duminică, 11 mai 2014

Note de lectură. Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”


Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”, Editura Polirom, Iași, 2013.

        De cum deschizi cartea asta, te izbește un miros de împreunare à la Marchizul de Sade,1 de transpirație și hormoni irosiți între bărbați și bărbați, un miros de igrasie amestecată cu boală. Peste toate astea, duhnește a moarte.2 După ce dai prima filă și citești cuvintele de lămurire ale autorului, paginile se crăcesc apoi în fața ta, anunțând veridicitatea narațiunii.3 Și așa încep episoadele ca într-o mie și una de nopți, în felul ăsta își începe Kostas Venetis povestea vieții sale, aflat pe patul de moarte.
       Muribundul își dictează autobiografia cu ultima suflare amantului său, Nemțoaica. Astfel, se nasc două planuri narative, rememorarea vieții lui Kostas Venetis într-un trecut îndepărtat și derularea evenimentelor din prezentul degradat, amenințat de moarte.
        Preferința scriitorului pentru personaje marginale, pentru o estetică a urâtului, a carnavalescului apar încă de la începutul romanului. Atmosfera amintește, în acest sens, de filmele felliniene „Notti di Cabiria”, „La strada”, „Satyricon” etc., unde degradarea umană, perversiunile, grotescul devin o sursă de explorare și fascinație.
        Fragmentele dedicate unor personaje episodice le permit acestora să își spună povestea vieții și să mărturisească în ce fel au ajuns la un anumit nivel de „degradare” socială și spirituală. Tehnica vine să amintească cititorului de imprevizibilitatea și complexitatea vieții, dublată de sentimentul perisabilității – nu știi niciodată când propria viață îți poate scăpa printre degete, când te pomenești deodată pe un cu totul alt traseu, averile și statutul social se pot pierde la fel de ușor ca virginitatea, trăirile mistice se pot aprinde și stinge ca o lumânare, dumnezeu și diavolul fac schimb de roluri în viețile oamenilor.
Romanul dostoievskian de 427 de pagini (publicat pentru prima dată în 2011) are în ediția actuală un scris mărunt care sfidează privirea mioapă a unor cititori și răbdarea contemporanilor. Limbajul este dens, profesionist contextualizat în secolul al XIX-lea în medii sociale din cele mai diverse, alături de spații diferite, de la suburbii la palate regale, în Grecia, Țara Românească, Franța, Imperiul Austro-Ungar, Italia.
        Cu toate acestea, nimic nu poticnește ritmul alert al lecturii, poate doar foamea sau somnul cititorului, pe care dacă le va învinge, va rămâne fidel poveștii lui Kostas Venetis. Pentru că evenimentele se derulează rapid, iar viața personajelor se schimbă brusc de multe ori, aproape incredibil, autorul strecoară din precauție câteva trimiteri teoretice, semn că nu avem ce să-i reproșăm: „Unele din lucrurile pe care ți le povestesc s-au petrecut poate cu adevărat, altele doar în vis și-n închipuire. Fiecare din noi are o viață visată și o viață trăită, între care nu trebuie să facem însă nicio deosebire, căci în fața lui Dumnezeu, păcatul cu gândul ori visul și păcatul cu fapta sunt una.” (p. 97) Cu această avertizare, cititorul e purtat prin viața lui Kostas Venetis din mănăstiri și convertiri la crime și violuri, răzbunări ciclice, comploturi anarhiste, războaie (printre care la Grivița și Plevna), paturi cu așternuturi puturoase, paturi înmiresmate, cârciumi ce îmbie la desfrânare. Puterea voinței sfidează credința în dumnezeu și reușește să stăpânească jocuri de magie și să dobândească puterea de a vindeca oameni. Invocările din textele biblice și pasajele cu accente mistice nu se stingheresc de perversiunile și crimele la care se dedă protagonistul. Nu avem impresia de nicio contradicție, totul pare de o complexitate vie, greu de pătruns, pe care Octavian Soviany reușește să o surprindă cu mare finețe și profunzime. Personajul îndrăcit și sfânt în același timp își salvează tatăl de la o boală mortală, așa cum va mai reuși să salveze și alte vieți. Victimă și călău, Kostas Venetis e învins de propriul destin de multe ori, însă, renaște de fiecare dată, cu noi puteri. Finalul romanului îl transformă pe protagonist într-un mit, un nemuritor a cărui poveste va continua la nesfârșit. „Din orice poveste care se termină se naște mereu o altă poveste. Cine știe, poate Kostas Venetis n-a murit niciodată.” (p. 427)
1vezi moto-ul romanului.
2Vezi prima frază a romanului: „Kostas a duhnit toată noaptea a moarte.” (p. 11)
3„Iar singurul merit al paginilor care urmează este acela de a fi, întru câtva, o operă arhivistică.” (p. 9)

Comentarii

Translate this blog