 |
| Virginia Woolf, 1926 |
Iar îi alunecă ochelarii ca o maşinărie instabilă, o
invenţie nouă, testată chiar pe nasul ei. Rama face zgomot poticnindu-se pe
pârtia denivelată a nasului. Ochelarii se uită la stăpâna lor, stăpâna priveşte
în gol şi împinge cu arătătorul maşinăria care se pornise la drum. S-a certat
cu iubitul în dimineaţa asta fără soare a anului 1926. Mâinile tremură pe
claviatura foii de ziar. Ar trebui să citească presa, ca să fugă de propriile-i
probleme şi să dea peste zecile de oameni şi destine sub formă de hârtie
îmbibată în plumb. Gândurile i se rostogolesc la vale, se uită cum vin
cuvintele pe drumul lor obşnuit, ei îi tremură două mâini şi ochiul stâng, se
sprijină cu cârja în pământ, se face gaură în cer, apoi în stratul de iarbă,
apoi în spaţiul dintre ei. Literele o iau de-a valma, proptite în câteo virgulă
salvatoare care îi permite să respire. Inspiraţi, virgulă, expiraţi, virgulă.
Cearta asta nu trebuie notată în caiet, până deseară poate am să fac ceva
exerciţii într-o debara numită jurnal şi o să îmi treacă tristeţea. Vroiam să
zic furia. Să mă gîndesc repede la ceva amuzant. Priveşte în jos, cu obrajii
prinşi între două paranteze. Ultima oară când s-a uitat într-acolo, a
descoperit câteva cuvinte fugare pe care le-a strâns cu sens într-un manuscris.
Parantezele se lărgesc spre maxilar formând două litere pe chipul ei. VW. Mâinile
se apără de indiscreţia fotografului, privirea e curioasă de imaginea vecinului
proiectată pe lentilele ei interioare, e uşor amuzată de propriile gânduri. Şi
bliţ! Fotografia e făcută, cuvintele regăsite, cearta uitată, ziarul abandonat,
doi sori răsar pe o pârtie de nas, gazetele îşi iau zborul din pumnul de metal.
Virginia Woolf priveşte poza făcută de Lady Ottoline Morrell
şi îşi aduce aminte de acea dimineaţă cu nori antipatici. Era împreună cu Sir
Philip Bouverie Bowyer Nichols şi Philip Edward Morrell, încadrată simetric de
cei doi, fiecare cu şezlogul lui în grădina verde. Încerca să îşi adune
gândurile şi să pare veselă, alături de invitaţii ei. Avea în mână un dosar cu
câteva foi dintr-un manuscris pe care începuse să le citească. Căuta să îşi
regăsească inspiraţia pentru alte pagini din arborele pe care îl ţinea în mână.
Nu mai ţine minte exact ce au făcut în acea zi, i-a rămas doar acea stare
bizară în momentul în care s-au făcut pozele. Încerca să se detaşeze cumva de
forfota dimineţii şi să uite disputa cu soţul ei. A rămas doar cu amalgamul de
gânduri şi stări confuze, înghesuite
într-o fotografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu