Somnul preşedintelui - de Jan Manta, prof. în mediul rural

"Melcoid" de Cristi Ferkel, http://cristiferkelart.blogspot.de/

Să nu credeţi că un preşedinte doarme ca omul de rând. Vine acasă apăsat de grijile zilei, îşi ia telecomanda proprietate personală şi după primele imagini succedate rapid prin faţa ochilor obosiţi, cade pradă somnului binemeritat. Şi nici nu-şi aşază indiferent, la oră fixă, capul pe perna prezidenţială legănată suav de vreun aghiotant tăcut, ca apoi să se trezească, după un ceas elveţian programat nemţeşte, la provocările noii zile. Eventual, în cazul unor insomnii, ar mai consuma şi ceva produse de sinteză pentru a-şi domoli hârjoana gândurilor. Nu este aşa de simplu. Somnul lui aduce mai curând cu somnul fragmentat şi lapidar al unui navetist. V-o spune un om a cărui identitate duală de preşedinte-navetist îi permite să radiografieze obiectiv mecanismul hertzian al stărilor de somn- veghe-trezvie din viaţa călătorului profesionist.

Această succintă descriere va fi mai bine înţeleasă de acea categorie de oameni specială prin puterea de adaptare, nevoită să-şi exercite dreptul la muncă în altă localitate decât aceea în care locuieşte. Este vorba de navetişti. De navetiştii cu program mobil, aceia care pleacă la orice oră din zi. Ei au un somn comandat, cu o succesiune dinamică a stărilor de somn si veghe. Dorm cu grabă şi nu-şi permit luxul de a visa.
Cu luciditatea de care dispun ca presedinte de filială şi, mai ales, cu titulatura de navetist permanent de 30 de ani şi de orice orar, pot reda cu exactitate ce se întamplă cu adevărat în somnul şi nesomnul omologilor mei.
Somnul pentru un navetist este un refugiu. El este necesar ca insula pentru naufragiat. Te urci în mijlocul de transport, mormăi un salut celor pe care-i cunoşti şi-ţi ocupi locul, de cele mai multe ori acelaşi. Intri sau nu în dialog, în funcţie de foarte mulţi factori. Unul ar fi starea în care te afli, care este în legatură cu starea vremii sau întârzierea mijlocului de transport şi totul în funcţie de ultimele alegeri. Dar cel mai important lucru este să mimezi participarea la viaţa acestei comunităţi. Te simţi şi te simt de-al lor. Cel puţin asta este impresia ta. Un gest, o grimasă, un zâmbet şi orice alt lucru din arsenalul de comunicator asertiv trebuie pus la bătaie. De jur imprejurul tău, chipuri care transmit orice altceva decât spun şi din când în când mai arunci, spre odihna personală, o privire pe geam, spre frumuseţile patriei la care eşti părtaş. Nu există un subiect clar al discuţiei care tocmai s-a înfiripat lângă tine. Nici nu prea contează. Se reiau titlurile de pe manşeta ecranului tv al postului de televiziune accesat obligatoriu cu o zi în urmă. Problemele ţării au multiple rezolvări. Ce face în acest timp preşedintele? Ia pulsul mulţimii în funcţie de care va gândi o strategie pentru binele ei. Se uită la cei din jur, abili utilizatori ai maieuticii navetiste, semn clar că suntem pe calea cea bună, apoi cu un zâmbet condescendent aprobă ceva, cuiva şi, bineînţeles, veghează. E muţumit. Se iscă uneori şi dispute de idei care pot genera, cel mult, subţiri falii în coeziunea micii comunităţi în mişcare. Coincidenţă sau nu, în aceste momente de agitaţie nedorită, capul preşedintelui cade usor într-o parte şi legănat de micile trepidaţii amortizate ale mijlocului de transport în comun, se lasă condus cu toată încărcătura sa neuronală în zone mai liniştite, departe de micile probleme comunitare. Până când? Până la prima asperitate ieşită obraznic în calea vehiculului public care va brusca componenta logistică de bază din structura preşedintelui şi-l va readuce cu picioarele lângă concetăţenii săi. Dar, în acest scurt răstimp al suavului somn preşedinţial, potenţialul conflict subaltern a dispărut şi totul a reintrat în normalitatea binecuvântată. Nimic rău nu pare să se fi întâmplat. Iaraşi dialog, zâmbete, coeziune de grup, mulţumire generală. Cum să nu-ţi placă postura de mic preşedinte voiajor? Problema ar fi ce se întâmplă cu funcţia care ţi-a fost încredinţată, pe timpul somnului. Eşti preşedinte şi în scurtele mandate de evadare din dura realitate? Rezolvarea se găseşte în manualul de “Metodică şi strategie pentru ocuparea şi menţinerea cu orice preţ a oricărei funcţii de conducere”. Eu, pentru siguranţă şi linişte lăuntrică, mi-am procurat, pe lângă manual, un ecuson pe care am tipărit mesajul “preşedinte şi în somn”. Totuşi, există un mare risc – să-ţi placă atât de mult călătoria încât să uiţi sau, mai rău, să eviţi să mai cobori, atunci când ai ajuns la destinaţie.


Bibliografie studiată
“Visul lui Ionel “ manuscris – J Manta;
“Cum să fii un bun comandant de detaşament” -1972 , jurnal de sertar – J Manta ;
Din mărturiile unui şef de tren - culese de acelaşi autor în discuţii libere (la o bere) cu acel şef de tren.