Treceți la conținutul principal

INTERVIURI BONŢIDENE II - Conf. univ. dr. Edit Szegedi, partea a II-a "Naţionalismul este provincialism cu pretenţie de universalism"

Vă prezentăm ultima parte a celui de-al doilea interviu bonţidean în speranţa că suspansul şi emoţia nu au făcut decât să sporească curiozitatea şi dorinţa de înfruptare din delicatesele oferite cu generozitate de aşezământul nostru.
Rep. : Ce mize credeţi că are studierea şi scrierea istoriei, astăzi?
Edit Szegedi: - Situaţia istoriei este complicată: pe de o parte asistăm la folclorizarea istoriei – bună pentru industria turismului, a filmului, pentru cuvântările politicienilor sub forme trivializate şi clişeizate -, pe de altă parte cercetarea istoriei este mai diferenţiată ca niciodată. Însă rezultatele cercetării istorice nu prea ajung la societate. Presa, chiar şi cea de bună calitate, se foloseşte mai degrabă de clişee, decât de rezultatele, adesea iconoclaste, ale cercetării istoriei.
Cercetarea şi scrierea istoriei au miză politică, însă în sensul participării la vieţa polis-ului, nu în cel al politicii unui partid sau de instrumentalizare politică. Dacă cercetarea istorică doreşte să mai fie relevantă politic şi civic – adică să-şi aibă locul cuvenit în civitas – atunci trebuie să-şi păstreze integritatea şi să nu se lase instrumentalizată, chiar şi cu preţul unei vizibilităţi mai reduse a autorului şi/sau a operei.
Un trecut nedigerat, ignorat, cosmetizat se răzbună. Nu în sensul „repetării trecutului”, cel puţin nu în sensul simplist, ci în moduri mai mult sau mai puţin subtile, ca de exemplu crize identitare, comportament electoral aberant, zvâcniri resentimentare. Ca să nu mai vorbim de decizii la toate nivelele administraţiei – pentru a nu aminti decât Clujul postdecembrist, maltratat de administraţii care habar n-au avut şi n-au în continuare de istoria complicată a oraşului şi care, crezând că reprezintă avangarda urbanismului în România, de fapt au rămas tot la nivelul lui Hausmann şi nu mă refer la aspectul constructiv al hausmanizării.

Rep. : Cât se mai predă şi cât se mai învaţă în facultatea în care activaţi ?
E.S. : - Dacă vă referiţi la istorie, atunci relativ puţin, ceea ce este de înţeles având în vedere specificul facultăţii. Istoria este doar o materie introductivă. Există însă şi materii care au legătura cu istoria, ca de exemplul Construcţie identitară naţională şi regională. În ceea ce priveşte partea a doua a întrebării, cred că este aceeaşi situaţie la toate facultăţile. Criza învăţământului exprimă o criză generală a societăţii.
Rep. : Având în vedere că predaţi la Facultatea de Studii Europene un curs despre construcţiile identitare, ce forţă mai au ideologiile naţionaliste astăzi? Pe cine atrage un astfel de mesaj ?
E.S. : - Există o prejudecată larg împărtăşită şi anume, că naţionalismul este o plagă est-europeană, Europa occidentală ar fi mult mai puţin afectată de această boală a modernităţii si, oricum, naţionalismul occidental ar fi mai bun decât cel răsăritean. Evenimentele ultimilor ani ne arată însă că această imagine aseptică a Occidentului este falsă. Criza a dovedit că nu există societăţi imune la naţionalism, rasism şi antisemitism. Societăţile occidentale au fost hrănite cu mituri, problemele spinoase ale trecutului n-au fost discutate în mod serios decât în Germania. În Europa de Est naţionalismul pare mai gregar, pentru că este prost ambalat şi este ridicat adesea la rang de politică de stat – în mod declarativ chiar. Democraţia, oricât de internalizată ar fi ea de către membrii societăţii, nu ajută întotdeauna la stabilirea frontierei dintre sentimentul naţional şi naţionalism, între respectarea simbolurilor naţionale şi idolatrizarea lor, între iubirea faţă de propria comunitate naţională şi sentimentul de superioritate faţă de celelalte. Naţionalismul este o otravă dulce, căruia nu i se poate sustrage nimeni.
Rep. : Dat fiind că regionalismul şi ideea de autonomie reprezintă idei intens prizate astăzi, atât în România cât şi în restul Europei, credeţi că sunt şanse ca mistica regionalistă să înlocuiască mistica naţionalistă ? E pregătită societatea românească pentru o dezbatere serioasă pe o astfel de problemă ? Care credeţi că ar fi efectele pozitive ale unei astfel de măsuri, precum şi cele negative ?
E.S. : - În Italia lui Mussolini „şcoala de partid” din Milano se numea Scuola di Mistica Fascista. Nu ştiu, dacă a reuşit cineva să compromită mai mult însuşi conceptul de mistică, decât prin asemenea alăturări.
În mod normal, nici naţiunea şi nici regiunea n-ar trebui legate de mistică, aşa cum patria nu poate avea altar şi nici naţional-creştinismul legitimitate. Că naţiunea şi regiunea au fundamente afective, este adevărat, însă ele nu pot deveni obiectul adoraţiei.
Regionalismul şi autonomia, să nu uităm, au fost vehiculate de mişcarea naţională română din Ardeal şi Banat. Ele au fost împotriva spiritului vremii care era iacobin şi exalta statul naţional unitar şi indivizibil, centralizat, omogen din punct de vedere lingvistic şi cultural. Regionalismul era considerat un atentat la integritatea statală şi un pas înapoi în feudalism. Oraşul cosmopolit era văzut ca o greşeală, în cel mai bun caz o fază de tranziţie spre oraşul modern, monocultural şi monolingv. Folosirea inscripţiilor în mai multe limbi? Folosirea simbolurilor regionale şi locale? Folosirea numelor localităţilor în limbile naţionalităţilor? Subversiuni!
Mi-am permis această divagaţie pentru a arăta nivelul culturii istorice şi politice din România, încremenită în proiectul naţional al sec. al XIX-lea.
Societatea românească este, cu toate acestea, probabil mai matură decât cred politicienii. Dacă urmărim scandalurile privind pretinsa ameninţare a integrităţii naţionale (începând cu interpretarea abuzivă a Proclamaţiei de la Timişoara), putem vedea micuţii paşi făcuţi înainte în ceea ce priveşte necesitatea regionalizării. Ceea ce mă amuză este ignorarea stemei naţionale formată din stemele regiunilor istorice. Regiunile istorice sunt prezente chiar şi în viaţa cotidiană. În România avem conştiinţă regională fără regiuni (cele existente funcţionează mai mult pe hârtie). Teama că regionalizarea autentică ar duce la destrămarea României dovedeşte de fapt slaba coeziune naţională. Naţionalismul este provincialism cu pretenţie de universalism. Identitatea naţională românească s-a născut, ca mai toate în Europa, prin canonizarea unei identităţi regionale în detrimentul altora. Adică, prin sărăcire, nu prin îmbogăţire. Dacă ne referim la stemă, ar fi ca şi când stema naţională ar consta doar din vulturul Ţării Româneşti.
O dezbatere pe tema regionalizării va fi inevitabilă, pentru că România, aşa cum este acum, pur şi simplu nu funcţionează. Însă această dezbatere va trebui dusă cu ajutorul istoricilor şi subliniez, a istoricilor, nu a marilor preoţi ai identităţii. O asemenea dezbatere ar fi un proces de purificare – dureros pe termen scurt, însă benefic pe termen lung.
Rep. : în încheiere, cum vedeţi pledoaria pentru cultură, aerisire şi un plus de responsabilitate a Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni ?
E.S. : - Doresc Bonţidei şi bonţidenilor responsabili să devină un reper pe harta culturii din România şi din Europa Central-Răsăriteană – inclusiv a culturii civice.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii