Treceți la conținutul principal

Bătrânul anticar clujean





Obişnuiam prin anii de facultate să cotrobăi din când în când prin ungherele anticariatelor clujene, în căutarea unor cărţi „bune şi ieftine”. Lucram la un chioşc de cărţi în Piaţa Mare, în faţă  Librăriei Universităţii, dar nu îmi permiteam să-mi cumpăr prea des cărţi noi. Fireşte că împrumutam din „gestiune” cărţi, atât pentru mine cât şi pentru prietenii împătimiţi de lectură. Se ştiu ei. Dar doream să am şi cărţile mele. Era o ambiţie care mă rodea din anii copilăriei. Aşa că atunci când primeam salariul, după berile de rigoare consumate la Ema, treceam şi pe la bătrânul anticar ce-şi avea sediul pe strada I. M. Klein. Devenisem client fidel şi, ocazional, partener de discuţie al bătrânului anticar, astfel că în momentul în care a decis să-şi încheie socotelile cu comerţul de cărţi, era cât pe ce să ne vândă anticariatul mie şi unui bun prieten, şi el cumpărător înfocat. Dar nu a fost să fie pentru că am optat să facem credite bancare pentru a ne upgrada tehnologic, adică ne-am luat calculatoare, şi nu pentru a investi în cărţi. Bătrânul anticar a părut trist când i-am spus că, în pofida reducerii semnificative făcute, nu avem bani să-l luăm. Dorea să lase afacerea unor oameni care iubeau cărţile. Aşa ne-a spus.  Ne-a povestit cum în trecut lăsase altor tineri anticariate ctitorite de dânsul. De la un anticariat nouăzecist pe care l-a ţinut ani de zile pe strada Piezişei, în Haşdeu, până la vechiul anticariat de pe strada Ion I.C. Brătianu, pe care l-au preluat două foste angajate. N-am luat anticariatul, dar am rămas cu o groază de cărţi de acolo. Practic, în afară de puţinele cărţi achiziţionate sau primite în anii de şcoală primară sau în liceu, prin cărţile luate de la bătrân am pus bazele bibliotecii mele.

Prima carte cumpărată, într-un entuziasm greu de descris, a fost Păşunile Raiului a lui Steinbeck. A costat 2 lei (preţul e încă vizibil) dar am devorat-o cu sete într-un aprilie ce se chinuia să proclame primăvara. A urmat, fireşte, obsesia Steinbeck, Fructele Mâniei, La Răsărit de Eden şi Iarna vrajbei noastre, croindu-şi drum spre rafturile mele după ce le palpam şi adulmecam de câteva ori. De multe ori, când mă vedea că intru în anticariat şi că mă chiorăsc la aceleaşi titluri, bătrânul îmi propunea tot felul de târguri avantajoase, reduceri etc. Ca orice student pofticios şi nesimţit, profitând de simpatia bătrânului, începusem să-mi joc scenele ce-mi compuneau rolul de cititor amărât dar avid. Aşa că abordam câte o morgă studiată, oftam şi cântăream cărţile până când îl auzeam spunându-mi că îmi face o reducere pentru că vede că îmi doresc mult acea carte.
Anticariatul s-a închis. Din cărţile ce sălăşluiau cândva acolo s-au înfruptat alţi anticari pofticioşi, aşa că în acea curte a rămas doar o veche bodegă. Pe bătrân l-am reîntâlnit cu vreo doi ani în urmă într-o staţie de autobuz. Am schimbat câteva vorbe fiind tare bucuros că mă revede după atâta vreme. Mi-a confirmat zâmbind cu amărăciune că-i lipseşte mult vechea profesie.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii