Treceți la conținutul principal

Note de lectură. Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”


Octavian Soviany, „Viața lui Kostas Venetis”, Editura Polirom, Iași, 2013.

        De cum deschizi cartea asta, te izbește un miros de împreunare à la Marchizul de Sade,1 de transpirație și hormoni irosiți între bărbați și bărbați, un miros de igrasie amestecată cu boală. Peste toate astea, duhnește a moarte.2 După ce dai prima filă și citești cuvintele de lămurire ale autorului, paginile se crăcesc apoi în fața ta, anunțând veridicitatea narațiunii.3 Și așa încep episoadele ca într-o mie și una de nopți, în felul ăsta își începe Kostas Venetis povestea vieții sale, aflat pe patul de moarte.
       Muribundul își dictează autobiografia cu ultima suflare amantului său, Nemțoaica. Astfel, se nasc două planuri narative, rememorarea vieții lui Kostas Venetis într-un trecut îndepărtat și derularea evenimentelor din prezentul degradat, amenințat de moarte.
        Preferința scriitorului pentru personaje marginale, pentru o estetică a urâtului, a carnavalescului apar încă de la începutul romanului. Atmosfera amintește, în acest sens, de filmele felliniene „Notti di Cabiria”, „La strada”, „Satyricon” etc., unde degradarea umană, perversiunile, grotescul devin o sursă de explorare și fascinație.
        Fragmentele dedicate unor personaje episodice le permit acestora să își spună povestea vieții și să mărturisească în ce fel au ajuns la un anumit nivel de „degradare” socială și spirituală. Tehnica vine să amintească cititorului de imprevizibilitatea și complexitatea vieții, dublată de sentimentul perisabilității – nu știi niciodată când propria viață îți poate scăpa printre degete, când te pomenești deodată pe un cu totul alt traseu, averile și statutul social se pot pierde la fel de ușor ca virginitatea, trăirile mistice se pot aprinde și stinge ca o lumânare, dumnezeu și diavolul fac schimb de roluri în viețile oamenilor.
Romanul dostoievskian de 427 de pagini (publicat pentru prima dată în 2011) are în ediția actuală un scris mărunt care sfidează privirea mioapă a unor cititori și răbdarea contemporanilor. Limbajul este dens, profesionist contextualizat în secolul al XIX-lea în medii sociale din cele mai diverse, alături de spații diferite, de la suburbii la palate regale, în Grecia, Țara Românească, Franța, Imperiul Austro-Ungar, Italia.
        Cu toate acestea, nimic nu poticnește ritmul alert al lecturii, poate doar foamea sau somnul cititorului, pe care dacă le va învinge, va rămâne fidel poveștii lui Kostas Venetis. Pentru că evenimentele se derulează rapid, iar viața personajelor se schimbă brusc de multe ori, aproape incredibil, autorul strecoară din precauție câteva trimiteri teoretice, semn că nu avem ce să-i reproșăm: „Unele din lucrurile pe care ți le povestesc s-au petrecut poate cu adevărat, altele doar în vis și-n închipuire. Fiecare din noi are o viață visată și o viață trăită, între care nu trebuie să facem însă nicio deosebire, căci în fața lui Dumnezeu, păcatul cu gândul ori visul și păcatul cu fapta sunt una.” (p. 97) Cu această avertizare, cititorul e purtat prin viața lui Kostas Venetis din mănăstiri și convertiri la crime și violuri, răzbunări ciclice, comploturi anarhiste, războaie (printre care la Grivița și Plevna), paturi cu așternuturi puturoase, paturi înmiresmate, cârciumi ce îmbie la desfrânare. Puterea voinței sfidează credința în dumnezeu și reușește să stăpânească jocuri de magie și să dobândească puterea de a vindeca oameni. Invocările din textele biblice și pasajele cu accente mistice nu se stingheresc de perversiunile și crimele la care se dedă protagonistul. Nu avem impresia de nicio contradicție, totul pare de o complexitate vie, greu de pătruns, pe care Octavian Soviany reușește să o surprindă cu mare finețe și profunzime. Personajul îndrăcit și sfânt în același timp își salvează tatăl de la o boală mortală, așa cum va mai reuși să salveze și alte vieți. Victimă și călău, Kostas Venetis e învins de propriul destin de multe ori, însă, renaște de fiecare dată, cu noi puteri. Finalul romanului îl transformă pe protagonist într-un mit, un nemuritor a cărui poveste va continua la nesfârșit. „Din orice poveste care se termină se naște mereu o altă poveste. Cine știe, poate Kostas Venetis n-a murit niciodată.” (p. 427)
1vezi moto-ul romanului.
2Vezi prima frază a romanului: „Kostas a duhnit toată noaptea a moarte.” (p. 11)
3„Iar singurul merit al paginilor care urmează este acela de a fi, întru câtva, o operă arhivistică.” (p. 9)

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii