Treceți la conținutul principal

Despre problema subzistenţei cărturarilor. Note de lectură pe marginea biografiei lui Erasm

       

   Una dintre marile provocări în existenţa unei persoane cu apetit pentru cercetare în spaţiul "ştiinţelor" socio-umane o reprezintă chestiunea subzistenţei, asigurarea unui trai decent, minimalist, care să permită derularea proiectelor fără prea multe frământări de ordin economic. Cu maţu' gol nu se face cultură sau ştiinţă, oricât ni s-ar fi povestit în anii liceului de euforia poetului naţional nepereche care studia hălci întregi din domenii variate, închis într-o cămăruţă şi uitând adesea să mănânce. Aşa că visul multora este ocuparea unui post călduţ, decent stipendiat, fără prea multe bătăi de cap, care să lase loc şi pentru altfel de activităţi. Visul autocefaliei, ca să folosim un termen drag, lansat la apă de scriitorul Ion D. Sîrbu, pare un moft, puţini cărturari reuşind să activeze independent. Şi dacă s-a întâmplat să nu se înregimenteze, să nu se afilieze unei instituţii care să le restrângă libertatea de opinie şi acţiune, să le consume timpul şi energia preţioase, aceasta s-a petrecut cu multe bătăi de cap, cu spectrul sărăciei dându-le constant târcoale şi cu compromisuri şi umilinţe greu de asumat şi înghiţit.
           Zilele astea, în pauzele de redactare a unei lucrări "ştiinţifice", mi-am satisfăcut pofta de a cotrobăi prin biografiile antecesorilor lecturând "Erasm" de Johan Huizinga. Astfel, l-am însoţit prin pana şi privirea istoricului olandez, pe umanistul flamand prin lungile şi neobositele sale preumblări şi căutări. Mi-a atras atenţia, în mod special, importanţa pe care Erasmus a acordat-o propriei libertăţi, ideea de neangajare fiind pentru el o adevărată obsesie. Lipsurile pe care le-a îndurat, încercările sale de a obţine diferite stipendii şi micile umilinţe l-au urmărit aproape întreaga sa viaţă, deşi, e drept, la un moment dat, devenise faimos, fapt ce i-a adus diferite oferte de a ocupa posturi "bune", în special în administraţia ecleziastică (Erasmus, ca de altfel cea mai mare parte a gânditorilor şi cărturarilor din vremea sa, era călugăr). A refuzat aceste posturi, singurele momente când a acceptat diferite slujbe - în special profesia de pedagog - ţin de anii dificili ai tinereţii, ai formării. Prioritatea sa majoră era munca în spaţiul teologiei, mai precis, dorinţa ambiţioasă de a purifica, pornind de la traduceri mai bune, Biblia şi scrierile teologice. "Elogiul nebuniei", cea mai faimoasă creaţie erasmiană, şi, după cum spune Huizinga, probabil printre puţinele lucrări ale lui Erasmus încă citită în cercuri largi, nu era considerată de către creator o lucrare importantă. Nu prin aceasta voia să cucerească posteritatea. Ampla sa muncă de traducere şi comentare a textelor sfinte şi a diferitelor scrieri teologice, în care a investit enorm, este astăzi studiată doar de câţiva cercetători sau pasionaţi curioşi. 

           Corespondenţa erasmiană analizată de Huizinga oferă o descriere a acelor timpuri încâlcite în care Reforma religioasă se pregătea să dea în clocot. Erasmus era un personaj cu greutate, curtat de ambele tabere, un credincios fidel Bisericii lipsit de frământări mistice şi căutător al poziţiilor de mijloc, extremele şi soluţiile radicale nefiindu-i pe plac. În pofida comentariilor şi însemnărilor sale, pe alocuri idealiste şi lipsite de o cunoaştere profundă a realităţilor lumeşti, poziţia sa şi eforturile sale în sensul pacificării şi potolirii patimilor politice şi religioase, merită privite cu interes.
            Tastatura mea n-o să vă strice plăcerea de a descoperi multe lucruri interesante în  această carte. O să pătrundeţi  în atmosfera vremurilor umanismului şi o să puteţi vedea frământările unui cărturar de mare anvergură şi notorietate. Eu m-am apropiat în aceste notaţii sumare asupra modului în care nevoile subzistenţei l-au asaltat pe marele cărturar şi asupra modului în care acesta le-a gestionat, fiindu-i imposibil, adesea, să nu se lase pradă frustrărilor. Şi e firească această aplecare când în jurul meu, în special în rândul colegilor de asceză din şcoala doctorală clujeană, chestiunea "descurcatului" e un subiect obsesiv. Mulţi pândesc înspre cărturarii înaintaşi fără a se gândi la frământările de ordin mercantil, la fel de fireşti, pe care probabil cândva le-au avut şi ei.  De asemenea, pândesc cu jind la mai marii producători de maculatură şi clone, cocoţaţi în posturi călduţe şi generos remunerate. Poate lectura acestei cărţi îi va ajuta să înţeleagă un fapt: frustrările, în special cele de ordin socio-economic, ţin de condiţia tânărului cărturar încă neremorcat vreunei instituţii de stat (printre puţinele, dacă nu chiar singurele care "recrutează" astfel de lucrători).



Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii