miercuri, 19 ianuarie 2011

Cartea care se cere recitită - de Ioana Manta Cosma


Reinhardt Koselleck, „Conceptele şi istoriile lor. Semantica şi pragmatica limbajului social-politic”, cu două contribuţii ale lui Ulrike Spree şi Willibald Steinmetz, traducere din limba germană de Gabriel H. Decuble şi Mari Oruz. Coordonarea şi unificarea traducerii Gabriel H. Decuble, Ed. Art, Bucureşti, 2009.


Sunt cărţi ce se cer recitite, ce devin o referinţă în domeniu şi pretind o revenire constantă la textul lor. Sunt cărţi a căror complexitate te determină să te reîntorci cu fidelitate la ele, cărţi revoluţionare, cu autoritate, prea profunde pentru a le putea cuprinde dintr-un prim contact. „Relectura (...) funcţionează mai ales în cazul textelor nonliterare greu accesibile sau al textelor literare cu încărcătură simbolică, cele care, prin definiţie, au întotdeauna de spus mai mult decât poate sesiza cititorul într-o primă lectură.” (Paul Cornea, „Interpretare şi raţionalitate”, p. 77)
Este cazul şi traducerii de faţă a cărţii „Conceptele şi istoriile lor ”, a lui Reinhardt Koselleck, apărute la editura Art, în 1999. Nu numai metoda comparatistă (prin exemple din spaţiul francez, englez şi german) şi perspectiva pluridisciplinară (tratând domenii ca istorie, politică, sociologie, drept constituţional) fac un studiu complex. Este vorba şi de domeniul nou în care se situează cercetarea – istoria conceptuală.

Autorul întinde ghemurile încâlcite ale unor concepte, desfăcându-le în cursul lor firesc, cronologic. Koselleck pune la îndemâna cititorilor firele descâlcite ale unor concepte, pe care le putem folosi ulterior ca un fir al Ariadnei în propriile noastre cercetări. Este chiar recomnadat ca „lucrătura” în studiul istoriei să meargă cu câte un astfel de „fir conceptual” în mână. Autorul ne dă nişte instrumente utile de lucru, căci fără cunoaşterea unor concepte în evoluţia lor – ca patriotism, cultură, revoluţie, utopie, rege, progres, emancipare, criză, duşman – nu poate exista un demers ştiinţific profesionist. Iată, aşadar, de ce lectura acestei cărţi devine vitală.
Căile pe care umblă discursul lui Koselleck sunt demitizante şi deconstructiviste, urmând apoi un drum de mijloc: după relativizare şi deconstrucţie, urmează îmblânzirea extremelor. Să urmărim un exemplu în acest sens. Autorul vorbeşte despre unele anale şi enciclopedii care înregistrează numai evenimnetele, adică ce se întâmplă şi nu cum se întâmplă. Ele consemnează numai victoriile şi înfrângerile, fără a arăta cum anume au fost provocate acestea prin discursuri. După ce reaminteşte despre prioritatea limbii şi, deci, a documentelor în istorie, în detrimentul cultului pentru evenimnete, se poziţionează contra „misticii” arhivistice. „Găsim în acceaşi breaslă a istoricilor şi cealaltă extremă: a insista doar pe editarea surselor, ca vestigii ale unui limbaj scris şi vorbit în trecut. Ceea ce înseamnă abandonarea în logica hazardului istoric, care a dus la o anumită configuraţie a surselor, delimitarea dintre actul lingvistic şi cel istoric, extralingvistic, nemaifiind clară.” (p. 19)
Cartea intră aici în polemică cu studiile care fac din istorie un colaj de evenimente preluate din documente, fără a le da o semnificaţie. Direcţia spre care se îndreaptă cartea este una postmodernă, prin care istoria nu presupune o relatare de întâmplări, victorii şi înfrângeri, aşa cum afirmă şi Koselleck la un moment dat. Postmodernul foloseşte interpretări ale trecutului, nu trecutul. (F.R. Ankersmit, „Historiography and Postmodernism” în „History and Theory”, vol. 28, nr. 20, mai, 1989, p. 145.)
Consemnarea limitelor limbajului face parte din demersul deconstructivist, „limba însăşi poate spune mai mult sau mai puţin, dar niciodată exact ceea ce este realitatea istorică pe care o descrie. ”(p. 89) Cuvintele nu pot exprima cu fidelitate realităţile, ceea ce pretinde intervenţia unor interpretări, dezbateri, reformulări, reluări de poziţie. De aceea, trebuie să ne concentrăm mai mult asupra cuvintelor, să reformăm limbajele, să căutăm conceptele în mediul lor, în contextul social, politic, cultural, istoric. Înţelegerea conceptelor presupune recuperearea trecutului. Atunci când stabilim, aşa cum face Koselleck, când anume a apărut un concept, în ce circumstanţe, ce semnificaţii anterioare a avut şi în funcţie de ce factori, putem ajunge la o dezideologizare a cuvintelor.
Koselleck însuşi vorbeşte despre vulnerabilitatea limbii în faţa ideologiilor. Tot în acest sens, Alain Besançon descrie în „Originile intelectuale ale leninismului” cum a fost manipulat limbajul de către comunism în scop ideologic. Mai mult, s-a format un limbaj ideologic, un amectec de liturgic şi ştiinţific, cunoscut prin sintagma „limba de lemn”. Realitatea ideologică, conchide Alain Besançon, există doar ca limbaj. (Alain Besançon, „Originile intelectuale ale leninismului”, p. 354)
O bună parte a studiului propovăduieşte (cu argumente!) strânsa legătură între istorie şi limbă, cum un singur cuvânt poate să schimbe cursul (sau, vorbind mai ponderat, să influenţeze) istoriei. Este cazul şi ordinului rostit de Hitler de invadare a Poloniei, moment în care cuvântul provoacă evenimente istorice. Dincolo de fragmentele profund teoretice, puterea exemplului, concreteţea unor detalii, vin în spijinul afirmaţiilor. Spre finalul cărţii, cazurile particulare (cazul legilor în spaţiul german, spre exemplu) deţin monopolul.
Dintre temele ce revin constant în carte amintim modernitatea şi inovaţiile aduse de ea la nivelul limbajului, iluminism şi mutaţiile provocate de el, legătura între limbă şi istorie. Abordarea conceptelor în evoluţia lor atinge 3 timpi fundamentali: trecutul, prezentul şi viitorul. Despicând conceptul de utopie, autorul aminteşte de sintagma lui E. Bloch, „utopie concretă”, ceea ce pune în discuţie o istorie a viitorului. Sunt de amintit aici şi alte tematici atinse în studiu, cum ar „noua religiozitate cultă” (p. 110), traseul unor cuvinte, fiecare cu realităţile lui ca „burghez”, „cetăţean”, „republican”. Putem observa dinamica limbii şi rolul pe care îl joacă contextele politice, culturale în transformările unor concepte.
Dar nu numai conceptele sunt plimbate pe acest traseu temporal. Găsim această carte bine ancorată nu numai în lumile trecutului, ci şi ale prezentului. Astfel, studiul este extrem de actual şi prin temele abordate – criză, ecologie, emancipare. Devine util nu numai în înţelegerea trecutului, ci şi a prezentului şi în conturarea unei istorii a viitorului.

Comentarii

Translate this blog