Armanita muscalia. Despre pacientul de la Tribuna

             

  Cu toţii ştim că modernitatea şi progresul ştiinţific au produs o serie de descoperiri în lumea medicală care a făcut uitate boli de tristă amintire precum ciuma, holera, lepra, tuberculoza etc. Descoperirea antibioticelor a fost o mare izbândă a umanităţii în lupta cu teribilele maladii care au marcat evoluţia demografică a îmbătrânitului continent (şi nu numai). Totuşi, antibioticele sunt neputincioase în faţa maladiei de care vă vom vorbi în cele ce urmează.

                Armanita muscalia reprezintă o groaznică afecţiune de tip filosofico-judiciar care se răspândeşte într-un ritm alarmant prin numire politică sau/şi concursuri trucate. După cum puteţi observa şi din denumirea latinească a bolii, halucinaţiile puternice sunt o componentă fundamentală a acesteia. Organismul atins de morbul armanitei ajunge să secrete spontan substanţe generatoare de halucinaţii intense cu grave consecinţe asupra colectivului în care pacientul este înfipt. În continuarea scurtei prezentări etimologice, menţionăm că termenul muscalia face referire directă la acea insectă ghidată în sumara-i existenţă de atracţia viscerală faţă de mirosurile tari şi locurile lipicioase, uleioase.

                    Pentru a muta discuţia în domeniul concretului vom prezenta, pe scurt, cazul pacientului nostru, dl. Mircea Arman, fost director al revistei clujene Tribuna, internat în stabilimentul nostru zilele trecute în urma unei crize de dictatorită combinată cu accese de justiţiarism cultural-patriotic. Fiinţa sa îngustă nu a mai asigura arena necesară confruntării cosmice dintre un ego hipergonflat şi submediocritatea ce transpira intensiv prin toţi porii contribuţiilor sale semi-filosofice. Numit, asemeni unor pacienţi înanintaşi din insectarul politicii culturale a defunctului regim, la cârma unei reviste culturale, pacientul în cauză a descoperit în urma unui control medical de rutină că suferă de o formă galopantă de Armanita muscalia. Se pare că încă din fragedă pruncie era predispus la astfel de beteşuguri, pentru el bolile copilăriei (şoimita, pionierita sau utecita) fiind afecţiuni ce ţin mai mult de caracter şi mai puţin de vârstă. Jinduind de ani buni la un loc în stupul culturii clujene, printre albine şi trântori de notorietate, pacientul nostru, prăbuşit sub povara lipsei de relevanţă a aşa-ziselor sale contribuţii filsofice, s-a resemnat şi s-a retras, ambiţios şi dornic de răzbunare ca orice găinar al vieţii culturale de partid, înspre haznaua politicii judeţene, cu mirosuri tari de amoniac şi rămăşiţe (alimentare) ale zilei. În cazul său, prima manifestare a bolii a putut fi observată în dorinţele sale pătimaşe de a regula viaţa culturală clujeană şi de a-i impune cu totul alte orientări. Atunci au început să vorbească halucinaţiile în locul onorabilului (probabil) cetăţean, şuvoaie de transpiraţii şi invective ieşind la iveală. Una dintre caracteristicile acestei boli, dincolo de ochii injectaţi (de altfel, specifici multor altor afecţiuni) ţine de puternica contradicţie internă dintre halucinaţiile intense, simplitatea tiparului urmat şi dificultatea unui limbaj atrofiat de a transpune proporţiile trăirilor pseudo-dictatoriale. Asemeni înspăimântorilor piraţi care-şi rotesc ameninţător ciotul ce ţine loc de picior şi cîrligul ce ţine loc de braţ, pacientul nostru cuprins de vîrtejul poftelor de regulare a programului de muncă al subalternilor şi al activităţii creatoare, flutură tremurând o limbă de lemn grosolană dospită la umbra propriei mediocrităţi intelectuale şi cîrligul ameninţător al normelor judiciare, răstălmăcite.
Ne amintim din paginile romanului Adio, Europa! de astfel de pacienţi, mari beglerbei ai culturii din Isarlîk, cărora pacientul de faţă le calcă cu mândrie urmele, dovedind că bolile şi afecţiunile de tip istoric nu ţin doar de un regim alimentar sau politic. Problema unor astfel de afecţiuni nu ţine de faptul că nişte fiinţe umane s-au îmbolnăvit, căci boala lor o percepem noi, cei din jur. Bizareria acestei malformaţii e că pacienţii sunt relativ fericiţi şi confortabil instalaţi în hamacul propriei imposturi, toxinele manifestându-se în spaţiul cultural şi consecinţele negative răsfrângîndu-se asupra altora.

Ca să încheiem într-o notă optimistă, în momentul de faţă pacientul se află la tratament, într-un spaţiu izolat şi trăieşte fericit cu impresia că este director, redactor-şef, editorialist, reporter şi femeie de serviciu al unei Reviste Internaţionale de Cultură, numită Tribunul.

5 comentarii:

  1. Armanita muscalia este o boala mult mai raspandita, decat pare la prima vedere. Nu mai este o boala a intelectualilor, a patruns si in zone sociale mai modeste.
    Edit Szegedi

    RăspundețiȘtergere
  2. asa e la noi. nu se poate apuca omul sa faca o treaba ca imediat sar gastile de intelectuali pe el si-l desfiinteaza. Dl. Arman a fost atacat din prima, murdar! Pai cum sa faca omul treaba daca nu e lasat sa faca curatenie mai intai? aia din redactie sunt de neinlocuit? sunt atatia tineri capabili care merita sa ocupe un loc in revista lui Slavici. de altfel, aceasta mizerie de text nu face decat sa arate invidia, lipsa de argumente a contestatarilor ;i faptul ca relatiile intre gastile intelectuale functioneaza. mai bine scriati ceva constructiv decat porcaria asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Zice că este filosof, poate să-l fi citit.Eu nu l-am citit pe omul-autor al ofenselor, al limbajului ce-mi aminteşte de o anume foaie a unui anumit autor, care îşi făcea glorie din aşa mod de adresare.Pe unii dintre scriitorii de acum şi dinainte, aparţinători altor timpuri, altor vremi, i-am citit cu bucurie, cu interes, cu respect.Mi-au plăcut sau nu cărţile lor, le-am admirat, le-am forfecat, dar niciodată, pentru nimic în lume nu mi-aş fi îngăduit să-i ofensez prin cuvânt spus sau scris.Cine ştie de ce ţine atitudinea mea...Poate dintr-o iubire frăţească, din ştiutul trudei, din biblioteci sau de la masa de scris, din respect pentru paginile citite, pentru cele scrise, pentru nopţi de gândire şi răbdări, pentru renunţări, pentru umilinţe, pentru demnitate, pentru asumarea unor situaţii, a unor destine.Sunt solidară cu semnatarii petiţiei într-un efort de stopare a lipsei de bună cuviinţă, de respect, de responsabilitate.Şi nu cred , nu vreau să cred că un om de condei, un adevărat slujitor al acestuia, un individ ce se vrea la conducerea unei reviste literare se poate afişa în acest fel.Sau poate aşa vor fi fiind managerii şi nu ştiu eu.Ceea ce ştiu sigur însă, este că nu are legătură nici cu scrisul, nici cu cititul şi nici cu educaţiunea.Nădăjduiesc că acţiunea mizerabilă de ofensare a scriitorilor (nu zic cum îi numeşte) a acestui M.Armand să nu slujească, doamne fereşte, altor interese care n-au nici valoarea, nici trăinicia cărţilor şi nici ale autorilor acestora, scriitorii.Şi atunci lipsa de citit, de informaţie, de educaţie, de lacune în exprimarea civilizată se pot ierta.Ceri scuze şi speri să fie acceptate, dar implicaţiile de cine ştie ce fel cu amestecarea în breasla scriitorilor a tot felul de tenebre, mi se pare mai mult decât periculoasă prin urâţenia acţiunii.

    Florentina Florescu

    februarie, 2013 Cluj- Napoca

    RăspundețiȘtergere
  4. E clar, ați depistat microbul care face ravagii în cultura română, dovadă e și cazul ștabului de la ICR, Marga, care suferă de ani de zile de această teribilă boală și totuși o duce pe picioare. Așteptăm antitodul!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Atenţie Neagoe! Nu eşti cumva Arman? El este cu expresii din astea: GĂŞTILE DE INTELECTUALI. Dacă nu eşti Neagoe şi te numeşti Arman, te rog să foloseşti altă parolă. Să zicem "Anton Dumitriu". Atenţie, ai o problemă! Jurnalul de idei nu-i scris de mentorul tău. Vei avea probleme în curînd. La "Observatorul Cultural" ai folosit parola "Tribunalul Poporului". Te ştiu deja toţi. Lărgeste-ţi vocabularul cu înca 200 de cuvinte. S-ar putea să nu fii detectat de GĂŞTILE DE INFRACTORI, de profesori, redactori, scriitori, poeţi, romancieri, filosofi, academicieni, chiar jurişti, care abia aşteaptă ca să lovească în marea cultură naţională, lovind în tine. Vezi că marea cultură nu se importă din presa culturală centrală şi nu se promovează ca directivele de partid la mâna a doua. Mai ales în revista domnului Slavici, în fruntea căreia te-ai cocoţat ca să fii caraghios."

    Vasile Lupu

    RăspundețiȘtergere

Balast social și oameni problemă. Reflecții pe marginea unui experiment educațional

Ieri am strâns expoziția Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30 , curatoriată de Marius Turda și expusă...

Comentarii

Translate this blog