miercuri, 28 mai 2014

Academia Romînă și conceptul de șmecherie. Despre burse, ponturi și alte șmenuri

Moto:
 ”E foame de bani, e foame de bani, băieți, 
  Lumea trebuie să știe ce fel de băieți sunteți!” 
(Sișu și Puya: Foame de bani, Scandalos Music, București, 2004)


Ca orice material care se respectă textul de față debutează printr-o definiție dicționărească a termenului ”șmecher” în jurul căruia se articulează întreg eșafodajul de față.

ȘMECHERÍE, (2) șmecherii, s. f. 1. Faptul de a fi șmecher. 2. Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. — Șmecher + suf. -ie. 

Hopa! ”escrocherie, fraudă, vicleșug” sunt printre cuvintele care circumscriu acest concept. Putem să le considerăm și cuvinte cheie ale textului ce urmează. Să-i dăm drumul!

Nu cumva să credeți că mai multe cărți citite, titluri acumulate și ani grei de școli înalte te fac musai mai moral, mai corect sau imun la tentația șmecheriei! Această plagă a șmecheriei face ravagii în societatea românească, pe toate palierele acesteia. De la ”Pulică frânaru'” din nu știu ce cartier, plin de șmecherii ca WC-ul de hârtii, după cum spunea o vorbă faimoasă din Telcișorul anilor 90, până la profesorul universitar semidoct, infiltrat la o catedră și cocoșit de povara importanței și a succesului rapid.
Ca să restrângem puțin și să ieșim din băltoaca generalizărilor la îndemână, menționăm pe ce se fundamentează analiza de față. E vorba de un material foarte bine documentat pe care l-am citit recent și care pune în lumină un caz concret de manifestare a conceptului de șmecherie într-unul din cele mai galonate stabilimente ale societății românești: Academia Romînă. Materialul și documentația le găsiți aici. Bineînțeles că nu este vorba de un caz izolat, ci de o rețetă, un pattern aplicat în forme ușor variate și în alte institute ale academiei, după cum probează și organizarea unui concurs similar la un alt institut al academiei dintr-o urbe universitară din apropierea Bonțidei, unde mai bine de jumătate dintre câștigători sunt angajați/afiliați instituției organizatoare sau colaboratori ai unor membri ai comisiei. Deși nu folosește explicit termenii cuprinși în definiția șmecheriei, materialul exprimă cât se poate de clar faptul că acest concurs s-a desfășurat sub auspiciile șmecheriei.
Dar să revenim la conceptul de ”șmecherie” teoretizat extrem de bine în numeroase cântece populare din registrul manelelor și hip-hop-ului. Șmecheria este intim legată de bani, putere și influență. Șmecherul te rezolvă, îți dă ponturi, poate pune o vorbă și astfel face banul gros. Pe lângă șmecher fac bani și alții, șmecherași, protejați sau simpli fraieri de care e nevoie pentru bunul mers al lucrurilor, dar care au acces, de regulă, doar la firimituri. Una dintre cele mai faimoase expresii populare și care, după modesta mea părere, ar trebui imprimată pe zidurile multor institute ale Academiei Romîne, spune cam așa: ”O mână spală pe alta și împreună fac bani”.
Analogiile sunt la îndemână. Pornind de la materialul menționat putem observa că potul reprezentat de bursele postdoctorale POSDRU a fost împărțit frățește, în famiglie, deși au fost permise și câteva excepții, de ochii lumii. Ca și în cazul multor granturi finanțate copios, conținutul propriu-zis al proiectului sau relevanța temei, au pălit de multe ori în fața recomandărilor (mă refer la cele orale, nu la scrisorile de recomandare necesare înscrierii în concurs). S-au reglat conturi, s-au plătit datorii, au mai fost rezolvați și îndatorați câțiva protejați și mecanismul merge mai departe uns bine cu discursuri aburinde despre grija pentru cultură și cercetare. 
Ca în orice arenă a șmecherilor, în care se confruntă tabere, în care există un număr considerabil de dujmani, în esență e vorba de bani. Bani și putere. Dacă mai iese și câte un proiect decent, câteva studii rezonabile sau chiar sclipitoare, este excelent, însă rostul fundamental al acestui mecanism al șmecheriei este obținerea de ca$$h, de funcții și influență. Bineînțeles, orice șmecher care se respectă are adeseori impulsuri filantropice cât se poate de sincere. Priviți la toți șmecherii interlopi cântați de lăutari, cum ctitoresc și dau de pomană sau mai rezolvă câte un amărât. La fel este și în cazul șmecherilor cu titlu academic și bibliografie groasă la purtător. Mai fac câte o pomană, mai închid ochii, mai rezolvă pe câte unul sau odrasla cuiva. Au inimă. De aceea aceste finanțări sunt mană cerească pentru amărâții aciuiați pe lângă catedra, institutul și/sau geanta vreunui șmecher aflat pe felie. De fapt, tocmai astfel de pomeni arată valoarea acestuia și-i permit să-și creeze cohorte de fideli, să-și răsplătească locotenenții și să-și împace și impulsurile creștinești în direcția mult recomandatei milostenii. Pentru că, știți, șmecherii sunt reverențioși față de Dumnezeu și cele bisericești.
Șmecherii sunt și patrioți, de regulă. Sau cel puțin sunt foarte preocupați de problemele legate de interesul național, siguranța națională și lăcrimează pios la intonarea imnului național. Uneori urăsc și ungurii sau măcar îi privesc cu suspiciune. Până la urmă toate abilitățile lor șmecherești nu urmăresc altceva decât propășirea națiunii în mijlocul căreia trăiesc și-și derulează biznisurile dragi. De aceea serviciile, atât de preocupate de siguranța noastră și de bunul mers al lucrurilor, au ținut să ne împânzească și mediile academice, universitare cu agenți, așa cum fac cu orice mediu în care acționează șmecherii, în care se produc lovelele și care au de-a face cu puterea și influența. Că doar ce? Ăia din servicii n-or fi șmecheri? Ăia-s cei mai șmecheri, tata șmecherilor, cum s-ar zice. N-aș putea spune că ei au inventat șmecheria, dar au rafinat-o și i-au dat anvergură intelectuală.
Astfel că atunci când nu-și rezolvă descendenții, din diferite motive, de vreun post prin institute, unii dintre șmecherii cu valoare și trecere pe piață și-i plasează în servicii (SIE; SRI etc.), devenind astfel colegi cu ei și transformând securitatea patriei într-o chestiune de famiglie pe urmele unui venerabil profesor și șmecher universitar clujean și fost ministru al educației, domnul ofițer Liviu Maior, părinte al actualului naș al primului ministru și șmecher de calibru. Că-și rezolvă și pupilii considerați mai destoinici și cu apetit ridicat pentru apărarea interesului național, e de la sine înțeles. Ce? Nu știați că universitățile sunt împânzite de securiști de școală veche sau nouă? Păi puneți mâna și puricați operele în baza cărora au fost infiltrați și avansați anumiți dascăli universitari și vedeți în ce măsură acestea ar putea trece de o evaluare ordinară într-o universitate decentă.
 În cazul fraierului care semnează rândurile de față, m-am înscris în cadrul concursului Minerva organizat de instituția care spune despre sine că ar fi ”simbol al spiritualității, forum al consacrării și spațiu al cercetării fundamentale”. Anunțul specifica necesitatea trimiterii unui mail în care trebuia menționat domeniul pentru care se optează. Am făcut asta. În primă fază mi-au dat peste nas printr-un mail spunându-mi că din epistola mea nu reiese titlul de doctor, deși detaliul acesta nu era specificat în anunțul lor. Am revenit cu un mail adăugând numărul ordinului de ministru pentru a dovedi că sunt îndreptățit să încerc. Am primit un răspuns sec, fără adresare, fără nicio formulă: ”Sunteți eligibil”. De aici începe distracția. Anunțul concursului nu specifica nimic despre dosar sau proiect, aceste detalii urmând să fie primite prin email de către candidați după ce au fost declarați eligibili. Ei bine, mailul ăla n-a mai venit niciodată. Singura consolare este că am fost înțelept și am renunțat după o săptămână de așteptare a mailului providențial, fără a-mi mai cheltui energia, nervii și banii pe drumuri, telefoane și alte cele necesare unui dosar.
          N-o mai lungesc. Vreau doar să-l contrazic pe rapsodul popular Nicolae Guță care, într-un hit extrem de popular cu câțiva ani în urmă, spunea: ”Bun venit în România, nu mai ține șmecheria”. Amarnic se înșeală.  Șmecheria nu ține numai de lumea interlopilor sau a micilor borfași și descurcăreți. Șmecheria este conceptul cheie pentru înțelegerea întregului eșafodaj academic și universitar autohton. Cele câteva excepții de universitari și cercetători cu activitate consistentă, rămași în afara diverselor famiglii și clanuri, nu fac decât să confirme acest fapt prin însăși condiția lor de marginali și ciudați-naivi ai unei jungle atent organizate, supravegheate și controlate.  Ceea ce cred că am reușit să schițez în materialul curent.
       Și în încheiere vă fac o invitație. E vorba de o petiție inițiată de câțiva dintre cercetătorii nemulțumiți de concursul descris în materialul recomandat mai sus. N-o să producă schimbări majore sau cutremure această petiție. Probabil nu-i va face nici măcar să roșească pe acei care și-au bătut joc de munca și aspirațiile unor tineri cercetători. Aceia sunt convinși că e firesc să-ți protejezi oamenii și neamurile într-o lume dură în care trebuie să ai bani ca să poți avea o brumă de demnitate. Dar măcar va produce un pic de gălăgie, ceea ce nu prea le convine pentru că nu prea au chef ca biznisurile lor să intre în atenția opiniei publice și să iște comentarii, critici și reacții. Pentru că pe lângă bani au nevoie de onoare și respectabilitate  ca peștele de prostituate. Cu cât o să circule mai mult, cu cât o să adune semnături, cu atât larma o să ajungă sub geamurile birourilor lor, erodându-le turnul de fildeș în care s-au retras pentru a face cercetare savantă și pentru a-și număra și împărți banii și posturile, asemeni urinei depusă zilnic la temelia unei clădiri dospind a impostură. Puteți semna aici.

Completare:

     Ia vedeți aici o listă cu beneficiarii concursului coordonat de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Romîne, dacă aveți cumva senzația că analogiile și comparațiile din acest material sunt deplasate. Nu e vorba de a ataca pe cei care au câștigat ci de a evidenția faptul că totul a fost o afacere de familie și clan. Și-apoi să nu-i bagi ...

Comentarii

Translate this blog