Albumul săptămânii este unul ce s-ar putea încadra sub titulatura „all star”. Money Jungle este o realizare muzicală târzie a lui Duke Ellington, în care lasă la o parte big bandul şi demonstrează că este un muzician versatil care se poate adapta oricărui stil şi la oricare vârstă. Iar pentru asta nu e nimic mai potrivit decât să scrii un set de piese care să reflecte realitatea muzicală „la zi” şi să-l aduci la contrabas pe Charles Mingus şi la tobe pe Max Roach, recunoscuţi unanim ca pionieri ai stilului ce avea să detroneze tocmai epoca în care Ellington a fost „duce”: be – bopul. Rezultatul este unul remarcabil, iar asta nu se stie dacă din cauza conflictului dintre generaţii sau dimpotrivă, a consensului. Cert este că muzica este una vie, directă, în care cei trei nu fac nici un compromis de la a spune ceea ce vor să spună (şi pe deasupra pot fi auzite şi trei piese binecunoscute ale lui Ellington în variantă de trio).
he, he, nu știu dacă și în jazz există conceptul de „power trio”, ca în rock, dar ăsta e un power trio atât în sens tehnic, cât și ca valoare :)
RăspundețiȘtergeretot pandesc de ceva vreme o noua recomandare jazzistica. un album de ascultat in pragul iernii.. ce se intampla cu cronica jazzistica a blogului?
RăspundețiȘtergere