Treceți la conținutul principal

Academia Romînă și conceptul de șmecherie. Despre burse, ponturi și alte șmenuri

Moto:
 ”E foame de bani, e foame de bani, băieți, 
  Lumea trebuie să știe ce fel de băieți sunteți!” 
(Sișu și Puya: Foame de bani, Scandalos Music, București, 2004)


Ca orice material care se respectă textul de față debutează printr-o definiție dicționărească a termenului ”șmecher” în jurul căruia se articulează întreg eșafodajul de față.

ȘMECHERÍE, (2) șmecherii, s. f. 1. Faptul de a fi șmecher. 2. Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. — Șmecher + suf. -ie. 

Hopa! ”escrocherie, fraudă, vicleșug” sunt printre cuvintele care circumscriu acest concept. Putem să le considerăm și cuvinte cheie ale textului ce urmează. Să-i dăm drumul!

Nu cumva să credeți că mai multe cărți citite, titluri acumulate și ani grei de școli înalte te fac musai mai moral, mai corect sau imun la tentația șmecheriei! Această plagă a șmecheriei face ravagii în societatea românească, pe toate palierele acesteia. De la ”Pulică frânaru'” din nu știu ce cartier, plin de șmecherii ca WC-ul de hârtii, după cum spunea o vorbă faimoasă din Telcișorul anilor 90, până la profesorul universitar semidoct, infiltrat la o catedră și cocoșit de povara importanței și a succesului rapid.
Ca să restrângem puțin și să ieșim din băltoaca generalizărilor la îndemână, menționăm pe ce se fundamentează analiza de față. E vorba de un material foarte bine documentat pe care l-am citit recent și care pune în lumină un caz concret de manifestare a conceptului de șmecherie într-unul din cele mai galonate stabilimente ale societății românești: Academia Romînă. Materialul și documentația le găsiți aici. Bineînțeles că nu este vorba de un caz izolat, ci de o rețetă, un pattern aplicat în forme ușor variate și în alte institute ale academiei, după cum probează și organizarea unui concurs similar la un alt institut al academiei dintr-o urbe universitară din apropierea Bonțidei, unde mai bine de jumătate dintre câștigători sunt angajați/afiliați instituției organizatoare sau colaboratori ai unor membri ai comisiei. Deși nu folosește explicit termenii cuprinși în definiția șmecheriei, materialul exprimă cât se poate de clar faptul că acest concurs s-a desfășurat sub auspiciile șmecheriei.
Dar să revenim la conceptul de ”șmecherie” teoretizat extrem de bine în numeroase cântece populare din registrul manelelor și hip-hop-ului. Șmecheria este intim legată de bani, putere și influență. Șmecherul te rezolvă, îți dă ponturi, poate pune o vorbă și astfel face banul gros. Pe lângă șmecher fac bani și alții, șmecherași, protejați sau simpli fraieri de care e nevoie pentru bunul mers al lucrurilor, dar care au acces, de regulă, doar la firimituri. Una dintre cele mai faimoase expresii populare și care, după modesta mea părere, ar trebui imprimată pe zidurile multor institute ale Academiei Romîne, spune cam așa: ”O mână spală pe alta și împreună fac bani”.
Analogiile sunt la îndemână. Pornind de la materialul menționat putem observa că potul reprezentat de bursele postdoctorale POSDRU a fost împărțit frățește, în famiglie, deși au fost permise și câteva excepții, de ochii lumii. Ca și în cazul multor granturi finanțate copios, conținutul propriu-zis al proiectului sau relevanța temei, au pălit de multe ori în fața recomandărilor (mă refer la cele orale, nu la scrisorile de recomandare necesare înscrierii în concurs). S-au reglat conturi, s-au plătit datorii, au mai fost rezolvați și îndatorați câțiva protejați și mecanismul merge mai departe uns bine cu discursuri aburinde despre grija pentru cultură și cercetare. 
Ca în orice arenă a șmecherilor, în care se confruntă tabere, în care există un număr considerabil de dujmani, în esență e vorba de bani. Bani și putere. Dacă mai iese și câte un proiect decent, câteva studii rezonabile sau chiar sclipitoare, este excelent, însă rostul fundamental al acestui mecanism al șmecheriei este obținerea de ca$$h, de funcții și influență. Bineînțeles, orice șmecher care se respectă are adeseori impulsuri filantropice cât se poate de sincere. Priviți la toți șmecherii interlopi cântați de lăutari, cum ctitoresc și dau de pomană sau mai rezolvă câte un amărât. La fel este și în cazul șmecherilor cu titlu academic și bibliografie groasă la purtător. Mai fac câte o pomană, mai închid ochii, mai rezolvă pe câte unul sau odrasla cuiva. Au inimă. De aceea aceste finanțări sunt mană cerească pentru amărâții aciuiați pe lângă catedra, institutul și/sau geanta vreunui șmecher aflat pe felie. De fapt, tocmai astfel de pomeni arată valoarea acestuia și-i permit să-și creeze cohorte de fideli, să-și răsplătească locotenenții și să-și împace și impulsurile creștinești în direcția mult recomandatei milostenii. Pentru că, știți, șmecherii sunt reverențioși față de Dumnezeu și cele bisericești.
Șmecherii sunt și patrioți, de regulă. Sau cel puțin sunt foarte preocupați de problemele legate de interesul național, siguranța națională și lăcrimează pios la intonarea imnului național. Uneori urăsc și ungurii sau măcar îi privesc cu suspiciune. Până la urmă toate abilitățile lor șmecherești nu urmăresc altceva decât propășirea națiunii în mijlocul căreia trăiesc și-și derulează biznisurile dragi. De aceea serviciile, atât de preocupate de siguranța noastră și de bunul mers al lucrurilor, au ținut să ne împânzească și mediile academice, universitare cu agenți, așa cum fac cu orice mediu în care acționează șmecherii, în care se produc lovelele și care au de-a face cu puterea și influența. Că doar ce? Ăia din servicii n-or fi șmecheri? Ăia-s cei mai șmecheri, tata șmecherilor, cum s-ar zice. N-aș putea spune că ei au inventat șmecheria, dar au rafinat-o și i-au dat anvergură intelectuală.
Astfel că atunci când nu-și rezolvă descendenții, din diferite motive, de vreun post prin institute, unii dintre șmecherii cu valoare și trecere pe piață și-i plasează în servicii (SIE; SRI etc.), devenind astfel colegi cu ei și transformând securitatea patriei într-o chestiune de famiglie pe urmele unui venerabil profesor și șmecher universitar clujean și fost ministru al educației, domnul ofițer Liviu Maior, părinte al actualului naș al primului ministru și șmecher de calibru. Că-și rezolvă și pupilii considerați mai destoinici și cu apetit ridicat pentru apărarea interesului național, e de la sine înțeles. Ce? Nu știați că universitățile sunt împânzite de securiști de școală veche sau nouă? Păi puneți mâna și puricați operele în baza cărora au fost infiltrați și avansați anumiți dascăli universitari și vedeți în ce măsură acestea ar putea trece de o evaluare ordinară într-o universitate decentă.
 În cazul fraierului care semnează rândurile de față, m-am înscris în cadrul concursului Minerva organizat de instituția care spune despre sine că ar fi ”simbol al spiritualității, forum al consacrării și spațiu al cercetării fundamentale”. Anunțul specifica necesitatea trimiterii unui mail în care trebuia menționat domeniul pentru care se optează. Am făcut asta. În primă fază mi-au dat peste nas printr-un mail spunându-mi că din epistola mea nu reiese titlul de doctor, deși detaliul acesta nu era specificat în anunțul lor. Am revenit cu un mail adăugând numărul ordinului de ministru pentru a dovedi că sunt îndreptățit să încerc. Am primit un răspuns sec, fără adresare, fără nicio formulă: ”Sunteți eligibil”. De aici începe distracția. Anunțul concursului nu specifica nimic despre dosar sau proiect, aceste detalii urmând să fie primite prin email de către candidați după ce au fost declarați eligibili. Ei bine, mailul ăla n-a mai venit niciodată. Singura consolare este că am fost înțelept și am renunțat după o săptămână de așteptare a mailului providențial, fără a-mi mai cheltui energia, nervii și banii pe drumuri, telefoane și alte cele necesare unui dosar.
          N-o mai lungesc. Vreau doar să-l contrazic pe rapsodul popular Nicolae Guță care, într-un hit extrem de popular cu câțiva ani în urmă, spunea: ”Bun venit în România, nu mai ține șmecheria”. Amarnic se înșeală.  Șmecheria nu ține numai de lumea interlopilor sau a micilor borfași și descurcăreți. Șmecheria este conceptul cheie pentru înțelegerea întregului eșafodaj academic și universitar autohton. Cele câteva excepții de universitari și cercetători cu activitate consistentă, rămași în afara diverselor famiglii și clanuri, nu fac decât să confirme acest fapt prin însăși condiția lor de marginali și ciudați-naivi ai unei jungle atent organizate, supravegheate și controlate.  Ceea ce cred că am reușit să schițez în materialul curent.
       Și în încheiere vă fac o invitație. E vorba de o petiție inițiată de câțiva dintre cercetătorii nemulțumiți de concursul descris în materialul recomandat mai sus. N-o să producă schimbări majore sau cutremure această petiție. Probabil nu-i va face nici măcar să roșească pe acei care și-au bătut joc de munca și aspirațiile unor tineri cercetători. Aceia sunt convinși că e firesc să-ți protejezi oamenii și neamurile într-o lume dură în care trebuie să ai bani ca să poți avea o brumă de demnitate. Dar măcar va produce un pic de gălăgie, ceea ce nu prea le convine pentru că nu prea au chef ca biznisurile lor să intre în atenția opiniei publice și să iște comentarii, critici și reacții. Pentru că pe lângă bani au nevoie de onoare și respectabilitate  ca peștele de prostituate. Cu cât o să circule mai mult, cu cât o să adune semnături, cu atât larma o să ajungă sub geamurile birourilor lor, erodându-le turnul de fildeș în care s-au retras pentru a face cercetare savantă și pentru a-și număra și împărți banii și posturile, asemeni urinei depusă zilnic la temelia unei clădiri dospind a impostură. Puteți semna aici.

Completare:

     Ia vedeți aici o listă cu beneficiarii concursului coordonat de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Romîne, dacă aveți cumva senzația că analogiile și comparațiile din acest material sunt deplasate. Nu e vorba de a ataca pe cei care au câștigat ci de a evidenția faptul că totul a fost o afacere de familie și clan. Și-apoi să nu-i bagi ...

Comentarii

  1. Pe Academie, universitati etc ar trebui scris "Mani pulite" , netradus. Sa "traduca" si sa interpreteze fiecare cum vrea, inclusiv in regsitru obscen.
    Edit Szegedi

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca acest rapsod autohton se referea la strainii care vin in Romania, pentru ei se termina smecheria lor. :))))
    http://www.versuri.ro/versuri/hhid_nicolae-guta-bun-venit-in-romania.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Se vede ca sunteti niste invidiosi si ca credeti ca performanta si cercetarea adevarata se poate face doar cu voi si cu multa isterie. Pozitia asta de Gica-Contra si atacurile gratuite nu demonstreaza nimic. Oamenii care au muncit serios si si-au vazut de treaba au fost remarcati si li se face loc in sistemul academic. Va roade ca la concursul de la Cluj al Academiei cercetatori seriosi precum Oana Tamas sau altii au fost recompensati pentru munca lor si pentru seriozitatea de care au dat dovada. Niciodata nu o sa fiti la nivelul lor si nu veti putea construi nimic. Tot timpul veti ramane niste ratati isterici care latra si fac spume de pe margine.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii