Treceți la conținutul principal

Philip Roth, The Ghost Writer




Cu câteva săptămâni în urmă Philip Roth a anunţat că se retrage din activitatea scriitoricească procedând asemeni „gloriilor fotbalistice”, “așa cum ar ieși un sportiv din activitatea competițională” după cum inspirat formula Mihaela Ursa într-un material publicat pe blogul său. Dacă tot şi-a anunţat retragerea, sperăm să nu procedeze precum „vocile de aur” ale rock-ului autohton. Să nu pomenim de jalnicele "retrageri" promise de politicienii authotoni în ultimii 5 ani.
 Vestea retragerii m-a prins  în plină lectură a unui roman semnat de acesta, The Ghost Writer, publicat în 1979, cu care căutam să-mi îndulcesc exilul saxonian. Nu e un roman oarecare din lungul şir de creaţii rothiene, având o valoare simbolică aparte. The Ghost Writer deschide ciclul „Nathan Zuckerman” ce cuprinde nouă proze. La vederea titlului mi-a venit în minte filmul lui Roman Polanski  şi ideea « fantomei » care scrie în locul altora. Cam aşa s-ar interpreta şi crearea alter-egou-ului scriitoricesc al lui Philip Roth care ne călăuzeşte prin câteva creaţii majore ale acestuia şi care profilează o poveste cu iz de Bildungsroman ce transcede numeroase naraţiuni.

The Ghost Writer e „certificatul de naştere” al lui Nathan Zuckerman, construit asemeni unui ritual iniţiatic. Tânărul scriitor debutant îşi întâlneşte idolul, un bătrân şi faimos scriitor, care trăieşte „retras”, departe de lumea dezlănţuită. În cele două zile petrecute în compania acestuia  are loc recunoaşterea şi validarea neofitului. Chiar şi o predare de ştafetă. Putem descifra în chipul bătrânului scriitor ascuns de zgomotul şi otrava societăţii pe îmbătrânitul Zuckerman din Pata umană. De asemenea, în remarcile lui E.I. Lonoff – idolul vizitat - despre scriitorul care dă viaţă unor personaje şi poveşti complexe, dar care „nu trăieşte”, se poate intui nu doar un topos întâlnit în multe proze ci şi rădăcina afirmaţieifăcute de Roth „la retragere” prin care recomanda tinerilor scriitori să nu scrie. Jocul interpretărilor retrospective ne poate duce departe.
Philip Roth a avut grijă să-şi încheie ciclul Nathan Zuckerman tot prin metafora fantomei, în romanul Exit Ghost publicat în 2007 şi tradus în româneşte "Fantoma iese din scenă". Parcursul „fantomei” se închide printr-o reîntâlnire cu Amy Bellette pe care o cunoscuse în casa lui mentorului din tinereţe, aceasta având un rol major în The Ghost Writer. Observăm că prozatorul a fost extrem de preocupat de arhitectura creaţiei scriitoriceşti, a avut grijă să nu uite vreo uşă deshisă, dar, în acelaşi timp, a tras jaluzelele pentru ca privirea cititorilor să poată scruta interiorul. Aşa că, dacă a încheiat toţi nasturii, de ce să nu se pună la scuteală?

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii