Treceți la conținutul principal

Oare ce mai face doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu? - de Valentin Trifescu




De câteva zile, nemaiputând de atâta bine după ce a intrat bursa POSDRU de acum 4 luni, mi-am pierdul vremea pe la terasele strasburgheze uitându-mă după franţuzoaicele astea urâte, care nici dragoste nu mai vor să facă. Abia acum l-am înţeles, în sfârşit, pe bunul meu prieten alsacian Raoul Weiss – devenit între timp un „aiatolah al transilvanismului radical şi managerul ceteraşilor de la Palatka Gypsy Band” –, care fugise acum câţiva ani din Franţa cu primul auto-stop, pentru că auzise el, pe la catedra de ungureşte de la École Normale Supérieure, că ţărancele noastre din Transilvania încă mai ştiu să facă ciorba bună. Tot în zilele acestea de lălăială burghezească mi-am amintit cu nostalgie de succesul din tinereţe – când încă mai eram valabil pe piaţă – de la celebra conferinţă naţională a studenţilor de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cu acea ocazie am remarcat-o şi pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu care, pe lângă acreala şi morga cu care s-a consacrat în lumea academică şi studenţească (oricum, atunci era pe cai mari, fiind ceva ştab pe la Universitate), a fost singura care nu a apreciat superba mea comunicare deschizătoare de nebănuite căi de cercetare în istoriografia mioritică. Deşi recunosc că nu ştiam pe atunci cine este, nici după vorbă, nici după port şi nici după operă, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu m-a întrebat cum mă raportez la Sorin Mitu? Evident că a fost o întrebare la persoana a II-a singular, pentru că vorba aia, studentul trebuie să mai crească pentru a fi vuvuit. Sincer să fiu, nici acum nu ştiu ce a vrut distinsa doamnă să demonstreze cu această întrebare. Oricum, interesant este că nici după câteva săptămâni, profesorul Ovidiu Ghitta, decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj, a întrebat-o pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu cum se raportează la scrierile unor autori ca: C. Ghişa, D. Marga, P. Teodor, N. Bocşan, K. Hitchins şi mulţi alţii[1].

Pentru neiniţiaţi şi pentru cei care nu sunt la zi cu bibliografia, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu, istoric de „reputaţie central-ardeleană”[2] cunoscută pe la Cluj ca un fel de „wonder girl”[3] a universităţii apulense, s-a remarcat în istoriografia de specialitate printr-o serie de sinteze şi monografii care, la nevoie, pot fi folosite şi pe post de arme albe, datorită kilogramelor de informaţie ştiinţifică adunate între coperţile lor. Cu toate că profesorul Ovidiu Ghitta a demonstrat cu vârf şi îndesat „plagiatul gros, nesimţit, pe spaţii întinse, cu alineatul; plagiatul disimulat prin tot felul de tertipuri, cum ar fi notele de subsol plasate ca piste false”, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu a ieşit din toată afacerea cu obrazul imaculat şi gros[4]. Însă, să nu mă înţelegeţi greşit. Atitudinea mea nu este una mârlănească a unui tânăr frustrat care loveşte într-un universitar căzut la pământ. Cred că singura sancţiune care i s-a aplicat doamnei conf. univ. dr. Laura Stanciu a fost tăierea sporului de ruşine pentru faptul că este profesor în România. În rest, este bine mersi, după cum puteţi constata şi singuri[5]. În ceea ce mă priveşte, pot să vă mărturisesc că am văzut-o ultima dată pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu la lansarea cărţii profesorului Ernst Cristoph Suttner, când venise la Cluj pe post de purtător de servietă al venerabilului istoric austriac. Evident, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu ştie să se descurce, nu de alta, dar „a beneficiat de burse în străinătate, s-a mişcat destul de mult prin arhive şi biblioteci, e harnică la publicat şi bine plasată în structurile de conducere ale Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia”[6].
Mă întreb acum, când vedem că impostura şi nesimţirea au ajuns până la cel mai înalt nivel ministerial, şi când la cea mai scurtă căutare pe google mai dăm peste un nou plagiat, cât timp mai tolerăm şi tăinuim prin laşitatea şi jemanfişismul nostru acest fenomen al plagiatului care a otrăvit de-a binelea sistemul de învăţământ superior românesc? Măcar dacă am fi români până la capăt şi ne-am mai interesa, din când în când, de moartea caprei vecinului, dar suntem mediocri până şi în românitatea noastră. Universitatea din Alba Iulia îşi ratează şansa istorică de a ieşi din categoria universităţilor din liga a treia sau poate chiar a patra (după clasificările Ministerului Educaţiei), şi de a arăta, în ceasul al 20-lea, că este demnă şi profesionistă, dându-şi afară, ca pe nişte măsele stricate, membrii care nu-i fac cinste. Dar nu-mi fac nicio iluzie.... Ăştia suntem şi aşa patrulăm, cu coada pe sus.


[1] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat: cazul Laura Stanciu, http://www.observatorcultural.ro/Sinteza-ca-plagiat-cazul-Laura-Stanciu*articleID_23574-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012); Idem, Laura Stanciu, sau despre încercarea de a arunca plagiatul în derizoriu, http://www.observatorcultural.ro/Laura-Stanciu-sau-despre-incercarea-de-a-arunca-plagiatul-in-derizoriu*articleID_23641-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012).
[2] Am citat un prieten, sper să nu se supere. Curioşii îi pot afla numele dacă dau o căutare pe google.
[3] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat...
[4] Vezi Laura Stanciu, DREPT LA REPLICĂ. Precizări la articolul scris de Ovidiu Ghitta, http://www.observatorcultural.ro/DREPT-LA-REPLICA.-Precizari-la-articolul-scris-de-Ovidiu-Ghitta*articleID_23608-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012).
[5] Nu mai spunem că autoarea încă îşi mai declară în lista de publicaţii cărţile în care profesorul Ovidiu Ghitta a dovedit că a plagiat. http://istorie.uab.ro/cadre%20didactice/lstanciu/cv_laura_2011.pdf (accesat în 8 iunie 2012).
[6] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat...

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii