Treceți la conținutul principal

Kurt Vonnegut, Galápagos






Am început să citesc din cărţile lui Kurt Vonnegut la recomandarea fostului meu profesor de română din liceu. Prima dată am devorat Mama Noapte, descoperind cu încântare încă un mare scriitor contemporan pe care îl neglijasem până atunci (din neştiinţă). În septembrie, fiind pentru câteva zile la Buzău am făcut tradiţionala vizită la Anticariatul Aurora de unde îmi procur de ani buni rafturi de cărţi, spre uimirea (şi folosul) tovarăşilor într-ale lecturii care-mi trec constant pragul bonţidean. Aşa m-am trezit faţă în faţă cu Galápagos –ul lui Vonnegut, ediţia Univers din 1988. Era într-o stare excelentă şi costa numai 3 lei. Părea numai bună de citit pe drumul de întoarcere spre Cluj. Dar am început-o abia în 2013, fiind unul din romanele care mi-au desfătat noroiasele zile ale acestei luni. Aveam să constat că, deşi îşi odihnea cotoarele pe rafturile anticariatului buzoian de ceva vreme, după ce zăcuse prin (probabil) vitrina unei mobile de apartament optzeciste, această carte era neîncepută. Am avut onoarea, la aproximativ 25 de ani de la publicarea în graiul autohton, să fiu primul care-i desface paginile lipite şi să citească rândurile pe care niciun cititor nu le citise înaintea mea. Şi totuşi se cuvine să spun câteva cuvinte despre conţinutul ei.
Pentru început, romanul poate fie citit într-o cheie SF pentru pasionaţii genului, câteva dintre ingredientele esenţiale fiind prezente: prăbuşirea societăţii omeneşti din cauza unei crize financiare combinată cu izbucnirea unor conflicte stupide, foamete şi dezastre ecologice; supravieţuirea unei mici comunităţi undeva pe o insulă în Pacific; evoluţia înspre un alt tip de umanitate. Dar ar fi de-a dreptul simplist să privim romanul strict prin această optică, pentru că toată această odisee a omenirii, narată de o fantomă rămasă pentru un milion de ani în afara Tunelului Albastru care duce dincolo, abundă în reflecţii şi comentarii pline de ironie şi cinism. Marile creiere ale înaintaşilor sunt responsabile pentru haosul declanşat, acţiunile, obsesiile şi ambiţiile umane se încâlcesc într-un adevărat lanţ ce aminteşte de logica darwiniană care stă la baza Legii selecţiei naturale.
Pentru amatorii de romane moderne, ce nu respectă tradiţionala ordine cronologică, Galápagos poate fi un bun prilej de a vedea convenţiile contemporane puse la lucru şi dând rod bun.
Pentru cei care caută reflecţii despre viaţă, moarte, dragoste şi alte chestiuni majore ale umanităţii, sau care doresc să se înţelepţească prin fiecare carte citită, romanul de faţă le oferă ocazia.
Şi, bineînţeles, pentru cei care doresc doar să se răsfeţe şi să savureze o poveste bine scrisă şi plină de umor, Galápagos e în măsură să le satisfacă aceste pofte profane.  În încheiere, pentru ca cititorii cărora am reuşit să le stârnesc curiozitatea prin această subiectivă şi lăturalnică prezentare, redau un scurt fragment: „Mai există încă o deficienţă omenească pe care Legea selecţiei naturale trebuie să o remedieze: Când oamenii din vremea de azi au burţile pline, sânt exact ca şi strămoşii lor de acum un milion de ani: sînt foarte înceţi în a-şi da seama de unele situaţii îngrozitoare în care se pot găsi. Asta se întâmplă când uită să se ferească de rechini şi balene.” (p. 157)

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii