Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2013

Cultura română între Constantin Noica şi Adrian Marino - de Felician Velimirovici

Motto: „Funcţia intelectualului este să spună nu oricărui abuz, oricărei aberaţii politice sau de altă natură, să se împotrivească mortificării gândului şi obstacolelor puse libertăţii.”[1] Albert Camus



O lege sociologică fundamentală, remarcată şi pusă în evidenţă de criticul de idei Adrian Marino, a funcţionat (şi) pe parcursul dictaturii ceauşiste în mod indiscutabil: nimeni nu poate trăi într-o societate fără a fi condiţionat într-un fel sau altul, într-o măsură sau alta, de acea societate, cu atât mai mult cu cât ea este una extrem de represivă, de tip autoritar-comunist. Din acest punct de vedere foarte general, puritatea absolută este o idee care de fapt nu prea are corespondent în realitate: toţi cei care au publicat atunci au fost ,,colaboratori” ai regimului, prin simplul fapt al existenţei lor sociale şi culturale publice sub acel regim.[2] Bineînţeles, gradele pot să difere şi diferă de la caz la caz. În ceea ce priveşte societatea comunistă românească şi condiţia intelectual…

Bătrânul anticar clujean

Obişnuiam prin anii de facultate să cotrobăi din când în când prin ungherele anticariatelor clujene, în căutarea unor cărţi „bune şi ieftine”. Lucram la un chioşc de cărţi în Piaţa Mare, în faţă  Librăriei Universităţii, dar nu îmi permiteam să-mi cumpăr prea des cărţi noi. Fireşte că împrumutam din „gestiune” cărţi, atât pentru mine cât şi pentru prietenii împătimiţi de lectură. Se ştiu ei. Dar doream să am şi cărţile mele. Era o ambiţie care mă rodea din anii copilăriei. Aşa că atunci când primeam salariul, după berile de rigoare consumate la Ema, treceam şi pe la bătrânul anticar ce-şi avea sediul pe strada I. M. Klein. Devenisem client fidel şi, ocazional, partener de discuţie al bătrânului anticar, astfel că în momentul în care a decis să-şi încheie socotelile cu comerţul de cărţi, era cât pe ce să ne vândă anticariatul mie şi unui bun prieten, şi el cumpărător înfocat. Dar nu a fost să fie pentru că am optat să facem credite bancare pentru a ne upgrada tehnologic, adică ne-am lu…

Kurt Vonnegut, Galápagos

Am început să citesc din cărţile lui Kurt Vonnegut la recomandarea fostului meu profesor de română din liceu. Prima dată am devorat Mama Noapte, descoperind cu încântare încă un mare scriitor contemporan pe care îl neglijasem până atunci (din neştiinţă). În septembrie, fiind pentru câteva zile la Buzău am făcut tradiţionala vizită la Anticariatul Aurora de unde îmi procur de ani buni rafturi de cărţi, spre uimirea (şi folosul) tovarăşilor într-ale lecturii care-mi trec constant pragul bonţidean. Aşa m-am trezit faţă în faţă cu Galápagos –ul lui Vonnegut, ediţia Univers din 1988. Era într-o stare excelentă şi costa numai 3 lei. Părea numai bună de citit pe drumul de întoarcere spre Cluj. Dar am început-o abia în 2013, fiind unul din romanele care mi-au desfătat noroiasele zile ale acestei luni. Aveam să constat că, deşi îşi odihnea cotoarele pe rafturile anticariatului buzoian de ceva vreme, după ce zăcuse prin (probabil) vitrina unei mobile de apartament optzeciste, această carte era …

Recomandare cinefilă: Adaptation (2002)

„Nu vreau să burduşesc scenariul cu sex sau violenţă sau cu scene de urmărire, înţelegi? Sau cu personaje care învaţă lecţii profunde de viaţă, care să ajungă în cele din urmă să se placă unele pe altele sau să depăşească toate obstacole şi să învingă într-un sfârşit. Cartea nu este aşa şi nici viaţa nu este aşa!” În felul acesta încearcă Charlie Kaufman (Nicolas Cage), scenaristul şi artizanul din spatele peliculei de succes Being John Malkovich, să-şi argumenteze viziunea artistică în faţa producătorului Valerie Thomas (Tilda Swinton) la o cină informală. “Povestea” care-i este încredinţată lui Kaufman spre adaptare nu este o poveste în adevăratul sens, cu intrigă, acţiune şi deznodământ (“Cartea nu are nicio poveste. Nu e o poveste!” se vaită acesta agentului său de promovare într-o criză de disperare) ci relatarea înduioşătoare a experienţei trăite de jurnalista Susan Orlean (Meryl Streep) alături de “hoţul de orhidee” John Laroche (Chris Cooper), un horticultor amator care manip…

Call for papers - Carte – Cunoaştere – Putere. De la Biblie la Pagini Aurii, rolul cărţii în societate

În zilele de 25 – 26 Iulie 2013 va avea loc ediţia a II – a a „Conferinţelor de vară de la Telciu” în Telciu şi Runcu Salvei, judeţul Bistriţa – Năsăud, la care sunt invitaţi să participe doctoranzi şi cercetătoridin România şi din străinătate. Tema acestei ediţii este: Carte – Cunoaştere – Putere. De la Biblie la Pagini Aurii, rolul cărţii în societate. Cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită până în data de 25 Mai 2013 un rezumat al prezentării în limbile română şi englezăde maximum 300 de cuvinte şi un scurt CV, la următoarele adrese de e-mail: valer_cosma@yahoo.comsau vatavu_bogdan@yahoo.com. Prezentările pot fi în limba română sau engleză şi trebuie să se încadreze în limita a 20 de minute. Până în data de 1Iunie 2013 vor fi trimise răspunsuri celor care aplică. Sunt asigurate cazarea şi mesele pe durata conferinţei, precum şi costurile de publicare a volumului (în limbile română şi engleză) cu lucrările ce vor fi susţinute şi supuse spre dezbatere. Pentru întrebări şi …

Despre intelectuali şi comunism. Din nou! - Felician Velimirovici

Mihai Dinu Gheorghiu, Intelectualii în câmpul puterii. Morfologii şi traiectorii sociale, Iaşi, Ed. Polirom, 2007, 377 p. Rolul jucat de intelectuali în timpul celor patru mari „cutremure” politice care s-au resimţit în câteva state din Europa Centrală şi Răsăriteană în perioada postbelică este în clipa de faţă unul cunoscut şi recunoscut de toată lumea. Polonia şi Ungaria în 1956, Cehoslovacia în anii ’60 şi iarăşi Polonia spre sfârşitul deceniului opt şi începutul celui următor nu ar fi fost cu putinţă fără angajamentul civic al intelectualilor. Nici „Solidarność” şi nici „Charta 77” nu ar fi fost de imaginat dacă pe certificatul lor de naştere nu şi-ar fi pus semnătura, alături de muncitori, şi intelectualii. Un loc central în gândirea ,,ideologilor” grupurilor de iniţiativă civilă precum „Charta 77”, „Opoziţia Democratică”, ori „Solidarność” l-au avut concepte precum ,,cetăţenie”, ,,democraţie” (dar nu socialistă), ,,pluralism”, ,,legalitate” (dar nu socialistă), ,,civi…

Şcoala doctorală clujeană parte a lumii a III-a”

Posibile soluţii împotriva soluţiei finale aplicate la Cluj spre completarea unei postări mai vechi
Odată cu apariţia primilor ghiocei pe străzile Clujului, vânduţi la preţ de nimic de diferiţi amărâţi, se întrezăresc şi primele soluţii cu adevărat eficiente pentru tinerii doctoranzi (posdrişti sau nu) din urbea someşană şi din întreg cuprinsul patriei. Seminarul organizat ieri de către asociaţia noastră întitulat „Şcoala doctorală clujeană parte a lumii a III-a” a reunit cele mai grele nume ale prezentului în materie de cârpeală, căpătuială, amânare şi improvizaţie. După ce au omagiat intervenţia salutară a unui membru al Ligii care a reuşit prin soluţiile ingenioase propuse să readucă zâmbetul şi spiritul sărbătorilor şi în casele doctoranzilor ubebişti, participanţii la acest seminar au propus şi dezbătut pe îndelete chestiunea politicii de înfometare şi îndatorare la care este supusă o anumită categorie a populaţiei universitare. În cele ce urmează, vom spicui cele mai alese luări d…

Despre problema subzistenţei cărturarilor. Note de lectură pe marginea biografiei lui Erasm

Una dintre marile provocări în existenţa unei persoane cu apetit pentru cercetare în spaţiul "ştiinţelor" socio-umane o reprezintă chestiunea subzistenţei, asigurarea unui trai decent, minimalist, care să permită derularea proiectelor fără prea multe frământări de ordin economic. Cu maţu' gol nu se face cultură sau ştiinţă, oricât ni s-ar fi povestit în anii liceului de euforia poetului naţional nepereche care studia hălci întregi din domenii variate, închis într-o cămăruţă şi uitând adesea să mănânce. Aşa că visul multora este ocuparea unui post călduţ, decent stipendiat, fără prea multe bătăi de cap, care să lase loc şi pentru altfel de activităţi. Visul autocefaliei, ca să folosim un termen drag, lansat la apă de scriitorul Ion D. Sîrbu, pare un moft, puţini cărturari reuşind să activeze independent. Şi dacă s-a întâmplat să nu se înregimenteze, să nu se afilieze unei instituţii care să le restrângă libertatea de opinie şi acţiune, să le consume timpul…

A fost sau n-a fost? - de Felician Velimirovici

Într-un interviu acordat în 1980 politologilor Jean-Louis Missika şi Dominique Wolton, Raymond Aron, una dintre personalităţile cele mai reprezentative pentru gândirea liberală a secolului XX, a considerat că în ceea ce priveşte statele est-europene „ar fi suficient ca Uniunea Sovietică să accepte ca ţările satelit să aibă libertatea de a modifica regimul, şi acesta s-ar schimba imediat. Nu există, în Europa, un imperiu sovietic acceptat, există o dominaţie militară prin armata sovietică. Revoltele s-au multiplicat. A existat una în Ungaria, o alta în Cehoslovacia, două în Polonia. Toate aceste mişcări au fost oprite în ziua în care Uniunea Sovietică a considerat că schimbările depăşeau, adică atingeau ceea ce este esenţialul regimului sovietic, de exemplu rolul conducător al partidului.”[1] Privind retrospectiv, este limpede că printre cauzele care au contribuit la demantelarea regimurilor comuniste instaurate în Europa Centrală şi de Est după cel de-al doilea război mondial, se plase…

Despre oameni şi mici

Ieri dimineaţă, pe un frig turbat de mocnea mercurul în termometre, am pornit hotărât spre târg pentru a cumpăra un sac de cartofi, atât de necesar pentru buna orânduire a vieţii unui doctorand POSDRU. După cum bine ştiţi, la Bonţida se organizează târgul în fiecare primă duminincă din lună, atrăgând comercianţi din întreg bazinul someşean, cam ca şi Leipzigul de altă dată. Fiind zi de sărbătoare (Boboteaza) am avut parte de o variantă sărăcăcioasă, fastul şi euforia zilelor mai calde lipsind cu desăvârşire. Din păcate nu am avut noroc cu cartofii, astfel că m-am văzut nevoit să iau în calcul varianta umblatului pe la vecinii mai gospodari, dar dacă tot m-am ostenit să merg până la târg, am cumpărat câteva kilograme de mere de import.  Am trecut printre câteva tarabe cu nădragi şi laibăre, pe lângă alta cu ceptare ţărăneşti tradiţionale, de import, îndreptându-mă spre copertina din tablă unde se îmbulzeau pofticioşii mei consăteni, hipnotizaţi de un şfârlaiţ aprig ce venea din spat…

György Dragomán, Regele alb

György Dragomán, Regele alb, traducere de Ildikó Gábos-Foarţă, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 324 p.
Despre traiul în anii comunismului s-a scris mult, mai cu patimă, cu încrâncenare, mai cu umor şi detaşare. Putem umple câteva rafturi bune cu cărţi în care este zugrăvită această epocă în toată grozăvia şi absurdul ei. La acestea se mai pot adăuga câteva producţii cinematografice, unele chiar cu rezonanţă internaţională. De la represiune şi teroare până la folclorul urban cu mitul activistului idiot, toate sunt inventariate, înveşmântate şi, se pare, savurate de publicul autohton. Când mi-a picat în mână cartea târg-mureşeanului György Dragomán mi-am spus că e doar o altă istorie personală despre ororile, greutăţile şi absurdul acelor ani. Curiozitatea de a scruta orizonturile comunismului autohton prin ochii unui „minoritar” m-a împins să o parcurg. Ce a urmat a fost o adevărată desfătare.
Cele 18 povestiri care compun romanul propun cititorului o incursiune în România anil…

O café din Libia - Raluca Radu

În anii de comunism, în perioada când România îşi trimitea muncitorii pe şantierele ţărilor prietene, Mitică, vecinul meu, a fost şi el plecat în Libia ca şofer pe un şantier. Momentul întoarcerii acasă e unul memorabil. Vestea sosirii acasă a circulat rapid. Câţiva vecini îşi făceau de lucru cărând apă de la fântână, doar-doar l-or vedea pe Mitică cum mai arată, dacă o fi schimbat, dacă vorbeşte tot româneşte. Primele semne ale venirii lui acasă nu au întârziat să apară. Două covoare „persiene” stăteau ţanţoşe pe sârmă ca „să se aerisească”. Un casetofon uriaş trona pe pervazul geamului şi ne umplea strada de veselie cu o muzică asurzitoare. La început, a fost o casetă cu muzică străină, probabil că muzicădin Libia,pe urmă a continuat cu Gabi Luncă, Maria Lătăreţu ca spre sfârşit să se lase cu nişte sârbe îndrăcite. Cu un bronz exotic şi un tricou cauciucat, nea Mitică a ieşit în faţa porţii. A început să-şi cheme vecinii ca să-i cinstească cu ocazia întoarcerii sale acasă. Noi, copi…

Comentarii