Treceți la conținutul principal

Facebook Story 4

În timp ce Mimi, pisicuța Ecaterinei, se odihnește confortabil lângă laptop, stăpâna deschide computerul și își continuă viața pe facebook:
*Ioana Manta Cosma shared Rezistenta Pungesti's status update:                 

 Comuna Pungeşti din judeţul Vaslui este astăzi un colţ de lume aproape închis şi izolat de restul României. Nimeni nu poate intra aici fără a fi controlat sau vigilent supravegheat de camerele de filmat ale patrulelor de jandarmi care mişună neîntrerupt pe străzile din comună. Cum arată astăzi locul "revoluției" de toamna trecută împotriva gzelor de șist vă arătăm miercuri, 19 martie, la TVR1 și TVR+.


            *Mircea Tibetan shared Centrul de Ajutor Spiritual's photo:

           


          
  Microcipul: implantarea obligatorie pentru nou-născuți, în Europa, din 2014
Implantarea Microcipului va fi obligatorie pentru to
ți bebelușii care se vor naște în Europa, începând din luna Mai a acestui an, sub forma unui circuit integrat...Citiți mai multe...http://www.paginauniversala.ro/microcipul-implantarea-obligatorie/






            *Eu David shared Valhalla's photo.


                                                        Like ·Comment · Share

            Mimi, din cealaltă viață, dă semne de oboseală și își întinde lăbuța cenușie peste tastatură. Atunci Ecaterina face un salt între universuri și revine trup și suflet în apartamentul ei. Astfel de momente minunate nu trebuie ratate. Aparatul foto stă la pândă pe birou, gata să intre în luptă cu timpul și uitarea, pentru a câștiga eternitatea clipei, așa cum îi place personajului nostru să exprime. Ritualul continuă ca de obicei: Ecaterina privește prin obiectivul aparatului și vede deja exact ceea ce vizitatorii profilului ei vor contempla, o pisicuță simpatică stând în fața laptopului. Ea empatizează cu prietenii și preia perspectiva fiecăruia, știe deja cine va da like la o astfel de poză. Spre exemplu, Alina Florescu nu va da like, așa cum nu o mai face de la ultimul lor conflict. E un fel de a-i transmite că încă e supărată pe ea. Pentru că facebook-ul nu are opțiunea „unlike”, un „nonlike” este și mai dureros, și mai expresiv, și mai grăitor, și mai ofensator; el marchează o totală dezaprobare, e ca și cum ar da „ignore”. Simbol al indiferenței, tăcerea prin „nonlike” e un semn al rupturii între doi prieteni, așa cum se întâmplă în cazul celor două fete.
            În timp ce meditează la conceptul de „nonlike” și forța comunicării prin tăcere, Ecaterina face deja poza cu Mimi și, cu multă dibăcie obținută prin postarea a zeci de fotografii, uploadează imaginea și o sharuiește, alături de o descriere sumară, însă inspirată, în opinia ei:
           
            Mimi, navigând somnolent pe valurile internetului
           









           Like Comment Share

            În câteva minute primește trei like-uri. Satisfăcută de efectul postării, verifică să vadă cine a apreciat fotografia. Alina, evident, nu a dat niciun semn. Între timp, primește o cerere de prietenie de sex masculin. Să fie efectul pozei? Oare îi plac și lui pisicile ca și ei? Asta ar fi o primă potrivire și un subiect de conversație. Verifică întâi profilul celui ce o curtează în calitate de prieten. Imaginea îi pare cunoscută, însă nu poate încă asocia chipul cu persoana. Trece repede cu cursorul mouse-ului peste datele de contact, apoi peste albumele personale, peste pozele în care a fost tag-uit și, în final, peste postările viitorului său amic. Află că îl cheamă, Luca Săpunaru, și că a absolvit Useless University din Cluj. Îi plac jocurile pe calculator, Federico Fellini, Tristan Tzara, Picasso, îi place să gătească, să citească și să iasă cu prietenii, în martie a fost la Praga, iar sâmbătă seară a ieșit în My Way. Atunci își dă seama că probabil acolo s-au cunoscut. Au doi prieteni în comun. Aham. Ecaterina se teme ca nu cumva Luca să fie genul de tip care stă toată noaptea în fața laptopului, hipnotizat de câte un joc pe calculator. Are câteva postări făcute de pe iPhone, ceea ce spune că e perfect conectat la tehnologia actuală, iar condiția sa materială este suficientă pentru a-i permite achiziționarea unui astfel de aparat costisitor. Probabil merge des la cinema, de vreme ce are atâtea like-uri la filme. Și e posibil să frecventeze Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, pentru că a fost tag-uit la o expoziție de carte de acolo. Și-a spus ea că, până la urmă, își va găsi un iubit în Cluj și nu în Gherla, oraș prea provincial pentru gusturile ei rafinate. S-ar putea muta la Cluj, în caz că relația va merge. Vai, dar cât de departe a ajuns cu scenariul amoros! Se vedea deja locuind cu el într-o garsonieră de 24mp² în mirificul cartier Grigorescu. Poate tipul nu vrea nicio relație. Dar, atunci, de ce a căutat-o și i-a cerut prietenia pe facebook? Nu scrie nimic la status-ul lui, dacă este într-o relație sau nu. Toate gândurile astea se îngrămădesc în căpușorul activ al Ecaterinei, fără să stea disciplinate la rând, spre a fi interogate sistematic.
            Acceptă cererea de prietenie și lasă deoparte interpretările și speranțele. Va aștepta un semn de la el, un like din partea lui ar fi suficient ca să înceapă o conversație și să îi ghicească intențiile. O să îl descoasă ea apoi, instinctul și capacitățile ei hermeneutice nu au înșelat-o niciodată.

            Va urma. În care a fi sau a nu fi.


Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii