Treceți la conținutul principal

Cum au luat-o unii pe arătură la Electric Castle

N-am habar câtă lume știa de Bonțida și de castelul Bánffy înainte de organizarea  festivalului Electric Castle, dar cu siguranță numărul a sporit considerabil. Și nu doar numărul celor care au aflat sau au vizitat castelul și satul a crescut, ci și numărul celor care au început să îndrăgească acest sat someșan. Și când afirm acestea mă bazez în primul rând pe reacțiile și mărturiile câtorva oaspeți cu care am avut plăcerea să  tăifăsuiesc în zilele festivalului. Corturile înălțate în ograda-mi au adăpostit oameni din toate colțurile Uniunii Europene, mânați de pasiunea pentru muzica electronică și de dorința de a explora noi meleaguri. Evenimentul în sine a stârnit un șir întreg de impresii pozitive legate de locația inspirată, organizarea impecabilă, calitatea trupelor invitate și maniera de desfășurare a concertelor și celorlalte activități cuprinse în cadrul festivalului. Din comparațiile cu alte festivaluri, din țară sau din străinătate, de anvergură mai mare și unele cu tradiție în spate, Electric Castle a ieșit într-o lumină mai mult decât bună. Să ne potolim, totuși, cu laudele.
Am reținut din partea unui vizitator al conacului Ligii o observație  interesantă la care subscriu. Un aspect pe care organizatorii ar face bine să-l aibă  în vedere pentru edițiile viitoare (se anunță încă cel puțin 5) ține de gestionarea deșeurilor produse la concerte. După cum se poate observa și din fotografiile  și înregistrările video care circulă pe Facebook, dimineața soarele răsărea peste grămezi de peturi, pahare și ambalaje. E drept că acestea erau curățate într-un ritm rapid până în ora prânzului, dar ar fi mai inspirat și mai eficient ca organizatorii să asume o politică de reciclare, atât prin amplasarea mai multor tomberoane cât și prin impunerea unei  ”garanții” pentru returnarea paharelor, dozelor și altor recipiente, pentru ca soarele să se reflecte mai puțin în ambalaje și mai mult în iarbă. Lupta cu plasticul omniprezent s-a putut vedea și la această ediție, e drept că într-o formă timidă, prin prezența ”Atelierului de pânză” care, prin intermediul câtorva voluntari veniți tocmai din București, a ispitit  participanții să aleagă plasele de pânză (făcute de persoane cu dizabilități) în locul pungilor din celofan.

Sătenii au trecut cu bine această invazie, unii dintre ei derutați și descumpăniți de excentricitatea generației actuale, alții extrem de încântați de anvergura evenimentului și de puhoiul de musafiri dornici de petrecere, socializare și, mai ales, consum. Casele și curțile multora, asemeni celor din Vama Veche, au găzduit fel de fel de oaspeți, mulți dintre ei nerăbdători să guste din bucatele și licorile locului. Deși în curtea castelului organizatorii au pus la dispoziție  băuturi și de-ale gurii destul de variate, birturile cu vechime și prestigiu (cum e cazul deja celebrului făgădău, ”Garofița”) și terasele răsărite ad-hoc pe marginea uliței ce duce la castel, au fost luate cu asalt de tineretul dornic de consum și voie bună. Firește că pentru edițiile următoare localnicii, acum puși în temă cu proporțiile și preferințele vizitatorilor, se vor pregăti mult mai bine, prinzând din zbor gustul pentru agro-turism și dialog cultural. O dovadă în acest sens ar fi schimbarea playlistului la crâșmele din sat, pe durata festivalului sound-ul electro izgonind manelele și ritmurile etno. Semnele vremurilor spun că domnia muzicii electro în difuzoarele bodegilor bonțidene s-ar putea să fie mai lungă decât domnia lui Andrei Marga la ICR, chiar dacă pe alocuri va coabita cu ritmurile înrădăcinate în sensibilitatea multor săteni.
Ar fi fost culmea ca acest eveniment, oricât de impresionant ca desfășurare și profesionist ca organizare, să nu stârnească și reacții negative. Ba chiar tendențioase . Corul entuziast de reacții pozitive  și încântarea multor participanți a fost scurtcircuitat de însemnările unui blogger orădean, iute la mânie și degrabă vărsătoriu de cerneală (virtuală, firește). Ca într-un veritabil basm postmodern, reconstituirea operată de acest condeier de pe malurile Crișului utilizează din plin hiperbola și transformă traseul său inițiatic de la parcarea din târg (de lângă podul peste Someș) într-o preumblare dantescă prin purgatoriu spre infern. O scurtătură spre castel de maxim 1 km capătă proporții hiperbolice  fiind resimțită de autorul înecat în propria-i tragedie, ca un drum de 5 km (asta dacă n-a parcat din greșeală prin Răscruci, Jucu sau Fundătura). Drumul este plin de opreliști și grele încercări, iar în loc de ființele fantastice care populează de regulă basmele  și care ajută personajul pozitiv în traseul său inițiatic, în această versiune autorul-personaj și ceata sa de viteji întâlnesc doar un localnic jigărit care-i jecmănește scurt de 5 lei pentru o informație destul de confuză. Nu ne mirăm că într-o astfel de situație, când precum în Inception realitatea înconjurătoare e într-o continuă construcție și reconstrucție, autorul a luat-o pe arătură, ratând constant poteca aleasă în detrimentul șoselei. Basmul de față, așa cum e la modă în proza contemporană, n-are happy-end. Ajuns la castel, personajul nostru are de înfruntat zmeii de la voluntariat și de la pază, pe care nu reușește să-i răpună oricât de dârz și vehement ar fi în confruntare, dar pe care îi face mai apoi din tastatură, răzbunându-se. Lăsat fără umbrelă, într-o lume ostilă în care prețurile cresc văzând cu ochii, în care cozile la WC-uri și la baruri se îngroașă precum baloanele de săpun, personajul autor este bântuit de microfonii și ploi mocănești apocaliptice, dezamăgirea și revolta crescând întrânsul precum drojdia în aluat. Ce a rezultat puteți observa din materialele dumnealui. Că n-a stat prea mult la concerte, sufocat de dezgust,  dar că face o radiografie la sânge întregului eveniment, trăgând din toate pozițiile de parcă ar fi fot nervos că n-a primit acreditare de la organizatori și că, astfel, s-a trezit nevoit să plătească biletul, astea sunt detalii care țin mai mult de biografia autorului. N-aș fi acordat atâta importanță unei reacții critice dacă nu aș fi trăit o senzație inversă în privința modului în care a decurs acest eveniment și dacă percepția mea (subiectivă) n-ar fi fost împărtășită de cei mai mulți dintre oamenii cu care am vorbit în contextul festivalului.  Și nu că cineva are o părere/impresie diferită este problema, ci faptul că relatarea cuprinde deformări grosolane, cu aere de jurnalism.

În concluzie, că tot am pomenit de reacțiile din presă,”De ce Bistrița (și/sau alte orașe) nu e nici măcar un sat cât Bonțida?” 

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii