Treceți la conținutul principal

Subiectiv despre Dan Coman - "Irezistibil"


         Irezistibil, Dan Coman, Ed. Cartea Românească, 2010, 200p
      Nevstă-mea are o slăbiciune pentru Dan Coman, poetul. Mai precis, opera poetică a lui Dan Coman. Mi-am dat seama de asta încă de la început, sau, altfel zis, m-a pus în temă cu acest aspect încă din momentul când eu am informat-o despre originea mea sănătoasă, de "fiu al ţinutului Năsăudului", al Văii Sălăuţei, al... Ce mai, sunt vecin (prin prisma locului de baştină) cu poetul Dan Coman, doar un deal mare ne desparte. Şi câteva pâraie. Am informat-o detaliat asupra acestui aspect geografic. Ba chiar, pentru o documentare mai solidă, am călăuzit-o prin tărâmurile poetice ale celor două văi, a Sălăuţei şi a Someşului. Am vizitat chiar şi un alt poet, consătean al celui despre care scriu aceste rânduri, arătându-i însoţitoarei mele cât de generoase sunt muzele cu oamenii plămădiţi în aceste locuri.
         Într-o zi (de iarnă) a cumpărat o carte, primul roman scris de poetul menţionat - "Irezistibil". Am pus iute mâna pe ea şi m-am pus pe citit, curios şi plin de aşteptări contradictorii, vrând să văd cum se povesteşte în proză poetul. Recunosc, a fost o lectură cu un grad ridicat de subiectivitate şi emotivitate.
Cel puţin în prima jumătate. Am însoţit poetul în preumblările sale pe Valea Someşului, paginile care descriu primirea glorioasă a "domnului poet" şi experienţa suprarealistă trăită într-o şcoală sătească, unde era invitat pentru o întâlnire cu elevii, m-au ademenit iremediabil în povestea ţesută cu măiestrie. Poetul, personaj mitic în panteonul culturii populare îmbibate de patriotism, e celebrat bărbăteşte de către fruntaşii locului. Două lumi se ciocnesc şi se cufundă într-o îmbrăţişare slinoasă, agresivă şi grotescă, descrisă într-un mod convingător şi absurd de realist. Sunt paginile care mi-au plăcut cel mai mult, în care rândurile se rostogolesc firesc, profilând un tablou viu şi plin de forţă.
       Fireşte că după aceste pagini m-am simţit bine înfipt în poveste, coborând alături de personaje înspre Năsăudul liceenilor. Mi s-a lămurit un lucru: fiecare generaţie de liceeni ai măruntei urbe someşene are generaţia sa de poeţi şi filosofi adânc măcinaţi şi pârliţi de flacăra poeziei şi a întrebărilor. Când eram în liceu - în Năsăud - alături de un bun prieten şi camarad de mistice frământări şi căutări, în nopţi târzii îmbibate de cantităţi masive de cafea şi tutun, prin câte-o cameră luată cu chirie, sau pe malul Someşului, ne împărtăşeam trăirile, nedumeririle şi mai ales senzaţia că suntem printre puţinele conştiinţe lucide şi profunde ale locului şi ale momentului. Până la un punct reuşeam să fim şi boemi, oricum, profilul artistului romantic, buhăit, impulsiv şi duhnind constant a băutură ieftină, ne fascina, deşi încercările noastre de a-l asuma erau destul de stângace şi manieriste. Simţeam că avem ceva de spus, că o operă artistică ne roade măruntaiele trăgând de noi să-i dăm formă. Eu scriam versuri constant iar prietenul meu le lectura cu răbdare şi le analiza plin de chibzuinţă şi interes. L-am cunoscut şi pe poetul şi pictorul Viorel Paraschivoiu, personaj emblematic al vieţii culturale a Năsăudului care a decedat în ultimul nostru an de liceu. Prietenul meu era în relaţii cordiale cu el, iar mie îmi împărtăşea din cele trăite şi descoperite în preajma acestui carismatic şi, pentru noi şi nu numai, aproape mitologic personaj. M-a chemat o dată să mă prezinte acestuia, în parcul din faţa Potcoavei. Întâlnirea m-a marcat prin puţinele cuvinte pe care Viorel Paraschivoiu le-a rostit către mine, dorind să spună că nu îi sunt pe plac, că nu vrea să aibă de-a face cu mine. Am fost trist şi mâhnit. Ba şi puţin gelos pe prietenul meu ce putea fi atât de apropiat de acest înţelept. Am reflectat la cuvintele pe care mi le-a adresat şi care s-au întipărit adânc în conştiinţa şi plămada mea. Dar să revin la cartea de faţă.
           Cu ceva vreme înainte ca eu să ajung în mica urbe a poeţilor, Dan Coman îşi depăna adolescenţa alături de un bun prieten. În "Irezistibil" sunt descrise câteva momente majore din procesul de "născare", luptă lăuntrică şi dezvoltare a Poetului. Căutări, frământări, trăiri. Grila bovarică de lectură pe care am aplicat-o acestor pagini mă făcea să proiectez asupra lor experienţa mea de mai târziu, focalizând asemănările şi minimalizând detaliile. Redescopeream farmecul orăşelului, al plimbărilor şi discuţiilor nocturne, cărora temperamentul adolescentin le dă o profunzime aparte. Locurile străbătute de mine şi partenerul meu de dialog, fuseseră străbătute şi de alţii înainte şi sigur după. Mirarea legată de această constatare vine când citesc descrierea acelor locuri şi momente între coperţile altuia.

Déjà-vu!
         Ficţiunea devine tot mai densă, se extinde lent acaparând tot mai mult din poveste, iar scheletul autobiografic e tot mai greu de bănuit. Poezia pătrunde în textura poveştii, metafora posedării de către Poet a omului profilându-se tot mai vizibil. Confruntarea surdă şi neclară dintre om şi poet e ca un uliu ce poartă un pui de cloşcă răpit, alternând coborârile înspre terestru cu înălţările într-un spaţiu cu alte posibilităţi.
         De la un moment, îmi pare că povestea se rupe, iar eu m-am trezit ieşind din starea de subiectivitate profundă şi preaomenească emotivitate ce-mi vrăjiseră până atunci ochii. Plecarea cu o bursă şi descrierea confruntării finale cu Poetul şi a deznodământului mi-au părut tot mai lipsite de viaţă. M-am încăpăţânat să duc până la capăt textul ce-şi pierdea din forţă şi devenea tot mai puţin convingător. Dar nu cu asta m-am ales eu din carte. Abuzând de conceptul  opera aperta, ca un cititor modern şi capricios ce sunt, am rupt povestea în două oprindu-mi partea ce mi-a părut mai plină şi mai gustoasă.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii