A funcţionat vreodată socialismul? (Şi de ce s-a prăbuşit el) – Felician Velimirovici


Sistemul mondial socialist în 1960
Un răspuns de bun-simţ al întrebării formulate în titlu ar fi că nu. Evident, dacă ar fi funcţionat vreodată cu adevărat atunci nu s-ar mai fi prăbuşit. Niciodată, sau măcar nu atât de repede – cel mai longeviv regim (autodeclarat) socialist, cel sovietic, a funcţionat puţin peste 70 de ani, o nimica toată dacă îi judecăm existenţa raportându-ne la o scară a timpului istoric. Sau la durata principalului său duşman, „orânduirea capitalistă”. Înseamnă că, din start, el nu a fost unul viabil. A fost un sistem construit ca la carte (principala carte fiind aici Capitalul părintelui său fondator), dar totuşi neviabil. Neputând funcţiona niciodată în realitate, utopia s-a prăbuşit în cele din urmă. Logica eşecului său, în primul rând economic, dar în egală măsură politic, social, cultural ori moral, a fost înscrisă în înseşi datele ei fundamentale. Un sistem falimentar al cărui sfârşit trebuia, în cele din urmă, să survină. Şi totuşi...
Şi totuşi. Lucrurile necesită o judecată mai nuanţată – cu tot riscul de a-i supăra pe anticomunişii care s-au ridicat (şi care se mai ridică din când în când să vitupezere împotriva defunctului sistem ai cărui funcţionari unii dintre ei au fost) în postcomunism. Sociologul american Iván Szelényi atrage atenţia că tipul de judecată exemplificată de „argumentele” cuprinse în paragraful de mai sus este una simultan deterministă şi istoricistă. Aduce a marxism, chiar dacă este camuflată de alt vocabular din care lipsesc explicit (dar sunt asumate implicit) concepte precum necesitate istorică obiectivă, desfăşurarea ascendentă a istoriei, progresul societăţilor, etc. De fapt, cam aşa gândeau şi Ana, Teo, Luca şi Dej la începutul anilor ’50 – atunci când nu băgau spaima în burghej – atunci când nu oboseau cântând prohodul „hidrei capitaliste” şi „putregaiului imperialist anglo-american” condamnate la moarte de către Istorie.
Scriind despre Capitalism, socialism şi democraţie în 1942, economistul Joseph Schumpeter afirma, la pagina 61 a sus-menţionatului volum, nici mai mult nici mai puţin decât că socialismul poate funcţiona. Istoria postbelică i-a confirmat intuiţia. În fapt, până pe la începutul celui de-al optulea deceniu al secolului trecut, „ţările frăţeşti” din Europa Centrală şi Răsăriteană au funcţionat. Cam toţi indicatorii disponibili în clipa de faţă demonstrează viabilitatea sistemelor economice europene purtătoare de chip sovietic: atât cei hard, anume rata natalitate-mortalitate, speranţa medie de viaţă, cifrele şomajului, ratele de şcolarizare, cât şi cei soft – dezvoltarea economică, rata consumului mediu, modernizarea tehnologică a societăţilor. Deşi post facto pare greu de crezut, totuşi, fapt este că în 1960, factorii decizionali de la Washington primeau rapoarte din interiorul comunităţii americane de informaţii care atrăgeau atenţia asupra pericolului reprezentat de creşterea economică sovietică ce risca să o depăşească pe cea americană. Spre norocul nostru, temerile lor nu s-au adeverit – altfel probabil astăzi aş fi fost nevoit să scriu postarea de faţă folosind exact aceleaşi litere ca Plehanov, Lunacearski, Buharin sau Jdanov.
Ceauşescu în balconul CC al PCR
Ca să nu îngreunez lectura prezumtivilor cititori cu statistici economice şi tabele dificil de interpretat pentru nespecialiştii în ştiinţe economice (printre care mă număr), mă limitez la a rezuma doar concluzia lor generală: sistemele au funcţionat; ele erau viabile din punct de vedere economic şi social, chiar şi dacă excludem din ecuaţie ţările mai „occidentalizante” precum Cehoslovacia sau Polonia. Şi în Bulgaria ori Iugoslavia lucrurile au stat cam la fel. Până pe la începutul anilor 1970.
Luna octombrie a anului 1973 a marcat, pentru sovietici, sărbătorirea a 56 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă, momentul fondator al primului stat comunist din lume. Pentru israelieni, luna octombrie aduce una dintre cele mai mari sărbători religioase – Yom Kippur. În urma atacării Israelului de către Siria şi Egipt (susţinute şi de alte state arabe), SUA s-au văzut nevoite să intervină în sprijinul Israelului pentru a evita degenerarea conflictului într-unul nuclear. Ca să-i „pedepsească” pe americani pentru intervenţia lor, ţările OPEC au decis, la 16 octombrie, creşterea cu 70% a preţului barilului de ţiţei exportat. Coşmarul socialismelor Est şi Central europene începe în acea zi. Evident, aceasta a fost numai una dintre cauze. Pe celelalte le voi detalia mai jos. Din nefericire pentru ţările socialiste – şi din fericire pentru noi – s-a întâmplat ca toate să le cam lovească în acelaşi timp. Efectul a fost devastator: treptat, pe parcursul anilor 1980, ele se vor afunda într-o criză economică, apoi socială şi politică sistemică ce va culmina cu colapsul general din 1989-1990. Schema reacţiei în lanţ, mai jos.
Asumând o perspectivă weberiană, cauzele nu trebuie căutate în teoria (marxistă) a modernizării evolutive a societăţilor, teorie bazată în fond pe o filosofie a istoriei întemeiată pe  „legităţi istorice obiective” atât de dragi lui Marx ori Hegel. Mai degrabă, ele trebuie analizate din perspectiva (dez)echilibrului dintre un set de factori exogeni şi endogeni care au generat criza, şi apoi colapsul sistemelor.



                                                Variabile exogene
 



   Politica sovietică faţă de Europa de Est «                     »Presiunile economiei mondiale           

                                                           

                                                Variabile endogene
                        Elita politică fragmentată/funciar incapabilă de reforme



            Rezistanţă/opoziţie populară                           Disidenţă intelectuală
           (greve, proteste colective, etc.)

Să le luăm pe rând. Modificarea politicii externe a URSS şi a viziunii sovietice asupra vechiului său „imperiu” Est-european stalinist s-a materializat relativ târziu, abia după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Fără „permisiunea” sovieticilor, este greu de imaginat prăbuşirea regimurilor comuniste din această regiune.
Presiunile economiei mondiale debutează cu forţă cândva prin în 1975. Ca o consecinţă a creşterii preţului ţiţeiului, factorii decizionali din ţările OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia, mai puţin URSS) contractă credite de pe pieţele financiare arabe în scopul modernizării economice – în primul rând industriale. Nenorocirea a făcut ca, în doar câţiva ani, până la sfârşitul deceniului, valoarea dobânzilor împrumuturilor să crească atât de mult încât sistemele socialiste debitoare s-au regăsit în aceeaşi situaţie dificilă ca şi ţările din Lumea a Treia. Pe de altă parte, restructurarea economică în scopul căreia au fost contractate împrumuturile acum aproape imposibil de onorat, nu s-a desfăşurat pe coordonatele proiectate. Din păcate pentru ele – şi din nou din fericire pentru noi – perioada respectivă a coincis cu aşa-numita „a treia revoluţie industrială”, cea a electronicii, a microelectronicii şi a tehnicii de calcul. Când România lui Ceauşescu depăşea la producţia de oţel per capita (fabricat din minereuri importate de pe-aproape, din Canada, India sau Australia) state vest-europene avansate, acestea construiau computere... Ca o consecinţă, produsele industriale fabricate în Europa Centrală şi Răsăriteană, de cele mai multe ori de o calitate îndoielnică, nu găseau pieţe de desfacere în Vest. Orientându-se după o doctrină economică elaborată de Marx în secolul al XIX-lea, care avea în centru industria grea, oţelul şi căile ferate, adevărul este că nici nu se prea putea altfel. În consecinţă, sistemele economice socialiste s-au găsit în situaţia ingrată de a nu se putea integra pe pieţele economice internaţionale – Polonia şi Ungaria constituie exemple evidente. În aceste două ţări, iar apoi şi în Cehoslovacia sau Iugoslavia, ca o consecinţă a consecinţei de mai sus, s-au activat (sau precipitat) elementele endogene – contestarea populară, grevele, rezistenţa activă. Ele au luat diferite nume: KOR, Solidarnosc, etc., însă toate au contribuit la naşterea unei contra-elite credibile, un soi de societate civilă incipientă coagulată „la firul ierbii”, capabilă să vorbească despre libertate, democraţie, adevăr în timp ce nomenclaturiştii făceau „planuri”, setau „ţinte” şi îi condamnau pe „capitalişti” sau „imperialişti”. Cum a făcut şi Ceauşescu în 1975 când a „apărat” România de Occident şi de „imixtiunilii în tr-r-eburili noastri interne”. Atitudine admirată poate de istorici ca Larry Watts, dar care nouă nu ne provoacă decât un zâmbet trist.
Masa Rotundă poloneză

Decizia lui Gorbaciov de a înlocui „doctrina Brejnev” aplicată în 1968 în Cehoslovacia cu „doctrina Sinatra” a contribuit şi ea la sfârşitul socialismelor de stat europene. El nu s-a lăsat aşteptat – deşi ştiinţa politică a fost incapabilă să-i „prezică” momentul exact. În noiembrie 1989, în timp ce congresul al XIV-lea în realegea în aplauze şi urale prelungite pe Ceauşescu la cârma partidului & statului, Zidul Berlinului cădea, iar polonezii, asemeni cavalerilor lui King Arthur, se aşezau în jurul unei mese rotunde să negocieze închiderea parantezei deschise în 1945. La finalul lunii Decembrie, Ceauşescu va reedita scena balconului. Efectul va fi invers decât cel din 1968.

16 comentarii:

  1. nicio suparare; discutiile in contradictoriu sunt cele mai fertile - ma rog, atata timp nu-i abordam pe Vadim sau Becali! da-mi te rog argumente sau exemple de formulari/idei confuze/neclare/neadevarate.
    am omis voit tabelele care sustin ideile; le pot adauga.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine m-a incurcat saritura de la un set de idei la altul. Ca exemplu, m-am prins ca ca Yom Kippur a avut un efect negativ asupra dobanzilor la petrol, dar incapacitatea de plata cred ca o putem pune in carca seturilor de cincinale, a economie planificate ce s-a construit pe rapoarte economice false, pe subsidiarizare masiva si o productie saraca calitativ (dupa cum ai mentionat in articol).
      Insa un lucru mi-a placut tare mult si cred ca ala ar trebui mutat in centrul articolului. Faptul ca se bazau pe un set de idei de secol XIX ce vroiau sa le puna in aplicare intr-un secol XX.
      Spor la treaba pe mai departe.

      Ștergere
    2. Nu stiu cat a stat doar Capitalul la baza constructiei socialiste. Marxismul a trecut si prin mainile lui Lenin si Stalin care l-au imbogatit, mai ceva ca iranienii uraniul!

      Ștergere
    3. mie mi s-a parut chiar clar si cu argumente sintetizate intr-un mod mult mai accesibil si mai usor de retransmis catre toti nostalgicii care plang dupa industria ceausista (decat cartea lui Murgescu). Chiar ma ajuta pentru data viitoare cand le voi explica studentilor cum si de ce s-au falimentat multe din intreprinderi

      Ștergere
  2. nefiind economist de profesie, nu am putut face altceva decat sa pun cap la cap cateva elemente evidentiate in diverse lucrari/articole de John Michael Montias ("Economic Development in Communist Rumania", M.I.T. Press, 1967), B. Murgescu (2010), K. Verdery (1996) şi I. Szelenyi (1994)... Cu bucurie, asteptam pe(ntru) blog contributii mai putin confuze din partea oricui. LOCB nu este Transylvanian Review sau Studia UBB Nick ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Se trezesc acuma toți mucoși să ne explice cat de greu era in comunism. stiti cât era un salariu atunci? oricine își permitea un concediu la mare sau la băi. mai ales în 70 se traia grozav. sin in 80 tot se gaseau lucruri. romanii aveau frigiderele pline si era mancare sanatoasa, nu ca ceea ce ne baga pe gat acuma UE si ai lor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Idealismul trecutului mai bun decat realitatea prezentului.

      Ștergere
    2. Aveti dreptate, Oblelix. Dar daca eu, aici in Germania, povestesc unor oameni, care n-au fost niciodata in Tara noastra, ca in Romania comunista chiriile erau calculate dupa venitul chiriasului, sau consultatiile medicale (policlinica, spital etc.) erau gratuite... sunt suspectat ca as fi fost "comunist". Prostia omeneasca nu cunoaste frontiere. Mai putin acum in asa zisa UE. Ma doare in suflet, cand vad cum se duce de rapa Tara noastra, locul, unde am avut fericirea sa traiesc cei mai buni ani din viata mea - chiar si in vremea epocii comuniste.

      Ștergere
  4. Iar Romania s-a imprumutat de la FMI in anii '70 - '80. Exact ca o tara din Lumea a Treia. Intr-adevar, cauza principala a prabusirii a fost utilizarea resurselor si creditului Romaniei pentru dezvoltarea unei industrii grele care nu a functionat. A existat viziune de dezvoltare, ceea ce azi lipseste, dar asta nu a fost suficienta, cata vreme a fost una nefericita. Si a fost una nefericita pentru ca in interiorul Partidului nu exista democratie si nu erau tolerate opiniile diferite si alternativele. Sigur, in perioada aceea nu mai era nimeni aruncat in inchisoare pentru ca a pierdut partida la varful ierarhiei Partidului, dar avea loc o batalie crunta, iar castigatorul aneantiza complet cealalta fractiune. Asa functiona "dialectic" partidul. Deci, cumva, esecul s-a tras atat din economic, cat si din politic. Este clar acum ca un asemenea sistem poate functiona o perioada si daca prinde un context economic favorabil si nu e foarte rigid poate functiona chiar o perioada mai lunga de timp (cum e in Cuba, de exemplu), dar in cele din urma se autodistruge. Asta pentru ca intr-o constructie precum statul socialismului real nu exista loc de dezvoltare organica interior, ceea ce face sistemul sa fie foarte sclerozat. Dar e o enormitate sa spui ca sistemul nu ar fi functionat. Si cred ca ar trebui sa ne aplecam cu cuvenita distanta si detasare si sa vedem ce putem invata din acele vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  5. pana pe la inceputul deceniului opt a cam functionat; Vladimir Shlapentokh explica foarte bine in "The Soviet Union. Internal and External Perspectives" (Palgrave, 2008). Problema a aparut dupa. Sistemele pur si simplu nu mai puteau tine pasul cu "concurenta", la un moment dat a disparut si sprijinul economic sovietic, etc. Spre pilda, in anii `80 Polonia se imprumuta de pe pietele financiare Vestice (cu dobanzi imense) doar pentru a putea tine mici artificial preturile la produsele de baza pentru a preintimpina tulburarile sociale. Care pana la urma oricum nu au putut fi impiedicate. Pe de alta parte, in anii 1970-1980 si nomenclatura s-a sclerozat, procesul de regenerare a elitelor nefiind unul natural, competitiv ca in orice societate moderna, ci paternalist, unde primau legaturile personale...

    RăspundețiȘtergere
  6. rata de crestere economica nu e totuna cu nivelul economic... degeaba am o rata de crestere economica de 400% la un PIB de 5 mil euro, cand altul are numai 10%, dar la un PIB de 5 mld euro...
    daca zici ca nu esti specialist in economie, asta nu inseamna ca nu trebiue sa fii atent la notiuni...
    cat despre faptul ca socialismul a functionat - era o iluzie. intr-o perioada in care si capitalismul incerca sa formuleze scheme de predictie a economiei, socialismul chiar credea ca reuseste acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze, nu cred ca URSS avea un PIB de 5 milioane de euro, cred ca era unul destul de consistent. Deci cred ca in cazul URSS rata de crestere economica era relevanta, aici nu vorbim de Albania.

      Ștergere
    2. era doar un exemplu teoretic. Cand vorbesti de rata de crestere economica, daca nu prezinti si date statistice, afirmatia nu are nicio relevanta comparativa. Rata de crestere economica este un indicator macroeconomic care arata daca o economie este in perioada de boom sau de recesiune. Atat.
      Nievelul economic se calculeaza in PIB, PNB, PIB/loc etc. Acesti indicatori arata nivelul de dezvoltare economica al unei tari.
      Deci, scuza-ma si tu...

      Ștergere
    3. Si eu care chiar credeam ca ai spus ca URSS avea un PIB de 5 milioane de USD. Not. Evident ca era un exemplu. De asta am facut si comparatia cu Albania. Si inchei prin a te cita "Rata de crestere economica este un indicator macroeconomic care arata daca o economie este in perioada de boom sau de recesiune". Am zis eu ceva despre nivelul economic? M-am referit doar la afirmatia ta ca nu conteaza ce rata de crestere economica ai cata vreme ai un PIB nesemnificativ. Nu vad unde e problema. Si de unde vine tzifneala.

      Ștergere
  7. Cat despre faptul ca socialismul nu ar fi functionat, asta e o iluzie. Dimpotriva, nu poti sa compari economia Rusiei din 1917 cu cea a URSS din 1940. Pretul a fost cel al catora milioane de vieti, se stie. Dar marxismul si capitalismul nu erau fundamental diferite in privinta modului in care priveau dezvoltarea economica si rolul preponderent al industrializarii. De asta URSS a fost un fel de implinire a unui vis ascuns al capitalismului, acela al industrializarii integrale a societatii in vederea productiei. De altfel, sunt convins ca Vestul a inceput sa se uite cu jind la ceea ce infaptuia URSS dupa al doilea razboi mondial, doar ca nu indraznea sa faca de teama tensiunilor sociale. Dar, nu-i bai, o face azi, cand se uita cu jind la China si sistemul ei de capitalsim-comunism asiatic, pe care ar vrea sa-l adapteze si sa-l faca cu fata umana. Fascinatia pentru sistemele in care muncitorii sunt bine inregimentati si incadrati, se multumesc cu putin si nu pot sa se revolte continua sa fie o fantasma a capitalismului in aceeasi masura in care a fost si o fantasma a socialismului real.

    RăspundețiȘtergere

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog