Felicitări din filialele ţării ! - 16 februarie, ziua naţională a filialei Buzău a LOCB -
Să ne trăiţi domnu Preşedinte şi la MULŢI ANI !
Vă aducem la cunoştinţă următoarele :
În urma plebiscitului din 15 feb 2011, la binecunoscuta filială buzoiană, s-a hotărât ca ziua de 16 februarie să devină ziua naţională a buzoienilor de pretutindeni. Este un umil omagiu adus preşedintelui nostru iubit, care în această zi, acum 25 ani, a adresat primul şi blândul său ţipăt supuşilor nerăbdători din Telciu. Această decizie importantă a buzoienilor a fost luată cu o majoritate covârşitoare. A fost o singură şi scurtă abţinere, formulată bâlbâit de un membru al timidei noastre opoziţii cam aşa :
« dar noi mai sărbătorim în această zi şi: Ziua Apei minerale de Buzău, ziua Navetistului pe calea ferată, Ziua inocenţei … nu e cam mult ?» Ce răspuns poţi să mai dai unui asemenea ignorant politic!
Aşadar, vă rugăm să aprobaţi demersul nostru de bun simţ şi să nu uitaţi că la Buzău puteţi găsi oricând un înlocuitor al dumneavoastră la şefia Ligii.
Cu consideraţie, preşedintele peren.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu