duminică, 20 februarie 2011

Puci de catifea - Jan Manta, profesor în mediul rural şi Văru Costel


Buzoienii în general şi vicepreşedinţii lor în special sunt oameni dintr-o bucată. Adică, odată ce le-ai dat bucata mai mult sau mai puţin cuvenită, e bine să nu încerci să-i mai deposedezi de ea. Ceartă-i frumos, trage-i discret de urechi, dar lasă-le bucăţica dăruită şi chivernisită cu drag. În caz contrar, se vor mânia groaznic şi vor reacţiona cu promptitudine valahă. Să nu vă gândiţi, însă, la forme disperate, sau agresive de protest. N-o să vedeţi buzoian nedreptăţit făcând greva foamei sau dedându-se habotnic la acte de violenţă, pentru a înlătura vreo formă abuzivă de manifestare a puterii. Cel puţin, aşa arată istoria veche de aproape 1700 de ani şi atestată cu acte în regulă ( 324 e.n –Sf Mc Sava Gotul de la Buzău) a bravului şi răbdătorului popor buzoian.

Unicul instrument folosit de ei în decantarea adevărului absolut, dar care devine o armă eficientă în mâna unui dibaci utilizator este ARTA. De la doina de jale, poezia manifest sau pamflet, caricatura ori natura moartă cu politicieni, până la temuta scrisoare deschisă cu expeditor aproape anonim sunt câteva mostre de muniţie utilizată în atacul subtil la improvizaţiile de orice fel care le-au năpădit tihnita lor viaţă. Pare, într-adevăr, o bătălie surdo-mută,dar finalul este pe măsura happy –endului din filmele indiene. Despărţirile duioase dintre beligeranţi iau locul răsturnărilor crude, pline de venin, remuşcările celor vinovaţi înlocuiesc ocările şi vendeta. Nici nu poate fi vorba de dictatori sobri şi de neclintit, ci doar de bieţi şi neatenţi conducători, uneori prea îndrăgostiţi de poziţia comodă ocupată, care pot pleca oricând cu lacrimi în ochi şi remuşcări de interior, apăsaţi de culpe personale provocatoare de crude insomnii, conduşi până la poartă de subalterni binevoitori, cu batiste fluturând în mâini şi lozinci agitate frenetic, pe care poţi citi mesaje de suflet : “ Să nu crezi că te vom uita vreodată”.
Orice conducător, de la nivelul unei filiale până sus, la ligă , îşi doreste o astfel de plecare. Un mic puci de catifea.
La filiala Buzău, tocmai se lucrează la o strategie prin care se încearcă o mică şi nedorită schimbare a ierarhiei actuale, în folosul UNOR vicepreşedinţi şi de dragul utopicei democratizări a vieţii culturale buzoiene.
Pentru aceasta, am apelat la un maestru al luptelor de culise şi al loviturilor în orice zonă doar cu tăişul ascuţit al scrisului, domnu vicepresedinte Văru Costel, numit de mine în această funcţie, într-unul din momentele mele de rătăcire politică.
Urmează un interesant foileton-serial, care poate fi utilizat cu succes ca material didactic în orice campanie de răsturnare uşoară a conducătorilor incomozi, prin subtilitatea şi profunzimea mesajului transmis.
Episodul I
SCRISOARE DESCHISĂ ( de poştaş )
Citez câteva citate, nu din spusele, ci din scrisele preşedintelui filialei Buzău a LOCB: ” sub conducerea mea destoinică, în urma unui vot atent supravegheat, obstrucţionarea involuntară a ascensiunii, preşedinte definitiv…” Acestea fiind scrise, afirm cu aceeaşi tărie, ca şi palinca din Bonţida, că a cam apărut o problemă în filiala noastră, cea de toate zilele! Preşedintele nostru a publicat pe blog nefericitele expresii. În mod sigur a văzut foarte bine ce a scris pentru că poartă ochelari. Îi poartă de mic copil. Poate pentru că rotea tot timpul ochii după noi cerându-ne ajutor, îinaintea orelor de lucru manual, el fiind cel mai neîndemânatic dintre pământeni(1). Sunt convins ca s-a adresat numai cititorilor, pentru atragerea urgentă a încă unui membru, bănuit de noi, de fapt o reclama ieftină a ctitoriilor domniei sale, exemplu ieftin de mic cult al personalităţii şi o micro megalomanie. Nouă, vicepreşedinţilor lui şi ai filialei, nu ne-a spus în faţă niciodată aceste cuvinte, aşa cum ar fi fost normal într-o filială democratică, aşa cum pretinde el. De fapt, în faţa celor trei fete câte avem noi, toţi apropiaţii lui subordonaţi… Apropiaţi, până am citit aceste lucruri… Distanţa dintre noi, pentru binele filialei, ar fi bine să rămână o constantă, dar mă tem că nu va mai fi aşa, pentru că, dacă ne prea mult de preşedinte, unul contra trei ar fi un duel nedemn pentru nişte adevăraţi cavaleri, care au purtat în timpul aceleaşi copilării multe bătălii pentru câştigarea supremaţiei în cartierul Sârbărie, toate victoriile terminându-se cu o şezătoare literară şi un (2). Mă tem că distanţa dintre preşedinte şi restul filialei, compusă numai din vicepreşedinţi, se va mări… Altfel spus, o răceală neepidemică, tip AHA fără N(3), este iminentă. Am simţit nemulţumirea pe chipul colegilor mei de pe acelaşi palier de funcţie şi, ca senator de drept, adică cel mai vârstnic vice dintre verii mei, am simţit nevoia să puţin imaginea domnului profesor din mediul rural, preşedintele filialei Buzău a LOCB .
Va urma, dacă cenzura va permite !
Notă:
1. Pământeni : Locuitorii unei străzi neasfaltate
2. Foc de artificii : Mai multe snopuri de cânepă furate din cărutele care ne tranzitau teritoriul
3. AHA fără N : Un soi de răceală care se instalează între neamuri.

Comentarii

Translate this blog