Săptămâna asta avem ceva mai greu de digerat, poate mai potrivit pentru cei cu stomacurile călite cu free sau alte muzici experimentale. Don Cherry şi al său Complete Communion este o mostră dintre cele mai reuşite de free jazz în perioada de început a stilului, când melodia nu este ostracizată (ca în abordările ulterioare ale europenilor, care, legitimându-se cumva firesc de la muzica cultă, au transformat free jazzul într-un atonalism destul de anost), ci mai degrabă revigorată şi reinventată prin turnúri ingenioase şi contururi unghiulare. Temele sunt percutante, iar interpretarea lor nu e lipsită de umor.
Toată muzica este de o mare „flexibilitate”, datorată în special secţiei ritmice, Henry Grimes – Bass şi Edward Blackwell – tobe, şi improvizaţiilor, în special cea a lui Cherry, în care jocul dintre note, pauze şi accente este măiestrit dozat. Albumul conţine două suite, Complete Communion şi Elephantasy, alcătuite la rândul lor din câte trei piese, ceea ce face ca pe parcursul fiecărei suite să avem o succesiune bine construită de profiluri melodice recognoscibile şi improvizaţiile cu libertăţile lor experimentale. Mai trebuie semnalată prezenţa pe acest album a lui Gato Barbieri, poate nu un nume semnificativ în free jazz, dar al cărui aport aici este binevenit.
sună splendid.
RăspundețiȘtergereși cu ocazia asta am aflat și că există instrumentul numit „cornet” :)
mulțam fain!
eu tocmai ascult niște free-jazz european.
RăspundețiȘtergereGunter Hampel Quintet (Heartplants, 1965).
despre muzica acestui grup ce părere aveți?
că mie-mi place la nebunie.
Nu ascultasem pana acum aceasta formatie, si nici de muzicienii respectivi nu auzisem. Stilistic, muzica e divizata intre un jazz modal, postbop (piesele 1 si 4) si free jazz (piesele 2 si 3). Astfel, baietii acestia reusesc sa se sincronizeze cu "ultimele tendinte" ale jazzului american la acea data, si fac asta chiar foarte bine, cu o muzica dinamica, plina de nerv. Totusi nu pot sa spun chiar ca "imi place la nebunie" :)
RăspundețiȘtergere« Totusi nu pot sa spun chiar ca "imi place la nebunie" :) »
RăspundețiȘtergerehe, he, doar eu pot să spun.
suntem în România, unde cine se pricepe trebuie să tacă, iar cine nu se pricepe are dreptul să spună absolut tot ce vrea :D
na, acum ascult ceva despre care sunt sigur că aveți o părere bună:
Art Pepper.
are și artă și piper, din plin.
cred :)
am căutat pe wikipedia genurile: cică „cool jazz, west coast jazz, bop, mainstream jazz, hard bop, post-bop”.
tradus pentru profani ca mine: „super, cred că super, firește că super, evident că super, și mai super, super de-a binelea”.
acuma, OK, nu e concertul din Köln al lui Keith Jarrett, să spun că sunt sigur că așa ceva se ascultă în rai.
dar sunt sigur că așa ceva m-ar întoarce din drumul spre rai și aș învia, să mai ascult măcar o dată.
Nu cred ca daca ma pricep la muzica imi pot permite judecati definitive. Am preferintele mele (care cred ca ies la iveala din recomandarile facute), dar cu siguranta si limite, si trebuie sa recunosc ca din diferite motive (prejudecati, comoditate), sunt multi artisti carora nu le-am dat importanta sau i-am trecut cu vederea. Cat despre Art Pepper, este intr-adevar piparat, dar nu pe toate albumele, cum l-as prefera eu. Iar Keith Jarret nu-mi place deloc in albumele aparute sub numeele lui (doar cand canta muzica altora, sau muzica lui cu alti muzicieni, Miles Davis sau Charles Lloyd). Iar aici as putea sa-mi argumentez afirmatia si obiectiv, muzicologic :)
RăspundețiȘtergerepăi nu știu dacă există categoria „albume sub numele lui”.
RăspundețiȘtergeremă refer la Keith Jarrett.
adică cred că sunt prea diferite între ele pentru a fi tratate împreună.
din perspectiva mea, ele se întind între o muzică de neînțeles pentru mine (posibil foarte bună) și o muzică pe care o ador (posibil foarte proastă).
primul contact cu albumele lui l-am avut prin '95, când mi-am cumpărat un album pus imediat la șters - erau niște vâjâieli din care n-am înțeles nimic.
apoi, prin 2003, proaspăta mea soțioară (neascultătoare de jazz) mi-a recomandat Concertul din Köln, care mi-a mers direct la inimă.
după aceea am ascultat o sumedenie de albume cu numele lui, unele ale lui singur, altele împreună cu alte nume sonore, altele ca muzică simfonică, ale unor compozitori cu nume și mai sonore :)
în general, mi-au plăcut mult, l-am iertat pentru vâjâielile din albumul al cărui nume nici măcar nu mi-l mai amintesc :)
Dupa ce am postat ultimul comentariu m-am gandit ca am fost cam prea intransigent fata de domnul Jarret si am zis sa mai caut cateva albume de-ale lui, sa nu vorbesc in necunostinta de cauza. Si am gasit unele mult mai pe gustul meu, as putea spune chiar mai bune. Mi-au placut in special cele realizate sub titulatura American Quartet, cu Dewey Redman, Charlie Haden si Paul Motian. A mai cantat si in alte componente valoroase, dar asta mi se pare cea mai novatoare si mai dispusa spre experiment. Asa ca va trebui sa imi mai nuantez putin afirmatiile. Cu toate astea concertul din Koln e prea pop/soft pentru mine, iar ultimele albume sunt un jazz mai degraba ambiental decat unul care sa te starneasca. Pe scurt, cred ca prefer vajaielile :)
RăspundețiȘtergeremersi mult, voi căuta acele colaborări.
RăspundețiȘtergereiar vâjâielile le-am ascultat acum vreo 17 ani, între timp mi-au mai crescut urechile, cine știe ce-aș auzi acum :)
---
în altă ordine de idei:
căutând albumele lui Don Cherry, am găsit ceva interesant.
artist: Aldo Romano.
album: Complete Communion to Don Cherry.
an: 2010.
știați de el?
dacă nu, puteți găsi informații aici.
Auzisem de el si stiam ca e un album tribut pentru Don Cherry, dar nu am fost curios sa-l ascult. Dar am s-o fac acum. Si din cate stiu nu e singurul album dedicat memoriei lui Don Cherry, dar nu mai retin exact numele celorlalte; erau mentionate pe un blog parca. Ar fi probabil interesanta o audutie comparata a acestor muzici.
RăspundețiȘtergereverdictul habarnistului: e superb! :)
RăspundețiȘtergeremă refer la albumul lui Romano.
amu, io habar n-am în ce măsură compoziția și/sau interpretarea îl invocă pe Cherry (parcă nu prea aud free jazz, ci mai degrabă post-bop, și chiar cool jazz; dar e foarte probabil să bat câmpii).
Intr-adevar nu e chiar free, mai degraba un bop cinstit. E destul de riscant sa te raportezi premeditat la un anumit artist (si nu oricare artist). Comparatia s-ar putea sa dejantajeze pe "tributari". Eu unul il prefer pe Cherry.
RăspundețiȘtergeretocmai am văzut, pe TVR (în reluare), la Lungu & Godoroja, formația Trei parale.
RăspundețiȘtergere2 cobze, percuție, fluier+voce.
chiar acum cântă o piesă a lui Led Zeppelin (cu ajutoare la chitară + bass, plus Godoroja vocal), după câteva ale lui Anton Pann (doar ei).
Dumnezeiesc sună!
ăștia sunt jazz 100% – 50% originea din folclor, 50% compoziția lui Pann.
mă rog, acum, cu Led-ul, sunt și blues/rock.
adică blues/rock/folclor românesc, că a intrat și fluierul – sună superb!!!
e trăsnet, pe cuvânt!
De baietii de la trei parale imi place si mie. Cred ca e unul dintre cele mai bune moduri de a canta muzica traditionala: buni instrumentisti, dar si cu o solida pregatire etnomuzicologica, care au repertoriul format doar din cantece culese de catre ei direct de la tarani sau din colectii de folclor. Astfel, muzica lor este o apropiere foarte fidela de muzica ce se canta odata in vatra satului (sau in mahalalele oraselor in cazul lui Anton Pann). Iar o combinatie a sonoritatilor cobza plus fluier cu dinamismul Led Zeppelin cred ca are ca rezultat o muzica pe care Robert Plant insusi i-ar placea sa o auda.
RăspundețiȘtergere