Treceți la conținutul principal

Întâlnire cu Jean-Claude Carrière - Ioana Manta Cosma



Când am auzit că la librăria Kléber din Strabourg vine Jean-Claude Carrière, m-am entuzismat. Îl citisem încă din liceu şi l-am păstrat în biblioteca mea imaginară. Evenimentul ar fi putut fi anticipat, dacă apelam până acum la magia albă. Mi-ar fi ieşit cartea cea mare, cu chipul de rege bărbos zâmbindu-mi complice. Drum lung de zi, la colţ de stradă, cu mulţi oameni şi un bătrân, o rudă sau cineva apropiat. Veselie multă şi poveşti. Se vede şi o carte aici. Bătrânul e ceva profesor, domn mare.
Coincidenţa face că am luat cu mine la Strasbourg - ca lectură de călătorie - un exemplar din ediţia în limba română a „Cercului mincinoşilor”. Cu dopajul zilnic de reverie şi „Ioana ce aeriană eşti”, am uitat să iau cartea cu mine la marele eveniment. Ca să mă resemnez, mi-am zis că gestul de a cere autograf mi se pare unul comercial. Mai sunt şi timidă, aşa că mai bine stau în banca mea. De pus vreo întrebare, n-am să pun – deşi îmi trasez mereu în minte câte una -  pentru că îmi tremură vocea. Şi totuşi, un joc de imaginaţie nu strică – cum ar fi reacţionat J-C Carrière dacă îi ceream autograf pe cartea românească? Pun pariu că nu cunoştea ediţia asta. Ar fi fost interesant, dar autograful nu mi s-a mai prezis şi nu vreau să îmi depăşesc destinul. În anonimat, asist la prezentarea de carte. Autorul îşi promovează memoria stocată acum în cea mai sigură formă de conservare, o carte. „Mémoire espagnole” este o carte ce localizează şi etnicizează memoria, reconstituind amintiri ce ţin de Spania.  
Publicitate. Dacă nu eşti scriitor şi vrei să publici o carte, cea mai la îndemână soluţie pentru a avea operă este să îţi publici memoriile (dacă eşti suficient de bătrân) sau jurnalul (aici nu mai contează vârsta, nu contează nimic). Dacă eşti scriitor şi vrei să publici o carte, dar nu ai inspiraţie pentru o capodoperă, aţi ghicit, publici memorii sau jurnal. Dacă un autor de articol nu ştie cum să abordeze o anumită temă, aţi ghicit, inserează date autobiografice, note subiective. Aţi ghicit din nou, suntem J-C Carrière şi cu mine, amândoi mânuind nişte tehnici de exprimare la modă.
Ocup un loc pe scaun şi entuziasmul îmi scade direct proporţional cu pulsul. Ce ar putea spune autorul când îşi prezintă memoriile, decât să depene amintiri? Eu aveam chef de lucruri grele, am venit la Strasbourg ca să asimilez ca un asiprator toată înţelepciunea lumii. O să aud simple amintiri... Ei bine, mă înşelam. De cum a început conversaţia cu gazda evenimentului, J-C Carrière m-a cucerit. Mi-am scos carnetul şi am început să îmi notez. Am învăţat câteva lucruri. Spunea la un moment dat că are obiceiul să deschidă la întâmplare o carte şi să citească toată pagina. Şi rândurile parcurse să îi răspundă mereu la o întrebare care îl frământă. Asta înseamnă o carte mare, spune el, o deschizi oriunde şi îţi relevă ceva. Cred că asta se întâmplă şi cu oamenii mari: îi surprinzi în orice moment, vorbind despre orice şi tot ajung să îţi răspundă la marile tale întrebări.
Iată câteva din temele abordate în prezentare. J-C Carrière spunea că a cunoscut mai multe generaţii de spanioli, ceea ce situează deja memoria sa într-o axă diacronică. Pe când epitetul din titlu, „spaniolă”, completează axa, adăugând spaţialitatea. Temporalitatea şi spaţialitatea memoriei este o altă temă pe care mi-a inspirat-o conferinţa.
Rememorând primele contacte cu limba spaniolă, scriitorul povesteşte cum a început să înveţe limba, folosind situaţii din cele mai comune, într-o tavernă, la un restaurant, la magazin, pentru a-şi însuşi limba cotidiană. Acesta este primul nivel care trebuie atins. Apoi şi-a propus ca în fiecare zi să înveţe câteva cuvinte şi să le folosească. Un alt prag de trecut este confruntarea cu clişeele despre ţara respectivă. Se spune că pe spanioli îi caracterizează ardoarea, mândria, senzualitatea. Ca să pătrunzi în universul unui popor, trebuie să distrugi aceste clişee. Iată cum se inserează treptat o mare temă a prezentării, cea a identităţii. J-C Carrière spune că e fascinat de alteritate, mai mult decât de sine sau de cei asemănători.
 Lumea cinematografului este o parte importantă din universul său, deci nu putea să lipsească. Este amintit Buñuel, cu care a colaborat în numeroase proiecte, dar şi Balzac, cel mai prodigios scenarist. Dacă ar fi trăi în secolul al XX-lea, Balzac ar fi fost un prosper scenarist de cinema, sună profeţia lui J-C Carrière.
Conferinţa a durat o oră. Gazda a permis 3 întrebări. Eficienţa a fost maximă. Într-o variantă românească a acestei întâlniri, probabil conferenţiarul ar fi depăşit timpul alocat, coordonatorul conferinţei ar fi tot întrebat „cine vrea să lanseze o întrebare” şi ar fi aşteptat minute bune. La a treia întrebare de abia s-ar fi dezgheţat atmosfera, pentru a începe cu inspiraţie noi dezbateri pe marginea prezentării, spre disperarea unora. Ţi s-ar fi făcut foame şi sete, ai fi apucat chiar să te gândeşti ce o să găteşti când ajungi acasă, să îţi revină toate problemele ce le aveai pe cap înainte de conferinţă, ai fi avut timp să mergi până la toaletă şi să te întorci în aceeaşi plină dezbatere. Am fi auzit şi acel tip de întrebare invizibilă, care reprezintă doar un pretext ca cel ce vorbeşte să îşi etaleze cunoştinţele, adeziunea, credinţa şi convingerile.
Am plecat acasă fără autograf şi cu câteva notiţe cu care îmi voi întreţine memoria strasbourgheză.



Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii