Treceți la conținutul principal

Pionerat şi sacrificiu în câmpul medicinei istorice: Povestea fatalităţilor colective.


   Dacă pe de-o parte, Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric „Bouvard etPécuchet” beneficiază de o imagine cât se poate de bună în ceea ce priveşte tratamentul şi profilaxia, pe de alta este supărător pentru membrii acestui stabiliment clinic faptul că în planul cercetării şi inovaţiei meritele sale sunt mai puţin vehiculate. Aducem la cunoştinţa publicului general că numai în acest an, Institutul a reuşit să introducă pe piaţa de profil medicamente precum Istoriocalm, Feudal Forte, Dicar-bo-Marx şi Proto-cronal dar şi tehnici medicale de ultimă generaţie precum premiatul de anul acesta al Vladivostok Science Fair: Lucid-O-View (a.k.a LOV) - laserul oftalmologic care elimină membranele vâscoase din jurul ochiului interior favorizând în felul acesta dezvoltarea şi multiplicarea orizonturilor istorice şi istoriografice ale pacientului.
Familie lovită de fatalităţile colective
    Dar pentru că reuşitele noastre nu sunt mai importante decât ale altora, ci se înscriu mai degrabă în acelaşi trend iniţiat cu mai bine de 2000 de ani în urmă de „părintele medicinei istorice” Historiocrates, vrem astăzi să aducem la cunoştinţă importantele direcţii de cercetare impuse cu jumătate de secol în urmă într-un domeniu ce poartă astăzi numele de fatalităţi colective. Fatalităţile colective sunt afecţiuni epidemice de tip istoric care nu pot fi tratate decât în durata lungă şi care au tendinţa să lovească în funcţie de apartenenţa etnică sau socială a subiectului care este invariabil colectiv. Piatra de temelie a acestui domeniu de cercetare a fost pusă în anii '40 ai secolului XX, de către doi medici români: Marc Bloch'operatoriu şi Lucian Febră. Interesaţi de suferinţele ţăranilor români obligaţi de regimul comunist să-şi înscrie bunurile şi terenurile la colectiv (de la această primă tentativă şi numele vastului domeniu pe care l-au iniţiat!), cei doi medici au pornit pe teren efectuând primele observaţii dar în acelaşi timp oferind şi oblăduire victimelor atinse de această boală. Dintre tratamentele care s-au dovedit deosebit de eficiente enumerăm: plimbările la Miliţie şi înapoi, masajul spinal cu bastonul ortopedic, meditaţiile nocturne pe priciul din celulă şi, ca o încununare a succesului obţinut cu aceste prime tehnici homeopatice, excursii permanente în oraşele patriei şi acomodarea suferinzilor în blocuri noi dar familiare ţăranilor (cu toalete în fundul curţii aşa cum erau ei obişnuiţi)
    Acest prim succes, i-a purtat pe cei doi pioneri către alte categorii vexate de fatalităţile colective. Politicienii, burgezii, membrii familiilor nobiliare, intelectualii, studenţii toţi au putut beneficia de atenţia doctorilor Bloch'operatoriu şi Febră. Cutezătorii oameni de ştiinţă şi-au mutat cartierul general în Dobrogea pentru a putea fi mai aproape de pacienţii lor. Tot aici a luat fiinţă şi prestigioasa revistă de medicină şi inovaţie terapeutică, Cannales. Faima crescândă a celor doi, pe lângă aprecierea binemeritată, le-a mai adus şi personal nou, tineri însufleţiţi de jurământul historiocratic, dornici să aline suferinţele nefericiţilor din coloniile de muncă. Dintre aceştia se remarcă Fernand Branulă, absolvent al Universităţii de Medicină din Phnom Penh, cu un doctorat maligna cum laude în afecţiuni Pol-Pot-ice. Cu o perspectivă nouă asupra fatalităţilor colective, Branulă se impune cu voluminoasa sa lucrare „Jocurile schingiului”. Pornind de la tabloul schiţat în „Antisemiterana şi lumea antisemită în epoca lui Hitler”, Fernand Branulă depăşeşte aşteptările prin volumul de muncă şi abnegaţia cu care se dedică scopului declarat: să ofere alinare indivizilor atinşi de fatalitatăţile colective din facilităţile de tratament de pe malul Dunării, lucrând la baza simptomatică a acestor epidemii (deviaţionita, legionarita, burghezo-moşierita acută, intelectoza şi multe altele).
Campania de inoculare a doctorului Buby
    Un alt exponent al şcolii de la Cannales, de anvergura lui Fernand Branulă, sau de ce nu a lui Lucian Febră, pe numele său Georges Buby s-a impus şi el treptat în studiul şi combaterea fatalităţilor colective. Axat pe un eşantion uriaş, care cuprinde practic întreaga populaţie a Republicii Socialiste România, studiul central al doctorului Buby „Vremea Cortizoanelor” vine ca răspuns la explozia generală a fatalităţilor colective din anii '80 ai secolului trecut caracterizate de insuficienţa respiratorie a aerului socio-cultural. Provocate de peroraţiile poetului Păunescu pe scenele cenaclului Flacăra, de discursurile inteminabile ale conducătorului Ceauşescu, de lungile aşteptări la coadă şi de frecventele pene de curent, gaz, căldură şi televiziune, fatalităţile colective au fost întâmpinate de doctorul Buby cu o campanie generală de administrare intravenoasă a unei specii de cortizon sintetizate de el însuşi din puţinele opere literare şi ştiinţifice de calitate aflate atunci pe piaţă. Reconfigurate în biologia pacienţilor, fragmentle cortizonale de Montesquieu, Rousseau, Voltaire şi alţii au avut ca efect secundar o altă manifestare colectivă, la care din păcate nu ştim cum să ne raportăm din punct de vedere clinic: Revoulţia din 1989. Considerată de unele voci, drept o manifestare a aceloraşi fatalităţi colective, de altele, drept generatoare de noi fatalităţi colective, Revoluţia din 1989 este fără îndoială creditul doctorului Buby, o recunoaştere pe care puţină lume i-o acordă.
     În sfârşit, această neconcordanţă din sânul comunităţii ştiinţifice, care vine pe fundalul „crizei ştiinţelor medico-istorice”, sesizată chiar în cadrul şcolii de la Cannales de nume precum Roger Şarpier, a dus inevitabil la discreditarea studiului fatalităţilor colective. În ciuda evoluţiilor noi, astăzi, prin această modestă evocare, nu dorim decât să prezentăm gratitudinea pe care o purtăm aici la Institutul „Bouvard et Pécuchet” pentru aceste nume mari ale fiziologiei istorice: Marc Bloch'operatoriu, Lucian Febră, Fernand Branulă şi Georges Buby. Cinste lor!

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii