E frig. Ca peste tot. Se deschide poarta şi intră Guţă . Şi-a lăsat cioc. Toată lumea din curte îl huiduie şi-i strigă : băăăă cocalarule !!! nu-i bagă în seamă. – Bă! O să-mi iau tricou cu Tetro şi o să-mi tatuez pe ceafă Palookaville! Dă din mână a „voi nu stiti nimic!” Intră în birou, se aşează şi îmi zice: – Tre să asculţi ceva nemaipomenit ! – Ce anume ? – Gustavo Santaolalla. Creatorul coloanei sonore a filmului Motorcycle Diaries. M-am îndrăgostit de sud-americanii ăştia. Le au cu muzica. Nu-i aşa? Este exact acel gen de muzică greu de încadrat într-un stil anume, dar care e caracteristic oricărui film produs în America de Sud. Să-l încerci. E fabulos! Dar...! asta nu e tot! - Ai auzit de ruşi ? ... nu ştiu ce limbă vorbesc ăia, da au nişte filme de puşcă lemnu-n sobă de ciudă că nu le poate vedea !!! Uite ce îţi recomand în acest sens; un film de Pavel Lungin - Svadiba (Nunta). O producţie din anul 2000. La Noche, în franceză. Apreciat pe la Cannes,cică. Nu ai nevoie de subtitrări pentru acest film. Actorii sunt atât de expresivi încât îţi dai seama exact de cuvintele care urmează să le rostească. O adunatură pestriţă de nerealizaţi cu aspiraţii cât toată taigaua.
O mireasă venită de la Moscova, scârbită de superficialitatea post-uresesistă, cu un prunc în suflet, fugarită de raketul atotştiutor şi atotdeschizător de uşi,inteligentul care le stie pe toate şi nu crede nimic. Dornică însă, de acel sentiment pueril de iubire, profund, pur şi sincer. Mirele - un miner care iubeşte sincer şi naiv, nu mina. Nelipsitul prieten care vinde cuţite şi mereu gaseste motiv să-şi ungă gâtul cu o juma’ de litru de vodkă. Miliţianul (termen folosit inclusiv în zilele noastre,la modul oficial inclusiv de către autorităţi) provincial, un Colombo cu uniforma şi obez, ce crede că poate dezlega orice vrajă de natură criminală; de aceea privirea interioară e indreptata mereu spre capitala. Moscova mereu s-a construit însă chiar nu mai are loc. O bucatareasă cât o matrioshcă mereu gata să iasă bine nunta, da’ să-i ramână şi ei ceva. Profesorul care a ştiut mereu că poate mai mult decat pleata lui Sklifasovskii. Baianul (acordeon) coordonat de profesor şi mânuit de un lăutar. O „bisnitar” cu peruca mereu căutând un viol pe cinste. Nu-ţi trebuie popcorn...nu ai timp de aşa ceva. E ca şi cum ai savura o felie de pită cu gem de caise făcut acasă...doar că nu ai timp să muşti din ea. Merge şi o felie de pită unsă cu unsoare şi cu ceapă, da’ neapărat să fie prezent domnul castravete murat aşa ca să înmoaie niţel spiritul gălăgios al vodkăi, care apropo!, în film nu este iertat nici de către popa care, stai să vezi...în afară de faptul că oficiază slujba de cununie, invitat fiind de către meseni...oficiaza şi obiceiul clişeistic al rusnacului. Eh...toate astea îs filmate parcă dintr-o suflare. Ai vazut –A fost sau n-a fost -? - Da. Eh..cam aşa! – ştii că francezii se au bine cu ruşii, nu ? – da. Te pomenesti că producatorul care cică nu e rus, nu a uitat să intervină curajos în tradiţie, relaxând uşor la nivel auditiv cu un şir frumos de Ciastushca (mini cântec rusesc acompaniat de obicei, la acordeon şi balalaică,păstrând aceeaşi linie melodică, oferind spre audiţie mai multe strofe, cu rimă încrucişată, inspirat din cotidianul tragi-comic). Da ştii cum e... ca şi la holiud ... film cu hepiend.
Foaie verde de Baian
Eu mă duc să tai buştean,
Paletez din când în când
Cu ţigara fumegând.
Cu ceapica pe chelie
Tind să cred că-i comedie.
Şi astept să văd ce zici
Despre film, dacă e kitsch.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu