Treceți la conținutul principal

Philip Roth, The Ghost Writer




Cu câteva săptămâni în urmă Philip Roth a anunţat că se retrage din activitatea scriitoricească procedând asemeni „gloriilor fotbalistice”, “așa cum ar ieși un sportiv din activitatea competițională” după cum inspirat formula Mihaela Ursa într-un material publicat pe blogul său. Dacă tot şi-a anunţat retragerea, sperăm să nu procedeze precum „vocile de aur” ale rock-ului autohton. Să nu pomenim de jalnicele "retrageri" promise de politicienii authotoni în ultimii 5 ani.
 Vestea retragerii m-a prins  în plină lectură a unui roman semnat de acesta, The Ghost Writer, publicat în 1979, cu care căutam să-mi îndulcesc exilul saxonian. Nu e un roman oarecare din lungul şir de creaţii rothiene, având o valoare simbolică aparte. The Ghost Writer deschide ciclul „Nathan Zuckerman” ce cuprinde nouă proze. La vederea titlului mi-a venit în minte filmul lui Roman Polanski  şi ideea « fantomei » care scrie în locul altora. Cam aşa s-ar interpreta şi crearea alter-egou-ului scriitoricesc al lui Philip Roth care ne călăuzeşte prin câteva creaţii majore ale acestuia şi care profilează o poveste cu iz de Bildungsroman ce transcede numeroase naraţiuni.

The Ghost Writer e „certificatul de naştere” al lui Nathan Zuckerman, construit asemeni unui ritual iniţiatic. Tânărul scriitor debutant îşi întâlneşte idolul, un bătrân şi faimos scriitor, care trăieşte „retras”, departe de lumea dezlănţuită. În cele două zile petrecute în compania acestuia  are loc recunoaşterea şi validarea neofitului. Chiar şi o predare de ştafetă. Putem descifra în chipul bătrânului scriitor ascuns de zgomotul şi otrava societăţii pe îmbătrânitul Zuckerman din Pata umană. De asemenea, în remarcile lui E.I. Lonoff – idolul vizitat - despre scriitorul care dă viaţă unor personaje şi poveşti complexe, dar care „nu trăieşte”, se poate intui nu doar un topos întâlnit în multe proze ci şi rădăcina afirmaţieifăcute de Roth „la retragere” prin care recomanda tinerilor scriitori să nu scrie. Jocul interpretărilor retrospective ne poate duce departe.
Philip Roth a avut grijă să-şi încheie ciclul Nathan Zuckerman tot prin metafora fantomei, în romanul Exit Ghost publicat în 2007 şi tradus în româneşte "Fantoma iese din scenă". Parcursul „fantomei” se închide printr-o reîntâlnire cu Amy Bellette pe care o cunoscuse în casa lui mentorului din tinereţe, aceasta având un rol major în The Ghost Writer. Observăm că prozatorul a fost extrem de preocupat de arhitectura creaţiei scriitoriceşti, a avut grijă să nu uite vreo uşă deshisă, dar, în acelaşi timp, a tras jaluzelele pentru ca privirea cititorilor să poată scruta interiorul. Aşa că, dacă a încheiat toţi nasturii, de ce să nu se pună la scuteală?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii