta ne mor nouă bărbaţii şi copiii pe front, ca Ion Antonescu să facă ţară evreilor în Transnistria”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam cum a fost asigurată și paza celor deportați în Bărăgan sau la Canal în timpul regimului comunist, nu?

      Ștergere
    2. Pentru asta să le mulțumiți slugilor iudeo-bolșevicilor!

      Ștergere
    3. http://www.fara-secrete.ro/autorii-principali-care-au-aranjat-lovitura-de-stat-din-decembrie-1989-sunt-toti-evrei/

      Ștergere
  14. Adevărul despre Mareșalul Ion Antonescu si așa numitul "holocaust evreiesc" din România:
    http://glasul-moldovei.blogspot.ro/2014/07/maresalul-ion-antonescu-pe-site-ul.html

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii