Treceți la conținutul principal

"Cronicarii m-au băgat în spital" sau "Cum scapi de fanariotită?" - de dr. Cornelu Vadim Tudom

artist Carla Raadsveld
                 Zilele trecute, fiind de gardă la Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric  „Bouvard et Pécuchet”, am avut un pacient aparte. Încerc să povestesc pe scurt cele întâmplate pentru că e vorba de un caz curios, pe de o parte, şi pentru că există pericolul ca această afecţiune să capete un caracter epidemic în prag de alegeri, pe de altă parte. Domnul X suferă de câţiva ani buni de fanariotită, însă, până de curând, părea să o ţină sub control. Care sunt simptomele acestei boli şi cum se manifestă?
Fanariotita sau, în termeni de specialitate, fanariotus mazilitus, este o boală psiho-istorică şi fiziologică care afectează grav şi adesea ireversibil funcţiile de conducere. Primul semn evident că boala s-a instalat este lipsa scaunului. Faptul că pacientul nu mai are scaun şi că există posibilitatea ca să-l fi pierdut definitiv, cauzează o stare profundă de nervozitate, stres şi oboseală. Panica şi sentimentul de insecuritate devorează într-un mod extrem de agresiv bruma de luciditate şi onestitate a celui infectat. Este o boală străveche care a răpus extrem de mulţi oameni şi se caracterizează printr-o stare continuă de fragilitate şi instabilitate a funcţiei şi a scaunului. Încă din glorioasele vremuri medievale, când etnogeneza era în floare, boala era întâlnită în special în rândul oamenilor politici dependenţi de firman şi Poartă. Oriunde ar fi aceasta. Gândul că mazilirea poate pica oricând, că clica boierească poate demara în orice moment o procedură de suspendare şi decapitare, era atât de adânc cuibărit în minţile şi sufletele cârmacilor, încât adesea degenera în paranoia şi alte necazuri.Spaţiul nu ne permite, din păcate, să detaliem devastatoarele efecte ale fanariotitei asupra boierimii autohtone, fie ea şi cumană.


              Pacientul nostru luase microbul dintr-o carte, dintr-un poem, mai precis. Citea de ani buni Levantul fascinat fiind de tot ce e oriental şi lucios şi înclinat înspre intrigi bizantine. Aşa a început să simtă tot mai mult pofta să citească nişte cronicari originali. A pus mâna pe un volum din anii '50 care cuprinde cronicile Stolnicului Cantacuzino, ale lui Radu Popescu ş.a. Aşa a aflat el de vulnerabilitatea şi pericolele specifice funcţiilor de conducere şi, mai ales, cât de uşor poate rămâne un om fără scaun. Ceea ce părea la început un simplu fior şi o simplă indispoziţie s-a permanentizat şi accentuat în timp. Schimbările bruşte de temperatură şi de guverne i-au agravat starea care s-a cronicizat. Deşi nu suferea de rău de mare, era chinuit de ani de zile de rău de înălţime, însă a ţinut ascuns acest lucru, suferind în taină, pentru a-şi proteja familia...politică.
               Când a fost internat la noi, pacientul nu mai avea scaun de câteva zile bune, delira şi tot vorbea de iscoade trimise la Poartă după alt firman, de biruri  şi peşcheşuri. Nu am înţeles foarte clar ce borborosea din cauza febrei ridicate şi din cauza limbajului cronicăresc folosit.
               Ca să-i scădem febra i-am administrat rapid un fragment din Descriptio Moldavie, însă efectul a fost contrar aşteptărilor. Febra s-a intensificat şi delirul a virat dinspre Stambul înspre Sankt Petersburg, pacientul îngăimând frânturi de fraze despre Cantemir şi ruşi, Petru cel Mare etc. Aici am găsit noi portiţa prin care am reuşit să-i ameliorăm starea. Am dat-o spre Petru cel Mare, despot luminat şi proiectul său de modernizare şi europenizare a Rusiei. Într-o jumătate de oră febra i-a coborât la 37 de grade şi a adormit.
Din păcate, deşi după o perioadă i-a revenit scaunul, avem toate motivele să considerăm că pacientul nu este total vindecat şi că fanariotita poate reizbucni oricând. Momentan îl tratăm cu "Legendele Olimpului" şi cu "Punguţa cu doi bani" şi îl monitorizăm continuu.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii