Treceți la conținutul principal

Despre oameni şi mici





  Ieri dimineaţă, pe un frig turbat de mocnea mercurul în termometre, am pornit hotărât spre târg pentru a cumpăra un sac de cartofi, atât de necesar pentru buna orânduire a vieţii unui doctorand POSDRU. După cum bine ştiţi, la Bonţida se organizează târgul în fiecare primă duminincă din lună, atrăgând comercianţi din întreg bazinul someşean, cam ca şi Leipzigul de altă dată. Fiind zi de sărbătoare (Boboteaza) am avut parte de o variantă sărăcăcioasă, fastul şi euforia zilelor mai calde lipsind cu desăvârşire. Din păcate nu am avut noroc cu cartofii, astfel că m-am văzut nevoit să iau în calcul varianta umblatului pe la vecinii mai gospodari, dar dacă tot m-am ostenit să merg până la târg, am cumpărat câteva kilograme de mere de import. 
Am trecut printre câteva tarabe cu nădragi şi laibăre, pe lângă alta cu ceptare ţărăneşti tradiţionale, de import, îndreptându-mă spre copertina din tablă unde se îmbulzeau pofticioşii mei consăteni, hipnotizaţi de un şfârlaiţ aprig ce venea din spatele unei pretinse tarabe. Mânat de instinctul de supravieţuire şi de mirosul barbar al micilor tăvăliţi pe grătarul încins, am pornit alături de însoţitorii mei, B.V. şi A. E. să ne alăturăm poporului flămând, pentru a servi în tihnă un delicios MIC dejun. După ce ne-am plasat într-o coadă aproximativă ce amintea de nostalgicele vremuri ale vârstei de aur, am aruncat o privire chinuită către “raftul” cu băuturi, trecând în revistă oferta: de la Iancu cel aducător de “dreptate şi tărie” până la cafeaua (din termos) cu frişcă, nelipsind vinul chimic fiert şi tradiţionalele R26 şi V33 cu care se omeneşte de decenii poporul însetat. Cola şi berea nu le-am luat în calcul pe vremea asta.


Tot înălţându-ne pe vârful picioarelor pândeam preţul micilor pentru a evalua succint posibilităţile financiare, mizând încă o dată pe capacitatea de comprimare a stomacului. Nicăieri un era afişat preţul aşa că am fost nevoiţi să întrebăm gestionarul prins în servirea celorlalţi muşterii şi căruia nu puteam să-i desluşim chipul deşi din profil ne părea extrem de familiar. Când şi-a întors chipul plin de subînţelesuri şi măcinat de socoteli şi procente am avut un şoc teribil, mai mai să ne prăbuşim peste taraba cu băuturi. N-o să vă vină să credeţi, dar cel care profita de conjunctura metereologico-calendaristică favorabilă – fiind singurul care vindea mici a plusat cu 50 de bani preţul – era nimeni altul decât celebrul actor rus Gérard Depardieu, care ne-a recunoscut din prima.
După ce ne-a servit câţiva mici preparaţi cu şarm şi rafinament şi un nes fără frişcă a acceptat să servească un întăritor alături de noi, lăsând înfloritoarea afacere în seama unui adjunct. Aşa am aflat care au fost motivele acestei surprinzătoare şi binevenite apariţii incongnito a faimosului star. Bonţida i-a atras atenţia prin posibilităţile economice, el folosind adesea sintagma „paradis fiscal” în descrierea modestei aşezări someşene. Îşi exemplifica această afirmaţie prin lipsa preţului afişat, prin preţurile ridicate ad-hoc la băuturi şi cele servite şi prin absenţa oricărei forme de bon fiscal sau factură. „Am dat lovitura!”, spunea el cu ochii licărindu-i şi cu V33-ul clujean gâlgâindu-i prin instalaţii. Nici în fieful lui Putin nu a găsit atâta confort fiscal şi dreptate socială. În plus, muzica de pe Someş exemplificată prin ceterele răblăgite ale lui Cornel şi Janos, pe care-i acontase pe toată durata sărbătorilor, l-au ajutat să redescopere micile bucurii şi ironii ale vieţii. „Cel pe care îl tot vedeţi pe Euronews şi alte canale de ştiri nu sunt eu. E o sosie plătită ieftin şi la negru ca să distragă atenţia mass-media, să le dea un cadavru de devorat în timp ce eu îmi mân în linişte afacerile aici pe malul Someşului, savurând din plin plăcerea banului câştigat prin sudoare şi neimpozitare, şi departe de toată isteria fanilor. Mă bucur să văd că aici Gyuri Bácsi şi badea Aurel sunt mai faimoşi decât mine. Nici nu ştiţi ce bucurie mi-a adus anonimatul şi taraba aceasta cu mici! De la Ignatiu al lui Kennedy Toole am reînvăţat simplitatea şi bucuria vieţii, a muncii şi mai ales a protestului."
Ne-a mai înşirat el multe despre cum şi-a cumpărat o casă ieftină dar faină pe drumul ce vine dinspre gară, despre cum şi-a făcut în ascuns buletinul la Gherla, schimbându-şi numele în Grigore Depărdău, cu acceptul autorităţilor locale care, consumatoare de cinematografie sud-americană fiind, nu l-au recunoscut. Despre cum râde el seara când se uită la TV şi vede circul dezgustător declanşat de moartea Nemuritorului, specificând că deşi a făcut pipi pe el cândva în semn de protest, redescoperirea farmecului şi plăcerilor aduse de anonimat şi vânzarea de mici l-au convins că e musai să se ferească de ispita popularităţii. Tocmai de aceea va face tot ce-i stă în putere pentru a nu permite presei transformarea decesului său într-un spectacol necrofilic de prost gust. A tot bombănit, cu amărăciune, despre faptul că marţi trebuie să fie la Paris la tribunal pentru că s-a dat cu scuterul prin Paris, beat, şi a fost prins. Că n-are niciun chef de mers şi că mai bine pierde vremea la Garofiţa, la păcănele. Ne-a sporovăit şi despre o invitaţie trimisă unei doamne celebre extrem de preocupată de soarta animalelor, în care i-a vorbit de alimentaţia sănătoasă – lapte şi lături – de care beneficiază exemplarele canine care populează mirificele plaiuri bonţidene. A mai spus el multe dar la un moment dat din cauza puternicului accent rusesc şi datorită consumului excesiv de tărie prodvinalcoolică nu i-am mai putut înţelege franceza; aşa că, pretextând că mergem după baracă să facem un pipi, ne-am luat plasa cu mere şi am şterpelit-o către casă.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii