Treceți la conținutul principal

Scriitorul, literatura şi Nobelul. Pe marginea unei dezbateri




"Plachiozaurus", de Cristian Orza, http://cristianorza.blogspot.com

Problemă:
Se dă: un premiu MARE atât ca notorietate cât şi ca valoare financiară. Bineînţeles că e şi controversat, argumentele curg gârlă din toate părţile. Dar nu aceasta ne interesează aici. Dacă în urmă cu ceva vreme premiul era luat de Hertha Müller, pentru anti-comunismul ei, zic unii, anul acesta l-a luat Mo Yan, scriitor chinez, din cauza puterii şi influenţei financiare şi politice crescânde a Chinei, zic alţii. Cum rămâne cu valoarea creaţiei literare? ar fi întrebarea firească. Ce se premiază? Valoarea estetică, poziţia ideologică sau „moralitatea” autorului? întrebări la fel de fireşti. Laureatul este înconjurat, adesea, de o ţesătură de critici sau laude cu iz ideologic, moralist sau conspirativ. 

            Pe Facebook mi-au picat ochii pe o polemică aprigă pe marginea comentariului făcut de Hertha Müller în legătură cu acordarea premiului Nobel pentru literatură autorului Sorgului roşu. Am urmărit cu interes confruntarea care pe măsură ce se ascuţea şi recurgea la mijloace tot mai „populare” atrăgea tot mai mulţi comentatori şi genera tot mai multă patimă. În mintea mea de simplu consumator de literatură s-au conturat câteva poziţii pe care încerc să le expun aici, cu susţinătorii lor cu tot. (Asumând posibilitatea de a mă fi înşelat în demarcarea poziţiilor sau în plasarea diferiţilor susţinători sunt deschis oricăror alte intepretări şi specificări.)

            Polemica a avut loc în „subsolul” unei postări operate de domnul Costi Rogozanu pe pagina sa de Facebook. Mai precis, era vorba de un link către cuvântarea doamnei Hertha Müller. Primul care a scos din teacă întrebarea a fost domnul Daniel Cristea-Enache, printr-o binevenită cerinţă de precizare a ce se înţelege printr-un „scriitor bun”. Deşi au ajuns la un relativ consens în privinţa importanţei „princpiului autonomiei esteticului” în judecarea calităţii unei opere, s-au demarcat două poziţii opuse:
  1. principiul „autonomiei esteticului” reprezentată şi apărată de domnul Daniel Cristea-Enache: „Poţi să fii comunist, poţi să fii neocon, poţi să fii cum vrei tu... Ori eşti un scriitor bun, foarte bun, extraordinar, ori nu eşti - şi gata. Ioan Es. Pop e poet foarte bun? Este. Cărtărescu e poet foarte bun? Este. Şi atunci ar merita şi ei Nobelul pentru Literatură, nu? Că doar nu vorbim de Nobelul pentru Pace, cum excelent a punctat dl Claude Karnoouh ieri, la dezbaterea cărţii Alinei Mungiu-Pippidi.”
  2. relevanţa socială/politică a scriitorului, reprezentată de domnul Costi Rogozanu: “supremaţia estetică - nu mă interesează aşa ceva. scriitor foarte bun fără forţă socială sau politică, fără riscuri, fără intuiţii, ăsta e exact portretul conformistului în democraţia-capitalistă. iar asta se vede după cît de "politic" reacţionează cînd ia unul ca mo yan ia un premiu.”
Între aceste două poziţii majore şi opuse (în principiu) putem discerne şi alte poziţii. De exemplu: domnul Claude Karnouuh e de acord cu principiul autonomiei esteticului, “Am deja scris, aia Müller e o scritoare mediocrà si o tâmpita politicà.... Chinezul a câstigat premiu pentru literatura, nu pentru pace... Atunci trebuie sà fie disident pentru nobel de lieratura... Nu stiàam cà Müler a fost o mare disidentà...” însă acesta are aplicabilitate restrânsă. De exemplu, pentru Hertha Müller nu se aplică.
            O altă poziţie intermediară, în sensul că se acceptă valabilitatea şi necesitatea  principiului autonomiei esteticului, dar i se adaugă un apendice de ordin moral, a susţinut domnul Dan Sociu: „ da, un scriitor poate sa fie si bun scriitor si cenzor  si nazist si orice. dar repet sint mai multi scriitori buni in lume si daca e sa alegi intre unul care e sef la cenzura si unul care nu e, evident ca trebuie sa-i dai aluia care nu e, pentru ca e un premiu dat de oameni altor oameni din marea comunitate umana si noi oamenii nu am vrea sa recompensam nazistii si cenzorii cu premii”. S-ar putea spune că adăugarea acestui „dar” de ordin moral, diluează (dacă nu chiar anulează) principiul autonomiei estetice.
            Dincolo de angajamentele sau preferinţele ideologice, dincolo de simpatii şi antipatii, dezbaterea îmi pare extrem de interesantă şi binevenită în spaţiul public autohton. Nu doar pentru a argumenta în favoarea unei poziţii sau alteia, ci şi  pentru a analiza fenomenul dublei măsuri sau a alternanţei preferenţiale a criteriilor de judecare a unei opere. Aşadar, dezbaterea rămâne deschisă.


Notă: pentru a evita orice suspiciune de partizanat sau trunchiere/distorsionare le recomand celor interesaţi de subiect să vizualizeze întreaga polemică.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii