Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Scriitorul, literatura şi Nobelul. Pe marginea unei dezbateri

Problemă: Se dă: un premiu MARE atât ca notorietate cât şi ca valoare financiară. Bineînţeles că e şi controversat, argumentele curg gârlă din toate părţile. Dar nu aceasta ne interesează aici. Dacă în urmă cu ceva vreme premiul era luat de Hertha Müller, pentru anti-comunismul ei, zic unii, anul acesta l-a luat Mo Yan, scriitor chinez, din cauza puterii şi influenţei financiare şi politice crescânde a Chinei, zic alţii. Cum rămâne cu valoarea creaţiei literare? ar fi întrebarea firească. Ce se premiază? Valoarea estetică, poziţia ideologică sau „moralitatea” autorului? întrebări la fel de fireşti. Laureatul este înconjurat, adesea, de o ţesătură de critici sau laude cu iz ideologic, moralist sau conspirativ. 
Pe Facebook mi-au picat ochii pe o polemică aprigă pe marginea comentariului făcut de Hertha Müller în legătură cu acordarea premiului Nobel pentru literatură autorului Sorgului roşu. Am urmărit cu interes confruntarea care pe măsură ce se ascuţea şi recurgea la mijloace tot mai „…

"Cum mi-am petrecut perioada interbelică". Memorii pe blog - de Ioana Manta Cosma

Casa din strada Paris

Propun un document inedit pentru istoricii fascinaţi de balansul edit-inedit al documentelor de arhivă. Propun spre lectură povestea vieţii unui om. Nu este scriitor, nici politician, nici, nici. Memoriile lui se întind între anii 1929-1948, întrerupte de anii de puşcărie 1948-1954, 1958-1962. Radu Mihai Dimancescu, vizibil nostalgic după perioada interbelică, aceea a copilăriei şi adolescenţei sale, începe în anul 2008 să scrie saga familiei Grunau şi amintirile sale din copilărie. La primul contact cu textul, vizibila subiectivitate cu care idealizează trecutul şi uşoara stângăcie a scriiturii (pe care doar rareori o sesizăm) ne pot face sceptici în faţa acestei povestiri. Poate fi un

Voievodismul zaharat, boala secolului ? - fragment din Dicţionarul de boli istorice de-a gata

Definiţie Voievodismul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice transmisibile şi cea mai frecventă boală etnocritică. Se caracterizează prin tulburări ale discernământului, pierdera bunului simţ (asta în cazul în care pacientul l-a avut vreodată), complicaţii care afectează spiritul critic, orgoliul, nervii, vezica urinară şi orificiul buco-discursiv, în termeni populari numit plisc. În esenţă voievodismul zaharat este o boală în care organismul nu produce suficientă raţionare sau nu o foloseşte eficient. Răspândire Prin răspândirea sa, voievodismul zaharat intră în categoria aşa numitelor boli cronice ale lipsei de civilizaţie. Pe cât de simplă pare astăzi determinarea nivelului de cugetare, pe atât de dificilă este, totuşi, determinarea prevalenţei voievodismului zaharat la o anumită parte a populaţiei. Acest lucru se datoreazăîn mare măsură faptului că standardele de diagnosticare a bolii nu sunt încă uniform aplicate, putem spune că sunt chiar duble când e vorba de d…

Viorella Manolache, Dinamica modelului european asupra localismului creator în epoca „modernismului ofensiv” (prima jumătate a secolului XX), - Valentin Trifescu

Viorella Manolache, Dinamica modelului european asupra localismului creator în epoca „modernismului ofensiv” (prima jumătate a secolului XX), afterword Ionas Aurelian Rus, Editura Techno Media, Sibiu, 2010, 174 p.
Cercetarea complexului fenomen al regionalismului transilvănean din secolul trecut, care a luat o mulţime de forme (atitudini) şi care s-a exprimat prin nenumărate figuri(personalităţi), este şi în momentul de faţă la începuturile sale. Vocea regionaliştilor ardeleni din prima jumătate a secolului al XX-lea, fie că au fost ei români, saşi sau maghiari, nu a fost înregistrată sau nu i s-a acordat capitolul cuvenit în cadrul istoriilor oficiale din România sau Ungaria. Acest altreilea discurs,pierzător şi slab prin definiţie, a fost trecut sub tăcere sau a fost încărcat cu un sens profund negativ. S-au remarcat doar discursurile tari, naţionale / naţionaliste, care au nivelat şi omogenizat teritoriul Transilvaniei, dintr-o perspectivă unitară şi centralistă venită de la …

"Cronicarii m-au băgat în spital" sau "Cum scapi de fanariotită?" - de dr. Cornelu Vadim Tudom

Zilele trecute, fiind de gardă la Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric  „Bouvard et Pécuchet”, am avut un pacient aparte. Încerc să povestesc pe scurt cele întâmplate pentru că e vorba de un caz curios, pe de o parte, şi pentru că există pericolul ca această afecţiune să capete un caracter epidemic în prag de alegeri, pe de altă parte. Domnul X suferă de câţiva ani buni de fanariotită, însă, până de curând, părea să o ţină sub control. Care sunt simptomele acestei boli şi cum se manifestă? Fanariotita sau, în termeni de specialitate, fanariotus mazilitus, este o boală psiho-istorică şi fiziologică care afectează grav şi adesea ireversibil funcţiile de conducere. Primul semn evident că boala s-a instalat este lipsa scaunului. Faptul că pacientul nu mai are scaun şi că există posibilitatea ca să-l fi pierdut definitiv, cauzează o stare profundă de nervozitate, stres şi oboseală. Panica şi sentimentul de insecuritate devorează înt…

Philip Roth, The Ghost Writer

Cu câteva săptămâni în urmă Philip Roth a anunţat că se retrage din activitatea scriitoricească procedând asemeni „gloriilor fotbalistice”, “așa cum ar ieși un sportiv din activitatea competițională” după cum inspirat formula Mihaela Ursa într-un material publicat pe blogul său. Dacă tot şi-a anunţat retragerea, sperăm să nu procedeze precum „vocile de aur” ale rock-ului autohton. Să nu pomenim de jalnicele "retrageri" promise de politicienii authotoni în ultimii 5 ani.  Vestea retragerii m-a prins  în plină lectură a unui roman semnat de acesta, The Ghost Writer, publicat în 1979, cu care căutam să-mi îndulcesc exilul saxonian. Nu e un roman oarecare din lungul şir de creaţii rothiene, având o valoare simbolică aparte. The Ghost Writer deschide ciclul „Nathan Zuckerman” ce cuprinde nouă proze. La vederea titlului mi-a venit în minte filmul lui Roman Polanskişi ideea « fantomei » care scrie în locul altora. Cam aşa s-ar interpreta şi crearea alter-egou-ului scriitor…

Comunicat de maximă importanţă

-->
Şedinţa extraordinară a Celulei de Criză din cadrul Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni, desfăşurată la data de 21 noiembrie a.c. în urma auto-activării sale, luînd în considerare repetatele reclamaţii şi plîngeri primite din partea mai multor membri ai Ligii noastre, avînd în vedere multiplele şi gravele abateri & devieri comise de V.S. Cosma – aşa-numitul director al Ligii – realizînd că însăşi existenţa Ligii a fost periclitată de neinspiratele decizii dictate celorlalţi membri, precum şi de rătăcirile sale inadmisibile, hotărăşte în unanimitate de voturi

SUSPENDAREA

pe termen nedeterminat din funcţia deţinută pînă în prezent de numitul V.S.Cosma, precum şi

DESFIINŢAREA

postului de director, în vederea preîntîmpinării emergenţei, în viitor, a unui cult al personalităţii asemănător cu cel creat în jurul sus-numitului. Începînd cu data de 22 noiembrie 2012, Liga va fi condusă de un Secretariat compus din trei membri, la rîndul său dirijat de un Birou Organizat…

Lentilele Virginiei Woolf

Ian Morris, De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune istoria despre viitor - Norbert Coman

Geografiile simbolice (deseori, ale resentimentului), reflectate cel mai bine în istoriografie prin specia istoriei comparate a civilizațiilor, revin, în ultimii ani, pe scena scrisului istoric. După ce Huntington, la începutul anilor '90, a rupt o relativă tăcere cu a sa Ciocnire a civilizațiilor, ultimii ani aduc alte lucrări care reiau tematicile deschise în prima jumătate a secolului XX de lucrări precum: Declinul Occidentului– Oswald Spengler; respectiv Un studiu asupra istoriei– Arnold Toynbee. Lucrarea aflată sub lupă în momentul de față – De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune istoria despre viitor–, “regizată” de către istoricul și arheologul Ian Morris, spre diferență de aceea a lui Niall Ferguson – Civilizația: Vestul și Restul–, vine doar într-o oarecare opoziție cu necrologul spenglerian (speranța moare ultima!), care în al său discurs anunța, cu glasul cioclului, declinul civilizației occidentale. Nefiind un contradiscurs la teza spengleriană, așa cum o …

Intelectualii ca "elită clericală"

La începutul secolului al XIX-lea, William Coleridge (1772-1834) urmat de Thomas Carlyle (1795-1881), descumpăniţi de „metamorfozele materiale şi mecanice produse de inevitabilele forţe ale modernităţii pe care noi le denumim «progres»”[1], au făcut câteva recomandări necesare, în opinia lor, pentru protejarea şi dezvoltarea „Culturii”, în faţa avântului destructiv al „Civilizaţiei”. O recomandare mi-a atras atenţia în mod deosebit. E vorba de necesitatea formării unui grup de elită în societate care să fie însărcinat cu responsabilitatea „protejării şi propagării excelenţei unei societăţi”[2]. Acest grup de elită era numit „clerisy”, fiind vorba de o „biserică seculară”. Această elită „cultivată”[3] trebuie să păstreze viu şi să răspândească idealulculturii (cultura fiind identificată în special cu artele). Cultura trebuie să fie reprezentativă pentru viaţa colectivă a poporului, însă această viaţă colectivă trebuie să fie mai mult decât simplele relaţii/raporturi mediate de bani, de…

Comentarii