Treceți la conținutul principal

O café din Libia - Raluca Radu



         

În anii de comunism, în perioada când România îşi trimitea muncitorii pe şantierele ţărilor prietene, Mitică, vecinul meu, a fost şi el plecat în Libia ca şofer pe un şantier.
Momentul întoarcerii acasă e unul memorabil. Vestea sosirii acasă a circulat rapid. Câţiva vecini îşi făceau de lucru cărând apă de la fântână, doar-doar l-or vedea pe Mitică cum mai arată, dacă o fi schimbat, dacă vorbeşte tot româneşte.
Primele semne ale venirii lui acasă nu au întârziat să apară. Două covoare „persiene” stăteau ţanţoşe pe sârmă ca „să se aerisească”. Un casetofon uriaş trona pe pervazul geamului şi ne umplea strada de veselie cu o muzică asurzitoare. La început, a fost o casetă cu muzică străină,  probabil că muzică  din Libia,  pe urmă a continuat cu Gabi Luncă, Maria Lătăreţu ca spre sfârşit să se lase cu nişte sârbe îndrăcite.
Cu un bronz exotic şi un tricou cauciucat, nea Mitică a ieşit în faţa porţii. A început să-şi cheme vecinii ca să-i cinstească cu ocazia întoarcerii sale acasă. Noi, copiii, mişunam pe lângă garduri poate ne-om alege cu vreo gumă. Ne-am fi mulţumit şi cu hârtii de ciocolată ori de gumă, pentru că mulţi dintre noi făceam colecţie de astfel de hârtii fără ca măcar să fi mâncat vreodată ciocolăţile sau gumele acelea.

În curte, pe nişte pirostrii fierbea înciudat un ceaun cu o licoare maronie ce bolborosea precum licorile vrăjitoreşti. Nevasta lui nea Mitică, învârtea cu un polonic şi tot turna în ceaun nişte pachete aurii în timp ce îşi tot întreba soţul:
-         Mai pun? Cât trebuie să mai pun?
Nea Mitică o asista de la distanţă cu un aer de superioritate, boscorodind-o că habar nu
are să facă o cafea.
-         Mai pune un pachet, ce te zgârceşti, ca să iasă  o café ca lumea, să nu ne facem de
râs.
            În mijlocul curţii era o masă mare întinsă pe care erau câteva sticle de „rachiu de perje” şi ceaunul cu cafea. Toţi vecinii care veneau erau cinstiţi, puşi la masă şi primeau câte o cană mare cu café.
-         Hai! luaţi şi beţi să vedeţi ce se bea în Libia. Ehee! câtă café de asta am mai baut
eu acolo.
            Oamenii au început să bea ba un pahar de rachiu, ba o cană de cafea. Nu prea ştiau dacă e tot o băutură alcoolică, dacă se bea dintr-o înghiţitură ori trebuie să o bei mai încet. Urmăreau fiecare mişcare a lui Mitică, că el ştia mai bine cum se bea cafeaua. Când punea cana jos, o puneau şi ei, când o ducea la gură făceau acelaşi lucru. Şi în timp ce povestirile curgeau, cănile cu café se reumpleau, paharele cu rachiu la fel. Mitică tot povestea despre Libia, despre căldurile de acolo, despre femeile ce umblă acolo cu cârpe pe faţă. Invitaţii se minunau, mai puneau întrebări, iar Mitică era în centrul atenţiei. Avea răspunsuri la toate, se simţea superior celor ce rămăseseră acasă.
            Poveştile veneau una după alta. Treptat, oamenii au început să-şi mai dea câte o bluză jos, o altă femeie s-a dezbrobodit, au început să-şi facă aer cu câte o frunză de viţă-de-vie, cu câte o haină.  Părea că se încălzise ca în Libia. O fi de la muzică? L-au rugat pe Mitică să dea mai încet muzica. Ori poate stările astea de rău or fi de la rachiu?
Unii, de ruşine, nu recunoşteau că le e cald sau că se simt rău. Au început să dea ture pe la fântână, să bea apă rece, să se spele pe faţă. Mai toţi cei prezenţi erau roşii la faţă ca focul. Una din vecine, a început să se prelingă jos de pe scaun. A fost udată cu apă şi întinsă pe iarbă. Copiii scoteau de zor apă la fântână şi cărau în curtea lui Mitică, în timp ce o parte din invitaţi se zvârcoleau pe jos, strigând că le bubuie inima în piept. Nici Mitică nu arăta prea grozav şi lui îi era cald şi nu se simţea prea bine.
Au început să vină şi alţi oameni din sat ca să le acorde ajutor celor aflaţi în suferinţă. Un medic veterinar ce trecea din întâmplare pe acolo, a fost dus aproape pe sus în curte ca să acorde ajutor. Repede, omul şi-a intrat în pielea de salvator şi a început să pună întrebări despre ce au consumat invitaţii. Mitică se disculpa, încercând să explice că tot ce a dat nu are de ce să le facă rău.
Veterinarul, în timp ce aduna informaţii, a văzut ceaunul cu cafea şi şi-a dat seama care ar fi cauza palpitaţiilor şi a stării de rău.
-         Duceţi-vă acasă, mâncaţi zahăr şi staţi la umbră. Să nu mai beţi altădată cafea cu
polonicul şi rachiu cu cănile.
            Mitică s-a simţit obligat moral să dea fiecărui invitat aflat în suferinţă câte un borcan ori un pahar cu zahăr. Oamenii plecau încet-încet spre casă speriaţi după experienţa trăită.
            Până spre seară,  şi-au revenit, însă au rămas multe cuvinte nerostite despre cinstirea cu café şi obiceiurile lui Mitică importate din Libia.
                       


Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii