vineri, 4 februarie 2011

Stravinsky – Mass sau Liturghie catolică trecută prin filtrul rus


Stilul auster şi impersonal ce evită caracterul dramatic şi grandoarea muzicii sacre a sec. XIX, este propus de Stravinsky în Mass, într-o perioadă în care ,,neo’’ era direcţia prin care se revalorizau mecanisme compoziţionale tipice secolelor precedente, tehnici aplicate într-un stil propriu original şi deja consacrat în Europa cu celebrele balete.
Acest Mass l-a frământat timp de patru ani pe Stravinsky deja mutat pe continentul american, căutări ce au fost finalizate în 1948. Printre puţinele lucrări necomisionate, Mass-ul este produsul unei necesităţi spirituale, stare ce se reflectă în lucrările religioase scrise ulterior realăturării lui Stravinsky la crezul Bisericii Ortodoxe ruseşti în 1926.

Inspiraţia de a scrie o missa proprie a fost declanşată în urma lecturării unor misse mozartiene achiziţionate dintr-un anticariat în Los Angeles prin 1942-1943 după mărturiile compozitorului. Decizia de a scrie o missa pentru liturghia Romano Catolică se datorează faptului că Biserica Ortodoxa Rusă interzice folosirea instrumentelor muzicale în timpul slujbei, iar Stravinsky a conceput lucrarea pentru cor de băieţi şi barbaţi, acompaniat de dublu cvintet de instrumente de suflat. Stravinsky a intenţionat să compună missa special pentru uz liturgic, iar ritul catolic este mai permisiv cu muzica instrumentală. Concepţia muzicală a lui Stravinsky referitoare la genul missei este în directă legătură cu practicile misei renascentiste. Nu este nicio îndoială că aceasta este concepută pentru a fi practicată ca parte a liturghiei Romano-Catolice, nu numai pentru textul ales în latină, caracterul şi durata (17 minute care se încadrează perfect în timpul alocat celebrării misei catolice), cât şi pentru evidenta parte introductivă din Credo intonată de preot, ce reproduce cu exactitate fără vreun acompaniament de orice fel tradiţionala melodie gregoriană. Insă cu toată intenţia compozitorului de a fi practicată în timpul celebrării duminicale, missa a avut premiera la teatrul Scala din Milano şi din varii motive (instrumentaţie, dificultate) nu se cântă în biserică.
Această missă, mai mult decât un cadru liturgic, este o afirmare a credinţei, exprimată simbolic într-o formă specifică practicii polifonice renascentiste timpurii; căutări şi frământări spirituale pe care Stravinsky le-a dezvoltat într-o vreme în care creştinismul era trăit de el instinctiv şi general.
Stravinsky evită metoda elaborării simfonice şi se bazează în schimb pe tehnicile unui limbaj muzical medieval bisericesc: organum (cântare plană), cântare silabică, homofonie, fauxbourdon (sexte şi cvarte în mers paralel), cântare antifonică (responsorială), acorduri ,,bloc’’ intercalate cu pasaje polifonice, cu alternanţe între segmente solistice şi corale, ornamentare melismatică bizantină a liniilor solistice. Deşi încă exploatează aici efectul ritualic al suprapunerii de tonalitaţi şi disonanţe îndrăzneţe, rezultante a bitonalismului predominant cadenţial, Mass-ul marchează începutul unei noi etape stilistice în creaţia lui Stravinsky, prin interesul în mecanismul componistic medieval care ulterior îl conduce spre serialism.
Mass-ul urmează tiparul consacrat al genului, constituit din cele cinci părţi: Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Agnus Dei. Credo este partea cea mai mare ca dimensiuni şi formează un centru de simetrie în jurul căreia celelate părţi sunt dispuse.
Kyrie - fraze corale homofonice alternate cu interludii instrumentale
Gloria - structuri antifonice
Credo - bloc static- silabic- declamatoric
Sanctus - structuri antifonnice
Agnus Dei - fraze corale homofonice alternate cu interludii instrumentale
Intreaga compoziţie este concepută pe structuri independente de tip ,,bloc’’, particularitate definitorie stilului său componistic într-o perioadă în care Picasso dezvoltase deja cubismul.
Potrivit ethosului stravinskyan acest Mass, ca şi cele Trei Coruri, are un anumit aspect paleo-creştin. Dacă cele Trei Coruri sunt concepute în spiritul unei muzici bizantine, în Mass se regăsesc şi aspecte gregoriene. Materialul muzical este ţesut cu fire modale care fac noduri politonale şi polifonice, câteodată căzând în tiparele liniilor şi formelor polifoniei timpurii (discant, fauxbourdon) şi combinând în contrapunct liber clustere. Rezultatul ciocneşte disonanţe pe care într-o anumită perioadă Stravinsky le-ar fi folosit să producă senzaţii explozive, violente. Aici disonanţele nu mai generează un efect dinamic, ci au un rol de absorbţie a armoniei ce estompează funcţia ei tradiţională, rezunltând un soi de reminiscenţe ale tensiunii tonale. Este procesul rafinat, prin care transcede entităţi armonice clasice, ce ajută să creeze în acest Mass acea senzaţie de calm absolut, de libertate din graniţele pasiunii umane.

Articol semnat de Otilia Badea

Comentarii

Translate this blog