Treceți la conținutul principal

Cum votăm! Studii de caz și modele de urmat

       

Fideli obsesiilor noastre apolitice am decis ca Liga să nu se implice fățiș în această campanie electorală, dar nu ne-am putut abține de la sondarea opiniei publice. Fără a încerca să sugerăm vreo direcție concretă în care trebuie musai să-ți direcționeze votul cititorii și alegătorii blogului nostru, am încropit un modest material de teren, chestionând câțiva din alegătorii cu care ne-am intersectat în timp ce mergeam la magazin în centru să luăm pâine și țigări. Considerăm materialul nostru nu doar elocvent pentru starea de spirit a electoratului autohton, ci și instructiv pentru cei tentați să intre în cabina de vot. În spiritul implicării civice în rândurile următoare cititorii pot găsi mai multe variante prin care-și pot exercita acest drept fundamental, urmând modelele de votanți pe care le consideră cele mai adecvate profilului lor.

          Încă de la primele ore ale dimineții la noi se ștampilează în draci. Oamenii votează cu o furie fără precedent tot ce apucă, tot ce le iese în cale, conștienți fiind că interlopii și asistații sociali de pe listele electorale au nevoie de ștampile ca Someșul de ecologizare. Spre exemplu, domnul I.S. întrebat de către noi de ce a ținut neapărat să-și exercite acest drept democratic ne-a răspuns:
          - În primul rând am votat pentru stagnare! Sunt adeptul bătutului pasului pe loc, dar nu oricum, ci cu un ritm bine ales și sincron. Nu mi-a fost deloc greu să aleg pentru că în afară de culori și sigle electorale toate partidele sunt același căcat, iar candidații slugăresc pe tarlaua acelorași corporații. Deși trebuie să recunosc că inițial mă gândeam să votez pentru un partid nou, sau mai multe. Totuși, de dragul consecvenței le-am votat pe cele cu care m-am obișnuit deja.
          Savurându-și deți-ul electoral la tejgheaua unui făgădău central, R.P. ne explică pe treabă bună cum stă treaba cu pasiunea lui pentru ștampile și chenare:
           - Întotdeauna am votat. Pe unde am apucat, de câte ori am apucat, dar măcar am fost un om corect, cinstit! Recunosc, am băut de pe toți, fără nicio urmă de discriminare, dar i-am și ștampilat pe toți. Mi se pare cea mai de bun-simț soluție la această dilemă morală. Așa m-am lipsit de coșmaruri post-electorale, de frământări și spasme morale. Recomand tuturor celor care vor să-și împace atât mațul cât și simțul civic sau conștiința politică să facă același lucru.
         Aproape de centrul satului, dintr-un banner premonitoriu spânzurat la o înălțime eficientă, un candidat cu dinții recent puși zâmbește generos maselor populare, jinduind libidinos după ștampila acestora. La câțiva metrii distanță, între un stâlp electric și un gard metalic, G.M. se străduie de ceva vreme să nimerească mutra photoshopată a unei doamne din lumea bună a marilor partide autohtone, cu un jet de urină de culoarea unei vechi alianțe politice de succes. Într-un final, în urma multor strădanii reușește să înmoaie cât de cât posterul electoral și ne spune apoi, zâmbind satisfăcut și încheindu-și resturile de șliț:
        - E exact ca-n cabina de vot! Nu nimeresc din prima moaca pe care vreau să o ștampilez și trebe să dau de mai multe ori. Ori sunt eu sub ceva blestem electoral, ori mi-am pierdut puterea de concentrare. Dar nu-i bai, până la urmă tot mi-am făcut datoria și mi-am satisfăcut și nevoile post-electorale.
          Ultima persoană care a acceptat să stea de vorbă cu noi în această zi însorită care te îmbie să lenevești la o terasă sau să ieși la un grătar, a fost o doamnă bine din protipendada locală, veritabil stâlp al societății de consum, purtătoare a unui zâmbet galeș, poate ușor învechit și cu opțiuni politice și ideologice cel puțin la fel de bine conturate precum anumite protuberanțe ale corpului.
       - Eu, vă spun de la început, am vrut neapărat să votez ceva verde, partid, independent sau alianță electorală. Cum legionarii n-au candidat cu partidul lor iar mesajul UDMR-ului n-am reușit nicicum să-l înțeleg, m-am reorientat către dacologiști. Mi se par cei mai potriviți, au de toate. Însă, trebuie să recunosc, nu m-am putut abține să nu-l ventuzez măcar cu o ștampilă și pe domnul ăla cu familia cu barbă. Și când l-am zărit și pe domnul actor Diaconu, pe care am avut ocazia să-l țuc când era ministrul culturii, l-am votat și pe el. Personal consider că spre deosebire de alte alegeri, locale, parlamentare sau prezidențiale, de data asta oameni chiar au avut ce alege. A fost un număr mare de candidați, care de care mai pestriți sau mai reciclați, dar au fost. Eu una sunt mulțumită și împăcată. Mi-am făcut datoria și sunt convinsă că toți cei pe care i-am votat merită votul meu și ne vor prezenta cu cinste în Parlamentul European.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii