Treceți la conținutul principal

"Cronicarii m-au băgat în spital" sau "Cum scapi de fanariotită?" - de dr. Cornelu Vadim Tudom

artist Carla Raadsveld
                 Zilele trecute, fiind de gardă la Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric  „Bouvard et Pécuchet”, am avut un pacient aparte. Încerc să povestesc pe scurt cele întâmplate pentru că e vorba de un caz curios, pe de o parte, şi pentru că există pericolul ca această afecţiune să capete un caracter epidemic în prag de alegeri, pe de altă parte. Domnul X suferă de câţiva ani buni de fanariotită, însă, până de curând, părea să o ţină sub control. Care sunt simptomele acestei boli şi cum se manifestă?
Fanariotita sau, în termeni de specialitate, fanariotus mazilitus, este o boală psiho-istorică şi fiziologică care afectează grav şi adesea ireversibil funcţiile de conducere. Primul semn evident că boala s-a instalat este lipsa scaunului. Faptul că pacientul nu mai are scaun şi că există posibilitatea ca să-l fi pierdut definitiv, cauzează o stare profundă de nervozitate, stres şi oboseală. Panica şi sentimentul de insecuritate devorează într-un mod extrem de agresiv bruma de luciditate şi onestitate a celui infectat. Este o boală străveche care a răpus extrem de mulţi oameni şi se caracterizează printr-o stare continuă de fragilitate şi instabilitate a funcţiei şi a scaunului. Încă din glorioasele vremuri medievale, când etnogeneza era în floare, boala era întâlnită în special în rândul oamenilor politici dependenţi de firman şi Poartă. Oriunde ar fi aceasta. Gândul că mazilirea poate pica oricând, că clica boierească poate demara în orice moment o procedură de suspendare şi decapitare, era atât de adânc cuibărit în minţile şi sufletele cârmacilor, încât adesea degenera în paranoia şi alte necazuri.Spaţiul nu ne permite, din păcate, să detaliem devastatoarele efecte ale fanariotitei asupra boierimii autohtone, fie ea şi cumană.


              Pacientul nostru luase microbul dintr-o carte, dintr-un poem, mai precis. Citea de ani buni Levantul fascinat fiind de tot ce e oriental şi lucios şi înclinat înspre intrigi bizantine. Aşa a început să simtă tot mai mult pofta să citească nişte cronicari originali. A pus mâna pe un volum din anii '50 care cuprinde cronicile Stolnicului Cantacuzino, ale lui Radu Popescu ş.a. Aşa a aflat el de vulnerabilitatea şi pericolele specifice funcţiilor de conducere şi, mai ales, cât de uşor poate rămâne un om fără scaun. Ceea ce părea la început un simplu fior şi o simplă indispoziţie s-a permanentizat şi accentuat în timp. Schimbările bruşte de temperatură şi de guverne i-au agravat starea care s-a cronicizat. Deşi nu suferea de rău de mare, era chinuit de ani de zile de rău de înălţime, însă a ţinut ascuns acest lucru, suferind în taină, pentru a-şi proteja familia...politică.
               Când a fost internat la noi, pacientul nu mai avea scaun de câteva zile bune, delira şi tot vorbea de iscoade trimise la Poartă după alt firman, de biruri  şi peşcheşuri. Nu am înţeles foarte clar ce borborosea din cauza febrei ridicate şi din cauza limbajului cronicăresc folosit.
               Ca să-i scădem febra i-am administrat rapid un fragment din Descriptio Moldavie, însă efectul a fost contrar aşteptărilor. Febra s-a intensificat şi delirul a virat dinspre Stambul înspre Sankt Petersburg, pacientul îngăimând frânturi de fraze despre Cantemir şi ruşi, Petru cel Mare etc. Aici am găsit noi portiţa prin care am reuşit să-i ameliorăm starea. Am dat-o spre Petru cel Mare, despot luminat şi proiectul său de modernizare şi europenizare a Rusiei. Într-o jumătate de oră febra i-a coborât la 37 de grade şi a adormit.
Din păcate, deşi după o perioadă i-a revenit scaunul, avem toate motivele să considerăm că pacientul nu este total vindecat şi că fanariotita poate reizbucni oricând. Momentan îl tratăm cu "Legendele Olimpului" şi cu "Punguţa cu doi bani" şi îl monitorizăm continuu.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Comentarii