Treceți la conținutul principal

Cum votăm! Studii de caz și modele de urmat

       

Fideli obsesiilor noastre apolitice am decis ca Liga să nu se implice fățiș în această campanie electorală, dar nu ne-am putut abține de la sondarea opiniei publice. Fără a încerca să sugerăm vreo direcție concretă în care trebuie musai să-ți direcționeze votul cititorii și alegătorii blogului nostru, am încropit un modest material de teren, chestionând câțiva din alegătorii cu care ne-am intersectat în timp ce mergeam la magazin în centru să luăm pâine și țigări. Considerăm materialul nostru nu doar elocvent pentru starea de spirit a electoratului autohton, ci și instructiv pentru cei tentați să intre în cabina de vot. În spiritul implicării civice în rândurile următoare cititorii pot găsi mai multe variante prin care-și pot exercita acest drept fundamental, urmând modelele de votanți pe care le consideră cele mai adecvate profilului lor.

          Încă de la primele ore ale dimineții la noi se ștampilează în draci. Oamenii votează cu o furie fără precedent tot ce apucă, tot ce le iese în cale, conștienți fiind că interlopii și asistații sociali de pe listele electorale au nevoie de ștampile ca Someșul de ecologizare. Spre exemplu, domnul I.S. întrebat de către noi de ce a ținut neapărat să-și exercite acest drept democratic ne-a răspuns:
          - În primul rând am votat pentru stagnare! Sunt adeptul bătutului pasului pe loc, dar nu oricum, ci cu un ritm bine ales și sincron. Nu mi-a fost deloc greu să aleg pentru că în afară de culori și sigle electorale toate partidele sunt același căcat, iar candidații slugăresc pe tarlaua acelorași corporații. Deși trebuie să recunosc că inițial mă gândeam să votez pentru un partid nou, sau mai multe. Totuși, de dragul consecvenței le-am votat pe cele cu care m-am obișnuit deja.
          Savurându-și deți-ul electoral la tejgheaua unui făgădău central, R.P. ne explică pe treabă bună cum stă treaba cu pasiunea lui pentru ștampile și chenare:
           - Întotdeauna am votat. Pe unde am apucat, de câte ori am apucat, dar măcar am fost un om corect, cinstit! Recunosc, am băut de pe toți, fără nicio urmă de discriminare, dar i-am și ștampilat pe toți. Mi se pare cea mai de bun-simț soluție la această dilemă morală. Așa m-am lipsit de coșmaruri post-electorale, de frământări și spasme morale. Recomand tuturor celor care vor să-și împace atât mațul cât și simțul civic sau conștiința politică să facă același lucru.
         Aproape de centrul satului, dintr-un banner premonitoriu spânzurat la o înălțime eficientă, un candidat cu dinții recent puși zâmbește generos maselor populare, jinduind libidinos după ștampila acestora. La câțiva metrii distanță, între un stâlp electric și un gard metalic, G.M. se străduie de ceva vreme să nimerească mutra photoshopată a unei doamne din lumea bună a marilor partide autohtone, cu un jet de urină de culoarea unei vechi alianțe politice de succes. Într-un final, în urma multor strădanii reușește să înmoaie cât de cât posterul electoral și ne spune apoi, zâmbind satisfăcut și încheindu-și resturile de șliț:
        - E exact ca-n cabina de vot! Nu nimeresc din prima moaca pe care vreau să o ștampilez și trebe să dau de mai multe ori. Ori sunt eu sub ceva blestem electoral, ori mi-am pierdut puterea de concentrare. Dar nu-i bai, până la urmă tot mi-am făcut datoria și mi-am satisfăcut și nevoile post-electorale.
          Ultima persoană care a acceptat să stea de vorbă cu noi în această zi însorită care te îmbie să lenevești la o terasă sau să ieși la un grătar, a fost o doamnă bine din protipendada locală, veritabil stâlp al societății de consum, purtătoare a unui zâmbet galeș, poate ușor învechit și cu opțiuni politice și ideologice cel puțin la fel de bine conturate precum anumite protuberanțe ale corpului.
       - Eu, vă spun de la început, am vrut neapărat să votez ceva verde, partid, independent sau alianță electorală. Cum legionarii n-au candidat cu partidul lor iar mesajul UDMR-ului n-am reușit nicicum să-l înțeleg, m-am reorientat către dacologiști. Mi se par cei mai potriviți, au de toate. Însă, trebuie să recunosc, nu m-am putut abține să nu-l ventuzez măcar cu o ștampilă și pe domnul ăla cu familia cu barbă. Și când l-am zărit și pe domnul actor Diaconu, pe care am avut ocazia să-l țuc când era ministrul culturii, l-am votat și pe el. Personal consider că spre deosebire de alte alegeri, locale, parlamentare sau prezidențiale, de data asta oameni chiar au avut ce alege. A fost un număr mare de candidați, care de care mai pestriți sau mai reciclați, dar au fost. Eu una sunt mulțumită și împăcată. Mi-am făcut datoria și sunt convinsă că toți cei pe care i-am votat merită votul meu și ne vor prezenta cu cinste în Parlamentul European.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii