Treceți la conținutul principal

Armanita muscalia. Despre pacientul de la Tribuna

             

  Cu toţii ştim că modernitatea şi progresul ştiinţific au produs o serie de descoperiri în lumea medicală care a făcut uitate boli de tristă amintire precum ciuma, holera, lepra, tuberculoza etc. Descoperirea antibioticelor a fost o mare izbândă a umanităţii în lupta cu teribilele maladii care au marcat evoluţia demografică a îmbătrânitului continent (şi nu numai). Totuşi, antibioticele sunt neputincioase în faţa maladiei de care vă vom vorbi în cele ce urmează.

                Armanita muscalia reprezintă o groaznică afecţiune de tip filosofico-judiciar care se răspândeşte într-un ritm alarmant prin numire politică sau/şi concursuri trucate. După cum puteţi observa şi din denumirea latinească a bolii, halucinaţiile puternice sunt o componentă fundamentală a acesteia. Organismul atins de morbul armanitei ajunge să secrete spontan substanţe generatoare de halucinaţii intense cu grave consecinţe asupra colectivului în care pacientul este înfipt. În continuarea scurtei prezentări etimologice, menţionăm că termenul muscalia face referire directă la acea insectă ghidată în sumara-i existenţă de atracţia viscerală faţă de mirosurile tari şi locurile lipicioase, uleioase.

                    Pentru a muta discuţia în domeniul concretului vom prezenta, pe scurt, cazul pacientului nostru, dl. Mircea Arman, fost director al revistei clujene Tribuna, internat în stabilimentul nostru zilele trecute în urma unei crize de dictatorită combinată cu accese de justiţiarism cultural-patriotic. Fiinţa sa îngustă nu a mai asigura arena necesară confruntării cosmice dintre un ego hipergonflat şi submediocritatea ce transpira intensiv prin toţi porii contribuţiilor sale semi-filosofice. Numit, asemeni unor pacienţi înanintaşi din insectarul politicii culturale a defunctului regim, la cârma unei reviste culturale, pacientul în cauză a descoperit în urma unui control medical de rutină că suferă de o formă galopantă de Armanita muscalia. Se pare că încă din fragedă pruncie era predispus la astfel de beteşuguri, pentru el bolile copilăriei (şoimita, pionierita sau utecita) fiind afecţiuni ce ţin mai mult de caracter şi mai puţin de vârstă. Jinduind de ani buni la un loc în stupul culturii clujene, printre albine şi trântori de notorietate, pacientul nostru, prăbuşit sub povara lipsei de relevanţă a aşa-ziselor sale contribuţii filsofice, s-a resemnat şi s-a retras, ambiţios şi dornic de răzbunare ca orice găinar al vieţii culturale de partid, înspre haznaua politicii judeţene, cu mirosuri tari de amoniac şi rămăşiţe (alimentare) ale zilei. În cazul său, prima manifestare a bolii a putut fi observată în dorinţele sale pătimaşe de a regula viaţa culturală clujeană şi de a-i impune cu totul alte orientări. Atunci au început să vorbească halucinaţiile în locul onorabilului (probabil) cetăţean, şuvoaie de transpiraţii şi invective ieşind la iveală. Una dintre caracteristicile acestei boli, dincolo de ochii injectaţi (de altfel, specifici multor altor afecţiuni) ţine de puternica contradicţie internă dintre halucinaţiile intense, simplitatea tiparului urmat şi dificultatea unui limbaj atrofiat de a transpune proporţiile trăirilor pseudo-dictatoriale. Asemeni înspăimântorilor piraţi care-şi rotesc ameninţător ciotul ce ţine loc de picior şi cîrligul ce ţine loc de braţ, pacientul nostru cuprins de vîrtejul poftelor de regulare a programului de muncă al subalternilor şi al activităţii creatoare, flutură tremurând o limbă de lemn grosolană dospită la umbra propriei mediocrităţi intelectuale şi cîrligul ameninţător al normelor judiciare, răstălmăcite.
Ne amintim din paginile romanului Adio, Europa! de astfel de pacienţi, mari beglerbei ai culturii din Isarlîk, cărora pacientul de faţă le calcă cu mândrie urmele, dovedind că bolile şi afecţiunile de tip istoric nu ţin doar de un regim alimentar sau politic. Problema unor astfel de afecţiuni nu ţine de faptul că nişte fiinţe umane s-au îmbolnăvit, căci boala lor o percepem noi, cei din jur. Bizareria acestei malformaţii e că pacienţii sunt relativ fericiţi şi confortabil instalaţi în hamacul propriei imposturi, toxinele manifestându-se în spaţiul cultural şi consecinţele negative răsfrângîndu-se asupra altora.

Ca să încheiem într-o notă optimistă, în momentul de faţă pacientul se află la tratament, într-un spaţiu izolat şi trăieşte fericit cu impresia că este director, redactor-şef, editorialist, reporter şi femeie de serviciu al unei Reviste Internaţionale de Cultură, numită Tribunul.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Comentarii