Treceți la conținutul principal

Cum votăm! Studii de caz și modele de urmat

       

Fideli obsesiilor noastre apolitice am decis ca Liga să nu se implice fățiș în această campanie electorală, dar nu ne-am putut abține de la sondarea opiniei publice. Fără a încerca să sugerăm vreo direcție concretă în care trebuie musai să-ți direcționeze votul cititorii și alegătorii blogului nostru, am încropit un modest material de teren, chestionând câțiva din alegătorii cu care ne-am intersectat în timp ce mergeam la magazin în centru să luăm pâine și țigări. Considerăm materialul nostru nu doar elocvent pentru starea de spirit a electoratului autohton, ci și instructiv pentru cei tentați să intre în cabina de vot. În spiritul implicării civice în rândurile următoare cititorii pot găsi mai multe variante prin care-și pot exercita acest drept fundamental, urmând modelele de votanți pe care le consideră cele mai adecvate profilului lor.

          Încă de la primele ore ale dimineții la noi se ștampilează în draci. Oamenii votează cu o furie fără precedent tot ce apucă, tot ce le iese în cale, conștienți fiind că interlopii și asistații sociali de pe listele electorale au nevoie de ștampile ca Someșul de ecologizare. Spre exemplu, domnul I.S. întrebat de către noi de ce a ținut neapărat să-și exercite acest drept democratic ne-a răspuns:
          - În primul rând am votat pentru stagnare! Sunt adeptul bătutului pasului pe loc, dar nu oricum, ci cu un ritm bine ales și sincron. Nu mi-a fost deloc greu să aleg pentru că în afară de culori și sigle electorale toate partidele sunt același căcat, iar candidații slugăresc pe tarlaua acelorași corporații. Deși trebuie să recunosc că inițial mă gândeam să votez pentru un partid nou, sau mai multe. Totuși, de dragul consecvenței le-am votat pe cele cu care m-am obișnuit deja.
          Savurându-și deți-ul electoral la tejgheaua unui făgădău central, R.P. ne explică pe treabă bună cum stă treaba cu pasiunea lui pentru ștampile și chenare:
           - Întotdeauna am votat. Pe unde am apucat, de câte ori am apucat, dar măcar am fost un om corect, cinstit! Recunosc, am băut de pe toți, fără nicio urmă de discriminare, dar i-am și ștampilat pe toți. Mi se pare cea mai de bun-simț soluție la această dilemă morală. Așa m-am lipsit de coșmaruri post-electorale, de frământări și spasme morale. Recomand tuturor celor care vor să-și împace atât mațul cât și simțul civic sau conștiința politică să facă același lucru.
         Aproape de centrul satului, dintr-un banner premonitoriu spânzurat la o înălțime eficientă, un candidat cu dinții recent puși zâmbește generos maselor populare, jinduind libidinos după ștampila acestora. La câțiva metrii distanță, între un stâlp electric și un gard metalic, G.M. se străduie de ceva vreme să nimerească mutra photoshopată a unei doamne din lumea bună a marilor partide autohtone, cu un jet de urină de culoarea unei vechi alianțe politice de succes. Într-un final, în urma multor strădanii reușește să înmoaie cât de cât posterul electoral și ne spune apoi, zâmbind satisfăcut și încheindu-și resturile de șliț:
        - E exact ca-n cabina de vot! Nu nimeresc din prima moaca pe care vreau să o ștampilez și trebe să dau de mai multe ori. Ori sunt eu sub ceva blestem electoral, ori mi-am pierdut puterea de concentrare. Dar nu-i bai, până la urmă tot mi-am făcut datoria și mi-am satisfăcut și nevoile post-electorale.
          Ultima persoană care a acceptat să stea de vorbă cu noi în această zi însorită care te îmbie să lenevești la o terasă sau să ieși la un grătar, a fost o doamnă bine din protipendada locală, veritabil stâlp al societății de consum, purtătoare a unui zâmbet galeș, poate ușor învechit și cu opțiuni politice și ideologice cel puțin la fel de bine conturate precum anumite protuberanțe ale corpului.
       - Eu, vă spun de la început, am vrut neapărat să votez ceva verde, partid, independent sau alianță electorală. Cum legionarii n-au candidat cu partidul lor iar mesajul UDMR-ului n-am reușit nicicum să-l înțeleg, m-am reorientat către dacologiști. Mi se par cei mai potriviți, au de toate. Însă, trebuie să recunosc, nu m-am putut abține să nu-l ventuzez măcar cu o ștampilă și pe domnul ăla cu familia cu barbă. Și când l-am zărit și pe domnul actor Diaconu, pe care am avut ocazia să-l țuc când era ministrul culturii, l-am votat și pe el. Personal consider că spre deosebire de alte alegeri, locale, parlamentare sau prezidențiale, de data asta oameni chiar au avut ce alege. A fost un număr mare de candidați, care de care mai pestriți sau mai reciclați, dar au fost. Eu una sunt mulțumită și împăcată. Mi-am făcut datoria și sunt convinsă că toți cei pe care i-am votat merită votul meu și ne vor prezenta cu cinste în Parlamentul European.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Discipolii lui Noica în România post-decembristă - de Felician Velimirovici

Ce au făcut intelectualii din „grupul Noica” odată ieşiţi din comunism? În primul rând, încă de la începutul perioadei post-decembriste ei şi-au asumat un rol civic în societatea românească, asumare care s-a manifestat prin coagularea lor în jurul unor reviste care propuneau solidarităţi intelectuale centrate pe valorile democraţiei liberale, pro-occidentale, ale societăţii deschise şi care manifestau atitudini net anti-comuniste şi anti-feseniste (revista 22, Dilema, etc.). La 30 decembrie 1989, profesorul Gabriel Liiceanu a publicat cunoscutul său Apelcătrelichele în care recomanda Nomenklaturii partidului comunist şi în general tuturor celor care „au făcut cu putinţă oroarea” vreme de 40 de ani căinţa şi retragerea din spaţiul public românesc: „Nu mai apăreţi la televiziune, nu mai scrieţi în ziare, nu vă mai ridicaţi glasul decât pentru o scurtă căinţă, căci altfel îl ridicaţi din nou în minciună. Lăsaţi cuvintele să spună ce spun, nu mai folosiţi o vreme vorbele demnitate, libert…

Comentarii