Treceți la conținutul principal

Note de lectură. Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”


Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”, Editura Polirom, Iași, 2013.

        De cum deschizi cartea asta, te izbește un miros de împreunare à la Marchizul de Sade,1 de transpirație și hormoni irosiți între bărbați și bărbați, un miros de igrasie amestecată cu boală. Peste toate astea, duhnește a moarte.2 După ce dai prima filă și citești cuvintele de lămurire ale autorului, paginile se crăcesc apoi în fața ta, anunțând veridicitatea narațiunii.3 Și așa încep episoadele ca într-o mie și una de nopți, în felul ăsta își începe Kostas Venetis povestea vieții sale, aflat pe patul de moarte.
       Muribundul își dictează autobiografia cu ultima suflare amantului său, Nemțoaica. Astfel, se nasc două planuri narative, rememorarea vieții lui Kostas Venetis într-un trecut îndepărtat și derularea evenimentelor din prezentul degradat, amenințat de moarte.
        Preferința scriitorului pentru personaje marginale, pentru o estetică a urâtului, a carnavalescului apar încă de la începutul romanului. Atmosfera amintește, în acest sens, de filmele felliniene „Notti di Cabiria”, „La strada”, „Satyricon” etc., unde degradarea umană, perversiunile, grotescul devin o sursă de explorare și fascinație.
        Fragmentele dedicate unor personaje episodice le permit acestora să își spună povestea vieții și să mărturisească în ce fel au ajuns la un anumit nivel de „degradare” socială și spirituală. Tehnica vine să amintească cititorului de imprevizibilitatea și complexitatea vieții, dublată de sentimentul perisabilității – nu știi niciodată când propria viață îți poate scăpa printre degete, când te pomenești deodată pe un cu totul alt traseu, averile și statutul social se pot pierde la fel de ușor ca virginitatea, trăirile mistice se pot aprinde și stinge ca o lumânare, dumnezeu și diavolul fac schimb de roluri în viețile oamenilor.
Romanul dostoievskian de 427 de pagini (publicat pentru prima dată în 2011) are în ediția actuală un scris mărunt care sfidează privirea mioapă a unor cititori și răbdarea contemporanilor. Limbajul este dens, profesionist contextualizat în secolul al XIX-lea în medii sociale din cele mai diverse, alături de spații diferite, de la suburbii la palate regale, în Grecia, Țara Românească, Franța, Imperiul Austro-Ungar, Italia.
        Cu toate acestea, nimic nu poticnește ritmul alert al lecturii, poate doar foamea sau somnul cititorului, pe care dacă le va învinge, va rămâne fidel poveștii lui Kostas Venetis. Pentru că evenimentele se derulează rapid, iar viața personajelor se schimbă brusc de multe ori, aproape incredibil, autorul strecoară din precauție câteva trimiteri teoretice, semn că nu avem ce să-i reproșăm: „Unele din lucrurile pe care ți le povestesc s-au petrecut poate cu adevărat, altele doar în vis și-n închipuire. Fiecare din noi are o viață visată și o viață trăită, între care nu trebuie să facem însă nicio deosebire, căci în fața lui Dumnezeu, păcatul cu gândul ori visul și păcatul cu fapta sunt una.” (p. 97) Cu această avertizare, cititorul e purtat prin viața lui Kostas Venetis din mănăstiri și convertiri la crime și violuri, răzbunări ciclice, comploturi anarhiste, războaie (printre care la Grivița și Plevna), paturi cu așternuturi puturoase, paturi înmiresmate, cârciumi ce îmbie la desfrânare. Puterea voinței sfidează credința în dumnezeu și reușește să stăpânească jocuri de magie și să dobândească puterea de a vindeca oameni. Invocările din textele biblice și pasajele cu accente mistice nu se stingheresc de perversiunile și crimele la care se dedă protagonistul. Nu avem impresia de nicio contradicție, totul pare de o complexitate vie, greu de pătruns, pe care Octavian Soviany reușește să o surprindă cu mare finețe și profunzime. Personajul îndrăcit și sfânt în același timp își salvează tatăl de la o boală mortală, așa cum va mai reuși să salveze și alte vieți. Victimă și călău, Kostas Venetis e învins de propriul destin de multe ori, însă, renaște de fiecare dată, cu noi puteri. Finalul romanului îl transformă pe protagonist într-un mit, un nemuritor a cărui poveste va continua la nesfârșit. „Din orice poveste care se termină se naște mereu o altă poveste. Cine știe, poate Kostas Venetis n-a murit niciodată.” (p. 427)
1vezi moto-ul romanului.
2Vezi prima frază a romanului: „Kostas a duhnit toată noaptea a moarte.” (p. 11)
3„Iar singurul merit al paginilor care urmează este acela de a fi, întru câtva, o operă arhivistică.” (p. 9)

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii